25 noiembrie 2021

HCL 184/2021 Turda adoptată

Stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pe anul 2022

Pe scurt

Consiliul Local al Turdei stabilește pentru anul 2022 nivelurile impozitelor și taxelor locale, plus taxele speciale aferente. Decizia indică majorări sau modificări ale acestor venituri pentru contribuabili locali (cetățeni și firme) și precizează cadrul legal și termenele în care se aplică, precum și eventuale zone sau categorii afectate. Practic, locuitorii vor afla cât vor plăti mai mult sau mai puțin în impozite și taxe, și până când trebuie să plătească, în funcție de tipul de contribuție (ex: impozit pe clădiri, terenuri, taxele locale) în 2022.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 2 alin. (1) lit. h), precum şi pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cât plătești la primărie: impozite, taxe locale sau scutiri.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Taxe și impozite locale” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 184 din 2021 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pe anul 2022
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
184 / 2021
Data
25 noiembrie 2021
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Taxe și impozite locale

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 184 din data de 25.11.2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pe anul 2022 Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.11.2021; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pe anul 2022, elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei; Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: 1) art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2) şi art. 139 alin. (2) din Constituţia României, republicată; 2) articolul 4 şi articolul 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 3) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; 4) art. 84 alin.3, art. 87 alin.1, alin.3 si alin, 4, art. 129 alin. (2) lit. b, alin. (4) lit. c din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 5) art. 5 alin. (1) lit, a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 şi art. 76! alin. (2) şi (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 6) art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum şi pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; 7) art. 96 si art.344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; 8) Ordonanţei Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările şi completările ulterioare; 9) art. 19 şi art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare; 10)art. 25 lit. d) din Legea nr. 481/2004 privind protecția. civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 11) art. 1 alin. (4) lit. 1), art. 8 alin. (3) lit. j), art. 43 alin. (7) şi art. 44 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 12) art. 5 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 13)art. 6 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 14) art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001 privind înființarea, organizarea şi Funcționarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură, cu modificările şi completările ulterioare; 15)art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificarile si completarile ulterioare; 16) Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024, aprobate prin Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrului finanţelor publice şi preşedintelui Institutul Naţional de Statistică nr. 25/1382/37/1642/ 14297/746/2020; 17) Hotărârii Consiliului Local nr. 335/2017 privind aprobarea Regulamentului de stabilire a procedurii de adoptare a taxelor speciale si domeniile in care acestea se pot institui; 18) Hotărârii Consiliului Local nr. 85/22.07.1999 privind aprobarea Nomenclaturii stradale la nivelul Municipiului Turda, completată prin H.C.L. nr.39/2000. nr.142/2001, nr.46/2006, nr.207/2011, nr.150/2015, nr. 232/2015 , nr. 86/2016, nr. 65/28.02.2017; 19) Planului urbanistic general, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.160/ 1999, completat prin H.C.L.nr.172/2010; 20) Hotărârii Consiliului Local nr.283/18.12.2006 privind zonarea imobilelor din municipiul Turda, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv HCL nr. 151/2015, nr.233/29.10.2015, nr.303/31.08.2017, nr.349/28.11.2018; 21) Hotărârii Consiliului Local nr.375/29.11.2017 privind aprobarea Procedurii cadru de încadrare a clădirilor şi terenurilor intravilane din municipiul Turda, în categoria celor neînegrijite, 23) Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Titlul IX, 240 legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare; 22) Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, cu modificarile si completarile ulterioare; 23) Ordonanta nr. 8/2021 privind modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; 24) Legea nr. 24/2020 privind privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; Ținând seama de prevederile art. 2 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările şi completările ulterioare, Municipiului Turda este localitate de rang II, precum şi a) raportul de specialitate al Directiei Impozite si Taxe Locale înregistrat sub nr. SCIC 787 din 21.09.2021; b) referatul de aprobare al initiatorului proiectului de hotarare; €) avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr.1 pentru buget — finanțe, prognoze economice; Realizând publicarea anunţului privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2022, prin publicarea pe pagina de internet la adresa: wvww.primariaturda.ro şi afișare la sediul Consiliului Local Turda; În temeiul prevederilor art. 139 alin. (I) şi alin. (3) lit. c) şi celor ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. - (1) Impozitele și taxele locale, precum şi taxele speciale, pe anul 2022, se stabilesc potrivit prezentei hotărâri. (2) Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, taxele speciale şi amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Municipiului Turda, sunt prevăzute în anexa nr. care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 2. Procedura de acordare a facilităţilor fiscale stabilite de Consiliul Local Turda pentru anul 2022 este prevăzută în anexa 2 care face parte integranta din prezenta hotărâre. Art. 3. Potrivit prevederilor art. 96 din Legea nr. 207/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, se aproba plafonul maxim de 10 lei, pentru care se renunta la stabilirea creantei si emiterea deciziei de impunere. Plafonul de 10 lei se aplica totalului creantelor fiscale principale. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al Municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj precum și Directiei Impozite si Taxe Locale, Directiei Economice, Directiei Tehnice, serviciilor de specialitate si institutiilor subordonate în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ, _ CONTRASEMNEAZĂ Orbeanloana su SECRETARUL GENERAL f:7 SPA al municipiului TURDA, [| ş i ŞI el Jr. Mărginean Elena Mihaela VOTURI: pentru 14 - | împotrivă 6 | abţineri 1 Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanţi la vot este 21. ROMÂNIA JUDEȚUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA PRIMAR REFERAT DE APROBARE Obiectul proiectului de hotarare il reprezinta stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pe anul 2022. Asigurarea autonomiei locale are la bază dreptul autoritatilor publice locale de a stabili şi percepe impozite și taxe locale, pe fondul constituirii de resurse financiare in vederea finanțarii activităților stabilite în competența acestor autorităţi, a proiectelor de anvergura menite sa creasca confortul cetatenilor si sa contribuie la dezvoltarea urbanistica , sociala si economica a municipiului nostru. Prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt reglementate principiile si coordonatele de baza în materie fiscală referitoare la stabilirea impozitelor si taxelor locale precum si a taxelor speciale. Astfel, in algoritmul de calcul al impozitelor şi taxelor locale anumite valori au fost stabilite însăși prin Codul Fiscal, iar altele au fost determinate între anumite cote procentuale, lăsându-se la latitudinea autoritatilor deliberative stabilirea valorilor între aceste limite prevăzute de lege. Potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 4 lit.c) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul Local „-„stabileste si aproba impozitele si taxele locale, in conditiile legii, iar conform prevederilor arl. 490 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, „ autoritatile administratiei publice locale si organele de specialitate ale acestora , dupa caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul si colectarea impozitelor si taxelor locale, precum si a amenzilor si penalizarilor aferente”. De asemenea, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizata, in cuprinsul art. 491 stabileste imperativ faptul ca „in cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într- o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respectiv se indexează anual, [...) de către consiliile locale, ținând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Prin urmare, se propune ca la nivelul Municipiului Turda, indiferent de modul de determinare a obligaţiei fiscale, valorile impozitelor şi taxelor locale să fie indexate cu un procent de 2.6 %, reprezentand indicele de inflaţie stabilit pentru anul 2020, conform Institutului National de Statistica. Pentru anul 2022, contribuabilii care achita integral, pana la primul termen de plata , impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, pot beneficia de o bonificatie, in cuantum de pana la 10%, propunerea autoritatii executive fiind de 10% pentru persoanele fizice şi de 5 % pentru persoanele juridice. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe cladiri, a impozitului /taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevazute la art, 456, 464 si 469 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare se aplica incepand cu data de 31 decembrie a anului fiscal anterior daca solicitarile de acordare sunt depuse la Directia Impozite si Taxe Locale pana la data de 31 martie inclusiv. In caz contrar se vor aplica prevederile legale prevazute in textele normative enuntate mai sus, respectiv data de intai a lunii urmatoare respectiv a anului urmator celui/celei in care s-a depus solicitarea. Luand in considerare prevederile legale mentionate raportul de specialitate al Directiei Impozite si Taxe Locale, Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor Şi taxelor locale, taxele speciale şi amenzile, precum si procedura de acordare a faci lităţilor fiscale pentru anul 2022, prevăzute în anexele la proiectul de hotarare; Realizând publicarea anunţului privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2022, prin publicarea pe pagina de internet la adresa: www.primariaturda.ro și afișare la sediul Consiliului Local Turda; În temeiul prevederilor art. 136, ale art. 139 alin. (D) și alin. (3) lit. c) și celor ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, supun dezbaterii si aprobarii Proiectul de hotarare privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pe anul 2022. PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA, CRISTIAN-OCȚAV ATEI ROMÂNIA JUDEȚUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA APROBAT DIRECȚIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE PRIMAR SERVICIUL CONSTATARE, CRISTIAN OCTAVIAN MAITE IMPUNERE ŞI CONTRO NR-SCIC E din 4 07. 202 RAPORT DE SPECIALITATE Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale , fiind reglementate în art. 454 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare. În categoria impozitelor şi taxelor locale sunt incluse : impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxele speciale si alte taxe locale. Resursele financiare constituite din impozitele şi taxele locale se utilizează pentru cheltuielile publice a căror finanţare se asigură din bugetele locale conform legii. Conform art. 490 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, autoritățile administraţiei publice locale şi organele de specialitate ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizarilor aferente. Competența consiliilor locale se materializează prin : - posibilitatea stabilirii de cote adiţionale la impozitele şi taxele locale de până la 50% faţă de nivelurile maxime stabilite prin lege (art. 489 alin. (1) si 2) din Codul fiscal) , cu excepţia celor prevăzute la art. 494 alin.(10) lit. b) şi c) respectiv taxele judiciare de timbru si alte taxe de timbru precum si taxele extrajudiciare de timbru, prevazute de lege. Cotele adiţionale vor fi stabilite în funcţie de anumite criterii, respectiv economice, sociale, geografice precum și de necesitățile bugetului local, -posibilitatea majorarii impozitului pe terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, cu până la 500%, începând cu al treilea an şi a impozitului pe clădiri și impozitul pe teren cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan. -stabilirea cotelor impozitelor și taxelor locale când acestea se determină pe bază de cotă procentuală, iar prin codul fiscal se stabilesc limite minime şi maxime, conform art.457,458, 460, 477, 481 din actul normativ menţionat; -stabilirea cuantumului impozitelor şi taxelor locale, când acestea sunt prevăzute în sumă fixă și se stabilesc limite minime şi maxime, conform art.465, 474, 475, 478. - posibilitatea stabilirii bonificaţiei de pană la 10%, conform art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2), art. 472 alin. (2) din Codul fiscal, când impozitele pe clădiri, teren şi mijloace de transport, datorate pe întregul an de contribuabili se achită integral până la data de 31 martie, inclusiv; - instituirea impozitului pe spectacole, conform art. 480, 481 din Codul fiscal; - adoptarea „taxelor speciale conform” art. 484 din Codul fiscal și „alte taxe locale” conform art. 486 din Codul fiscal; -delimitarea zonelor în intravilan şi extravilan. -indexarea anuală a impozitelor şi taxelor locale, conform prevederilor art.491 din Codul fiscal. -pentru anul 2020, conform Institutului Naţional de Statistică, rata inflaţiei publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice este de 2,6 %. Pentru stabilirea impozitelor și taxelor prin indexarea cu rata inflaţiei, s-au respectat prevederile lit. n) a pet. 11 din H.G.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal referitor la rotunjire, respectiv ”prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani şi prin majorare când fraţiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari”; Conform prevederilor din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, impozitul/taxă pe clădiri la persoane fizice , în mediul urban, se calculează, după cum urmează: 1) În cazul clădirilor rezidenţiale și a clădirilor anexă (art.457) prin aplicarea unei cote de impozitare cuprinsă între 0,08- 0,2% la valoarea impozabilă a clădirii. Valoarea impozabilă în lei /mp. este cea stabilită în ANEXA 1. Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de amplasarea clădirii cu coeficientul de corecție prevăzut pentru rangul localitații şi zonă, prevăzut la art.457 alin.(6) Propunem consiliului local aprobarea unei cote de 0,1%. 2) În cazul clădirilor nerezidenţiale (art.458) prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 - 1,3% asupra valorii care poate fi: a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii S ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal până la primul termen de plata din anul de referință; b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii Ș ani anteriori anului de referinţă; c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. Propunem consiliului local aprobarea unei cote de 0,2%. În cazul în care valoarea de impozitare nu poate fi calculată conform alineatului precedent, literele a), b), c), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinată conform regulii aplicabile în cazul clădirilor rezidențiale. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii. 3) În cazul cladirilor cu destinație mixtă (art.459) prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidenţial cu impozitul calculat pentru suprafața folosită în scop nerezidential. Impozitul pe căldiri/taxa pe clădiri la persoane juridice (art.460) se calculează după cum urmează: a) În cazul clădirilor rezidenţiale - prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08- 0,2% la valoarea impozabilă a clădirii. Cota poate fi majorată de consiliul local, conform art. 489 alin (2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal cu până la 50%. Propunem consiliului local aprobarea unei cote de 0,3%. b)În cazul clădirilor nerezidenţiale prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 - 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii. Cota poate fi majorată de consiliul local, conform art. 489 alin (2) din Legea 2217/2015 privind Codul fiscal cu până la 50%. Propunem consiliului local aprobarea unei cote de 1,5%. c)În cazul cladirilor cu destinație mixtă prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidențial cu impozitul calculat pentru suprafața folosită în scop nerezidential. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii. În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%. Pentru clădirile încadrate în categoria celor neîngrijite, impozitul se majorează cu 500%, în baza HCL nr.375/29.11.2017. Impozitul pe teren/taxa pe teren Impozitul /taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafața de teren, rangul localității în care este amplasat terenul, zona conform înca [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala