30 septembrie 2021 · Inițiator: Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei
ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 162
din data de 30.09.2021
privind aprobarea atribuirii în folosință gratuită a imobilului teren situat în Turda, str.
Livezilor nr 2 A
Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de
30.09.2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea atribuirii în folosință
gratuită a imobilului teren situat în Turda, str. Livezilor nr 2A, elaborat din iniţiativa
Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 20693/13.09.2021 al Serviciului Evidenţă
Patrimoniu şi avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr. 2 — pentru administraţie publică
locală, servicii publice, regii, piețe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic,
ordine publică şi apărare şi nr. 3 — pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea
domeniului public şi privat, protecţia mediului şi investiţii, ale Consiliului Local al
Municipiului Turda;
Tinand seama de prevederile art. 874, art. 2148 din Codul Civil, dispoziţiile art. 129
alin. ], alin. 6 lit. a, art. 196 alin. 1, lit. a, art. 197, art. 108, lit. d, art. 349 din Ordonanţă de
Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
ale art. 8 şi art. 9 din Legea 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al
cultelor, precum şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al
Municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă atribuirea în folosință gratuită pentru o perioadă de 10 de ani a
terenului în suprafață de 600 mp, situat în Turda pe strada Livezilor ar. 2A şi identificat prin
număr cadastral 57475 fiind înscris în CF nr. 57475, imobilul teren fiind situat din punct de
vedere administrativ în Municipiul Turda, face parte din domeniul privat al Municipiului
Turda figurând la pozitia 249 din Anexa la HCL nr. 187/2002 privind Inventarul bunurilor
care apartin domeniului privat al Municipiului Turda, către Parohia Ortodoxă Turda Băi
avand drept scop construirea unei case parohiale.
Art, 2. În termen de 10 zile de la aprobarea prezentei hotărâri se va întocmi de către
Serviciul Evidenţă Patrimoniu un contract de comodat care va fi semnat de ambele parți.
Art. 3. Se împuterniceşte primarul Municipiului Turda să semneze contractul de
comodat.
Art. 4. Terenul care face obiectul prezentei hotarâri va fi predat beneficiarului în baza
unui proces -verbal de predare-primire, întocmit de catre Serviciul Evidenţă Patrimoniu și
semnat de ambele părti în maxim 15 zile de la data semnării contractului.
Art, 5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
Municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Turda, Instituţiei
Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Impozite şi Taxe Locale,
Serviciului Evidenţă Patrimoniu, Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Cadastru,
Serviciului Administraţie Publică Locală şi Parohiei Ortodoxe Turda Băi în vederea ducerii la
îndeplinire, şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi
postare pe pagina de internet www .primariaturda.ro.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL GENERAL
/
PREȘEDINTE DE SEDIN
Sălăgean Aron Adrian
45 al munic iăulg TURDA,
| î LC Jr. Mărgin an/Elena Mihaela
t ÎN PI,
VOTURI: pentru 17 |
împotrivă -
abţineri 3
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.
[ari www. primariaturda.ro contactAprimariaturda.ro
P ri mă ria $, o26a a1a 160 WE 0264 317 081
Municipiului Turda 9 P-ta 1 Decembrie 1918. nr. 28. Mun. Turda, Jud. Cluj
SERVICIUL EVIDENȚĂ PATRIMONIU
Nr 20693/13.09.2021
RAPORT DE SPECIALITATE
Proiectul de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local al Muncipiului Turda priveşte
atribuirea în folosință gratuită pentru o perioadă de 10 de ani a unei suprafeţe de teren către
Parohia Ortodoxa Turda Bai.Conform cererii depuse la sediul Primăriei Turda sub numărul
18199/10.08.2021, Parohia Ortodoxa Turda Bai solicita atribuirea in folosinta gratuita a unui
teren situat in Municipiul Turda, strada Livezilor nr. 2 A, in suprafata de 600 mp, identificat prin
nr.cadastral 57475, inscris in CF nr.57475 in proprietatea Municipiului Turda, avand drep scop
construirea unei case parohiale .
În conformitate cu prevederile articolelor 8 şi 9 din Legea 489/2006 republicată privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cultele recunoscute de lege sunt persoane
juridice de utilitate publică. Statul român, prin autoritățile publice, cooperează cu cultele în
domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
Parohia Ortodoxa Turda Bai face parte Biserica Ortodoxa Româna fiind inclusa in- Lista
cultelor recunoscute în România Anexa 1, poz.l conform Legii 489/2006 .
În conformitate cu art.874 din Codul Civil- dreptul de folosință asupra bunurilor
proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituţiilor de
utilitate public, iar in ceea ce priveste obligatiile titularului dreptului de folosinta gratuita
precizam ca, potrivit art.2148 din Codul Civil- comodatarul este ținut să păzească şi să conserve
bunul împrumutat cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar.
In temeiul art.349 din O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ- se stabileste
continutul actului prin care se acorda dreptul de folosinta gratuita dupa cum urmeaza:
“Hotărârea Guvernului sau a consiliului judelean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după
caz, prin care se aprobă darea în folosinţă gratuită va cuprinde următoarele:
a) datele de identificare a bunului şi valoarea de inventar a acestuia;
5) în cazul bunurilor cu regim special, indicarea reglementărilor legale specifice privind paza
şi protecţia;
c) destinaţia bunului;
d) durata pentru care se acordă folosința gratuită;
e) termenul la care se va realiza predarea-primirea materială a bunului;
/ obligaţiile instituției de utilitate publică beneficiară;
£) entitatea care suportă cheltuielile de întreţinere a bunului, potrivit destinaţiei sale;
h) modalităţi de angajare a răspunderii şi sancțiuni. ”
Articolul 362 din Ordonanţa de Urgenţă nr
57/2019 privind Codul Administrativ, prevede
ca "bunurile proprietate privată ale unităților administrativ-teritoriale pot fi date în folosință
gratuită, pe termen limitat, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară
activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”.
[ii www.primariaturda.ro DZ contactâprimariaturda.ro
Primăria $, ozea as 160 WM 0254 317 oa
Municipiului Turda 9 P-ta | Decembrie 1918. nr. 28, Mun. Turda, Jud. Cluj
Parohia Ortodoxa Turda Bai făcând parte din cultele religioase recunoscute în România,
este persoană juridică de utilitate publică aşa cum se precizează la articolul 8 din Legea
489/2006, astfel incat darea in folosinta gratuita a terenului in suprafata de 600 mp, pentru
edificarea unei case parohiale respecta prevederile art. 362 din OUG 57/2019.
În considerarea situației de fapt și a prevederilor legale expuse, vă solicităm adoptarea
3
proiectului de hotărâre în forma prezentată.
Șef Serviciu Evidenţă Patrimoniu, Şef Serviciu Administraţie Publică Locală,
Dan Cismaş Ioana Ursula Ifii
(ON
Da
| Şef Serviciu Urbanism si Amenajarea
! Teritoriului
Fântâna Mari,
Întocmit,
i wwv. primeriaturda.ro contactOprimariaturda.ro
spice,
+] Primăria €, o264 sis 160 WE 0264 317 oa
Municipiului Turda 9 P-ta l Decembrie iN8 nr. 28, Mun. Turda, dud Cluj
5
REFERAT DE APROBARE
Obiectul proiectului de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local al Muncipiului Turda
priveşte atribuirea în folosință gratuită pentru o perioadă de 10 de ani a unei suprafețe de teren
către Parohia Ortodoxa Turda Bai avand drep scop construirea unei case parohiale.
Imobilul teren solicitat spre folosință gratuită are o suprafață de 600 mp, fiind situat în
Turda pe Strada Livezilor nr 2A şi este identificat prin număr cadastral 57475, fiind inscris in CP
nr.57475.
În conformitate cu prevederile articolelor 8 și 9 din Legea 489/2006 republicată privind
libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele recunoscute de lege sunt persoane
juridice de utilitate publică. Statul român, prin autoritățile publice, cooperează cu cultele în
domeniile de interes comun și sprijină activitatea acestora.
Parohia Ortodoxa Turda Bai face parte din Lista cultelor recunoscute fiind înscrisă în
Anexa nr |, poz.| conform Legii 489/2006 .
În conformitate cu articolul 362 din Ordonanţa de Urgenţă nr
57/2019 privind Codul
Administrativ, "bunurile Proprietate privată ale unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date în
folosinţă gratuită, pe termen limitat, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ care
desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”. Parohia
Ortodoxa Turda Bai făcând parte din cultele religioase recunoscute în România, este persoană
juridică de utilitate publică așa cum se precizează la articolul 8 din Legea 489/2006.
În considerarea situaţiei de fapt şi a prevederilor legale expuse, vă solicit adoptarea
proiectului de hotărâre în forma prezentată.
PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA
CRISTIAN OCPA VIAN MATEI
pr Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CLUJ
»>, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Turda
Nr.cerere ; 31190
EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ
DIETA PENTRU INFORMARE
Carte Funciară Nr. 57475 Turda
A. Partea |. Descrierea imobilului
Nr. CF vechi:13119 Turda
TEREN Intravilan Nr. topografic:3995/24/2
Adresa: Loc. Turda, Jud. Cluj
Nr. | Nr. cadastral -
Crt | Nr. topografic | Suprafaţa* (mp) Observaţii / Referinţe
Teren împrejmuit;
A 57475 500 Imobil partial imprejmuit pe latura nordica cu gard de plasa.
B. Partea II. Proprietari şi acte
Înscrieri privitoare la dreptul de proprietate şi alte drepturi reale Referinţe
3993 / 04/04/2001
incheiere nr. 0; _ _ __ _
B1 intabulare, drept de PROPRIETATEde la localizare, dobandit prin Lege, Al
|cota actuala 1/1
| 1) COMUNA URBANA TURDA__ 5
| OBSERVATII: (provenita din conversia CF 13119 Turda)imobii transcris aici din CF 1760
28423 / 07/
07/2021
Act Administrativ nr. 187, din 19/12/2002 emis de Municipiul Turda-Consiliul Local;
„Se notează respingerea cererii formulate de PRIMARIA MUNICIPIULUI A
TURDA, având ca obiect primă înscriere , întrucât recepţia
documentaţiei cadastrale , a fost respinsă de serviciul cadastru|
conform_notei_ emise în dosar nr. 28423/2021 |
C. Partea III. SARCINI .
B2
inscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, Referinţe
drepturi reale de garanţie şi sarcini
NU SUNT _ _ E
Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 1 din 3
Extrase pentru informare on-line la adresa epay.ancpl.ro Formular versiunea 1.1
Carte Funciară Nr. 57475 Comuna/Oraş/Municipiu: Turda
Anexa Nr. 1 La Partea |
Teren
Nr cadastral |Suprafaţa (mp)* Observaţii / Referinţe
57475 600 Imobil partial imprejmuit pe latura nordica cu gard de plasa.
* Suprafaţa este determinată in planul de proiecţie Stereo 70.
DETALII LINIARE IMOBIL
4
57476 >
!
| n
șI,
57475
3
Date referitoare la teren
Nr | Categorie |intra | Suprafaţa A A .
ct] foi osinţă ba (mp) Tarla Parcelă Nr. topo Observaţii / Referinţe
1 curti [DA 600 - - 3995/24/2. |loc de construcţie
constructii
Lungime Segmente
1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obţinute din proiecţie în plan.
Punct Punct Lungime segment
început| sfârşit e (m)
1 2 20.001
2 3 29.77
3 4 19.996
4 5 2.44
5 6 15.424
6 1 12.764
Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 2 din 3
Extrase pentru informare on-line la adresa epay.ancpi.ro Formular versiunea 1,1
Carte Funciară Nr. 57475 Comuna/Oraş/Municipiu: Turda
** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecţie Stereo 70 şi sunt rotunjite la 1 milimetru.
*** Distanţa dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru.
Certific că prezentul extras corespunde cu poziţiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest
birou.
Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin
care se sting drepturile reale precum şi pentru dezbaterea succesiunilor, iar informaţiile prezentate sunt
susceptibile de orice modificare, in conditiile legii.
S-a achitat tariful de O RON, -, pentru serviciul de publicitate imobiliară cu codul nr. 263.
Data soluționării, Asistent Registrator, Referent,
03-08-2021 DANIEL SALAGEAN
Data eliberării, Ă Digitlly signed by
PO ANY A eipeititipiaean (parafa şi semnătura)
Date: 2021.08.04
si
Salagean 1097514030
Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 3 din 3
Extrase pentru informare on-line la adresa epay.ancpi.ro Formular versiunea 1.1
Scara 1: 500
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului
57475 600 mp Loc.Turda, jud. Cluj
| Cartea Funciara nr] 57475 |_UAT | TURDA
|
Suprafata totala masurată a îmobi
ului = 500 mp
Suprafata din act a imobilului = 600 mp
Data:lulie 2021
cadastral 57476
ă
125 1540
127 ve
504780 ut, Lil 0750 _
Î
aj
10c Ei E)
S = 600 mp
|
122 |
| Ş _
12 8710
Primaria funde
- - Semnatdigital
Mihai- de Mihai
Serban Dita
Serba o:
2021.07.27
i 16:09:42
n Dita 1%
Ş
Executont: | A. Date referitoare la teren
S.C. AMD TOPOGRAFIE S.RL Nr. Categoria de Suprafata Mentiuni
Seria RO-B-4, Ne.1988/2071 peroeie | feieeinia d)
prin Ing. Dito Mihoi Serban 1 Curti imobil împrejmuit pe latura Nordică cu gard de plasă,
. ți-constr. 600 în rest neimprejmuit
Confirm imn er rele la teren, nr. topo. 3995/24/2
cadastrale si corespondenta acestela cu |. Tolal 600
realitatea din teren. / B. Date referitoare la constructii
i / R--X Suprafata Pnsiruita la sol Mentiuni
A /
AN /
Că Y Total
ză INSPECTOR OCPI:
tau duceroe mob în baza de deja [- Digitally signed by
atibulrea numarului cadastral ena oara-Elena Selegean
Date: 2021.07.30
ae ta Selegean— ca3534 +00
ofticeamdtopogrefie,com
76
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.