29 iulie 2022

HCL 243/2022 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a spațiului comercial, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majláth Gusztáv Károly nr. 2, aflat în domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc

Denumire
Hotărârea nr. 243 din 2022 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
243 / 2022
Data
29 iulie 2022
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a spațiului comercial situat în incinta imobilului din Piața Majláth Gusztáv Károly nr. 2, Miercurea-Ciuc, aflat în domeniul public al municipiului. Aceasta înseamnă că autoritatea locală va scoate spațiul la licitație pentru a încheia un contract de închiriere cu cel care câștigă, iar banii din chirie vor intra în bugetul local, conform regulilor stabilite (regulamentul de licitații, taxe conexe etc.). Vor fi stabilite termenele, condițiile și eventualele efecte asupra zonei, în conformitate cu hotărârile și reglementările menționate în document.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de oportunitate privind închirierea prin licitaţie publică a spațiului comercial, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlăth Gusztăv Kăroly nr. 2, aflat în domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC - CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VÂROS ONKORMÂNYZATA HOTĂRÂREA Nr. 243/2022 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a spațiului comercial, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlâth Gusztâv Kâroly nr. 2, aflat în domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în ședința ordinară din data de 29. iulie 2022; Având în vedere Referatul de aprobare al viceprimarului Bors Bâla nr. 37461/14.07.2022 şi Raportul de specialitate întocmit de Serviciul patrimoniu și comercial, înregistrat cu nr. 37463 din data 14.07.2022, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri. cu privire la aprobarea închirierii prin licitație publică. a spațiului comercial, aflat în încinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlâth Gusztâv Kăroly nr. 2: Pe baza rapoartelor comisiei . - juridice; - economice, servicii publice și cornerți; - sănătate, protecţie sncială, tineret, sport, agrement, turism şi culte. Luând în considerare Hotărârea nr. 7/2022 al Consiliului Locai al Municipiului. Miercurea- "Ciuc privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfășurare a licitaţiilor publice pentru închirierea imobilelor (terenuri, clădiri) aflate în proprietatea publică și privată a Municipiului Miercurea -Ciuc; . , Având în vedere Hotărârea nr. 177/2012 al Consiliului Local al Municipiului Miercurea- Ciuc, privind aprobarea includerii în valoarea; chiriei a taxei pe clădiri datorată bugetului local de către persoanele. juridice pentru clădirile proprietate publică sau privată a. municipiului Miercurea-Ciuc, concesionate, închiriate, date în administrare, ori în folosință, modificată. cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc cu nr. 55/2016; - Având'în vedere Hatărârea Guvernului nr. 1351/2004 privind atestarea domeniului public "al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din județul Harghita, modificată și completată la anexă de Hotărârea Guvernului nr. 299/2010; Ținând cont de Hotărârea nr. 64/2008 a Consiliului Local Miercurea-Ciuc, privind însuşirea listei de inventar, reactuatizată, cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările şi completările ulteripare — poziţia nr. 246; Conform. prevederilor art, 861 alin.(3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art, 129 alin. (2) lit. c), alin, (6) Ut. a), art. 139 alin, (1943) lit. g), art. 196 alin. (1) lit.a), art. 297 alin. (1) lit. c), art. 332-348, art. 627 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi cornpletările ulterioare; | 530119 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1, jud, Harghita, România 1538110 Csikszeresia, Vâr ter 1. szăra, Hargita magye, România Tel: +40 264 315 120, Fax: +40 266 371 145, E-mail: pimariamiercureaciuc.ro | varoshazaszereda.ro, warm szereda.ro HOTĂRĂŞTE Art. 1. Se aprobă Studiul de oportunitate privind închirierea prin licitaţie publică a spațiului comercial, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlăth Gusztăv Kăroly nr. 2, aflat în domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. (1) Obiectul contractului îl constituie închirierea spaţiului comercial, în suprafață totală de 131 mp, compusă din 109,49 mp Cafenea + 1,72 mp Grup sanitar femei + 4,17 mp Grup sanitar bărbați + 1,11 mp Spaţiu curăţenie + 8,46 mp Hol circulaţie + 1,44 mp Vestiar personal + 4,75 mp Depozit, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlâth Gusztâv Kăroly nr. 2., pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe o perioada de cel mult 2 ani și 6 luni. (2) Imobilul aparține domeniului public al Municipiului Miercurea Ciuc, fiind înscris în Cartea Funciară nr. 61242 a localităţii Miercurea Ciuc nr. cadastral 7529. (3) Preţul de pornire al licitaţiei, respectiv al închirierii este de 4,68 euro/mp/lună. Art. 3. Se aprobă Caietul de sarcini, conform Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Se aprobă modelul Contractului de închiriere - model, conform Anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Se aprobă Documentaţia de atribuire, conform Anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6. Se aprobă desemnarea D-lui Fuleki Zoltân Ladislau consilier municipal în comisia de evaluare, iar ca supleant pe D-lui Orbân Zsolt consilier municipal. Art. 7. Se aprobă ca Comisia de evaluare va fi desemnată ulterior prin dispoziția primarului. Art. 8. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează administratorul public D6sa Szilârd, prin Serviciul patrimoniu și comercial din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului- Judeţul Harghita; b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Korodi Attila; c) Viceprimarului municipiului Miercurea Ciuc, dna S6gor Enikă; d) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Bors Bela; e) Administratorului public al municipiului Miercurea Ciuc,dl. Dâsa Szilărd; f) Direcţiei economice; g) Serviciului patrimoniu și comercial, h) Consilierilor municipali desemnați. Președintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate — SZOKE DOMOKOS Secretar geribral WOHLFART R OLF Anexă nr. î. ja Hotărârea nr 243/2022 | STUDIU DE OPORTUNITATE Privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a spaţiului comercial, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlath Gusztav Karoly nr.2, aflat în domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc Capitolul |. OBIECTUL ÎNCHIRIERII Art, 1. Municipiul Miercurea-Ciuc are calitatea de proprietar. Art. 2. Obiectul prezentei închirierii îl formează un-spaţiu comercial, în suprafață totală de 131 mp, compusă din 109,49 mp Cafenea +1,72 mp Grup sanitar fernei + 4,17 mp Grup sanitar bărbaţi + 1,11 mp spaţiu curățenie + 8,46 mp Hol circulaţie + 1,44 mp Vestiar personal + 4,75 mp Depozit, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlâth Gusztây Kâroly. nr. 2, evidenţiat sub nr. Inventar K224. Art. 3. imobitul, destinat închirierii, este înscris în Cartea Funciară nr, 61242 a localităţii Miercurea Ciuc nr, cadastral 7529, pe numele Municipiului Miercurea-Ciuc, respectiv în inventarul - bunurilor din dorneniul public la poziţia nr. 246 şi are destinaţia de cafenea (CAEN 5630 - Baruri . și alte activităţi de servire a băuturilor). Capitolul. II. MOTIVAȚIA INCHIRIERII Art. 4. Motivele de ordin legislativ, economic financiar şi social sunt următoarele: - art. 861 alin.(3) din Codul-civil: i - art. 332-348 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - administrarea. eficientă al patrimoniului public pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local. 4 - ținând cont de locaţia imobilului, în centrul orașului și în imediata vecinătate a străzii pietonale cu un vad comercial important, considerăm că existența unei unități de tip cafenea, cu servicii de calitate este importantă în acest loc și contribuie la creșterea atractivității zonei atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru turiştii care vizitează oraşul. Deoarece au fast reluate -proiecţiile de filme în aceeaşi clădire în care este amplasat spațiul comercial care urmează a fi închiriat, este important şi faptul ca înainte și după spectacole să li-se ofere cetățenilor oportunitatea de a beneficia de serviciile unei unități de alimentaţie publică, i Capitolul Ii. “DURATA INCHIRIERII Art. 5. Spaţiul comercial, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, - Piaţa Majlâth Gusztâv Kăroly nr. 2, se închiriează pentru o durată de 5 de ani, cu posibilitate de prelungire, pe o perioada de cel mult 2ani și 6 luni, Capitolul. WV. ELEMENTE DE PREȚ Art. 6. Preţul de pornire propus, respectiv preţul minimal închirierii este de 4,593 Euro/mpf/lună. Art. 7. Modul de achitare a chiriei va fi stabilit prin contractul de închiriere. Capitolul V. INVESTIŢII DE REALIZAT Art. 8. Spaţiul va fi folosit conform destinaţiei în baza contractului de închiriere. “Art. 9, Imobilul va fi utilizat de către chiriaş pe toată durata contractului în condițiile prevăzute în contract, urmând ca la încetarea contractului să fie restituit proprietarului, în deplină proprietate, liber de orice sarcini. Art. 10. Prin soluțiile adoptate se va asigura protecția mediului.” Art. 11. Chiriașul va asigura întreţinerea și curățirea obiectivului, i Capitolul YI. TERMENELE PREVIZIBILE PENTRU REALIZAREA PROCEDURII DE ÎNCHEIERE A CONTRACTULUI Art. 12. După aprobarea Studiului de oportunitate de către consiliul locali, se publică anunţul privind organizarea licitației publice, Art. 13. Termenul minim de predare a ofertelor, este de 20 de zile calendaristice începând cu data publicării anunţului licitaţiei publice deschise. | Art. 14. Contractul de închiriere se încheie în termen de maximum 20 de zile de la data la care proprietarul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, în conformitate cu legea română. | Capitolul Vii. MODALITATEA DE ACORDARE A ÎNCHIRIERII Art. 15, Procedura de'locațiune propusă se desfășoară prin licitaţie publică prin care orice persoană fizică autorizată și/sau persoană juridică de drept privat, română sau străină, poate prezenta o ofertă. i Art. 16. Desfășurarea licitației publice deschise se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 17. Procedura de licitaţie se poate desfășura + numai dacă în urma publicării anunţului de licitatie au fost depuse cel puțin 2 oferte valabile, în caz contrar locatorul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, care va fi valabilă dacă se prezintă cel puțin 1 ofertă conformă. În cazul în care, în cadrul celei de-a doua proceduri de licitație publică nu se depune nici o oferta valabilă, se va anula procedura de licitaţie. Art. 18. Locatorul va asigura pe suport hârtie și/sau suport electronic obținerea documentaţiei de atribuire de către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens. Documentaţia de atribuire costă 25 lei. Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate — SZOKE DOMOKDS Secretar general WOHLFART.R boLr [i | Anexa nr. 2 la Hotărârea nr.243/2022 , CAIET DE SARCINI privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului comercial, situat în incinta imobilului din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Majlăth Gusztâv Kâroly nr. 2, aflat în domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc CAPITOLUL 1. OBIECTUL ÎNCHIRIERI 1.1. irobilul-spaţiu care urmează a fi închiriat se află în intravilanul municipiului Miercurea-Ciuc, în incinta imobilului din Piaţa Majlâth Gusztâv Kâraty nr. 2, - 1.2. Imobilul ce face obiectul închirierii, în suprafață de 131 mp, înscris în Cartea funciară nr. 61242 Miercurea-Ciuc, cu nr cadastral 7529, având o valoare de inventar de 4775460 lei - K224, aparține domeniului public al Municipiului Miercurea-Ciuc și are destinaţia de cafenea (CAEN 5630 — Baruri şi alte activități de servire a băuturilor). 1.3. imobilul ce face obiectul închirierii va fi utilizat de locator, pe riscul și răspunderea sa, pentru activitate comercială, în schimbul chiriei prevăzute la cap. JI. , 1.4. Predarea - primirea bunului se va face în maxim 30 de zile de la data semnării contractului de închiriere, în baza unui proces verbal de predare-primire. 1.5. La încetarea contractului din orice cauză, imobitul revine lacatorului liber de sarcini. 1.6. Contravaloarea caietului de sarcini este de 25 lei. Acesta nu se restituie ofertanților. 1.7. Pentru a participa la licitaţie, ofertanții trebuie să facă dovada achitării taxei de participare la licitaţie și achiziţionării caietului de sarcini.. CAPITOLUL îl. DURATA ÎNCHIRIERI , 2.1. Durata închirierii spaţiului în suprafaţă de 131 mp în vederea desfășurării activității comerciale, este de 10 ani, începând cu data semnării contractului de închiriere. „2.2. Durata închirierii poate fi prelungită prin acordul de voinţă al părţilor, la cererea locatarului, cu condiția ca acesta să nu înregistreze restanţe la plata chiriei. - CAPITOLUL. (Hi. PREȚUL 3.1. Preţul de pornire a licitaţiei pentru închirierea spaţiului este propusă de â, 48 Euro/mp/lună, conform art. 2, alin (3) din prezenta hotărâre. i 3.2. Chiria se facturează până cel târziu în data de 10 a fiecărei luni pentru luna pe care urmează să se efectueze plata. . 3.4. Chiria se achită până cel târziu în data de 25 a fiecărei luni, dată la care factura devine scadentă. 3.5. În caz de neplată a chiriei la termenele scadente se vor percepe majorări de întârziere în cuantumul legat stabilit pentru creanţe fiscale. 3.6. Neplata în termen a două luni consecutive duce la rezilierea unilaterală a contractului de închiriere şi luarea măsurilor pentru eliberarea pe cale administrativă a imobilului. 3.7. La încheierea contractului de închiriere, locatarul are obligația constituirii unei garanții de bună plată la contract, echivalentul a două chirii. Din această sumă locatorul poate preleva penalitățile şi sumele datorate de locatar. CAPITOLUL IV. CONDIȚIILE DE VALABILITATE A OFERTEI 4.1. Criteriile de valabilitate a ofertelor sunt următoarele documente: a): documentul care să ateste forma juridică a solicitantului (certificat da înregistrare, statut, act constitutiv ). i b) împuternicire de reprezentare legală, c) fișa cu informaţii privind ofertantul, d) dectaraţie, e) declaraţie de participare semnată de ofertant, f) certificat de atestare fiscală de la Administraţia Judeteană a Finanţelor Publice, privind îndeplinirea la zia obligaţiilor exigibile de plată, 9) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea la zi la obligaţiilor exigihile de plată: a impozitelor și taxelor locale, h) dovada achitării Caietului de sarcini în valoare de 25,00 lei, | i) davada achitării garanţiei de participare, reprezentând nivelul contravalorii a dauă chirii, care va fi depusă în numerar la caseria municipiului Miercurea- Ciuc astfat: 731 mp x 2 luni x 4,68 Euro la curs BNR din data anunţului; i) contractul de închiriere semnat. - În cazul ofertanţilor din străinătate se acceptă prezentarea documentelor eliberate de autoritățile stâtului unde- are sediul ofertantul. Documentele prezentate trebuie însoţite. de traducere autorizată și autantificată în limba română. | 4.2. Termenul de valabilitate a ofertei este min. 90 de zile. "4.3. Oferta va fi redactată în limba română și va fi transmisă prin poștă până la data de ......., Ora „mau „riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina persoanei interesate. Oferta trebuie să fia semnată de către ofertant. Oferta va fi transmisă în două plicuri închise și sigilate, unul exterior care va conţine documentele prevăzute în instrucțiunile pentru . ofertanţi și unul interior care va conține oferta propriu-zisă semnată de ofertant. Ofertele vor fi înregistrate în ordinea primirii lor în registrul Oferte, precizându-se data şi ora. Oferta este valabilă pe toată perioada desfășurării licitaţiei și este confidențială până la deschidere de către comisia de evaluare. | Criteriile de atribuire a contractului de închiriere sunt: a) cel mai mare nivel al chiriei; “ b) capacitatea economico-financiară al ofertanțilar; c) condiţii impuse (experienţa similară) impusă de natura bunului închiriat; În cazul în care există punctaje egale între ofertanţi clasaţi pe primul loc, departajarea | acestora se va face în funcţie de punctajul obținut pentru criteriul de atribuire care are ponderea cea mai rare, iar în cazul egalității în continuare, departajarea se va face în funcţie de punctajul obținut pentru criteriul de atribuire care are ponderea cea mai mare după acesta. Procedura de licitație se poate desfășura numai dacă în urma publicării anunţului “de licitație s-au depus cel puţin 2-(dauă) oferte valabile. CAPITOLUL V. DREPTURILE PĂRȚILOR _ Drepturile locatarului: 5.1. Locatarul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile care fac obiectul contractului de închiriere; 5.2. Locatarut are dreptulde a folosi bunurile care face obiectul închirierii, potrivit naturii bunului și obiectivelor stabilite de e părți prin contractul de închiriere. . . Drepturile locatorului: | 5.3. Locatorul va solicita constituirea unei garanţii de participare la licitaţie, echivalentă cu chiria datorată pentru 2 luni. Câștigătorul licitației, va putea opta pentru returnarea garanţiei de părticipare sau transformare a acesteia în garantie pentru neplata chiriei, caz în care va procesa _ la întregirea acesteia la nivelul sumei licitate. 5.4. Condiţiile menţinerii sau pierderii garanţiei de participare la licitație şi a garanţiei pentru neplata chiriei se vor stabili prin instrucțiunile de participare la licitaţie şi / sau prin contractul de închiriere. | | 5.5. Garanţia pentru participare, constituită de ofertanţii ale căror oferte nu au fost stabilite ca fiind câştigătoare, se returnează la cerere, de către organizatorul procedurii în termen de-5 ziie - lucrătoare de la data expirării termenului pentru depunerea eventualelor contestaţii. Locatorul are dreptul să anuleze licitaţia dacă ofertantul declarat câștigător nu se prezintă să semneze contractul de închiriere și procesul verbal de predare-primire a imobilului în maxim 20 (douăzeci) zile calendaristice de la data adjudecării. 5.6. Locatorul are dreptul să inspecteze bunul închiriat, să verifice. stadiul de realizare a investiţiei (dacă este cazul), precum și modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activității, verificând respectarea obligațiilor asumate de locatar. 5.7. În cazul prelungirii duratei închirierii, locatorul poate modifica chiria. prin Hotărâre a - Consiliului Local. Locatarul acceptă modificarea de drept „a chiriei prin încheierea unui aci adițional, 5.8. Locatorul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de închiriere, din motive excepţionale legate de interesul național sau local; 5.9, Locatorul are dreptul să rezilieze unilateral contractul de închiriere în cazul în care locatarut nu respectă oricare dintre obligaţiile asumate prin contract. CAPITOLUL VI. OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR 'Obligaţiile tocatarului sunt următoarele: 6.1. Să semneze contractul de închiriere în maxim 20 (douăzeci) zile calendaristice de la data adjudecării licitației: , 6.2. Să folosească spaţiul închiriat conform scopului închirierii, așa cum rezultă din contract și - din prezentul caiet de sarcini; „6.3, Să nu aducă atingere dreptului de proprietate publică prin faptele și actele juridice săvârşite; 6.4. Să plătească chiria în cuantumul și la termenele stabilite prin contract; 6.5. Să constituie garanţia în cuantumul, în forma şi la termenul prevăzut în caietul de sarcini; 6.6. Să solicite locatorului, după caz, reparaţiile necesare pentru menţinerea bunului în stare corespunzătoare de folosință sau contravaloarea reparațiilor care nu pat fi amânate; 6.7. Să execute la timp şi în condiţii optime lucrările de întreținere curente şi reparații normate ce îi incumbă, în vederea menţinerii bunului închiriat în starea în care l-a primit în momentul“ încheierii contractului; E | - 6.8. Să restituie bunul, pe bază de proces-verbal, la încetarea, din orice cauză, a contractului de. închiriere, în starea tehnică și funcţională avută la data preluării, rai .puţin uzura aferentă exploatării normale; 6.9. Să nu exploateze bunul închiriat în vederea culegerii de fructe naturale, civile, industriale sau producte, i - 6.10, Să nu subinchirieze bunul dat în chirie. - 6.11. Să notifice, în scris, [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă