26 septembrie 2025

HCL 398/2025 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului spațiu extindere clinică medicală, situat în Municipiul Bacău, Str. 9 Mai nr. 32, în suprafață de 150 mp, înscris în CF nr. 62565 cu nr. cadastral 62565

Denumire
Hotărârea nr. 398 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
398 / 2025
Data
26 septembrie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Bacău aprobă vânzarea cu drept de preempțiune către unconstructor de bună credință a unui teren de 150 mp situat pe Str. 9 Mai nr. 32, parte a imobilului dedicat extinderii spațiului clinicii MedicalService, teren aflat în proprietate privată a orașului și concesionat anterior. Decizia asigură posibilitatea ca un constructor să cumpere terenul prioritar față de alți potențiali cumpărători, cu condiția respectării dreptului de preempțiune, în contextul extinderii activităților medicale. Pentru locuitori, acest lucru poate influența activitatea medicală din zonă prin eventuale investiții și extinderi ale serviciilor, dar nu detaliază termene exacte sau impact financiar concrete în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

(Áąą(ĺ( i(ŕ(ăŤ/ o , ĺ»ĺ ąą/ / n ĺĺ (ŤĹ 41/ aűCăťł HOTĂRÂREA NR. 398 DIN 26.09.2025 privind aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului spaţiu extindere clinică medicală, situat în municipiul Bacău, Str. 9 Mai nr. 32, în suprafaţă de 150 mp, înscris în CF nr. 62565 cu nr. cadastral 62565 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de 26.09.2025 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i compłetările ulterioare, Având în vedere: -Cererile de cumpărare a terenului în suprafaţă de 150 mp, situat în str. 9 Mai nr. 32, înregistrate la Primăria Municipiului Bacău sub nr. 565166 din data de 30.09.2020, nr. 149216 din data de 23.07.2021, a SC CLINICA MEDICAL SERVICE SRL, prin administrator Stan Constantin; -Cererea actualizată nr. 3/01.09.2025 a S.C. AESTHETICS REAL ESTATE SRL, prin administrator Stan Constantin, înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 183203/2025, privind revenirea la cumpărarea terenului concesionat, în suprafaţă de 150 mp, situat în str. 9 Mai nr. 32; -Contractul de concesionare nr. 19418 din 31.07.1997 încheiat între Primăria Municipiului Bacău i CLľNICA MEDICAL SERVICE SRL, având ca obiect predarea i preluarea în concesiune a terenului în suprafaţă de 150 mp, situat în Str. 9 Mai nr. 32, în vederea extinderii spaţiului aflat în proprietatea concesionarului pentru prestări servicii medicale; -Autorizaţia de eonstruire nr. 570/04.09.1997 eliberată pentru CLINICA MEDICAL SERVICE pentru edificare extindere clinică prestări servicii medicale; -Contractuł de vânzare autentificat sub nr. 2716/2021, încheiat între CLINICA MEDICAL SERVICE SRL i CRONOS MEDICAL BEAUTY CLINICS SRL privind vânzarea dreptului de proprietate a extinderii clinică medicală identificată cu nr. cadastral 62565-C1, în suprafaţă de 119 mp, edificată pe terenul proprietatea Municipiului Bacău, în suprafaţă de 150mp; -Rezoluţia ONRC nr. 24103/22.02.2022 pronunţată în dosar nr. 107987/14.02.2022 privind radierea societăţii CRONOS MEDICAL BEAUTY CLľNICS SRL ş schimbarea denumirii firmei, schimbarea sediului i reînmatricularea în Municipiul Bacău, str. 9 MAI nr. 32; -Adresa nr. 169857 din data 16.08.2022 prin care a fost depus certificatul constatator emis de ONRC privind înfiinţarea societăţii SC AESTHETICS REAL ESTATE SRŁ; -Extrasul de carte funciară nr. cerere 60989/25.07.2025 privind înscrierea dreptului de proprietate a terenułui identificat cu nr. cadastral 62565, în suprafaţă de 150 mp, situat în str. 9 Mai nr. 32, proprietar Municipiul Bacău, domeniul privat, înscris în cartea funciară nr. 62565; -Procesul Verbal nr. 171313 din 07.08.2025 a comisiei de analiză a cererilor i documentaţiilor depuse de sołicitanţi pentru aprobarea vânzării cu drept de preempţiune a unor bunuri imobile-terenuri aflate în domeniul privat al Municipiului Bacău, constituită în baza HCL nr.17 din 23.01.2025; -Raportul de evaluare .118 din 03.09.2025 elaborat de SC ADEVAL EXPERT SRL Bacău, înregistrat la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 180247/ 04.09.2025 privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 150 mp, situat în Municipiul Bacău, str. 9 Mai nr. 32; -Referatul nr.182401/10.09.2025, înaintat de către Direcţia Patrimoniu Serviciul Evidenţă - Patrimoniu prin care se propune aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către constructorul de bună credinţă, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului spaţiu extindere clinică medicală, situat în Municipiul Bacău, Str.9 Mai nr. 32, în suprafaţă de 150 mp, înscris în CF nr. 62565 cu nr. cadastral 62565; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr.183912 din 15.09.2025; -Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr.183919/1 din 15.09.2025; -Raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. 183919/2 din 15.09.2025; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: iir.213/25.09.2025 al Comisiei de specialitate nr.1, rir.256/25.09.2025 al Comisiei de specialitate nr.2 i nr. 418/25.09.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art.586 alin.(1) ş alin. (2), ale art. 1.650 ş ale art. 1.730 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificările ş completările ulterioare; -Prevederile HCL nr. 157/2018 privind însuirea Inventaru1ui bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Bacău, poziţia 1687 unde este înregistrat teren concesionat în suprafaţă de 150 mp; -Prevederile art.1500 alin.(1) i alin.(3), ale art.196 alin.(1) lit. a), ale art.197, ale art. 243, alin.(1) lit. a) si lit. b) ş ale art. 364 alin. (1) i alin. (2) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; In temeiul art. 129 alin. (2) lit. c) si alin. (6) lit. b) ş art. 139 alin. (2) ş alin. (6) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modifîcările ş completările ulterioare; HOTĂRĂTE: ART.1 Se aprobă vânzarea cu drept de preempţiune a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 150 mp, situat în Municipiul Bacău, Str. 9 Mai nr. 32, având CF ir. 62565 i nr. cadastral 62565, teren ocupat de o construcţie spaţiu extindere clinică medicală, aflată în proprietatea SC AESTHETICS REAL ESTATE SRL. ART.2 (1) Se aprobă RAPORTUL de EVALUARE nr. 118 din 03.09.2025, elaborat de SC ADEVAL EXPERT SRL Bacău, înregistrat la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 180247/04.09.2025, privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 150 mp, situat în Municipiul Bacău, Str. 9 Mai nr. 32, având CF nr.62565, nr. cadastral 62565, în vederea vânzării către constructorul de bună credinţă care benefîciază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor aferente construcţiilor, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri; (2) Răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului prevăzut în raportul de evaluare revine exclusiv evaluatorului. ART.3 (1) Se aprobă vânzarea prin valorificarea dreptului de preempţiune a terenului cu preţul de 48.600,00 euro la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată, plătibil în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionałe a României din ziua efectuării plăţii, preţ stabilit de evaluatorul, autorizat SC ADEVAL EXPERT SRL, Ing. Popa Adrian; (2) Proprietarul construcţiei va fi notificat în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului łocal i acesta îi poate exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării; (3) Cumpărătorul va achita integral preţul de vânzare al terenului, în termen de 30 de zile de la exprimarea opţiunii de cumpărare; (4) Cumpărătorul va putea solicita intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, numai după achitarea integrală a preţului de vânzare a terenului; (5) Taxele pentru perfectarea actelor notariale în formă autentică, efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege precum i contravałoarea Raportului de Evaluare întocmit de către expertul autorizat, vor f suportate integral de către cumpărător. ART.4 (1) La data autentificării contractului de vânzare-cumpărarea a terenului, cumpărătorul va prezenta la notarul public i certificatul fiscal din care să rezulte că nu are datorii la bugetul local al Municipiului Bacău; (2) La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului, încetează efectele contractului de concesionare, încheiat între Municipiul Bacău i cumpărător, iar Direcţia Economică-Compartimentul Financiar-Contabil, Structura Impozite ş Taxe Locale, Serviciuł Evidenţă Patrimoniu- Compartimentul Evidenţă ş Inventar Domeniul Public ş Privat i Compartimentul Exploatare Fond Locativ ş Gestionare spaţii/terenuri i alte bunuri vor înregistra toate modiťicările intervenite ca urmare a adoptării hotărârii. ART.5 Se împuternicete Primarul Municipiului Bacău, să semneze la notarul public, actul de vânzare cumpărare, în formă autentică. - ART.6 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile hotărârii prin Direcţia Economică-Compartimentul Financiar Contabil, Structura Impozite i Taxe Locale, Direcţia Patrimoniu Serviciul Evidenţă Patrimoniu ş Direcţia Juridică. - ART.7 Hotărârea va fi comunicată către Primarul Municipiului Bacău, Direcţia Economică - Compartimentul Financiar Contabil, Structura Impozite ş Taxe Locale ş Serviciul Evidenţă Patrimoniu. ART.8 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, hotărârea va fi comunicată la Instituţia Prefectului Judeţul Bacău, în vederea verificării legalităţii. 1 i SJV çl PREŞIľTEZDE /ĺ ,ĺ \ ilDI \Ç \ TĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE NICIJ ÇDRINŢGNAT SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU ) J NICOLAE OVIDIU POPOVIC - - Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru. N.O.P., B.A. M.T. EX.l DS.1-A-1 ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 398 DIN 26.09.2025 RAPORTUL de EVALUARE nr. 118 din 03.09.2025 elaborat de SC ADEVAL EXPERT SRL Bacău, înregistrat Ia Primăria Municipiului Bacău cu nr. 180247 din data de 04.09.2025, privind estimarea valorii de piaţă a terenului proprietate privată a Municipiului Bacău, în suprafaţă de 150 mp, situat în Municipiuł Bacău, Str. 9 Mai nr. 32, având CF nr. 62565, nr. cadastrał 62565, în vederea vânzării către constructorul de bună credinţă care beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor aferente construcţiilor DIRECŢIA P CIPRIAN-GABRIEL FANTAZA ľTĂ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU U-C0DR1N1G AT\ NICOLAE-OVIDIU POPOVICI Ď ,ęĺ ţ\ ; SD C DEVAL EXPERTSP&L. MEMĹ3RU CORPORA77V AL ASOCIATIEI NATJONALEA EVALUATORJLOR AUTORIZATI DIN ROMANIA, NR 0649 str. Poet Andre, ML,resern,, nr.? Bacu, 600005; tei 0726730870/0745588047 GUI. 38392560, N Reg. Corn. J4ĺí732ľ2017 emaii: edevaloxper1ťiyÉhCo corn ADV Nr. 118/ O3O92O25 r :: J r J - --: , TERE I TRA ILA UNICłPUL BACAJ, STR 9 Al, R. 32, JUD. NR CADAŞTRAL 62.565 - PROPRIETAR: MUNICIPIUL BACAU - DOMENIU PRIVAT UTILIZATOR DESEMNAT : PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU ELABORAT DE ADEVAL EXPERT SR.L BACAU AUGUST 2025 SDc. ADE VAL PFJTS.R.L EVALUARE TEREN INTRA VILAN B/4CAU, STR. 9 MAI, NR. 32jud Bacau SINTEZA EVALUARII intravilan, situat in mun. Vă transmitem anexat raportul de evaluare detaliat al proprietatii irnobiliare teren - de 150,00 mp, aflat in proprietatea Municipiului Bacau, 8acău, str. 9 mai, nr. 32, jud. Bacau, in suprafata 60989/25.07.2025, avand nr. conform HCL nr. 157/27.04.2018 si a extrasului de carte funciara nr. cerere Municipiului Bacau, fiind cadastral 62565. Terenul, ce face obiectul evaluarii este in domeniul privat a concesionare nr. concesionat catre societatea AESTHETICS REAL ESTATE S.R.L., conform Contractului de nr. 19418/31.07.1997, Contractului de vamzare autentificat sub nr. 2716/03.11.2021 si Rezolutia 24103122,02.2022 emisa de Oficiul National al Registrului Comertului. ldentificare respectiv plan de lmobilul a fost identificat pe baza documentelor puse la dispozitie de catre clientlproprietar, si pe baza amplasament si delimitare a imobilului cu nr. cadastral vechi 6570, a extrasului CF 62565 numarului cadastral in geoportal ANCPI. Utilizarea desemnata a evaluarii cu drept de Utilizarea desemnata a evaluarii din cadrul prezentului raport de evaluare este vanzarea ESTATE S.R.L. preemtiune catre constructorul de buna credinta, catre societatea AESTHETICS REAL Dreptul de proprietate supus evaluarii Domeniu Privat, asupra A fost supus evaluării dreptul de proprietate integral al Municipiului Bacau - proprietatii imobiliarea ce face obiectul evaluarii, Dreptul de proprietate evaluat este desprins din suplimentare, documentaţiile puse la dispoziţie de utilizatorul desemnat (fără a se face investigaţiilverificări despre o lucrare efectuată ia comanda beneciarului). El este considerat drept deplin drept - fiind vorba integral de proprietate, valabil si transferabil. Evaluarea s-a realizat in ipoteza ca dreptul de proprietate este liber de sarcini. acestui tip de Valoarea proprietatii imobiliare a fost determinatä în conformitate cu standardele aplicabile valoare ţinându-se cont de utilizarea desemnata pentru care s-a solicitat evaluarea, respectiv: Standardele de evaluare a bunurilor ANEVAR, editia 2025: Standarde generale o SEV 100 Cadrul general al evaluării (IVS 100) o SEV 101 Termenii de referinţă ai evaluării (IVS 101) o SEV 102 Tipuri ale valorii (lVS 102) o SEV 103 Abordări in evaluare (lVS 103) e SEV 104 lnformatii si date de intrare (lVS 104) o SEV 105 Modele de evaluare (lVS 106) • SEV 106 Documentare si raportare (lVS 105) Standarde pentru active • SEV 230 Drepturi asupra proprietăţii imobiliare (lVS 400) - o GEV 630 Evaluarea bunurHor imobile Respectiv • Glosar o Abrevieri o Codul de etică al profesiei de evaluator autorizat prezentului lnspecţia pe teren, actualizarea şi documentarea informării cu date de piaţă precum şi întocmirea pentru care sunt raport de evaluare s-au desfăşurat Tn perioada 27.08.2025 ý 03.09.2025. Data de referinţă raportată în lei, în valabile toate calculele, analizele şi estimările efectuate este 27.08.2025. Valoarea este calcul ce au la bază estimări în valută, s-a utilizat condiţiile unei plăţi integIalęJas.h. Pentru elementele de BNR, vłbiî la dfade 27.08.2025, respectiv: 1 EURO = 5,0628 RON. cursul valutar ĺ 1JU1VM * , . SOc ADE VAL EXPERTS.&L. EVALUARE TEREN INTRA VILAN BACAU, STR. 9 MIM, IJR. 32, jud. [3acau Rezultatul evaluarii valoarea estimată a proprietatii imobîliare în baza calculelor efectuate, a ipotezelor şi a conditiilor limitative, supuse evaluarii, Ia data de 27082025 este: Vteren 150.00 mp Bacau, str. 9 Mal. nr. 32, NC 62565 246.06000 Iei,resţ3eCtîv = - \ĺteren 150.00 mp 8acau. str. 9 - - Maš. nr. 32, NC 62665 = 48.600,00 euro (324,00 euro/mp Nota 1: Valorile de mai sus nu contin T.V.A. corectate ori de câte ori piata o cere. Nota 2: Valcrile propuse sunt valabile astazi 27.08.2025, urmând a fi ADEVAL BACAU Ing. Popa rEvll$ator autorizat ANEVAR AcIministrťor řj . ( Iii\ J &Qj;? ť(ł4t. S.U0 VAL EXPERTS,R.L EVALUARE TEREN INTRA VILAN BACAU, STR 9 MN NR 32, jud. Bacau CERTIFICAREA VALORII calitate de Administrator, declar ca SC. ADEVAL EXPERT SRL. Bacau prin Evaluator ing, Popa Adrian in editia 2025 si confirma ca: evaluarea a fost făcută în concordanţă cu Standardele de Evaluare ANEVAR o prezentarea faptelor din raport sunt corecte şi reflectă cele mai pertinente cunoştinţe ale evaluatorului o analizele şi concluziile sunt limitate numai la ipotezele şi condiţiile prezentate în acest raport o evaluatorul nu a avut nici un i [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă