8 iulie 2025

HCL 415/2025 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea pentru anul 2025

Denumire
Hotărârea nr. 415 din 2025 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
415 / 2025
Data
8 iulie 2025
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea pentru anul 2025, iar Direcţia Poliţia Locală Oradea va duce la îndeplinire planul. Pentru locuitori, înseamnă că activitățile de ordine publică, siguranța în comunitate și măsurile de intervenție vor fi organizate și aplicate în 2025, iar eventualele dispoziții contrare vechea hotărâre încetează să se aplice. Planul intră în vigoare odată cu această hotărâre, iar părțile relevante (instituții locale, Poliția Locală și Comisia Locală de Ordine Publică) vor lucra împreună pe baza lui.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea pentru anu! 2025, conform anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(oradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea pentru anul 2025 Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 26.06.2025; Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea pentru anul 2025; Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul 242594 din data de 11.06.2025; Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 242568 din data de 11.06.2025, întocmit de către Direcţia Poliţia Locală Oradea, prin care, propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea proiectului menţionat mai sus; Luând în considerare următoarele prevederi legale: - Art. 6lit.a), art. 28 alin. 1, art. 29 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 155 din 12 iulie 2010 — a poliţiei locale republicată şi actualizată; - Art. 2 şi 3 alin. 1 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 92/2011; - HCL. nr, 844/2010 — privind aprobarea înfiinţării instituţiei publice Poliţia Locală a municipiului Oradea; - HCL. nr, 175/2021 - privind înfiinţarea Comisiei Locale de Ordine Publică; Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit.a), alin. (7) lit. g), alin. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1. Se aprobă Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea pentru anu! 2025, conform anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre. Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri orice dispoziţii contrare aprobate prin hotărârile de consiliu local anterioare își încetează aplicabilitatea. Art.3. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţiei Poliţia Locală Oradea. Art.4. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Bihor; - Primarul municipiului Oradea; - Direcţia Poliţia Locală Oradea; - Membrii Comisiei Locale de Ordine Publică, prin grija Direcţiei Poliţia Locală Oradea; - Poliţia Municipiului Oradea prin grija Direcţiei Poliţia Locală Oradea; Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea. CONTRAS AI, SECRETAR GENERAL Eugenia Bor! Oradea, 26 iunie 2026 Nr. 415 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru" DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ ORADEA Anexă la H.C.L. nr.415 din 26.06.2025 PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANȚĂ PUBLICĂ AL MUNICIPIULUI ORADEA PENTRU ANUL 2025 Nr. 242411 din 11.06.2025 ORADEA 2025 STRUCTURA PLANULUI CADRUL LEGISLATIV... pag. 3-5 CAPITOLUL 1. ANALIZA SITUAȚIEI OPERATIVE A. TERIPORIULi mesianice ata a a ae oi ae bai ode aa cuie pag. 6-10 B. 1110) :40 57.90 N POR RR pag. 11-12 C. EVENIMENTE SOCIAL-ECONOMICE, POLITICE ȘI RELIGIOASE .......... pag. 13-15 D. EVOLUȚIA STĂRII INFRACȚIONALE ŞI CONTRAVENȚIONALE PE RAZA MUNICIPIULUI ORADEA. ceea nenenenenennee eee eneneeenanea nea nneneneneneneneneneneaee senaneneneneneaa ee pag. 15-17 E. ACTIVITATEA DIRECȚIEI POLIȚIEI LOCALE ORADEA... mc nneenenenen n arme Pag. 17-28 CAPITOLUL II. DISPOZITIVE DE ORDINE ŞI SIGURANȚĂ PUBLICĂ, MISIUNILE ȘI ZONELE DE RESPONSABILITATE A. DISPOZITIVE DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ ȘI ZONELE DE RESPONSABILITATE... enenenenaaneaeenenenenenea ana ananenenenenenenanananenaneee nenea nea ana pag. 28-39 B. ACTIVITĂȚILE ŞI MISIUNILE EXECUTATE ÎN COMUN. „manea pag. 40-41 CAPITOLUL II. EFECTIVELE ȘI SUPORT LOGISTIC... eee nenea pag .42-44 CAPITOLUL IV. INSTRUIREA EFECTIVELOR PENTRU EXECUTAREA ACTIVITĂȚILOR ȘI CONTROLUL DISPOZITIVELOR... ce aaa aaa pag. 45-47 PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANȚĂ PUBLICĂ AL MUNICIPIUL ORADEA Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului Oradea este documentul operativ de lucru prin care, în baza analizei situaţiei operative existente, se organizează anual, la nivelul municipiului Oradea, activitatea de menţinere a ordinii şi liniştii publice. CADRUL LEGISLATIV În realizarea acestui document s-au avut în vedere următoarele acte normative: Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, republicată; Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată; Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare; O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi ale altor acte normative referitoare la funcţionarii publici. Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republică; Legea nr. 295/2004 privind Regimul armelor şi muniției, republicată; Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată; Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încalcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată; Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată; Legea nr. 222/2020 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie comerţ sau prestări de servicii ilicite; Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi, republicată, actualizată; Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere; Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ- teritoriale; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii republicată; Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive; Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată; Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate republicată; Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, republicată; Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun; Legea nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic; Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată; Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ- teritoriale; Hotărârea Guvernului nr. 152/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ- teritoriale; Hotărârea Guvernului nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale; Hotărârea Guvernului nr. 1081/2023 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică, 2023-2027; Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată; Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor; Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate a cetăţenilor romăni, republicată; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor; Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranţă publică a poliţiei locale; Ordinului nr. 29 din 19 februarie 2025, privind formarea iniţială, în anul 2025, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere; Ordinul nr. 600/2018 aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 627/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, măsuri şi reguli specifice pentru protectia mediului in Municipiul Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 643/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind ocuparea domeniului public al Municipiului Oradea cu autovehicule, în piaţete şi zone modernizate destinate traficului pietonal; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 794/2016 privind aprobarea criteriilor de încadrare a terenurilor de pe raza Municpiului Oradea în categoria terenurilor neîngrijite şi supraimpozitarea acestora precum şi procedura de lucru aprobată prin Dispoziţie a Primarului; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 725/2015 privind aprobarea Regulamentului privind activităţile de tăiere, transport și valorificare a lemnului rezultat din spaţiile verzi și alte terenuri din afara fondului forestier naţional situate pe terenuri proprietate publică sau privată a Municipiului Oradea, în intravilanul Municipiului Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 370/2020 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în municipiul Oradea; 4 Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 940/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind întreţinerea fațadelor imobilelor în Municipiul Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 62/2017 şi HCL nr. 561/2017 privind modificarea si completarea HCL nr. 62 / 2017 privind aprobarea unor masuri pentru montarea numerelor administrative pe imobilele din municipiul Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 840/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea condiţiilor de impunere a supraimpozitării pe clădirile neîntreţinute de pe raza municipiului Oradea precum şi procedurile de lucru aprobate prin Dispoziţie a Primarului; Hotărârea Consiliului Local nr. 70/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind deținerea câinilor şi stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din Municipiul Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 909/2009 pentru aprobarea Regulamentului de organizare a transportului greu pe raza municipiului Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 640/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării şi blocării autovehiculelor în municipiul Oradea; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 189/2024 privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Oradea. Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 48/2025 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor în zone publice, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 938/2021; Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 544/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea activităţilor culturar - artistice stradale în municipiul Oradea; Organigrama Direcţiei Poliţia Locală Oradea în vigoare; Noul Cod Fiscal Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX, Cap. X Impozite şi taxe locale, art. 489 alin. (4) şi (5) şi HG nr. 1/2016 la Titlul IX pet. 168, Normele de aplicare a Noului Cod Fiscal referitor la majorarea impozitelor persoanelor care deţin terenuri neîngrijite şi clădiri a căror faţadă este neîntreţinută; Note Interne privind activitatea generală şi specifică; Dispoziţii ale Primarului; Proceduri interne de lucru, acolo unde acestea există; Atribuţiile din fişele posturilor; Planuri de acţiune, de măsuri, de activităţi. CAPITOLUL. ANALIZA SITUAŢIEI OPERATIVE Ș A) TERITORIUL a. Aşezarea Geografică a Municipiului Oradea - anexa 1. Municipiul Oradea face parte din judeţul Bihor, Regiunea de Dezvoltare Nord Vest. Oradea, municipiul reşedinţă de judeţ al Bihorului, este unul dintre importantele centre economice, sociale şi culturale din NV României, păstrându-şi aceste caracteristici de-a lungul istoriei. Oraşul este amplasat între dealurile care despart şi unifică într-un armonios mod Câmpia Crişanei şi terminaţiile cu aspect deluros ale Munţilor Apuseni. Situat pe malurile râului Crişul Repede, râu care desparte oraşul în aproape două jumătăţi egale. Oradea este poarta de legătură cu lumea central - europeană şi vest - europeană. În funcţie de principalele puncte cardinale, oraşul se află în extremitatea nordvestică a României, la intersecţia paralelei de 47*03' latitudine nordică cu meridianul de 21%55' longitudine estică. Aflat la aproximativ 10 km de VAMA Borş, unul dintre cele mai mari puncte de frontiera la graniţa de vest, municipiul Oradea se află pe locul al zecelea ca mărime între oraşele României. b. Suprafaţa şi configuraţia terenului Suprafaţa totală a municipiului Oradea. împreună cu zona limitrofă este aproximativ de 11.556 ha. Oraşul se află în zona de deschidere a văii Crişului Repede spre arealul câmpiei joase, într-o zonă de contact între prelungirile Munţilor Apuseni şi extinsa Câmpie Banato-Crișană. Se afirmă ca zonă de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei şi Dealurile Gepişului), către cel de câmpie panonică. Este un relief de tranzit beneficiind de toate atuurile inerente unei astfel de zone. Cea mai mare parte a spaţiului urban şi peri-urban Oradea s-a dezvoltat pe podul terasei de luncă şi terasei de pe ambele maluri ale Crişului Repede, cuprinse între altitudinile 110 m şi 146 m. Partea de nord şi de nord-est se află într-o zonă colinară cu altitudine cuprinsă între 140 şi 283 m. De-a lungul Râului Crişul Repede se disting zone compacte împădurite cu pomi. În zona Metropolitană există şi porţiuni mai mari de terenuri împădurite. Suprafeţele cultivate sunt în număr redus comparativ cu cele cu construcţii, însă suficiente pentru gospodăriile private, particulare. Există o proporţie oarecum echilibrată între numărul de apartamente şi numărul de case individuale. e. Regimul Climateric Topoclimatul oraşului este determinat de persistența acţiunii vânturilor de Vest. Avem de- a face aşadar cu o climă temperat-continentală cu influențe oceanice. Temperatura medie multianuală este de 10,4" C. Pentru luna iulie media este de aproximativ 21 C, în timp ce în ianuarie se înregistrează o medie de -1,4 C. Precipitaţiile sunt relativ bogate, înregistrându-se o medie anuală de aproximativ 585,4 mm. Ele sunt repartizate în mod variabil pe întreg parcursul anului, neputându-se delimita tranşant arii temporale de maxim sau de minim al precipitațiilor. Izotermele medii multianuale variază între 6” şi 10,5*C, cu minima absolută de - 29,20*C înregistrată la 24 ianuarie 1942 şi maxima absolută de 40,00*C. d. Reţele Hidrografice Teritoriul oraşului este cuprins în bazinul hidrografic al Crişului Repede, cu o bogată reţea de râuri şi pâraie, afluenţi, ce se concentrează în arealul său hidrografic. Pe raza municipiului Oradea, Crişul Repede are un curs de 7,2 km. Crişul Repede străbate oraşul chiar prin zona sa mediană, creând o zonă de luncă ce începe în zona cartierului Velența, în extremitatea estică a oraşului şi se continuă în zona centrală a oraşului, până către ieşirea spre vest a oraşului, conferind un potenţial atractiv de relaxare şi agrement întregii zone. Prin municipiul Oradea mai trece şi pârâul termal Peţa, precum şi pârâiele Paris, Sălbatic, Adona, toţi afluenţi ai Crişului Repede. e. Căile de Comunicaţie - anexa 2. Poziţia geografică a municipiului Oradea reprezintă atu-ul pentru articularea accesului căilor de comunicaţie regionale şi internaţionale, fiind poarta de intrare la frontiera de vest a României, aflată la distanţă relativ egală de Viena, Praga şi Bucureşti. Accesibilitatea rutieră şi feroviară este prin urmare foarte bună. Municipiul Oradea este un nod important de transport regional şi european, fiind situat la convergenţa celor două reţele trans-europene care străbat România pe direcţia est-vest, respectiv Autostrada Transilvania şi Axa 7 TEN-T, de care Oradea va fi legată prin DN 76 şi DN 79 modernizate. De asemenea, se află la o distanță de numai 10 km faţă de Vama Borş, unul dintre cele mai importante puncte de acces de la graniţa de Vest a României. După cum se poate observa, Oradea în ansamblul rutier naţional este prezentă ca nod principal de comunicaţii şi se află în aria de densitate maximă a acoperirii cu reţele rutiere. Media judeţeană a densităţii căilor rutiere este de 39,4 km la 100 km2, iar densitatea rețelei rutiere periurbane şi urbane a municipiului Oradea este peste medie. Intersectarea drumurilor europene, naţionale şi comunale se face odată cu intrarea în aria metropolitană, nucleu acesteia, Municipiul Oradea fiind traversat de către DNI, DN76, DN79, E60, E79 şi E67I. Din punct de vedere al distanțelor faţă de principale oraşe din regiune situaţia este următoarea: Oradea-Cluj 145,9 km (aproximativ 2h si 25 min), Oradea — Satu Mare 135,7 km 7 (2h şi 29 min), Oradea — Zalău 115,5 km (2h 27 min), Oradea — Baia Mare 209,7 km (4h 20 min) şi Oradea — Bistriţa 268,1 (Sh 13 min). Faţă de cele mai apropiate capitale: Bucureşti şi Budapesta, distanţele sunt de 535,9 km (10h 18 min), respectiv 248 km (3h 16 min). Distanţele rutiere faţă de celelalte oraşe municipiu reşedinţă de judeţ din regiune sunt în toate cazurile de peste 100 de km, iar faţă de cele mai apropiate capitale de peste 500 km. Oradea este un nod feroviar important, făcând legăturile cu ţările europene prin punctul de trecere a frontierei Episcopia Bihor. Municipiul Oradea este tranzitat de Magistrala Principală 300 Bucureşti Oradea. Prin Gara Centrală şi staţiile periferice tranzitează călători spre/din Europa şi țară. Tranzitarea oraşului de reţeaua feroviară creează unele dificultăţi legate de poluarea fonică în cartierele limitrofe acesteia. Momentan rețeaua feroviară locală, judeţeană, regională, are o lungime de 500 km şi cu o densitate de 66,3 km? — până la Cluj, Arad, Satu- Mare. Oradea are de asemenea la dispoziţie un aeroport cu internaţional, cu curse regulate. Aeroportul Oradea deserveşte judeţul Bihor şi zonele limitrofe cuprinzând peste 750.000 de locuitori, oraşul Oradea cu peste 200.000 de locuitori şi încă şase oraşe aflate într-o rază de maxim 60 km cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori. fi Zonele de Agrement, Obiectivele Turistice, Instituţiile și Clădiri de Interes Public, de Cult sau Muzeistic, Şcoli şi alte locuri de interes - anexa 3. Având în vedere accesibilitatea locației atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere economic, Oradea este primitoare, caldă, cu o arhitectură uimitoare, stilul art-nouveau fiind unul consacrat în acest oraș. Amintim mai jos doar câteva din cele mai importante obiective turistice ale municipiului. Piaţa Unirii, o piaţă absolut superbă, înconjurată de clădiri în stil Art-Nouveau, precum Palatul Vulturul Negru sau Biserica cu Lună. Acesta este locul în care s-au materializat diverse idei ale maeștrilor arhitecţi, pictori, constructori, făcând din Piaţa Unirii centrul istoric şi cultural al Oradiei. Aici au loc evenimente culturale de-a lungul anului şi tot aici este locul potrivit pe [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă