19 noiembrie 2021 · Inițiator: Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei

HCL 182/2021 Turda adoptată

Rectificarea bugetului pe anul 2021

Pe scurt

Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2021 în sumă de 2.397.479 lei, cu implicări în venituri, cheltuieli și investiții, conform anexelor transmise. Se măresc bursele de merit la Școala Ioan Opriș cu 43 și la Colegiul Emil Negruțiu cu 65 (bursă de merit) respectiv bursă socială, încadrarea făcându-se în bugetul aprobat anterior. De asemenea, se rectifică bugetul activităților finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul local cu 1.062.000 lei, ajustând veniturile și cheltuielile aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă rectificarea bugetului local, cu suma de 2.397.479 lei, conform anexei 1.02 pentru venituri, 2.02 pentru cheltuieli şi anexei 3 pentru investiţii

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 182 din 2021 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2021
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
182 / 2021
Data
19 noiembrie 2021
Inițiator
Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Bugetul local

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 182 din data de 19.11.2021 privind rectificarea bugetului pe anul 2021 Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din data de 19.11.2021. Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2021, proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei; Având în vedere raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 26.702 / 18.11.2021, precum şi avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. 1- pentru buget — finanţe, prognoze economice, Ținând seama de prevederile Legii nr. 15/08.03.2021 de aprobare a Bugetului de stat pentru anul 2021, ale Legii nr. 273 / 2006 privind finanţele publice locale, actualizată; În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit, a, art. 136, alin. 1 şi alin. 2, art. 139, alin. 3, lit. a şi ale art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local, cu suma de 2.397.479 lei, conform anexei 1.02 pentru venituri, 2.02 pentru cheltuieli şi anexei 3 pentru investiţii. Art. 2. Se suplimentează numărul burselor de merit la Şcoala Ioan Opriş cu 43, respectiv, la Colegiul Emil Negruţiu se suplimentează numărul burselor de merit cu | şi numărul burselor sociale cu 65 cu încadrarea în bugetul aprobat prin HCL nr. 86/27.05.2021. Art. 3. Se aprobă rectificarea bugetului activităţilor finanțate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local, cu suma de 1.062.000 lei, conform anexei 1.10 pentru venituri şi 2.10 pentru cheltuieli. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, serviciilor de specialitate şi unităţilor subordonate în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul Consiliului Local Turda si postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ, /,. Aa CONTRASEMNEAZĂ Orbean Ioana (:/[ÎR3 Îi) SECRETARUL GENERAL Lă [+ A, (BE al municipiului TURDA, NE ca Jr. Mărginean Jena Mihaela VOTURI: pentru 17 „te =, împotrivă - d abţineri 3 [| Numărul total al consilierilor în funcţie este 2]. Numărul consilierilor participanţi la vot este 20. ROMÂNIA AVIZAT PRIMAR, JUDEŢUL CLUJ CRISTIAN OCTAVIAN MATEI MUNICIPIUL TURDA COMPARTIMENT BUGET Nr. 26.702 /18.11.2021 RAPORT DE SPECIALITATE privind rectificarea bugetului local pe anul 2021 | Propunerea de rectificare a bugetului local pe anul 2021 are la baza: adresa DITL nr. 17/15.11.2021, analiza executiei la data de 12.11.2021, adresa DAS 11.091/17.11.2021, referat casa de cultura nr. 351/18.11.2021, adresele spitalului municipal Turda nr. 6.561/09.07.2021 si 11.100/09.08.2021, adresa scolii loan Opris nr. 3398/17.11.2021 si adresa colegiului Emil Negrutiu. VENITURI - Cap. 07.02 „Impozite si taxe pe proprietate ” -se suplimenteaza + 450.000 lei Paragr. 07.02.01.01 „Impozit pe cladiri persoane fizice” - se suplimenteaza + 92.000 lei Paragr. 07.02.01.02 „Impozit pe cladiri persoane juridice” - se suplimenteaza + 175.000 lei Paragr. 07.02.02.01 „Impozit pe teren persoane fizice” - se suplimenteaza + 65.000 lei Paragr. 07.02.02.02 „Impozit pe tereni persoane juridice” - se suplimenteaza + 18.000 lei Paragr. 07.02.03 „Taxe judiciare de timbru” - se suplimenteaza + 100.000 lei - Cap. 12.02 „Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii” -se suplimenteaza + 19.000 lei Paragr. 12.02.07 Taxe hoteliere” - se suplimenteaza + 19.000 lei - Cap. 15.02 „Taxe pe servicii specifice” -se suplimenteaza + 18.000 lei Paragr. 15.02.50 „Alte taxe pe servicii specifice ” - se suplimenteaza + 18.000 lei - Cap. 16.02 „Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor” se suplimenteaza + 154.000 lei Paragr. 16.02.02.01 „Taxe asupra mijloacelor de transport persoane fizice” - se suplimenteaza + 53.000 lei Paragr. 16.02.02.02 „Taxe asupra mijloacelor de transport persoane juridice” - se suplimenteaza + 101.000 lei - Cap. 18.02 „Alte impozite si taxe fiscale” se suplimenteaza + 28.000 lei Paragr. 18.02.50 „Alte impozite si taxe ” - se suplimenteaza + 28.000 lei - Cap. 30.02 „Venituri din proprietate” -se suplimenteaza + 45.317 lei Paragr. 30.02.08.02 „Venituri din dividende de la alti platitori” - se suplimenteaza + 45.317 lei - Cap. 33.02 „Venituri din prestari de servicii si alte activitati” -se suplimenteaza + 31.000 lei Paragr. 33.02.10 „Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in crese” - se suplimenteaza + 22.000 lei Paragr. 33.02.12 „Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social!” - se suplimenteaza + 9.000 lei - Cap. 35.02 „Amenzi, penalitati si confiscari” se suplimenteaza + 131.000 lei Paragr. 35.02.01.02 „Venituri din amnzi si alte sanctiuni” - se suplimenteaza + 120.000 lei Paragr. 35.02.50 „Alte amenzi, penalitati si confiscar!” - se suplimenteaza + 11.000 lei - Cap, 37.02 „Transferuri voluntare altele decat subventiile” O lei Paragr. 37.02.03 „Venituri din sectiunea de functionare pt finantarea sectiunii de dezvoltare” - se suplimenteaza + 446.162 lei Paragr. 37.02.04 „Venituri din sectiunea de functionare” - se diminueaza - 446.162 lei - Cap. 39.02 „Venituri din valorificarea unor bunuri” -se suplimenteaza + 2.162 lei Paragr. 39.02.07 „Venituri din valorificarea unor bunuri apartinand domeniului privat” - se suplimenteaza + 2.162 lei - Cap. 42.02 „Subventii de la bugetul de stat” - se suplimenteaza + 1.075.000 lei Paragr. 42.02.16 „Subventii de la bugetul de stat pt finantarea investitiilor din spitale” - se suplimenteaza + 1.075.000 lei - Cap. 48.02 „Sume primite de la UE /alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020” - se suplimenteaza + 444.000 lei Paragr. 48.02.02.01 „Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent” - se suplimenteaza + 444.000 lei TOTAL INFLUENTE VENITURI: + 2.397.479 lei Bugetul la venituri devine in urma rectificarii : 340.692.229 lei. CHELTUIELI: Cap. 51.02 „Autoritati publice si actiuni externe” -se diminueaza = 1.050.000 lei Paragr. 51.02.01.03 "Autoritati publice si actiuni externe” - se diminueaza cheltuieli de personal - 1.050.000 lei Cap. 54.02 „Alte servicii publice generale” -se suplimenteaza 0 lei Paragr. 54.02.10 "Servicii publice de evidenta a personelor” - se diminueaza cheltuieli de personal - 40.000 lei Paragr. 54.02.50 ” Alte servicii publice generale” - se suplimenteaza cheltuieli cu bunuri si servicii + 40.000 lei Cap. 61.02 „Ordine publica si siguranta nationala” -se diminueaza - 260.000 lei Paragr. 61.02.50 "Alte cheltuieli in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale” - se diminueaza cheltuieli de persona! - 260.000 lei Cap. 65.02 „Invatamant” Paragr. 65.02.04.01 "Invatamant secundar inferior” - Scoala loan Opris se suplimenteaza numarul burselor de merit cu 43 si incadrea in bugetul aprobat prin HCL 86/27.05.2021 Paragr. 65.02.04.02 "invatamant secundar superior” - Colegiul Emil Negrutiu se suplimenteaza numarul burselor de merit cu 1 si numarul de burse sociale cu 65 cu incadrarea in bugetul aprobat prin HCL 86/27.05.2021 Cap. 66.02 „Sanatate” -se suplimenteaza + 1.044.792 lei Paragr. 66.02.06.01 "Spitale generale” - se suplimenteaza cheltuieli cu transferuri pt + 1.075.000 lei finantarea cheltuielilor de capital Paragr. 66.02.08 "Servicii de sanatate publica” se diminueaza: - 30.208 lei din care: - se suplimenteaza cheltuieli de personal + 19.500 lei - se diminueaza cheltuieli cu bunuri si servicii - 47.800 lei - se diminueaza alte cheltuieli (sume aferente pers cu handicap) - 1.908 lei Cap. 67.02 „Cultura, recreere si religie” -se suplimenteaza + 693.000lei Paragr. 67.02.03.02 "Biblioteci publice” - se diminueaza cheltuieli de personal - 100.000 lei Paragr. 67.02.03.03 "Muzee" - se diminueaza cheltuieli de personal - 100.000 lei Paragr. 67.02.03.06 "Case de cultura” - se diminueaza cheltuieli de personal - 32.000 lei Paragr. 67.02.05.01 "Sport" - se suplimenteaza cheltuieli cu bunuri si servicii Paragr. 67.02.05.03 "Intretinere gradini publice, parcuri zone verzi ” - se suplimenteaza cheltuieli cu bunuri si servicii Paragr. 67.02.03.30 "Alte servicii culturale” - se suplimenteaza cheltuieli cu bunuri si servicii Cap. 68.02 „Asigurari si asistenta sociala” -se suplimenteaza Paragr. 68.02.04 "Asistenta acordata persoanelor in varsta” - se suplimenteaza chelt cu transferuri Paragr. 68.02.05.02 "Asistenta sociala in caz de invaliditate” - se suplimenteaza chelt ajutoare sociale Paragr. 68.02.11 "Crese” - se suplimenteaza chelt bunuri si servicii Paragr. 68.02.15.02 "Cantine de ajutor social” - se diminueaza: din care: -cheltuieli cu bunuri si servicii: - cheltuieli de personal: Cap. 74.02 „Protectia mediului” -se suplimenteaza Paragr. 74.02.05.01 “Salubritate” - se suplimenteaza cheltuieli cu bunuri si servicii Cap. 84.02 „Transporturi” -se suplimenteaza Paragr. 84.02.03.02 "Transport in comun” - se suplimenteaza cheltuieli cu subventii TOTAL INFLUENTE CHELTUIELI: + 375.000 lei + 520.000llei + 30.000 lei + 126.208 lei + 65.000 lei + 49.708 lei + 22.000 lei = 10.500 lei + 9.000 lei 19.500 lei + 1.683.479 lei + 1.683.479 lei + 160.000lei + 160.000 lei + 2.397.479lei Bugetul la cheltuieli va deveni in urma rectificarii : 354.942.229 lei. Deficitul bugetar ramane neschimbat, de 14.250.000 lei. DIRECTOR EX TIV, DOINA ILEA DAN FAUR SERVICIUL/S.AP.L., N COMPARTIMENT BUGET, RAPORT DE SPECIALITATE privind rectificarea bugetului activitatilor finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul local pe anul 2021 Propunerea de rectificare a bugetului activitatilor finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul local pe anul 2021 are la bază adresele: gradinitei Poiana cu castani nr. 807/26.10.2021; a spitalului municipal Turda nr. 15.353/02.11.2021 si 15.650/09.11 „2021. VENITURI: Cap. 33.10 „Venituri din prestari de servicii si alte activitati” - se suplimenteaza + Paragr. 33.10.21 „Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate” - se suplimenteaza sursa F + Cap. 37.10 „Transferuri voluntare altele decat subventiile” - se suplimenteaza + Paragr. 37.10.01 „Donatii si sponsorizari ” + - se suplimenteaza sursa E + - se suplimenteaza sursa F + Paragr. 37.10.03 „Venituri din sectiunea de functionare pt finantarea sectiunii de dezvoltare” - se diminueaza sursa F - Paragr. 37.10.04 „Venituri din sectiunea de functionare” - se suplimenteaza sursa F + TOTAL INFLUENTE VENITURI: + CHELTUIELI: Cap. 65.10 „Invatamant” + Paragr. 65.10.03.01 "Invatamant prescolar ” - se suplimenteaza cheltuielile cu bunuri si servicii + Cap. 66.10 „Sanatate” + Paragr. 66.10.06.01 "Spitale generale” - se suplimenteaza cheltuielile de personal + - se suplimenteaza cheltuielile cu bunuri si servicii + - se suplimenteaza cheltuielile de capital + TOTAL INFLUENTE CHELTUIELI: + 1.045.000 lei 1.045.000 lei 17.000 lei 17.000 lei 5.000 lei 12.000 lei 12.000 lei 12.000 lei 1.062.000 lei 5.000 lei 5.000 lei 1.057.000 lei 673.310 lei 371.690 lei 12.000 lei 1.062.000 lei Bugetul de venituri şi cheltuieli în sumă de 80.159.626 lei devine in urma rectificarii 81.221.626 lei. DOINAILEA î] DANFAUR | __ < ( bas DIRECTOR a COMPARTIMENT BUGET SERVICIUL S/A.P.L., DA N REFERAT DE APROBARE RECTIFICARE BUGET noiembrie 2021 Sedinta extra/ordinara Propunerea de rectificare a bugetului local pe anul 2021 are la baza: adresa DITL nr. 17/15.11.2021, analiza executiei la data de 12.11.2021, adresa DAS 11.091 /17.11.2021 si adresa casei de cultura nr. 351/18/11.2021, adresele spitalului municipal Turda nr. 11.100/09.08.2021 si 6.561/09.07.2021 + 2.397.479 lei VENITURI din care: + 450.000 lei Cap. 07.02 „Impozite si taxe pe proprietate” + 19.000 iei Cap. 12.02 „Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii” + 18.000 lei Cap. 15.02 „Taxe pe servicii specifice” + 154.000 lei Cap. 16.02 „Taxe pe utilizarea bunurilor autorizarea utilizarii bunurilor sau desfasurarea de activitati” + 28.000 lei Cap. 18.02 „Alte impozite si taxe fiscale” + 45.317 lei Cap. 30.02 „Venituri din proprietate” + 31.000 lei Cap. 33.02 „Venituri din prestari servicii si alte activitati” + 131.000 lei Cap. 35.02 „Amenzi, penalitati, confiscari” + 2.162 lei Cap. 39.02 „Venituri din valorificarea unor bunuri” + 1.075.000 lei Cap. 42.02 „Subventii de la bugetul de stat” + 444.000 lei Cap. 48.02 „Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020” In urma rectificarii, bugetul local Ia venituri va deveni 340.692.229 lei. + 2.397.479 lei CHELTUIELI din care: - 1.050.000 lei Cap. 51.02 „Autoritati publice si actiuni externe” — cheltuieli de personal 0 lei Cap. 54.02 „Alte servicii publice generale” — din care: - 40.000 lei cheltuieli personal + 40.000 lei cheltuieli cu bunuri si servicii - 260.000 lei Cap. 61.02 „Ordine publica si siguranta nationala” — cheltuieli de personal + + 1.044.792 lei Cap. 66.02 „Sanatate” — din care: + 1.075.000 lei transferuri dezvoltare spital - 30.208 lei servicii de sanatate publica (DAS) din care: + 19.500 lei cheltuieli de personal - 47.800 lei cheltuieli cu bunuri si servicii - 1.908 lei sume aferente personalor cu handicap 693.000 lei Cap. 67.02 „Cultura, recreere si religie” din care: - 232.000 lei cheltuieli personal + 925.000 lei bunuri si servicii din care: + 375.000 lei sport + 520.000 lei zone verzi + 30.000 lei servicii program casa de cultura 126.208 lei Cap. 68.02 „Asigurari si asistenta sociala” din care: + 22.000 lei contributii crese = 10.500 lei cantine ajutor social din care: + 9.000 lei cu bunuri si servicii -19.500 lei cheltuieli de personal + 65.000 lei transferuri camin batrani + 49.708 lei ajutoare sociale 1.683.479 lei Cap. 74.02 „Protectia mediului” - cheltuieli cu bunuri si servicii 160.000 lei Cap. 84.02 „Strazi” — transport in comun cheltuieli subventii In urma rectificarii bugetul local la cheltuieli va deveni 354.942.229 lei. Deficitul bugetului local ramane 14.250.000 lei. Propunerea de rectificare a bugetului activitatilor finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul local pe anul 2021 are la bază adresele: gradinitei Poiana cu castani nr. 807/26.10.2021; a spitalului municipal Turda nr. 15.353/02.11.2021 si nr.15.650/09.11.2021. + 1.062.000_lei VENITURI din care: + 1.045.000 lei Cap. 33.10 „Venituri din prestari de servicii si alte activitati” + 17.000 lei Cap. 37.10 „Transferuri voluntare, altele decat subventiile” +_ 1.062.000 lei CHELTUIELI — din care: + 5.000 lei Cap. 65. 10 „Invatamant” — gradinita Poiana cu castani cheltuieli cu bunuri si servicii + 1.057.000 lei Cap. 66. 10 „Sanatate” — Spital Turda: + 673.310 lei cheltuieli de personal + 371.690 lei cheltuieli cu bunuri si servicii + 12.000 lei cheltuieli de capital In urma rectificarii bugetul activitatilor finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul local la venituri si cheltuieli va deveni 81.221.626 lei. Ordonator principal de credite, Cristian ja P | PRIMARIA ANEXA NR. 1.02 MUNICIPIUL TURDA COMPARTIMENT BUGET RECTIFICARE BUGET - PARTE VENITURI lei Cod capitol! |Denumire capitol şi paragraf Buget iniţiai |Rectificare Buget final paragraf 0102 |impozitul pe profit 435.000) 0] 435.000| 0302 ___|impozit pe venit 450.000] L) 450.000) 0402 |Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit 46.802.000 0) 46.802.000 0702 _|impozite şi taxe pe proprietate 18.035.000) 450.000| 18.485.009) 07020101 |impozit pe cladiri persoane fizice 3.240.000! 92.000) 3.332.000) 07020102 |impozit pe ciadiri persoane juridice 10.185.000) 175.000] 10.360.000 07020201 Jimpozit pe teren persoane fizice 1.730.000 65.000] 1.795.000 07020202 |impozit pe teren persoane juridice 1.460.000) 18.000] 1.478.000] 070203 |/axe judiciare de timbru, taxe de timbru activitate notariala si alte imbru 1.420.000 100.000] 1.520.000] 1102__ |Sume defalcate din TVA 18.686.000] L) 18.686.000) 1202 [Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii 130.000 19.000| 149.000) 120207 |Taxe hoteliere 130.000) 19.000 149.000) 1502 __ |Taxe pe servicii specifice 219.000 18.000 237.000 150250 [Alte taxe pe servicii specifice 217.000) 18.000) 235.000) 4602 [Taxe pe utilizarea bunurilor,a utorizarea utilizării bunurilor sau 5.310.000) 154.000 5.464.000) pe desfăşurarea de activități 16020201 |Taxa asupra mijloacelor de transport persoane fizice 2.480.000 53.000] 2.533.000] 16020202 |Taxa asupra mijloacelor de transport persoane juridice 1.101.000 101.000 1.202.000 1802 |Alte impozite si taxe fiscale 1.213.000) 28.000) 1.241.000) 180250 |Aite impozite si taxe 1.213.000 28.000 1.241.000) 3002__|Venituri din proprietate 15.041.061 45.317] 15.086.378] 30020802 |Venituri din dividende de la aiti platitori 320.061 45.317] 365.378] 3302 |Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 2.412.000] 31.000) 2.443.000) Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pt intretinerea copiilor 330210 |. 46.000) 22.000] 68.000| 330212 [Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social 19.000 9.000 28.000 3402 |Venituri din taxe administrative, eliberări permise 4.000 0| 4.000 3502 |Amenzi, penalităţi şi confiscări 2.037.000! 131.000) 2.168.000 35020102 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de alte institutii de specialitate 1.859.000] 120.000| 1.979.000) 350250 [Alte amenzi, penalitati confiscari 170.000 11.000] 181.000] 3602 __|Diverse venituri 347.000) 0| 347.900 3702 [Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile 913.000| [i] 913.000| 370203 Venituri din sectiunea de Tunctionare pentru Tinaniarea sectiunii de dezvoltare 12.853.923 446.162 12.407.761 370204_|venituri din sectiunea de functionare 12.853.923] -446.162] 12.407.761 3902 Venituri din valorificarea unor bunuri 336.689] 2.162] 338.851 390207 [Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat 335.278 2.162] 337.440 4002 |incasari din rambursarea imprumuturilor acordate [] [] [) 4102 Alte operatiuni financiare [:] 0] [) 4202 |Subvenţii de la bugetul de stat 54.651.500|___ 1.075.000] 55.726.500) 420216 [Subventii de la bugetul de stat pl! finantarea investitiilor din spitale 0| 1.075.000 1.075.000) 4302__ |Subvenţii de la alte administrații 160.000] 0) 160.009 4502 |Sume primite de la UE in contul platilor efectuate 0| 0| 0 4602 |Alte sume primite de la UE [:] 0] lu] 4802 Sume primite de la UE / aiti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 171.112.500| 444.000] 171.556.500| 48020201 |Sume primite in contul! platilor efectuale in anul curent 1.041.000] 444.000] 1.485.000 TOTAL 338.294.750)___ 2.397.479) 340.692.229) DIRECTOR EXECUTIV, COMPARTIMENT ET DOINA ILEA DAN FAUR JJ INTOCMIT, 3 PE ui PRIMĂRIA MUNICIPIUL TURDA ANEXA NR. 2.02 COMPARIMENT BUGET RECTIFICARE BUGET - PARTE CHELTUIELI lei Cod Rectifi Rectificare |Rectificare |Rectificare capitol/ Denumire capitol şi paragraf Buget iniţial ra ci iai e: tii FEN iicare finală Buget final răiăraf poi inve: 5102 — |Autorităti publice şi acţiuni 23.556.000] -1.050.000 o o| -1.050.000| 22.506.000) externe 51020103 [Autoritati executive 23.556.000 -1.050.000 -1.050.000| 22.506.000 5402__ [Alte servicii publice generale 5.120.167, 0, 0 L') 0| 5.120.167, Servicii publice de evidenta 540210 persoanelor 1.357.325] -40.000| -40.000| 1.317.325 540250 [Alte servicii publice generale 3.742.842 40.000] 40.000] 3.782.842] 5502___|Tranzacţii datoria publică 1.198.000 0 L'] 9 '] 1.198.000 Transferuri car [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala