Vânzarea unor apartamente - locuințe pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, din cadrul blocului 15, situat în municipiul Slatina, Strada Orhideelor, nr. 28, jud. Olt, către titularii contractelor de închiriere care au depus cereri de cumpărare
Denumire
Hotărârea nr. 82 din 2022 a Consiliului Local Slatina
Consiliul Local decide să vândă locuințe pentru tineri, construite prin ANL în blocul 15, Str. Orhideelor 28, Slatina, către oamenii care au închiriat acolo și au depus cereri de cumpărare (persoanele enumerate în hotărâre). Se aprobă trecerea de la închiriere la proprietate pentru apartamentele și boxele asociate ale titularilor contractelor menționați, conform cererilor lor, respectiv se precizează actele adiționale ale contractelor și înscrierile în cartea funciară. Pentru locuitori, înseamnă că pot achiziționa apartamentele și boxele la prețul stabilit, cu tranziția dreptului de proprietate, iar eventualele termene, condiții și formalități vor fi specificate în contractele de vânzare, potrivit cererilor lor individuale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Consiliul Local al municipiului Slatina
Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080
telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336
e-mail: office(Aprimariaslatina.ro site: www,.primariașlatina.ro
Nr.82/28.02.2022
HOTĂRÂRE
Privind: vânzarea unor apartamente - locuinţe pentru tineri construite prin Agenția Naţională
pentru Locuinţe, din cadrul blocului 15, situat în municipiul Slatina, str. Orhideelor nr. 28,
jud. Olt, către titularii contractelor de închiriere care au depus cereri de cumpărare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.02.2022.
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 16147/25.02.2022 al Primarului Municipiului Slatina la proiectul de hotărâre;
- nota de fundamentare nr. 2100/25.02.2022 a Direcţiei Administrare Patrimoniu -— Biroul Evidenţa
Domeniului Public şi Privat;
- raportul de specialitate nr.16157/25.02.2022 al Compartimentului juridic, Contencios;
-solicitarea domnului Boicea Octavian, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
11801/12.11.2021, privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 2, și a boxei nr. 2, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28, jud. Olt in calitate de titular al contractului de închiriere nr.
236/29.05.2013 prelungit prin actul adiţional nr.119/13.05.2021 înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-
U21, boxa 62106-C1-U2 a UAT Slatina;
- solicitarea domnului Tecuceanu Florin Valentin, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
11781/11.11.2021 privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 4, și a boxei nr. 4, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28, jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
238/29.05.2013 prelungit prin actul adiţional nr. 122/14.05.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-
U23, boxă 62106-C1-U4 a UAT Slatina;
- solicitarea doamnei Dragomir Cristina Daniela, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
12924/09.12.2021, privind cumpărarea locuinței - apartament nr. 8 şi a boxei nr. 8, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28, jud. Oit, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
401/15.12.2020 prelungit prin actul adițional nr. 107/11.05.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-
U27, boxă 62106-C1-U8 a UAT Slatina;
- solicitarea doamnei Bojin Alina Elena, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
12198/22.11.2021, privind cumpărarea locuinței - apartament nr. 9, și a boxei nr. 9, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28, jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
243/29.05.2013 prelungit prin actul adiţional nr. 146/19.05.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106 -CI-
U28, boxă 62106-C1-U9 a UAT Slatina;
- solicitarea domnului Bibescu Stelian, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
11620/08.11.2021, privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 12, şi a boxei nr 12, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28 jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
246/29.05.2013 prelungit prin actul adiţional nr.155/24.05.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-
U31, boxă 62106-C1-U12 a UAT Slatina;
- solicitarea domnului Giurea Irinel Lucică, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
11752/11.11.2021, privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 13, şi a boxei nr 13, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str, Orhideelor nr. 28 jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
358/27.10.2020 prelungit prin actul adițional nr. 162/31.05.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-
U32, boxă 62106-C1-U13 a UAT Slatina;
- solicitarea domnului Breoi Mugurel Leontin, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
11540/05.11.2021, privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 14, şi a boxei nr 14, din cadrul blocului 15, situat
în Slatina, str. Orhideelor nr. 28, jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr. 248/29.05.2013
prelungit prin actul adiţional nr. 212/02.08.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-U33, boxă 62106-C1-
U14 a UAT Slatina;
- solicitarea domnului Mitran Dumitru Ştefan, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
12149/22.1 1.2021, privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 16, şi a boxei nr 16, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28 jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
250/29.05.2013 prelungit prin actul adițional nr.148/21.05.2021, înscris în cartea funciară nr. 62106-C1-U35,
boxă 62106-C1-U16 a UAT Slatina;
- solicitarea doamnei Lica Florentina, înregistrată la Direcţia Administrare Patrimoniu sub nr.
14556/05.11.2021, privind cumpărarea locuinţei - apartament nr. 17, şi a boxei nr 17, din cadrul blocului 15,
situat în Slatina, str. Orhideelor nr. 28 jud. Olt, în calitate de titular al contractului de închiriere nr.
251/29.05.2013 prelungit prin actul adiţional nr. 152/24.05.2021, înscris în cartea funciară nr. ap. 62106-C1-
U36, boxă 62106-C1-U17 a UAT Slatina;
- actul de dezlipire autentificat sub nr, 600/11.03.2021 de Notar public — Dicu Victor Ciprian privind
apartamentarea blocului nr. 15, situat în municipiul Slatina, strada Orhideelor nr. 28, jud. Olt;
- Cărţile funciare numerele: 62106-C1-U21, 62106-C1-U2; 62106-C1-U23, 62106-C1-U4;62106-C1-U27, -
62106-C1-U8; 62106 -C1-U28, 62106-C1-U9; 62106-C1-U31,62106-C1-U12, 62106-C1-U32, 62106-C1-U13,
62106-C1-U33,62106-C1-U14, 62106-C1-U35,62106-C1-U16, 62106-C1-U36, 62106-C1-U17, ale UAT
Slatina, în care sunt înscrise imobilele — apartamente şi boze din cadrul blocului de locuinţe ANL nr. 15, situat
în municipiul Slatina strada Orhideelor nr. 28, jud. Olt;
- faptul că terenul în suprafață de 237 mp, identificat cu număr cadastral 62108, înscris în Cartea
Funciară nr. 62106 a UAT Slatina, aferent blocului 15 situat în municipiul Slatina strada Orhideelor nr. 28,
aparține domeniului privat al municipiului Slatina şi a fost dezlipit din suprafaţa totală de teren de 6245 mp,
situat în municipiul Slatina strada Orhideelor nr. 26,28,30,33,35,37, potrivit actului de dezlipire autentificat sub
nr, 405/18.06.2020 de Notar public — Voicu Iuliana;
- dispoziţiile art. 10, alin.(1), alin. (2) lit. „a”, „d”, „P”, „„8", alin. 21,22,23,24, 25,alin.(3) din Legea nr.
152/1998 privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare ;
- prevederile anexei nr. 23 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. nr. 152/1998
privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
aprobate prin anexa la H.G. nr. 962/2001;
- procesul-verbal nr. 1210/03.02.2022 al Comisiei numită prin Dispoziţia Primarului municipiului Slatina
nr. 890/11.05.2017 modificată prin Dispoziţia 779/23.04.2021 privind stabilirea prețurilor de vanzare a unor
apartamente ANL din cadrul blocului 15, situat în municipiul Slatina, str. Orhideelor;
- avizul favorabil al Comisiei Juridice şi de Disciplină şi al Comisiei de Buget — Finanţe din cadrul
Consiliului Local al Municipiului Slatina,
în conformitate cu prevederile art. 129 alin (2) lit. c şi alin (6) lit. b, coroborate cu prevederile art. 139
alin. (2) şi art. 196 alin. 1 lit a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. — (1) Se aprobă vânzarea unor apartamente ANL din cadrul imobilului — bloc 15, situat în
Municipiul Slatina, str. Orhideelor nr. 28, jud. Olt, ce aparțin domeniului privat al statului, aflate în
administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, către titularii contractelor de închiriere care au
formulat cereri în scopul cumpărării, astfel:
1) - vânzarea apartamentului nr. 2, înscris în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U21 a UAT Slatina și a boxei
nr. 2 înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U2 a UAT Slatina, către domnul Boicea Octavian - identificată
cu C.. Seria nr. eliberată de la data de „ având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 236/29.05.2013.
2) — vânzarea apartamentului nr. 4, înscris în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U23 a UAT Siatina şi a boxei
nr. 4, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U4 a UAT Slatina, către domnul Tecuceanu Florin Valentin -
identificată cu C.I, Seria nr. eliberată de . la data de având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 238/9.05.2013.
3) — vânzarea apartamentului nr. 8, înscris în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U27 a UAT Slatina şi a boxei
nr. 8, înscrisă în Cartea Funciară nr. boxă-62106-C1-U8 a UAT Slatina, către doamna Dragomir Cristina
Daniela - identificat cu C.I. Seria nr. eliberată de la data de „ având
CNP nr. în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 401/15.12.2020.
4) — vânzarea apartamentului nr. 9, înscris în Cartea Funciară nr, 62106-C1-U28 a UAT Slatina și a boxei
nr. 9, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U9 a UAT Slatina, către doamna Bojin Alina Elena -
identificat cu C.]. Seria nr. eliberată de „la data de : având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 243/29.05.2013.
5) - vânzarea apartamentului nr. 12, înscris în Cartea Funciară nr. ap. 62106-C1-U31 a UAT Slatina și a boxei
nr, 12, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106 -C1-U12 a UAT Slatina, către domnul Bibescu Stelian- identificat
cu Ci. Seria nr. eliberată de la data de „ având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr, 246/29.05.2013
6) - vânzarea apartamentului nr. 13, înscris în Cartea Funciară nr. ap.- 62106-C1-U32 a UAT Slatina și a boxei
nr. 13, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U13 a UAT Slatina, către domnul Giurea Irinel Lucică -
identificat cu C.I. Seria nr. eliberată de la data de ), având CNP nr.
' în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 358/27.10.2020.
7) - vânzarea apartamentului nr. 14, înscris în Cartea Funciară nr. ap.- 62106-C1-U33 a UAT Slatina şi a boxei
nr. 14, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U14 a UAT Slatina, către domnul Breoi Mugurel Leontin-
identificat cu C.I. Seria nr. eliberată de „la data de , având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 248/29.05.2013.
8) - vânzarea apartamentului nr. 16, înscris în Cartea Funciară nr. ap.- 62106-C1-U35 a UAT Slatina și a boxei
nr. 16, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U16 a UAT Slatina, către domnul Mitran Ştefan Dumitru -
identificat cu C.I. Seria nr. eliberată de la data de 29.07.2014, având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 250/29.05.2013.
9) - vânzarea apartamentului nr. 17, înscris în Cartea Funciară nr. ap.- 62106-C1-U36 a UAT Slatina şi a boxei
nr. 17, înscrisă în Cartea Funciară nr. 62106-C1-U17 a UAT Slatina, către doamna Lica Florentina -
identificat cu C.I. Seria Să eliberată de la data de ', având CNP nr.
în calitate de chiriaş, titular a contractului de închiriere nr. 251/29.05.2013.
situația acestora fiind detaliată potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărare,
Art, 2. — (1) Se aprobă prețurile de vânzare ale apartamentelor identificate la art. 1 din prezenta hotărâre,
comisioanele şi modul de plată, care se poate face în funcție de opţiunea cumpărătorului, astfel:
a) — cu plata în rate, cu unui avans minim 15% din preţul de vanzare, care se va achita la data încheierii
contractului de vânzare-cumpărare, iar diferența de 85%, în termen de maxim 25 ani, în rate lunare egale,
inclusiv dobânda aferentă
b)- plata integrală a preţului de vanzare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
detaliate potrivit anexei la prezenta hotărâre.
(2) — Pentru plata în rate, se percepe o dobândă a cărei valoare anuală cuprinde dobânda de referință a
Băncii Naţionale a Romaniei aflată în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă
autentică la notarul public la care se adaugă două puncte procentuale, şi rămâne neschimbată pe toată perioada
derulării contractului.
(3) -Termenul scadent pentru plata ratelor lunare și a dobanzilor aferente, este ultima zi lucratoare a lunii
în curs pentru rata şi dobânda aferenta lunii in curs, pentru neplata în permenul scadent fiind percepute majorări
de întarziere potrivit reglementărilor în vigoare;
Art,3. - Se aproba atribuirea către cumpărători, a suprafețelor de teren ce reprezintă cotele- părți de teren
ce revin locuinţelor și boxelor din suprafața totală de teren de 237 mp, ce aparţine domeniului privat al
municipiului Slatina, identificat cu număr cadastral 62106 înscris în Cartea Funciară nr. 62106 a UAT
Slatina, aferent blocului de locuințe nr. 15, situat în str. Orhideelor nr. 28, jud. Olt, cu drept de folosință pe
durata existentei constructiei, așa cum sunt detaliate în anexa la prezenta hotărare.
Art, 4. - (1) - Contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor, ce fac obiectul prezentei hotărâri, se
vor încheia în formă autentică la notarul public, în termen de maxim 180 de zile de la adoptarea prezentei
hotărâri.
(2) - Contractele de vânzare cu plata în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, vor cuprinde
prevederi referitoare la :
a)- transferul de proprietate asupra locuinţei se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare, cu
îndeplinirea formalităţilor de publicitate cerute de lege;
b) - până la achitarea valorii de vânzare, locuințele rămân în administrarea autorităților administrajiei
publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, până la data transferului de proprietate şi schimbarea
rolului fiscal pe numele acestora,
c) - cumpărătorul se obligă să achite ratele lunare la scadență. Pentru neachitarea la termenul scadent a
obligaţiilor de plată, acesta datorează majorări de întârziere;
d) - posibilitatea achitării în avans, în totalitate sau parțial, a ratelor rămase, inclusiv dobânda, până la
data achitării integrale;
e) - executarea obligaţiei de plată a ratelor poate fi suspendată pentru o perioadă de maximum 3 luni.
Suspendarea se dispune de către autorităţile administraţiei publice locale în care sunt amplasate locuințele, în
condiţiile în care titularul contractului de vânzare cu plata în rate lunare depune o cerere motivată cu 15 zile
înainte de data stabilită pentru plata ratei curente, însoțită de acte doveditoare privind diminuarea veniturilor.
Durata contractului nu se prelungeşte cu perioada pentru care a intervenit suspendarea, valoarea ratelor
lunare fiind recalculată corespunzător;
AP - suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare poate fi solicitată doar după minimum 36 de
luni de la expirarea unei alte perioade de suspendare şi de maximum 3 ori până la achitarea integrală a
valorii de vânzare;
g) - după expirarea perioadei de suspendare a executării obligaţiei de plată a ratelor lunare, în cazul
neachitării primei rate, contractul de vânzare-cumpărare se consideră reziliat de drepi, fără nicio altă
formalitate, titularul contractului fiind considerat de drept în întârziere şi având obligaţia de a preda locuinţa
la data notificată;
h) - în cazul rezilierii contractului în temeiul lit.. f), titularul contractului este decăzut din dreptul de a
solicita restituirea sumelor achitate, acestea constituindu-se în venituri la A.N.L.. *
(3) - Cheltuielile notariale legate de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, vor fi suportate de
cumpărători.
Art.5. Primarul Municipiului Slatina, prin persoana împuternicită prin dispoziţie, va semna la notarul
public, contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor situate în municipiul Slatina, str. Orhideelor nr. 28,
bl. 15, jud.Olt.
Art,6, - (1)- Apartamentele şi boxele vândute potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri, nu pot face obiectul
unor acte de dispoziţie între vii pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestuia de cumpărători.
(2) - Această interdicţie se va consemna la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în
condiţiile legii.
Art,7, - Direcţia Generală Economică din cadrul Primăriei Municipiului Slatina prin Serviciul Financiar
Contabilitate, conform prevederilor art. 10 alin (3) din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenţiei
Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, va vira sumele obținute din vânzarea
apartamentelor A.N.L. ce fac obiectul vânzării potrivit prezentei hotărâri
(1) - Suma reprezentand valoarea avansului ce se achită de cumpărător la data încheierii contractului de
vanzare-cumpărare, a apartamentului ANL se va încasa initial in contul Municipiului Slatina, apoi se va vira în
contul Agentiei Nationale pentru Locuinte în vederea finanţării programului de locuinte pentru tineri;
(2) - Suma reprezentand comisionul de 1% aplicat asupra valorii de vanzare a apartamentului ANL, se va
vira în contul Primariei Municipiului Slatina, deschis la Trezoreria Municipiului Slatina, şi se constituie venit
al bugetului local al municipiului Slatina,
(3) - Ratele şi dobânzile aferente ce se vor achita lunar până la data scadentă, vor fi virate în contul
Agenţiei Naţionale pentru Locuinte prin grija Direcţiei Generale Economice din cadrul Primăriei Municipiului
Slatina.
Art.8. - Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului
Slatina şi se comunică la:
e Instituţia Prefectului -Judeţul Olt;
Primarul municipiului Slatina;
Direcţia Administrare Patrimoniu;
Direcţia Generală Economică;
Persoanele nominalizate la art. 1 din prezenta hotăraâre.
Contrasemnează, D
Secretar general al municipiului Slatina
Mihai - Ion
fu
A
3
Hotărârea a fost adopta usii voi “PENTRU”.
2 - consilieri absenţi
20 - consilieri în funcţie.
du Sy'I[ ENNIIsuoo ețeerdns
du 0s'6 - gxoq en gieyerdns
eune|S LV e “N-TI-VOrz9
ZET T8p|__:1U EIeIOUNA ESD Uj ESLIOSUL OSQnS E] Byenusp "1 Exog
du 8:69 eunuasuoo gțeșerdnş Tosans
duu s ap gțezezdns T] Byeniisp “ru exog
Uj uoojeq + dui0/'05 ap elan gfegezdns uj 31e.4u! Joy 1 feo “SI "19 “87
1 Joy “a1eq a1Jgyeonq “10puu0p “42 3p E13ureo :uyp snduro) UBUAȚeA | "10 J0Ţ22PIYIO "DS
muesT 6£zI EL'sT “eumelS LV ULOLA| “eunyeIS Wy yenuisy
1910 LSL'SȚI Z6L'77| 96Lvl| 0v'6v6'Lyi eEZN-1D-90179 EIeIoUny E3)IeO) UI SHOSU, AoeHed/ | _nueaonoag, “2 jusureșredy |__Z
du 9Ţ'9 eJinu3suoo pțezerdns
dui 0£“ - gxoq plan giegerdns
eunelS 1vn e TN-TD-90179 u "u
SI“ 9€'7| ereroun eoue)) ul gsLiosur 'Josqns e] penis "ru exod
Josqns
du 68'S9 gin.1suoo efejerdns 2] Byenisz “1u exod
€s ap giian ejezezdns ur a1e.nu! 04 Joured “S] "19 “87
1$ Joy 'a1eq 'aueyeonq “10)uuI0p “iz 9p EIaureo :urp sndmoo) "TU 10Ț99PryIO "DS
Li tY4 euelS LV UPIAZDO| “eUneIS Up emis
I9I6P'V6L'SUI S€'07|__6779£1| Gy'67E9£1 S67I 98-97] eIZO-1-90179 mu grerouny eoreg uy sHosuy pusureredy P2Dog “Iu puoureedy |__1
6 8 L 9 Ss Ld € [A Li 0
(rue) uounoJ (e)
9e3a areun| 9721 Ur, 19] (dm) (du)
(i) % —o[- | rojunoore | u312 pos ețuouoduro) JOyegdiun>
pyejd 2p piusiepiq SuzAy 9% oxezuga 9p | EZziApul | aunwoo exoq 15 juourerede awnuaud giuIndoj "Ho
geld 2p MpoW UOISTUIOD | _2IEOJEA 809| tbrgd 2709 IEIOUN 8JIPO IEUNN !$ oumN esapy IN
TTOT 7087/7810 "TDH el Exsuy
(eyerd op pour “joad < ojozeadns “ijusuoduroo )
O)NpugA WI E Ezeamun 32 10 “Pnf “ŞI "19 “87 “2u 10[29pP110 95 “eupelS MIdorunta uy șeng!s InynjIqotuy [nIpeo up "INV 103uourețrede
VILVALIS
duu 7£'69 guna3suo5 gțeeidns Josqns ej
du s ap pțejezdns w uoojeg + du BRIISTI “Iu EXOd
0/'0s ap elan gţezerdns wy aJe.u! J0y !$ Joy 'ajeq '2ugyeonq € feo “sI :1q “87
“JONUII0p “EZ 9p EIoureo up sndunoo up snduoo “TU X0[99pIŢIO 'DS
1ue SI 6£7I LST punelS LYN UEIAIS | “Puel S Ur jen)IsȚI
BIES"OI8ZIL 806'61|__STLȚEI| €S“pZL'ZEl CIEN-LD-90179 “Iu relouny e231e0) UI SHIOSUj juoureniedy noseqid “za juoureedy |
du 9s'6 Bun.ISuod ejejerdnş :
du 08'9 -2xoq ermn gujednş
eue|S LvN e 6n-1-901c9
s91 6b'£|_'1U gretoung eoueQ up esuosur 'Josqns ej gyenis '6 "Iu exog
d
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.