22 decembrie 2020 · Inițiator: Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei

HCL 263/2020 Turda adoptată

Constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţã de 533 mp situat în Municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela

Pe scurt

Consiliul Local Turda aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren de 533 mp, situat pe Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea lui Costea Ioan și Costea Simona Mihaela. Dreptul se va exercita pentru o perioadă de 5 ani de la semnarea contractului, iar terenul este parte dintr-o suprafață totală de 1325 mp și aparține municipiului Turda. Aceasta înseamnă că respectivele persoane vor avea drept de folosire a terenului contra unei compensații (onorariu) stabilite, timp în care pot efectua activități permise, în condițiile aprobate prin contract.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţă de 533 mp situat în Municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Drumul Ceanului, Fragariste, Drumul Ceanului 12a, Terenurilor.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Drumul Ceanului” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 263 din 2020 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţã de 533 mp situat în Municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
263 / 2020
Data
22 decembrie 2020
Inițiator
Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Drumul Ceanului nr. 12a (hartă) · Fragariste (hartă) · Fragariste nr. 21d (hartă) · Drumul Ceanului 12a (hartă) · 1 Decembrie 1918 nr. 28 (hartă) · Fragaristet.nr. [28.08 · 1 Decembrie 1818 nr. 28 (hartă) · Ciresului_| Str. Ciresului | Str · Terenurilor · Ceanului nr. 12a (hartă) CF 62402, nr. cad. 62402
Teme
Terenuri și clădiri
Firme citate
I R F CONSULTING SRL

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 263 din data de 22.12.2020 privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafață de 533 mp situat în Municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 22.12.2020; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţă de 533 mp situat în Municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela, elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei; Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Evidenţa Patrimoniu nr. 25463/16.12.2020 şi avizul comisiilor de specialitate nr. 2 — pentru administrație publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerț, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare şi nr. 3 — pentru ecologie, protecția mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii, ale Consiliului Local al Municipiului Turda precum și raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat S.C. IRF CONSULTING S.R.L. Ținând cont de prevederile art. 693-702, art. 555 alin 1, art. 556 şi art. 1244 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare, art. 68 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil; În temeiul prevederilor art. 139, alin. 1 si 3, lit. g, art. 129 alin. 2, lit. c, art. 196 alin. 1, lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum și ale Regulamentului de organizare şi functionare al Consiliului Local al municipiului Turda, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţă de 533 mp situat în Municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela. Art. 2. Imobilul teren prevăzut la art. 1, proprietate privată a municipiului Turda, este parte integrantă din suprafața totală de 1325 mp înscrisă în cartea funciara nr. 62402 a municipiului Turda, având nr. cadastral 62402. Art. 3. Dreptul de superficie prevăzut la art. 1 se instituie pentru o perioada de 5 ani de la data semnarii contractului de superficie cu titlu oneros în forma autentică. Art, 4, Se aproba valoarea chiriei lunare datorată de câtre titularul dreptului de superficie, respectiv 124,37 euro/lună, calculată pe baza valorii de piaţă a imobilului stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către S.C. IRF CONSULTING, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Cheltuielile ocazionate de încheierea în formă autentică a contractului de superficie cu titlu oneros şi îndeplinirea obligaţiilor referitoare la publicitatea imobiliară, cad în sarcina beneficiarului dreptului de superficie. Art. 6. Se împuterniceşte primarul Municipiului Turda să desemneze un salariat din cadrul aparatului de specialitate al primarului să semneze contractul de superficie cu titlu oneros în formă autentică. Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Serviciului Evidenţa Patrimoniului, Serviciului Administratie Publica Locala, Serviciului Urbanism, Autorizaţii de Construire şi Cadastru, Direcţiei Economice, numiţilor Costea loan şi Costea Simona Mihaela, în vederea ducerii la îndeplinire, şi se aduce la cunostinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,- Aia N CONTR ASEMNEAZĂ Năstase Paul | Ata N SECRETARUY, GENERAL pd ş 4 al municipii TURDA, „4 N Jr. Mărgineaii F)fna Mihaela VOTURI: pentru 12 împotrivă - abţineri - Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanţi la vot este 12. să Maze. tă www.primariaturda.ro ZI contactâprimariaturda.ro od Primaria ap ucoa ao io p ucou 57 vei Municipiului Turda 9 P-ta 1 Decembrie 1818 nr. 28, Mun. Turda, Jud. Cluj Serviciul Evidenţă Patrimoniu Nr. 25463/16.12 .2020 RAPORT DE SPECIALITATE privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren in suprafaţă de 533 mp situat în municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12 A, în favoarea numiţilor Costea Ioan și Costea Simona Mihaela Obiectul prezentului proiect de hotărâre este constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţă de 533 mp situat în municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela. Potrivit alin. (1), art.693 din Noul Cod Civil, superficia reprezintă dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeste un drept de folosinţă. În fapt şi potrivit certificatului de atestare a existentei construcţiei nr. 7698/31.08.2020 eliberat de Primăria municipiului Turda, anexat prezentului proiect de hotărâre, asupra terenului ce aparține domeniului privat al municipiului Turda, situat pe str. Ceanului nr. 12A, înscris în CF nr. 62402 a fost edificată de câtre Costea loan şi Costea Simona Mihaela , fără a deţine autorizaţie de construire, înainte de anul 2000, o construcţie, având urmatoarele caracteristici: — destinatia casa familiala, demisol (3 pivnițe, bucatarie, antreu, garaj), parter( 4 camere, antreu, bucatarie, baie, terasă), regim de înălțime D+P, suprafaţă construită: 154,39 mp, suprafaţa construită desfăşurată 266,21 mp. Conform. certificatului de atestare fiscală emis de Serviciul Impozite si Taxe din cadrul Primăriei municipiului Turda la data de 29.04.2020, Costea loan şi Costea Simona Mihaela figurează în evidenţele fiscale cu bunuri imobile, teren şi constructii, situate la adresa str. Drumul Ceanului 12A, anul impunerii acestora în vederea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului local fiind 1998. Constructia existentă pe terenul situat pe str. Drumul Ceanului 12A, se încadreaza în prevederile P.U.G. al municipiului Turda, întrucât amplasamentul acestora se afla în zona de locuit — UTR LM5 , subzona locuinţelor de tip urban si dotărilor aferente, potrivit certificatului de urbanism nr. 297/14.10.2020 emis în scopul constituirii dreptului de superficie. În conformitate cu alin. (1), art.695 din Noul Cod Civil dreptul de superficie este delimitat de suprafaţa de teren aferentă construcţiilor precum şi de suprafaţa necesară exploatării construcțiilor edificate. Având în vedere suprafaţa totală desfaşurată a construcţiilor şi ţinând cont de indicatorii urbanistici ai zonei : POT maxim =35% si CUT maxim =0.5 , propunem constituirea dreptului de superficie în favoarea lui Costea loan şi Costea Simona Mihaela , pentru suprafaţa de 533 mp. Terenul în suprafaţă de 792 mp, care reprezintă diferența dintre suprafaţa înscrisa în CF nr. 62402 (1325 mp) şi cea de 533 mp , asupra căreia se va constitui dreptul de superficie cu titlu oneros, va face obiectul procedurii de închiriere prin licitaţie publică, dupa realizarea documentatiei cadastrale şi îndeplinirea formalităţilor privind publicitatea imobiliara. Procedura de închiriere prin licitatie publica va fi aprobată printr-o hotărâre a consiliului local ulterioară. Pentru determinarea suprafeţei de teren necesare pentru păstrare pe amplasament a construcțiilor edificate s-a optat pentru o abordare urbanistică, adică calcul suprafeţei de teren rezultate din indicii urbanistici care reglementează fiecare parcelă. Astfel, Legea nr. 350 din 6 iunie 2001 - privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările, prevede în Anexa 2 definiţia Indicatorilor urbanistici, drept „instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectării şi al dezvoltării durabile a zonelor urbane, care se definesc şi se calculează după cum urmează: * coeficient de utilizare a terenului (CUT) - raportul dintre suprafața construită desfăşurată (suprafaţa desfăşurată a tuturor planșeelor) şi suprafaţa parcelei inclusă în unitatea teritorială de referință. Nu se iau în calculul suprafeței construite desfăşurate: suprafaţa subsolurilor cu înălțimea liberă de până la 1,80 m, suprafaţa subsolurilor cu destinaţie strictă pentru gararea autovehiculelor, spaţiile tehnice sau spaţiile destinate protecţiei civile, suprafața balcoanelor, logiilor, teraselor deschise şi neacoperite, teraselor şi copertinelor necirculabile, precum şi a podurilor neamenajabile, aleile de acces pietonal/carosabil din incintă, scările exterioare, trotuarele de protecţie; eprocent de ocupare a terenului (POT) - raportul dintre suprafaţa construită (amprenta la sol a clădirii sau proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare) şi suprafaţa parcelei. Suprafata construită este suprafața construită la nivelul solului, cu excepția teraselor descoperite ale parterului care depăşesc planul fațadei, a platformelor, scărilor de acces. Proiecţia la sol a balcoanelor a căror cotă de nivel este sub 3,00 m de la nivelul solului amenajat şi a logiilor închise ale etajelor se include în suprafața construită. ” Pentru parcela înscrisă în cartea funciară nr. 62402 - Turda a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 297 din 14.10.2020 unde se precizează următorii indicatori urbanistici: e coeficient de utilizare a terenului (CUT) =0,5% e procent de ocupare a terenului (POT) =35% Conform certificatului de atestare a edificării construcţie nr. 7698 din 31.08.2020 pe teren există o singură construcţie și anume: . C1 — cu o suprafaţă construită = 154,39 mp şi suprafață desfăşurată = 266,21 mp TOTAL: - suprafaţă construită = 154,39 mp şi suprafață desfăşurată = 266,21 mp îi Pentru determinarea suprafeţei de teren necesare pentru respectare procent de ocupare a terenului (POT) se va utiliza următoarea formulă (conform prevederilor legale precitate): Suprafaţă teren = (Suprafața construită totală x 100 %) / POT Suprafaţă teren = (154,39 mp x 100 %)/35 % Suprafaţă teren = 441,11 mp Pentru determinarea suprafeţei de teren necesare pentru respectare coeficient de utilizare a terenului (CUT) se va utiliza următoarea formulă (conform prevederilor legale precitate): Suprafaţă teren = Suprafaţa desfășurată totală / CUT Suprafaţă teren = 266,21 mp / 0,5 Suprafaţă teren = 532,42 mp În concluzie, suprafața minimă a parcelei necesare pentru respectarea indicatorilor urbanistici (CUT si POT) este de 533 mp. Având în vedere faptul că imobilul- teren înscris în cartea funciară nr. 62402 — Turda are o suprafaţă totală de 1325 mp se propune constituirea unei superficii pe suprafaţa de 533 mp și închirierea suprafetei rămase de 792 mp. În ceea ce priveste durata pentru care se constituie dreptul de superficie, raportat la dispozitiile art. 694 Cod Civil care prevede ca acesta se poate constitui pentru maxim 99 de ani, durata de 5 ani pe care o propunem în aceasta situatie se încadreaza în limitele impuse de lege, şi poate fi prelungită prin acordul scris al părților. Cu privire la caracterul şi natura sa, dreptul de superficie se poate constitui cu titlu gratuit sau cu titlu oneros aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 697 Noul Cod Civil: „În cazul în care superficia s- a constituit cu titlu oneros, dacă părţile nu au prevăzut alte modalități de plată a prestaţiei de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piata liberă, ţinând seama de natura terenului, de destinaţia construcției în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum și de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei.” Dat fiind faptul că este justificat să se încaseze de la proprietarii construcţiei, contravaloarea folosinţei terenului pe care aceasta este amplasată, propunem constituirea dreptului de superficie în favoarea numiţilor Costea loan şi Costea Simona Mihaela , cu titlu oneros. Prin raportul de evaluare întocmit de S.C. IRF CONSULTING S.R.L. a fost stabilita o valoare de piata a imobilului teren situat pe str. Drumul Ceanului FN de 14 euro/mp. Ţinand cont ca durata de existenta a dreptului de superficie asupra terenului apartinand domeniului privat al municipiului Turda este $ ani, modalitatea de stabilire a sumei datorate, ce va fi platită lunar de catre beneficiarul dreptului de superficie, se va calcula având la baza principiul recuperarii valorii de piaţă a imobilului în perioada în care acesta va fi exploatat de superficiar în temeiul contractului de superficie. Astfel, prin utilizarea urmatorului calcul 14 euro/mp: Sani=2,8 euro/mp/an:12 luni*533mp=124,37 euro/lună, s-a stabilit chiria datorata de superficiari pentru exploatarea terenului. Terenul în suprafață de 533 mp, aparţine domeniului privat al municipiului Turda, conform CF 62402. Întinderea şi exercitarea dreptului de superficie se va realizeaza în condiţiile art. 695 Cod Civil în condiţiile contractului ce urmează a fi încheiat între autoritatea locală şi titularul dreptului de proprietate asupra construcţiilor, denumit superficiar. Faţă de cele prezentate, în conformitate cu dispoziţiile Cărţii a III-a Titlul III „Cap. 1 art. 693-702 şi Cartea a V-a Titlul II „Cap. I ( Izvoarele obligaţiilor — Contractul ) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în executare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, propunem spre aprobare Consiliului Local al municipiului Turda constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros în favoarea numitilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela asupra terenului în suprafaţă de 533 mp, situat în Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12A, teren identificat prin CF 62402, pe o durată de 5 ani. Arhitect Sef, Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Cadastru, Claudiţi Salanta Marin Fâmână. Coordonator Serviciu Evidenta Patrimoniu Seviciul Administratie Publica Locala, Dan Cismas Ioana Iftime Ps / G www,.primariaturda.ro ZI] contacteprimariaturda.ro p ri m ă ria “ 0284 313 150 sa 0284 317 081 ps: 7 Municipiului Turda 9 P-ta 1 Decembrie 1918, nr. 28, Mun. Turda, Sud. Ciuj REFERAT DE APROBARE Obiectul prezentului proiect de hotărâre este constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra unui teren în suprafaţă de 533 mp situat în municipiul Turda, str. Drumul Ceanului nr. 12A, în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela pentru o perioadă de 5 ani care poate fi prelungită prin acordul scris al părţilor. Potrivit alin. (1), art.693 din Noul Cod Civil, superficia reprezintă dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeste un drept de folosinţă. În fapt şi potrivit certificatului de atestare a existentei construcției nr. 7698/31.08.2020 eliberat de Primăria municipiului Turda, anexat prezentului proiect de hotărâre, asupra terenului ce aparţine domeniului privat al municipiului Turda, situat pe str. Ceanului nr. 12A, înscris în CF nr. 62402 a fost edificată de câtre Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela , fără a deţine autorizație de construire, înainte de anul 2000, o construcţie, având urmatoarele caracteristici: — destinatia casa familiala, demisol (3 pivnițe, bucatarie, antreu, garaj), parter( 4 camere, antreu, bucatarie, baie, terasă), regim de înălţime D+P, suprafaţă construită: 154,39 mp, suprafaţa construită desfășurată 266,21 mp. Conform certificatului de atestare fiscală emis de Serviciul Impozite si Taxe din cadrul Primăriei municipiului Turda la data de 29.04.2020, Costea loan şi Costea Simona Mihaela figurează în evidenţele fiscale cu bunuri imobile, teren şi constructii, situate la adresa str. Drumul Ceanului 12A, anul impunerii acestora în vederea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului local fiind 1998. Constructia existentă pe terenul situat pe str. Drumul Ceanului 12A, se încadreaza în prevederile P.U.G. al municipiului Turda, întrucât amplasamentul acestora se afla în zona de locuit — UTR LMS , subzona locuinţelor de tip urban si dotărilor aferente, potrivit certificatului de urbanism nr. 297/14.10.2020 emis în scopul constituirii dreptului de superficie. În conformitate cu alin. (1), art.695 din Noul Cod Civil dreptul de superficie este delimitat de suprafaţa de teren aferentă construcțiilor precum şi de suprafața necesară exploatării construcțiilor edificate. Având în vedere suprafaţa totală desfaşurată a construcţiilor şi ţinând cont de indicatorii urbanistici ai zonei : POT maxim =35% si CUT maxim =0.5 , propunem constituirea dreptului de superficie în favoarea lui Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela , pentru suprafața de 533 mp. Terenul în suprafaţă de 792 mp, care reprezintă diferenţa dintre suprafaţa înscrisa în CF nr. 62402 (1325 mp) şi cea de 533 mp , asupra căreia se va constitui dreptul de superficie cu titlu oneros, va face obiectul procedurii de închiriere prin licitaţie publică, dupa realizarea documentatiei cadastrale şi îndeplinirea formalităţilor privind publicitatea imobiliara. Procedura de închiriere prin licitatie publica va fi aprobată printr-o hotărâre a consiliului local ulterioară. Cu privire la caracterul şi natura sa, dreptul de superficie se poate constitui cu titlu gratuit sau cu titlu oneros aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 697 Noul Cod Civil: „În cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părțile nu au prevăzut alte modalităţi de plată a prestaţiei de către superficiar, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă, ţinând seama de natura terenului, de destinaţia construcţiei în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum şi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei.” Dat fiind faptul că este justificat să se încaseze de la proprietarii construcţiei, contravaloarea folosinţei terenului pe care aceasta este amplasată, propunem constituirea dreptului de superficie în favoarea numiţilor Costea Ioan şi Costea Simona Mihaela „cu titlu oneros. Prin raportul de evaluare întocmit de S.C. IRF CONSULTING S.R.L. a fost stabilita o valoare de piata a imobilului teren situat pe str. Drumul Ceanului EN de 14 euro/mp. Ţinand cont ca durata de existenta a dreptului de superficie asupra terenului apartinand domeniului privat al municipiului Turda este S ani, modalitatea de stabilire a sumei datorate, ce va fi platită lunar de catre beneficiarul dreptului de superficie, se va calcula având la baza principiul recuperarii valorii de piaţă a imobilului în perioada în care acesta va fi exploatat de superficiar în temeiul contractului de superficie. Astfel, prin utilizarea urmatorului calcul 14 euro/mp: 5ani=2,8 curo/mp/an:12 luni*533mp=124,37 euro/lună, „s-a stabilit chiria datorata de superficiari pentru exploatarea terenului Terenul în suprafaţă de 533 mp, aparține domeniului privat al municipiului Turda, conform CF 62402. Întinderea şi exercitarea dreptului de superficie se va realizeaza în condiţiile art. 695 Cod Civil în condiţiile contractului ce urmează a fi încheiat între autoritatea locală şi titularul dreptului de proprietate asupra construcţiilor, denumit superficiar. Faţă de cele prezentate, în conformitate cu dispozițiile Cărţii a I-a Titlul III „Cap. 1 art. 693- 702 şi Cartea a V-a Titlul II „Cap. 1 ( Izvoarele obligaţiilor — Contractul ) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în executare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, propunem spre aprobare Consiliului Lo [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala