31 octombrie 2024

HCL 400/2024 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului –extindere cabinet medical, situată în municipiul Bacău, strada Ștefan cel Mare, nr. 6, sc. C, în suprafață de 31,00 m.p.

Denumire
Hotărârea nr. 400 din 2024 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
400 / 2024
Data
31 octombrie 2024
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea cu drept de preempțiune a unui teren privat al Municipiului Bacău, aflat lângă imobilul-cabinet medical de pe str. Ștefan cel Mare nr. 6, sc. C, în suprafață de 31,00 metri pătrați, către un constructor de bună credință. Cumpărătorul va avea dreptul prioritar să cumpere terenul, iar banii obținuți vor intra în bugetul local potrivit legii. Pentru locuitori, înseamnă că zona respectivă poate trece în proprietate privată a unui investitor, modul de finanțare și termenele vor depinde de contractul de vânzare, iar eventualele lucrări ar putea afecta zona în apropierea cabinetului medical.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR. 400 DIN 31.10.2024 privind aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere cabinet medical, situat în municipiul Bacău, str. Ştefan cel Mare Nr. 6, se. C, în suprafaţă de 31 m.p. Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.10.2024 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Adresa nr. 109954/2022 înregistrată la Primăria Municipiului Bacău prin care solicita cumpărarea terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-cabinet medical, situat în municipiul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 6, sc. C, apt. 2; -Procesul Verbal nr. 186262 din 12.09.2024 a comisiei de analiză a cererilor şi documentaţiilor depuse de solicitanţi constituită în baza H.C.L. nr. 65 din 26.02.2021; -Referatul nr. 195314/2024 înaintat de către Direcţia Patrimoniu- Compartiment Evidenţa şi Inventar Domeniul Public şi Privat prin care se propune aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere cabinet medical, situat în municipiul Bacău, Str. Ştefan cel Mare Nr. 6, sc. C, în suprafaţă de 31 m.p.; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrata cu nr. 198705/18.10.2024; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 198706/1/18.10.2024; -Raportul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. 198706/2/18.10.2024; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 428/30.10.2024 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 398/30.10.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 şi nr. 505/29.10.2024 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art. 586 alin. (1), alin. (2), ale art. 1.650 şi ale art. 1.730 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 140 alin. (I) şi alin. (3), ale art. 196 alin. (I) lit. a), ale art. 197, ale art. 243 alin. (1) lit. a) si lit. b) şi ale art. 364 alin. (I) şi alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c) si alin. (6) lit. b), şi art. 139 alin. (2) şi alin. (6) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R ĂŞT E: ART. 1 Se aprobă vânzarea cu drept de preempţiune a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 31 m.p., situat în municipiul Bacău, Str. Ştefan cel Mare Nr. 6, având CF nr. 74277, nr. cadastral 74277, teren ocupat de o construcţie cu destinaţie extindere cabinet medical, aflat în proprietatea doamnei CHIRIAC MARIA. ART. 2 (1) Se aprobă RAPORTUL de EVALUARE nr. 93 din 16.07.2024, elaborat de S.C. ADEVAL EXPERT S.R.L. Bacău, privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 31 m.p., situat în municipiul Bacău, Str. Ştefan cel Mare Nr. 6, sc. C, având CF nr. 74277, nr. cadastral 74277, în vederea vânzării către constructorii de bună credinţă care beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor aferente construcţiilor, identificat in Anexa, parte integrantă a prezentei hotărâri. (2) Răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului prevăzut în raportul de evaluare revine exclusiv evaluatorului. ART. 3 (1) Se aprobă vanzarea prin valorificarea dreptului de preempţiune a terenului cu preţul de 7.440 euro la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată, plătibil în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, preţ stabilit de evaluatorul, autorizat S.C. ADEVAL EXPERT S.R.L., Ing. Popa Adrian. (2) Proprietarul construcţiei va fi notificat în termen de 15 zile asupra hotărârii Consiliului Local şi acesta îşi poate exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării. (3) Cumpărătorul va achita integral preţul de vânzare al terenului, în termen de 30 de zile de la exprimarea opţiunii de cumpărare. (4) Cumpărătorul va putea solicita intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, numai după achitarea integrală a preţului de vânzare a terenului. (5) Taxele pentru perfectarea actelor notariale în formă autentică, efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege precum şi contravaloarea Raportului de Evaluare întocmit de către expertul autorizat, vor fi suportate integral de către cumpărător. ART. 4 La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului încetează efectele contractului de concesionare/închiriere încheiat între Municipiul Bacău şi cumpărător, iar Direcţia Economică­ Compartimentul Financiar Contabil, Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Serviciul Evidenţă Patrimoniu­ Compartimentul Evidenţă şi Inventar Domeniul public şi Privat vor înregistra toate modificările intervenite ca urmare a adoptării hotărârii. ART. 5 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Bacău să semneze la notarul public actul de vânzare­ cumpărare, în formă autentică. ART. 6 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre prin Direcţia Economică­ Compartimentul Financiar Contabil, Impozite şi Taxe Locale, Serviciul Evidenţă Patrimoniu şi Direcţia Juridică. ART. 7 Prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Bacău, Direcţia Economică­ Compartimentul Financiar Contabil, Impozite şi Taxe Locale, Serviciul Evidenţă Patrimoniu şi Direcţia Juridică. Art.8. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE - OVIDIU POPOVICI 9;;<2 Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru. N.O.P., C.S./0.R.A./EX.1/DS.I-A-1 ROMÂNIA JUDETUL BACĂU CONSiLIUL LOCAL BACĂU ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 400 DIN 31.10.2024 RAPORTUL de EVALUARE nr. 93 din 16.07.2024, elaborat de SC ADEVAL EXPERT SRL Bacău, privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău� în suprafaţă de 31 mp, situat în municipiul Bacău, Str. Ştefan cel Mare Nr. 6, se. C, având CF nr. 74277, nr. cadastral 74277 DIRECTOR EXECUTIV Bardasu Cdstin.a PRESEDINTE ' DE SEDINTĂ ' ADRI�� -MOCANU ' C1 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI MEMbf�'U CORPC,F�A TIV AL ASOCIAT/El NA 7 IONALE A E\/AL l.lA TOF,/L OR Ai ITOF<!ZA T/ DIN FK1MAIVIA NR. 0649 ur. Poet Anc!ie-i Murcsanu. nr. 7 BacDu. 600005. Ici 07267.Wf<?O I 074f,5&b0-'i C.U/ 38392580, Nr. ReQ Com. .14/173212017 6·-m&iJ- [email protected] ADV Nr. 93/16.07.2024 ·. --�> --····••·•-. ·"-.� RAPORT DE EVALUARE TEREN INTRAVILAN MUNICIPIUL BACAU, , JUD. BACAU PROPRIETAR: MUNICIPIUL BACALI-DOMENIU PRIVAT DESTINATAR: PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU ELABORAT DE ADEVAL EXPERT S.R.L. BACAU Către, PRlfl/lARIA MUNICIPIULUI BACAU, Vă transmitem anexat raportul oe evaluare detaliat al proprietatii imobiliare - teren intravilan, ;situat r în mun. Bacău., stL Stefan cel Mare, ne 6, se:. C, ap. 2, Jud. Bacau, în suprafata de 31,00 mp, aflat i \ proprietatea Municipiului Bacau, conform HCL, nr. 157/27.04.2018 si a extrasului dE:: carte funciara nr. ce.rere 55248/03,06.2024, avand nr. cadastral 74277. Mentionam ca terariul, ce face obiectul evaluarH este în domeniul privat a Municipiului Baca1..1, fiind concesionat catre CMI DR. CHIRIAC MARIA, c:onform Contractului de concesiune nr. 69043/03.06.2020. Evaluarea s-a realizat la data de 17.06.2024 în scopul stapilirii V!:llorii proprietatîî imobiliare, in vederea vanzarii catre constructorii de buna credinta care beneficiaza de un drept de preemtiune la cumpararea terenurilor aferente constructiilor. Inspecţia pe teren, actualizarea şi documentarea informării cu date de. piaţă precum şi întocmirea prezentului raport de evaluare s-au desfăşurat în perioada 17.06.2024 + 15.07.2024 .. Data de referînţă pentru caie sunt valabile toate calculele, analizele şi estimările efectuate este. 17.06.2024. Valoarea este raportată în lei, în condiţiile unei plăţi integrale cash. Pentru elementele de calcul ce au la bază estimări în valută, s-a utilizat cursul valutar BNR, valabîl la data de 17.06.2024, respectiv: 1 EURO= 4,9768 RON. A fost supus evaluării dreptul de proprietate integral al Municipiului Bacau - Domeniu. Privat, 8!$l.lpr;:i proprietatîi imobiliarea ce face obiectul eva!uarii. Dreptul de proprietate evaluat este d1:;sprins din documentaţiile puse la dispoziţie de beneficlar (fără a se face investigaţii/verificări suplimentare, fiind vorba despre o lucrare efectuată la comanda beneficiarului). El este considerat drept depli.n. Rezultatul evah..1arii În baza calculelor efectuate, a ipotezelor şl a condîţiHor limitative, valoarea estimata a proprietatii imobtuare supuse evaluarii, la data de 17.062024 este. Vteren - 31,00 mp .• Bacau. str. Stefan cel Mare, nr. 6, se. C, ap, 2 = 37.030 iei. respectiv Vteren - 31,00 mp' Bacau, str. Stefan cel Mare, nr. 6, SC. c. ap. 2 = 7 .440 euro. !240,00 eurolmp) Nota 1: Valorile de mai sus nu contin T.V.A. Nota 2: V.:;ilori!e propuse sunt va.la.bile astazI 17.06,2024, urmând a fi corectate ori de câte ori piata o cere, 2 s. C. . /)[!f/, CERTIFiCAREA VALORII S,C, ADEVAL EXPERT S.RL Bac.au prin Evaluator ing. Adrian Popa în calitate de Administrator, declar ca eval!.iarea a fost făcută în concordanţă cu Standardele de Eva!Uare ANEVAR editia 2022 sî confirma ca: • prezentarea faptelor din raport sunt corecte şî reflectă cele mai pertinente cunoştinţe ale evaluatorului. • analizele şi concluziile sunt limitate ntJmai la ipotezele şi condîţîile prezentate în acest raport. • evaluatorul nu a avut nici un interes asupra proprîetăţîlor evaluate. • dupa cunostintele evaluatorului, înformatHle raportate sunt adevarate si bazate pe fapte reale Si au fost verificate in limita posibilîtatilor; ,, onorariul evaluatorului nu este condiţion,:3t de nici un aspect al raportului. • evaluatorul îndeplineşte cerinţele adecvate, de calificare profesională. • evaluatorul are experienţă în ceea ce priveşte localizarea şi categoria de proprietate care este evah..1cită. � evaluatorul a efectuat o inspecţie personală a proprietăţilor 0 nici o persoană, cu excepţia celor specificate în raport, nu a acordat asistenţă profesională în elaborarea raportulUL • nici realizarea evaluarii si nicl remunerarea nu depind.de valoarea raportata. ADEV.AL EXPERT S.R.L BACAU MEMBRU CORPORATIV ANEVAR ADMINISTRATOR .. EVALUATOR AOTQR:ÎZAT : . !rag. Popa Adrian 3 .ti� ADEYAL, EXPERTS.R�L. CAPITOLUL 1. TERMENII DE REFERINTA Al EVALUARII 1.1. Identificarea si competenta evaluatorului Evaluarea expusă în prezentul raport a fost realizată de către societatea S.C. ADEVAL EXPERT S.R.L., membru corporativ ANEVAR cu autorizatia nr. 0649, specializata in servicii si consultanta de evaluare pentru bunuri imobile si mobile şi nu s-a primit asistenţă semnificativă din partea niciunei alte persoane sau societati. Evaluatorul deţine calificarea şi competenţa de a realiza prezenta evaluare, aspect care poate fi verificat de părţile interesate în Tabloul Asociaţiei (http://nou.anevar.ro/pagini/tabloul-asociatiei). Afirmaţiile prezentate şi susţinute în acest raport sunt adevărate şi corecte; analizele, opiniile şi concluziile prezentate sunt limitate numai de ipotezele (inclusiv cele speciale) considerate şi sunt analizele, opiniile şi concluziile personale ale Evaluatorului, fiind nepărtinitoare din punct de vedere profesional. în derularea întregului proces al evaluării care a dus la opinia raportată, evaluatorul nu a fost constrâns sau influenţat în niciun fel. Suma reprezentând plata pentru realizarea prezentului raport nu are nicio legătură cu declararea în raport a unei anumite valori (din evaluare) sau interval de valori care să favorizeze vreuna din părţile interesate şi nu este influenţată de apariţia unui eveniment ulterior. Evaluatorul nu are niciun interes prezent sau de perspectivă în proprietatea care face obiectul prezentului raport de evaluare şi niciun interes sau influenţă legată de părţile implicate. Astfel, evaluatorul a putut oferi o valoare obiectivă şi imparţială. 1.2. Identificarea clientului si a utilizatorilor desemnati în conformitate cu Contractul de prestari servicii, prezentul raport de evaluare se poate utiliza exclusiv de către Municipiului Bacau, în calitate de Client şi Destinatar şi conţine informaţii adecvate doar necesităţilor lor. Evaluatorul nu va transmite copii ale prezentului raport sau părţi din acesta, niciunei terţe părţi, dacă aceasta nu a fost desemnată în scris ca posibil utilizator şi nici nu poate fi făcut responsabil pentru eventuale prejudicii produse părţilor în drept în cazul în care un terţ ar deţine şi utiliza o astfel de copie. Orice persoană care ar primi (chiar şi pe cale oficială) o copie a prezentului raport nu devine automat utilizator de drept al lui, decât în cazul în care este autorizată de către evaluator şi identificată explicit ca utilizator desemnat. Atunci când această identificare nu există explicit, iar persoana nu are atribuţiuni legale sau reglementate în legătură cu prezentul raport de evaluare, nu poate fi considerată ca utilizator desemnat al lui şi nu este îndreptăţită la niciun fel de pretenţie fată de evaluator. Responsabilitatea Evaluatorului este doar faţă de utilizatorii desemnaţi şi nu poate fi extinsă faţă de niciun terţ. 1.3. Scopul evaluarii Evaluarea, s-a realizat în scopul stabilirii valorii proprietatii imobiliare, in vederea vanzarii catre constructorii de buna credinta care beneficiaza de un drept de preemtiune la cumpararea terenurilor aferente constructiilor. Acest raport de evaluare nu va putea fi utilizat pentru niciun alt scop decât cel declarat; evaluatorul nu îşi asumă responsabilitatea niciodată şi în nicio altă circumstanţă sau context în care raportul de evaluare ar putea fi utilizat. Avand in vedere Statutul ANEVAR si Codului de Etica al profesiunii de evaluator, evaluatorul nu isi asuma raspunderea decat fata de client si destinatar. 1.4. Identificarea bunurilor supuse evaluarii Obiectul lucrarii ii constituie evaluarea proprietatii imobiliare - teren intravilan, situat in Bacău, str. Stefan cel Mare, nr. 6, se. C, ap. 2, in suprafata de 31,00 mp, avand nr. cadastral 74277 si CF 74277, conform extrasului de carte funciara nr. cerere 55248/03.06.2024. Terenul se afla in proprietatea Municipiului Bacau - Domeniul privat conform HCL nr. 157/27.04.2018. La data evaluarii proprietatea imobiliara in suprafata de 31,00 mp este concesionat catre CMI DR. CHIRIAC MARIA, conform Contractului de concesiune nr. 69043/03.06.2020. Descrierea detaliata a bunurilor imobile este redata in capitolul 2 - Prezentarea datelor. 1.4. Dreptul de proprietate supus evaluarii A fost supus evaluării dreptul de proprietate integral al Municipiului Bacau - Domeniu Privat, asupra proprietatii ce face obiectul evaluarii. Dreptul de proprietate evaluat este desprins din documentaţiile puse la dispoziţie de beneficiar (fără a se face investigaţii/verificări suplimentare, fiind vorba despre o lucrare efectuată la comanda-beneficiarnlui):-EI este considerat drept deplin. 1.5. Tipul valorii Luand în considerare scopul prezentei evaluări, respectiv vanzarea proprietatii imobiliare mentionate anterior, de catre constructorii de buna credinta care beneficiaza de un drept de preemtiune la cumpararea terenurilor aferente constructiilor, tipul valorii adecvate este "valoarea de piaţă", definită de SEV 100 - Cadru general (IVS 100 - Cadru general) ca fiind: ,,suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă), la data e�91��ric,îP,t� un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie nepărtinitoare, după un marketi99,,;1:i'9,şqţ�Ţ'ş1,Nr.1 care părţile au acţionat fiecare în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere." Aceasţ�valtiateh:t�, r�9 lă, datorită volatilităţii condiţiilor de piaţă, are valabilitate limitată la data evaluării şi nu IP <,,'t"" F 4 "'·oi �.,,.::n.,j/_,,!'I -:'__�- • -- --- /o _") '. ◊� 'h\::_:/J' Rorn°'· EVAUl.4F.'E rrr;;;EN INTFU\ ViLAN lVf{ C, : : c·. i'\P' :< ,)(li). B.l-�c·: ;J.[f va putea fi atinsă în cazul unei eventuale incapacităţi de plată viitoare când, atât condiţiile pieţei cât şi situaţiile de vânzare pot diferi faţă de acest moment. Raportul de evaluare este valabil în condiţiile economice, fiscale, juridice şi politice de la data întocmirii sale. Dacă aceste condiţii se vor modifica concluziile acestui raport îşi pot pierde valabilitatea. Metodologia de calcul a "valorii de piaţă" a ţinut cont de scopul evaluării, tipul proprietăţii şi de recomandările Standardelor de Evaluare ANEVAR. Valoarea a fost estimata in moneda "Lei". 1.6. Data evaluarii Data evaluării, la care sunt valabile toate analizele, judecăţile, calculele, ipotezele de lucru şi condiţiile limitative este de 17.06.2024. Valoarea este raportată în LEI, fără TVA Conversia valorii în EURO s-a făcut la cursul de 1 EUR= 4,9768 RON, valabil pentru dat [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă