Constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros prin procedura de licitație publică asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului…
Pe scurt
Consiliul Local aprobă constiturirea dreptului de superficie cu titlu oneros prin licitație publică pe terenul de 2.949 mp al municipiului Turda, situat în Aleea Sportului FN (zona Stadionului), cadastral 64790. Scopul investiției este realizarea unor terenuri de tenis, o clădire administrativă și spații verzi. Pentru locuitori, înseamnă că terenul va fi pus în exploatare printr-un contract de superficie în schimbul unei redevențe, iar licitația stabilește cine îl poate folosi și în ce condiții (termene, costuri, eventual impact asupra zonei).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Aleea Sportului Fn.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.
Hotărârea nr. 86 din 2022 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros prin procedura de licitație publică asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN (zona Stadionului), cu număr cadastral 64790
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 86
din data de 21.04.2022
privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros prin procedura de licitaţie
publică asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului Turda, în suprafaţă
de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN (zona Stadionului), cu număr
cadastral 64790
Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară dn data de
21.04.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constituirea dreptului de superficie
prin procedura de licitaţie publică asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului
Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN, cu număr cadastral
64790, elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian
Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Evidenţă Patrimoniu nr.
10680/1 1.04.2022, avizul favorabil aş comisiilor de specialitate nr. | — pentru buget — finante,
prognoze economice și investitii” şi nr. 3 — pentru urbanism şi amenajarea teritoriului,
administrarea domeniului public şi privat, protecția mediului şi investiţii ale Consiliului Local
al Municipiului Turda, precum și raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat S.C. IRF
CONSULTING S.R.L.
Văzând dispoziţiile art. 3 şi art. 10 ale Legii nr. 69/2000 - Legea educaţiei fizice şi
sportului;
Ţinând cont de prevederile art. 355 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
coroborate cu cele ale art. 555, art. 556 , 693-702 şi ale art. 1244 ale Legii nr. 287/2009
privind Codul Civil, precum şi cele ale art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcții;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. 1, art. 129, alin. 2, lit. c şi alin. 6, lit. b, art. 196
alin. |, lit. a, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare și funcţionare al
Consiliului Local al Municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, prin procedura de
licitaţie publică, asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului Turda, în suprafață
de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN (zona Stadionului), cu număr cadastral
64790, în vederea realizarii obiectivului de investiţii “terenuri de tenis, clădire administrativă
şi spaţii verzi”, teren identificat conform planului de amplasament şi delimitare, anexa 1 ce
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2, Se aprobă studiul de oportunitate privind constituirea dreptului de superficie
prin procedura de licitaţie publică asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului
Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN (zona Stadionului),
cu număr cadastral 64790, anexa 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3, Preţul de pornire al licitaţiei publice este de 1.042 lei/lună, ce reprezinta
valoarea minimă pe care trebuie să o ofere participanţii la licitaţie, a fost stabilit pe baza valorii
de piaţă a imobilului determinate conform raportului de evaluare a terenului, întocmit de
evaluator autorizat, S.C. IRF CONSULTING S.R.L., pentru imobilul în suprafață de 2.0949
mp, cu număr cadastral 64790. Contravaloarea prestaţiei superficiarului va fi stabilită în urma
licitaţiei publice şi se va plăti lunar, până la data de 30/31 ale lunii pentru luna în curs.
Art. 4. Persoanele interesate să participe la licitaţie, vor avea obligaţia de a achita
garanţia de participare, în valoare de 2.084 lei, până la data limită de depunere a ofertelor,
stabilită în anunţul de licitaţie.
Taxa de participare va fi de 100 de lei
Costul caietului de sarcini va fi de 50 de lei.
Art. 5. Durata pentru care urmează a se constitui dreptul de superficie este de 25 de
ani şi poate fi prelungită prin acordul părților, încheiat în formă scrisă.
Art. 6. Se aprobă documentaţia de atribuire privind constituirea dreptului de superficie
prin procedura de licitaţie publică asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului
Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului (zona Stadionului), cu
număr cadastral 64790, Anexa 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7. Componenţa comisiei de evaluare a ofertelor se va stabili prin dispoziția
primarului Municipiului Turda.
Art. 8. Se împuterniceşte primarul Municipiului Turda să desemneze un salariat din
cadrul aparatului de specialitate al primarului să semneze contractul de constituire a dreptului
de superficie în formă autentică.
Art. 9. Cheltuielile ocazionate de încheierea în formă autentică a contractului de
superficie cu titlu oneros şi îndeplinirea obligaţiilor referitoare la publicitatea imobiliară, cad
în sarcina bencficiarului dreptului de superficie.
Art. 10. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei
Prefectului Judeţului Cluj, precum și Serviciului Evidenţa Patrimoniului, Direcţiei Economice,
Direcţiei Impozite si Taxe, Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Cadastru şi
Direcţiei Administraţie Publica Locală, în vederea ducerii la îndeplinire, şi se aduce la
cunostință publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de
internet www .primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Sârbu Paul Marius SECRETARUE)general
TA / al municipiului TURDA,
/- e | Jr. Elena Mihâela Mărginean
VOTURI: pentu 17 4
împotrivă - “]
abţineri 2 |
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanti la vot este 19.
rea . A AI $, o264 313150 WE 0264 317 081
E: IS Primăria Ş RE. |
> Municiniului Turda P-ta 1 Decembrie 1918. nr. 28. Mun. Turda, Jud. Cluj
Serviciul Evidenţă Patrimoniu
Nr. 10680/11.04.2022
RAPORT DE SPECIALITATE
privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros prin procedura de licitație publică
asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat
în Turda,
str. Aleea Sportului EN (zona Stadionului), cu număr cadastral 64790
Obiectul prezentului proiect de hotărâre este constituirea dreptului de superficie cu titlu
oneros prin procedura de licitaţie publică asupra imobilului teren, proprietate privată a
municipiului Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului EN, cu număr
cadastral 64790, în vederea realizării unei investiţii ce constă în amenajarea unor terenuri de tenis,
spaţii verzi şi edificarea unei clădiri administrative.
Potrivit alin. (1), art.693 din Noul Cod Civil, superficia reprezintă dreptul de a avea sau de
a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia
superficiarul dobândește un drept de folosinţă. Alin. (2) al aceluiasi articol de lege prevede că
dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin
alt mod prevăzut de lege. Luând în considerare acest text de lege şi raportându-ne la dispoziţiile
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Adminstrativ cât şi la cele ale Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii referitoare la modalităţile de atribuire a drepturilor
reale asupra bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat al unităţilor administrativ teritoriale,
concluzionăm că atribuirea dreptului de superficie prin aplicarea procedurii de licitaţie publică
reprezintă o modalitate legală, transparentă şi de natură să asigure şanse egale tuturor persoanelor
interesate de a dobândi un drept real asupra terenului ce face obiectul procedurii.
Totodată, prin aplicarea criteriilor de atribuire stabilite în cadrul documentaţiei de atribuire,
pe baza căreia se va desfășura licitaţia publică, se va asigura exploatarea eficientă şi valorificarea
la potenţialul maxim a imobilului ce face parte din domeniul privat al Municipiului Turda, astfel
încât să se producă efectele de ordin social, economic şi de mediu urmărite de autoritatea locală în
raport cu necesităţile comunităţii locale.
Constituirea dreptului de superficie asupra imobilului teren, în suprafaţă de 2.949 mp,
situat în Turda, str. Aleea Sportului FN, cu număr cadastral 64790, se va face în scopul realizării
de câtre câştigătorul licitaţiei, viitorul superficiar, a unei investiţii ce constă în amenajarea unor
terenuri de tenis, spaţii verzi şi edificarea unei clădiri administrative.
În conformitate cu certificatul de urbanism nr. 118/14.04.2022, zona în care este situat
terenul care face obiectul propunerii de constituire a dreptului de superficie, UTR VA2, face parte
din categoria de folosință păşune, destinată amenajării spaţiilor verzi, parcurilor şi a zonelor de
recrere şi sport. În ceea ce priveşte reglementările propuse pentru zona UTR VA2, în certificatul
de urbanism se precizează că se pot autoriza construcţii noi pentru alimentaţie publică, comerţ
mărunt, cât şi pentru sport şi agrement, în condiţiile aprobării de către Consiliul local al
Municipiului Turda a unui P.U.Z. avizat de R.A. Apele Române şi a obţinerii unui aviz de mediu.
Este interzisă amplasarea locuinţelor şi a dotărilor aferente locuinţelor.
Propunerea de constituire prin licitaţie a dreptului de superficie asupra terenului în
suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN pentru amenajarea unor terenuri
de tenis, spaţii verzi şi edificarea unei clădiri administrative este oportună, având în vedere că, la
aceasta dată, nu există în Municipiul Turda terenuri pentru practicarea acestui sport. Pentru a
sprijini şi încuraja practicarea activităţilor sportive de câtre elevii unităţilor de învățământ de pe
raza municipiului Turda, se va stabili în documentaţia de atribuire, aferentă procedurii de licitaţie
publică, obligaţia superficiarului de a facilita organizarea şi desfăşurarea competiţiilor interşcolare
de către unităţile şcolare din Municipiul Turda.
Potrivit art. 3, alin. (1) din Legea nr. 69/2000 - Legea educaţiei fizice şi sportului,
autorităţile administraţiei publice, unitățile şi instituţiile de învățământ, instituţiile sportive,
precum şi organismele neguvernamentale de profi! au obligația să sprijine sportul pentru toţi şi
sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a
educaţiei fizice şi sportului în comunitățile locale.
Art. 10 al actului normativ sus-amintit prevede, la alin.(2) astfel: „Sportul pentru toți este
sprijinit de stat, de organizaţii neguvernamentale şi de structuri ale administraţiei locale, în
vederea menținerii sănătăţii, a recreării şi socializării cetăţenilor. ”
În ceea ce priveşte durata pentru care se constituie dreptul de superficie, raportat la
dispoziţiile art. 694 Cod Civil care prevede că acesta se poate constitui pentru maxim 99 de ani,
durata de 25 ani pe care o propunem în aceasta situaţie se încadrează în limitele impuse de lege, şi
poate fi prelungită prin acordul scris al părţilor.
Cu privire la caracterul şi natura sa, dreptul de superficie se poate constitui cu titlu gratuit
sau cu titlu oneros aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 697 Noul Cod Civil: „/n cazul în care
superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părțile nu au prevăzut alte modalități de plată a
prestaţiei de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate
lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă, ţinând seama de natura terenului, de
destinaţia construcției în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum şi
de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei. ”
Prin raportul de evaluare întocmit de S.C. IRF CONSULTING S.R.L. a fost stabilită o
valoare de piaţă de 312.500 lei (valoare rotunjită) a imobilului teren în suprafaţă de 2.949 mp,
situat pe str. Aleea Sportului FN. Ținând cont că durata pentru care se va constitui dreptul de
superficie asupra terenului aparţinând domeniului privat al municipiului Turda este de 25 ani,
suma datorată de beneficiarul dreptului de superficie, ce va fi platită lunar, se va calcula având la
baza principiul recuperării valorii de piaţă a imobilului în perioada în care acesta va fi exploatat de
superficiar în temeiul contractului de superficie. Astfel, suma minimă de la care va porni licitaţia
publică ce se va organiza în vederea constituirii dreptului de superficie asupra terenului sus
menţionat, este de 1.042 lei/lună (valoare rotunjită) , valoare obţinută prin efectuarea următorului
calcul: valorea de piaţă 312.500 lei: (împărţit) la 25 de ani: (împărţit) la 12 luni=1.042 lei/lună.
Întinderea şi exercitarea dreptului de superficie se va realizeaza în condiţiile art. 695 Cod
Civil şi potrivit contractului ce urmează a fi încheiat între autoritatea locală şi superficiar.
Alineatul 4 al art. 695 dispune: „Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp
construcția există, dreptul de folosință asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca numai
odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiei. ”
Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară, pentru una dintre
următoarele cauze:
a) la expirarea termenului, dacă superficiarul nu a solicitat prelungirea contractului. În cazul
încetării dreptului de superficie prin ajungere la termen proprietarul terenului poate dobândi
dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate de superficiar prin accesiune, cu obligaţia de a
plăti valoarea de circulaţie a acesteia de la data expirării termenului.
b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;
c) prin pieirea construcţiei, caz în care terenul devine liber de sarcini;
d) prin reziliere unilaterală, în cazul în care superficiarul nu îndeplineste obligaţiile asumate prin
contract şi în cazul în care acesta nu începe execuţia lucrărilor în termen de 1 an de la data
obţinerii autorizaţiei de construire. În aceasta situatie, rezilierea operează de plin drept în termen
de 30 de zile de la data la care proprietarul va notifica pe superficiar cu privire încetarea
contractului.
€) prin renunțare, din partea superficiarului. Beneficiarul dreptului de superficie poate renunța la
acest drept în cazul în care din motive obiective, temeinic justificate, nu poate realiza investiţia pe
terenul deţinut în folosinţă În acest caz, superficiarul va notifica, în scris, proprietarul terenului cu
privire la intenţia sa de renunțare, motivând temeinic această decizie. Sumele cu titlu de chirie, pe
care superficiarul le-a achitat până la data renunţării rămân în contul proprietarului.
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
Forţa majoră exonerează părţile de răspundere în ceea ce priveşte îndeplinirea totală sau parţiala a
obligaţiilor ce le revin. Prin forță majoră se întelege orice eveniment extern, imprevizibil, absolut
invincibil şi inevitabil, care împiedică părţile să îşi îndeplinească total sau parţial obligaţiile ce le
revin. Aparitia si încetarea cazului de forţă majora se va comunica celeilalte părti în termen de 5
zile prin fax, e-mail , sau printr-o o scrisoare recomandată, urmând ca proprietarul să verifice
existenţa şi întinderea acestuia. În situatia în care cazul de forţă majoră determină neîndeplinirea
totală sau parţiala a obligaţiilor contractuale pentru o perioada mai mare de 6 luni, părţile vor
decide de comun acord modalitatea de continuare sau de încetare a contractului.
Investitia ce constă în amenajarea unor terenuri de tenis, spaţii verzi şi edificarea unei clădiri
administrative se va realiza pe terenul asupra căruia se constituie dreptul de superficie după
obţinerea autorizaţiei de construire, obţinută în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții .
Cesionarea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului este posibilă doar odată cu
înstrăinarea construcţiilor edificate pe acesta, cu notificarea prealabilă a proprietarului terenului,
cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte.
Având în vedere dispoziţiile art. 693 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil:
„Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune Sau
prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile. ”,
dreptul de superficie se va înscrie în cartea funciară a imobilului.
Garanţia, în valoare de 2.084 lei, este obligatorie şi reprezintă contravaloarea a 2 chirii
minime (preţul minim de pornire x2). În cazul ofertantului declarat câştigător, garanţia de
participare va rămâne la dispoziţia proprietarului pe toată durata contractului de superficie, din
această sumă urmând a se preleva penalităţi de întârziere sau alte sume datorate de superficiar, în
baza contractului de constituire a dreptului de superficie.
Participanţilor la licitaţia publică a căror oferta nu a fost stabilită ca fiind câştigătoare, li se
va restitui garanţia de participare, pe baza unei cereri formulate în scris, în termen de 15 zile
lucrătoare de la înregistrarea acesteia.
Taxa de participare va fi de 100 de lei
Costul caietului de sarcini va fi de 50 de lei.
Comisia de evaluare a ofertelor va fi constituită prin dispoziţie a primarului municipiului
Turda. Condiţiile de participare, costurile ce vor fi suportate de câtre ofertanți precum şi
documentele necesare participării vor fi stabilite în cadrul caietului de sarcini. Calendarul licitaţiei
va fi adus la cunoştinţă publică prin anunţul de licitaţie.
Modalitatea de desfăşurare a licitaţiei publice, condiţiile şi documentele necesare pentru
participarea la licitaţie vor fi stabilite în documentaţia de atribuire. Contractul de constituire a
dreptului de superficie va fi încheiat în formă autentică, iar dreptul de superficie va fi înscris în
cartea funciară de câtre superficiar, cheltuielile privind aceste operaţiuni fiind în sarcina titularului
dreptului de superficie.
Faţă de cele prezentate, în conformitate cu dispoziţiile art. 693-702 din Legea nr. 287/2009
privind Codul Civil, ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ şi cu prevederile Legii
nr. 69/2000 - Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
propunem spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Turda constituirea dreptului de
superficie cu titlu oneros, prin procedura de licitaţie publică, asupra imobilului teren, proprietate
privată a municipiului Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în str. Aleea Sportului EN, cu
număr cadastral 64790, în vederea realizării unei investiţii ce constă în amenajarea unor terenuri
de tenis, spaţii verzi şi edificarea unei clădiri administrative .
Şef SEP, Întocmit: lex.
Cismaş Dan Şelaru Ana Maria
(NN n
l
|
ga AR is) www.primariaturda.ro PX contact Gprimariaturda.ro
t, 0264 313 160 153 0264 317 081
3) E Primăria . E, |
P-ta 1 Decembrie 1918, nr. 28. Mun. Turda. Jud. Cluj
a ş/ Municipiului Turda
ez
4:
REFERAT DE APROBARE
privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros prin procedura de licitație publică
asupra imobilului teren, proprietate privată a municipiului Turda, în suprafață de 2949 mp, situat
în Turda,
str. Aleea Sportului FN (zona Stadionului), cu număr cadastral 64790
Obiectul prezentului proiect de hotărâre este constituirea dreptului de superficie cu titlu
oneros prin procedura de licitaţie publică asupra imobilului teren, proprietate privată a
municipiului Turda, în suprafață de 2.949 mp, situat în Turda, str. Aleea Sportului FN, cu număr
cadastral 64790, în vederea realizării unei investiţii ce constă în amenajarea unor terenuri de tenis,
spaţii verzi şi edificarea unei clădiri administrative.
Potrivit alin. (1), art.693 din Noul Cod Civil, superficia reprezintă dreptul de a avea sau de
a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia
superficiarul dobândeşte un drept de fol
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.