ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
MUNICIPIUL GHERLA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 41/29.04.2025
privind aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică
al Poliţiei Locale a Municipiului Gherla, pentru anul 2025
Examinând proiectul de hotărâre, inițiat de Primarul Municipiului Gherla, privind
aprobarea Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al Poliţiei Locale a Municipiului Gherla, pentru
anul 2025;
Examinând referatul de aprobare nr. 6777/22.04.2025 al Primarului Municipiului Gherla,
raportul de specialitate al Șefului Serviciului Public de Poliţie Locală nr. 6779/22.04.2025 şi
raportul de specialitate al Serviciului Juridic nr. 6792/23.04.2025;
Văzând avizul favorabil al Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local Gherla;
În temeiul dispoziţiilor art. 1209 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. g), precum şi ale art. 196 alin.
(1) lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) şi ale art. 30 lit. g) din Legea nr.
155/12.07.2010 a poliţiei locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform prevederilor art. 24 din H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-
cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale;
Ținând seama de dispoziţiile Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 92/2011
pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranță publică al Poliției
Locale;
Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adoptă
prezenta :
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se aprobă Planul de Ordine și Siguranță Publică al Poliţiei Locale a Municipiului
Gherla, pentru anul 2025, conform anexei, care face parte integrată din prezenta hotărâre.
Art.2 Planul de Ordine şi Siguranță Publică al Poliţiei Locale a Municipiului Gherla şi
Hotărârea Consiliului Local de aprobare a acestuia se înaintează, în copie, Poliţiei Municipiului
Gherla.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Serviciul
Public de Poliţie Locală.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică cu cei în drept prin grija Secretarului General al
Municipiului Gherla.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
MOLDOVAN MONICA - DANA
Nr. consilieri 19 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. consilieri Prezenţi 19 SECRETAR GENERAL UAT
Nr. voturi Pentru 19 ROTAR MIHAI
ANEXA LA HCL NR. 41/29.04.2025
PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ
PUBLICĂ AL POLIȚIEI LOCALE
PENTRU MUNICIPIUL GHERLA
PE ANUL 2025
STRUCTURA PLANULUI
CADRUL LEGISLATIV
CAPITOLUL |. ANALIZA SITUAȚIEI OPERATIVE
A. TERITORIUL
B. POPULAŢIA
C. EVENIMENTELE SOCIAL — ECONOMICE, POLITICE ŞI RELIGIOASE
D. STAREA INFRACȚIONALĂ ȘI CONTRA VENȚIONALĂ
E. ACTIVITATEA POLIȚIEI LOCALE GHERLA
CAPITOLUL II. DISPOZITIVELE DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ,
MISIUNILE ȘI ZONELE DE RESPONSABILITATE
A. DISPOZITIVELE DE ORDINE ȘI SIGURANŢĂ PUBLICĂ, ZONELE DE
RESPONSABILITATE ŞI MISIUNILE SPECIFICE
B. ACTIVITĂȚILE ȘI MISIUNILE EXECUTATE ÎN COMUN
CAPITOLUL III. EFECTIVELE AFLATE LA DISPOZIȚIE SI SUPORTUL
LOGISTIC
CAPITOLUL IV. INSTRUIREA EFECTIVELOR PENTRU EXERCITAREA
ACTIVITĂȚILOR ŞI CONTROLUL DISPOZITIVELOR
CAPITOLUL V. DISPOZIŢII FINALE
PLANUL DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ AL POLIȚIEI
LOCALE PENTRU MUNICIPIUL GHERLA
se organizează anual, în baza analizei situaţiei operative existente, iar documentul
operativ de lucru este Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al Poliţiei Locale Gherla.
În conformitate cu Ordinul Ministrului Administrației şi Internelor nr. 92 din 5
mai 2011 — pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de Ordine şi
Siguranţă Publică al Poliţiei Locale, având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr.
155/2010, a poliţiei locale, precum și prevederile din: Regulamentul Cadru de
Organizare şi Funcţionare al Poliţiei Locale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1332/2010, Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019, privind Codul administrativ;
În considerarea atribuţiilor Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul
ordinii şi siguranței publice, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
30/2007, a prevederilor Strategiei Naţionale de Ordine Publică, pentru creșterea
siguranţei cetățeanului şi prevenirea criminalităţii stradale;
La nivelul municipiului Gherla se elaborează „Planul de Ordine şi Siguranţă
Publică al municipiului Gherla”.
CADRUL LEGISLATIV
Actele normative care au stat la baza realizării acestui document sunt următoarele:
- Legea nr. 155/2010, a poliţiei locale, republicată;
- HG nr. 1.332 din 23 decembrie 2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de
organizare şi funcţionare a poliţiei locale;
- O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
- Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE)
2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind
protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter
personal şi privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
- Legea nr. 363/2018 - protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor
cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii,
descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al
executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind
libera circulaţie a acestor date;
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi
completările ulterioare;
Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfăşurarea adunărilor publice,
republicată;
Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenței cu ocazia
competiţiilor şi a jocurilor sportive;
Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată;
Legea nr. 227/2002 pentru aprobarea OUG nr. 155/2001 privind aprobarea
programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
Legea nr. 391/2006 pentru modificarea OUG nr. 155/2001 privind aprobarea
programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
Legea nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2001 privind
aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi;
O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată;
H.G. nr. 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice;
O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată;
Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau
abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al
unităților administrativ — teritoriale şi H.G. nr. 156/2003 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002;
Legea nr. 309/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 421/2002 privind
regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând
domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ — teritoriale;
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
republicată;
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată;
Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural — ambientale
a clădirilor;
Legea nr. 185/2013, privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate,
republicată;
Legea nr. 650/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea
produselor şi serviciilor de piață;
H.G. nr. 333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.
nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piață;
Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control;
Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei
produselor din sectorul agricol;
Legea nr. 70/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru
stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol;
H.G. nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață
în unele zone publice;
Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea şi funcționarea asociaţiilor de
proprietari şi administrarea condominiilor;
Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată;
Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată;
Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată;
Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de
salubrizare a localităților nr. 101/2006;
Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică;
Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale;
Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia
mediului;
Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată;
O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a
deşeurilor din ambalaje;
H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor;
H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deșeurilor şi pentru aprobarea listei
cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale;
Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spaţiilor verzi din
intravilanul localităţilor, republicată;
Ordin nr. 119/2014 privind aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică
privind mediul de viață al populaţiei;
Legea nr. 290/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa,
domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată;
O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în
folosul comunităţii, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată;
H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de
dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi a studenților;
- Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităţilor de picnic;
- Legea nr. 18/1991, a fondului funciar;
- Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru
producerea obiectelor de cult;
- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
- Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului
produselor din tutun;
- Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenţei domestice;
- Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia
persoanelor;
- Legea nr. 241/2006, legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare;
- Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice;
- Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancţionarea unor fapte privind
degradarea mediului;
- Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
- Legea nr. 383/2013, legea apiculturii;
- Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia;
- O. G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcţionarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public şi privat de interes local;
- H.G. ar. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităților de alimentație publică
neincluse în structurile de primire turistice.
Hotărârile Consiliului Local al municipiului Gherla şi Dispoziţiile primarului care
fac referire la contravenţii şi sancţionarea acestora:
-
H.CL. nr. 64 / 2017 privind reglementarea opririi, staționării şi parcării
neregulamentare pe domeniul public sau privat al municipiului Gherla;
-
H.CL. nr. 73 / 2017 pentru reglementarea activităților comerciale pe raza
municipiului Gherla;
-
H.C.L.nr. 89/2017 privind buna gospodărire a municipiului Gherla;
-
H.C.L. nr. 90 / 2017 privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe raza
municipiului Gherla;
-
HCL. nr. 91 / 2017 privind acţiunile de colectare fonduri de către asociaţii,
fundaţii sau alte persoane juridice de drept privat cu scop nepatrimonial în
municipiul Gherla;
-
H.CL. nr. 86 / 2018 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare a Serviciului Public de Poliţie Locală a municipiului Gherla;
-
H.CL. nr. 18 / 2021, privind aprobarea Regulamentului destinate deţinerii
câinilor şi accesul persoanelor însoţite de câini în Municipiul Gherla;
-
H.C.L. nr. 46 / 2021, pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea şi
întreținerea spațiilor verzi publice situate intravilan, măsuri și reguli specifice
pentru protecția mediului în Municipiul Gherla;
-
HCL. nr. 35 / 2022, pentru aprobarea Regulamentului privind închirierea
locurilor de parcare situate în parcările de reşedinţă şi a terenurilor pentru
amplasarea de garaje din municipiul Gherla;
-
HCL. nr. 100 / 2023, privind aprobarea Regulamentului de amenajare,
întreţinere şi funcționare a parcărilor publice - nerezidenţiale aflate pe raza
Municipiului Gherla;
-
H.CL. nr. 17 / 2024, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Bazei sportive Olimpia din Municipiul Gherla, str. Parcului, FN;
- Dispoziţia nr.
85 / 2024 privind împuternicirea funcționarilor publici din cadrul
Serviciului Poliţia Locală pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor
săvârşite pe raza municipiului Gherla.
CAPITOLUL I. ANALIZA SITUAȚIEI OPERATIVE
A. TERITORIUL
Municipiul Gherla este aşezat pe malul drept al râului Someşul Mic, pe loc drept
(şes), cu o suprafaţă de 36,3 kmp, are 95 de străzi în lungime de 53 km, cele mai mari
fiind: 1 Decembrie 1918, Bobâlna, Clujului, Dejului, Mihai Viteazul, iar artera
principală de circulaţie o constituie DN 1C, din care se ramifică drumul judeţean 109C
înspre comuna Ţaga, jud. Cluj, şi, de asemenea, este străbătut de calea ferată în direcția
Cluj Napoca — Bistriţa.
Municipiul se învecinează cu mun. Dej, comunele Iclod, Mintiu — Gherlii, Fizeşu
— Gherlii, reşedinţa de județ fiind situată la o distanță de 45 km pe DN IC.
Iluminatul public este asigurat în zona centrală şi pe străzile principale, în
conformitate cu ultimele dispoziţii din acest domeniu.
Pe raza municipiului Gherla se află un număr de 42 societăţi comerciale cu capital
de stat, mixt şi privat, asigurate cu pază neînarmată, aflate în supravegherea lucrătorilor
din compartimentul de investigare a fraudelor şi agenţilor de siguranță publică, dintre
aceste obiective făcând parte şi : S.C. Sortilemn S.A., S.C. Someg S.A., S.C. Beker
Romania S.R.L., S.C. Unicarm S.R.L., , S.C. Lidl Discount S.R.L., S.C. Kaufland SCS,
S.C. [persoană fizică] S.R.L. (trei magazine), S.C. Agropan Prodcom S.R.L., S.C. ADP
Gherla S.A. — puncte de lucru Rampa Ecologică şi Adăpostul de Câini, acestea fiind
considerate obiective de importanță mai deosebită.
Obiectivele sunt dispersate pe toată raza municipiului, iar un număr de 10 dintre
acestea sunt concentrate în zona industrială a localităţii. Totodată la nivelul
municipiului funcționează un număr de peste 120 de societăți comerciale mici, cu
capital privat, neasigurate cu pază.
Pe raza municipiului îşi desfășoară activitatea şi instituţii financiare: Raiffeisen
Bank, BRD, Banca Cooperatistă Alianţa — Agenţia Gherla, Banca Transilvania, Agenţia
CEC BANK, Banca Comercială Română, acestea fiind situate în zona centrală şi
Agenţia Alpha Bank situată pe Str. Clujului, precum şi un număr de 14 bancomate, 4
case de schimb valutar și 6 case de amanet, toate acestea fiind situate pe străzi din zona
centrală a municipiului, precum şi sediile unor partide politice: PSD, PNL, USR, AUR,
UDMR.
Pe teritoriul municipiului Gherla există mai multe locuri şi medii de interes
operativ pentru poliție şi poliţia locală, cele mai importante fiind: Compania de Apă
Someş SA - Gherla, Staţia CFR, Parcul Municipal, Cluburile Royal, Casa de Cultură,
SC Vlamar SRL, S.C. AWP Impex S.R.L., S.C. Bonida Import Export S.R.L., S.C.
Eurotrat S.R.L., SC Vuşcan SRL, SC Etrusco SRL, SC Classic SRL, S.C. Meander
S.R.L., Restaurant Conte, sala de festivități Escape Events, cafe — baruri SOVA, Club
Hayak, unităţi de alimentație publică aparținând Cooperativei de Consum Gherla,
mediile de interes operativ fiind locuinţele de romi de pe str. Pescarilor, str. Liviu
Rebreanu — Poligon, str. Fermei, str. Luncii, cartierul Silivaș şi cartierul Hășdate,
precum şi circa 25 de unităţi de alimentaţie publică, aparținând societăţilor comerciale
cu capital privat.
Unităţi de învățământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal
NR. | UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ADRESĂ
CRT
1. | CLUBUL COPIILOR GHERLA - finanţare ME -— structură de | Str. 1 Decembrie
învățământ 1918, nr. 12, mun.
Gherla
2. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT Str. Mihai Viteazu,
“ARICI POGONICI ” GHERLA Nr. 20, mun. Gherla
3, GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL “ARICI POGONICI” Str. Armenească, Nr.
- STRUCTURA 2 GHERLA 20, mun. Gherla
4. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT Str. Mihai Viteazu,
“ARICI POGONICI” - STRUCTURA | GHERLA Nr. 10, mun. Gherla
5. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT Str. Parcului, nr. 16,
“CĂSUŢA FERMECATĂ” GHERLA mun. Gherla
6. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT Aleea Brazilor, nr.
“VESELIEI” GHERLA 14, mun. Gherla
7. GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL Str. Morii, nr. 5, mun.
“VESELIEI”- STRUCTURA | GHERLA Gherla
8. | LICEUL TEHNOLOGIC GHERLA Str. Piaţa Libertăţii,
nr. 5-7, mun. Gherla
9. | LICEUL TEORETIC “ANA IPATESCU” GHERLA Str. 1 Decembrie
1918, nr. 20, mun.
Gherla
10. | LICEU TEORETIC “KEMENY ZSIGMOND” GHERLA Str. Fermei, nr. 35,
mun. Gherla
11. | LICEUL TEORETIC “PETRU MAIOR” GHERLA Str. Bobâlna, nr. 36,
mun. Gherla
12. | ŞCOALA GIMNAZIALA NR. 1 GHERLA Str. Liviu Rebreanu,
nr. 27, mun. Gherla
13. | SCOALA POSTLICEALĂ “HENRI COANDA” GHERLA Str. Liviu Rebreanu,
nr. 27, mun. Gherla
B.
POPULAȚIA
Populaţia municipiului are un număr de 22229 locuitori, 19873 dintre aceștia
fiind rezidenţi, din care 9838 bărbaţi, respectiv 10035 femei. Din punct de vedere a
componenţei 27 % sunt salariaţi, 30 % sunt elevi, diferenţa o constituie alte categorii de
persoane. În legătură cu structura populaţiei: trei sferturi sunt români, urmaţi de
maghiari, restul reprezintă alte minorităţi sau nu se cunoaște etnia acestora. În unitățile
economice din Gherla lucrează peste 1.500 persoane din municipiu sau cu domiciliu în
localitățile învecinate municipiului - fiind navetişti.
La nivelul municipiului există un număr de 441 romi, care sunt concentrați pe
străzile Pescarilor, Luncii, Liviu Rebreanu, Fermei, cartierele Hăşdate şi Silivaş. Dintre
aceste persoane un număr de 401 sunt neîncadrate în muncă, fiind predispuse la
săvârşirea unor acte de conturbare a ordinii şi liniştii publice, cât şi la furturi de alimente
din dependinţele cetăţenilor, cerşetorie şi alte furturi din locuință, din auto sau furturi
de biciclete.
Pe raza municipiului Gherla este situat Penitenciarul de maximă siguranţă, unde,
zilnic, se prezintă pentru vizite un număr mare de persoane din diferite zone ale țării,
multe din acestea apelând la locurile de cazare de pe raza municipiului.
C. EVENIMENTELE SOCIAL - ECONOMICE, POLITICE ȘI
RELIGIOASE
În municipiul Gherla se înregistrează o afluență mare de persoane, în special în
zilele de luni și vineri, considerate zile de piaţă, precum şi cu ocazia unor sărbători
religioase (pelerinajul de la Mănăstirea Nicula: 13-15 august și 8 septembrie).
Măsuri deosebite de menţinere a ordinii şi siguranţei publice necesită a fi luate
cu deosebire în următoarele perioade/date:
- 1-2 ianuarie - Anul Nou;
- 24 ianuarie Unirea Principatelor Române;
- 9 mai - Ziua Europei;
- Târg Produs de Cluj
- 13-15 august cu ocazia pelerinajului de la Mănăstirea Nicula;
- 22-24 august - Festivalul „Armenopolis”
- luna septembrie "Ziua Recoltei”;
- 1 decembrie - Ziua Naţională a României;
- 25-26 decembrie — Naşterea Domnului.
D. S
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.