HCL 127/2022 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 127 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 127 din 2022 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
127 / 2022
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația de urbanism pentru schimbarea UTR-ului din UAI în zonă rezidențială, respectiv construire ansamblu rezidențial și operațiuni notariale pe Str. Morii nr. 3-9, depusă de SC Golden Frog SRL și SC Kafinn Advice SRL. Aceasta înseamnă că zona poate primi funcțiune rezidențială cu construire de noi clădiri și activități aferente, sub condițiile prevăzute în plan, cu impact asupra locuitorilor din zonă (posibil creștere a locuințelor, trafic, servicii) și necesitatea respectării procedurilor și avizelor urbanistice. Hotărârea include aprobarea anexei documentației de urbanism ca parte integrantă a actului, ceea ce permite demararea investițiilor în conformitate cu reglementările.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia de urbanism „Plan urbanistic zonal pentru schimbare UTR din UAI în zonă rezidențială, construire ansamblu rezidenţial şi operaţiuni notariale” str. Morii nr. 3-9, iniţiată şi finanțată de beneficiarii SC Golden Frog SRL și SC Kafinn Advice SRL, documentaţie Anexă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 4509016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sâlaj Telefon: (4037260946 10550 Fax. (40)/260/661869 http ://narazr a. zalausj.ro e-mail: primaria Bzalausj.ro HOTĂRÂREA NR. 127 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan urbanistic zonal pentru schimbare UTR din UAI în zonă rezidenţială, construire ansamblu rezidenţial şi operaţiuni notariale” str. Morii nr. 3-9, beneficiari SC Golden Frog SRL și SC Kafinn Advice SRL Consiliul local al municipiului Zalău; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 14189 din 16.02.2022 al Primarului municipiului Zalău şi Raportul de specialitate nr. 14172 din 16.02.2022 al Direcţiei Urbanism, precum şi Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Zalău; Văzând Certificatul de Urbanism nr. 649 din 08.06.2021, precum şi Avizele de specialitate solicitate prin Certificatul de urbanism ce au fost emise de instituţiile/organismele avizatoare menţionate în Raportul de specialitate nr. 14172 din 16.02.2022; Văzând Raportul informării şi consultării publicului cu nr. 799 din 05.01.2022, nr. 29050 din 04.04.2022, Avizul de oportunitate nr. 10 din 03.08.2021 aprobat prin Dispoziţia primarului nr. 1125 din 30.08.2021, precum şi Avizul Arhitectului Şef nr. 7 din 18.04.2022; În conformitate cu prevederile art.32 alin.1 lit.c, art. 47,50,56 şi Anexa 1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările ulterioare, ale Ordinului nr.176/N/2000 al MLPTL şi ale Ordinului nr. 233 din 26 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism; În conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională, ale Ordinului nr. 2701/2010 al ministrului dezvoltării regionale şi turismului; În temeiul art.129 alin.2 lit.c şi alin.6 lit.c din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; În baza art.139 alin.3 lit.e respectiv art.196 lit.a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂȘTE Art.1.Se aprobă documentaţia de urbanism „Plan urbanistic zonal pentru schimbare UTR din UAI în zonă rezidențială, construire ansamblu rezidenţial şi operaţiuni notariale” str. Morii nr. 3-9, iniţiată şi finanțată de beneficiarii SC Golden Frog SRL și SC Kafinn Advice SRL, documentaţie Anexă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.Investiţiile din zona reglementată se vor autoriza şi realiza cu respectarea prevederilor cuprinse în Planul Urbanistic Zonal aprobat prin prezenta hotărâre şi în conformitate cu condiţiile/restricţiile impuse prin Avizele emise de organele de specialitate. Art.3.Perioada de valabilitate a documentaţiei „Plan urbanistic zonal pentru schimbare UTR din UAI în zonă rezidenţială, construire ansamblu rezidenţial şi operatiuni notariale” str. Morii nr. 3-9, beneficiari SC Golden Frog SRL şi SC Kafinn Advice SRL este de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu posibilitatea prelungirii acesteia în condiţiile expres reglementate de lege. Art.4.Prin responsabilitatea Arhitectului șef, documentaţia de urbanism aprobată prin prezenta hotărâre se comunică, în termen de 15 zile de la aprobare, într-un exemplar, Agenţiei 1 Naţionâle de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în format electronic, pentru preluarea informaţiilor în sistemul de evidenţă de cadastru şi publicitate imobiliară şi în geoportalul INSPIRE şi un exemplar Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Urbanism- Arhitect şef-Serviciul urbanism. Art.6.Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţul Sălaj - Primarul municipiului Zalău - Direcţia Administraţie Publică - Direcţia Urbanism-Serviciul Urbanism şi amenajarea teritoriului - beneficiar CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL Marina Bianca Fazacaş DAP/SALA/VR-4ex “N arhitectura design „urbanism VOLUMUL I - MEMORIU GENERAL P.U.Z. CUPRINS MEMORIU DE PREZENTARE 1. INTRODUCERE 1.1 Date de recunoaşterea documentaţiei 1.2 Obiectul lucrării 1,3 Surse documentare 2. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII 2.1 Evoluţia zonei 22 Încadrare în localitate 2.3 Elemente ale cadrului natural 2.4 Circulaţia 2.5 Ocuparea terenurilor 2.6 Echipare edilitară 2.7 Probleme de mediu 2.8 Opţiuni ale populaţiei 3. PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICĂ 3.1 Concluziiale studiilor de fundamentare 32 Prevederi ale PUG 3.3 Valorificarea cadrului natural 3.4 Modernizarea circulaţiei ATELIER CONTRAST2 SRL _atel i er P Str, Olarilor, nr. 44, Mun. zau, sud săe) ANI arh. Pop Pa i C O N ras! Tel: 0747 112 405 3.5 Zonificarea funcţională-reglementări, bilanţ teritorial, indici urbanistici 3.6 Dezvoltarea echipării edilitare 3.7 Protecţia mediului 3.8 Obiective de utilitate publică 4. CONCLUZII, MĂSURI ÎN CONTINUARE 5. ANEXE Pag 1 din 54 arhitectură -design «urbanism 1. INTRODUCERE ATELIER CONTRAST? SRL Str. Olarilor, nr. 4A, Mun. Zalău, Jud. Sălaj arh. Pop Paul Tel: 0747 112 405 1.1. Date de recunoaştere DENUMIRE LUCRARE: AMPLASAMENT: BENEFICIARI: NUMĂR PROIECT: FAZĂ: PROIECTANT GENERAL: COLECTIV ELABORARE: Şef proiect: ÎNTOCMIRE PLAN URBANISTIC ZONAL PENTRU SCHIMBARE UTR DIN UA1 ÎN ZONA REZIDENŢIALĂ, CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENŢIAL ŞI OPERAȚIUNI NOTARIALE STR. MORII, MUN. ZALĂU, JUD. SĂLAJ _ C.F. NR. 73310, C.F. NR. 73363, C.F. NR. 73364, C.F. NR! 73365 GOLDEN FROG S.R.L. ŞI KAFINN ADVICE S.R.L. 7 / 2021 PUZ ATELIER CONTRAST2 S.R.L. Str. Olarilor, nr. 4A, Mun. Zalău, Jud. Sălaj Tel: 0747 112 405 Ps arh. PAUL POP Coordonator urbanism: arh. CARMEN NĂDĂȘAN Proiectat: Proiectat instalaţii: DATA ELABORĂRII: arh. PAUL POP ing. PRODAN VASILE DECEMBRIE 2021 Pag 2 din 54 Pa ATELIER CONTRAST2 SRL . Lel i er Str. Olarilor, nr. 4A, Mun. Zalău, Jud. Sălaj / a arh. Pop Paul Rconcras Tel: 0747 112 405 "arhitectură «design +urbanism 1.2. Obiectul lucrării Prezenta documentaţie în faza PUZ s-a întocmit la solicitarea beneficiarilor GOLDEN FROG S.R.L. şi KAFINN ADVICE S.R.L. pentru “ÎNTOCMIRE PLAN URBANISTIC ZONAL PENTRU SCHIMBARE UTR UA1 ÎN ZONA REZIDENŢIALĂ, CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENŢIAL ŞI OPERAȚIUNI NOTARIALE”. Terenurile, proprietate privată se află în intravilanul Municipiului Zalău. Amplasamentul studiat este compus din imobile, terenuri proprietate privată a GOLDEN FROG S.R.L., înscrise în C.F. nr. 73363, nr. cad.: 73363 şi C.F. nr. 73365, nr. cad. 73365, şi terenuri proprietate privată a KAFINN ADVICE S.R.L., înscrise în C.F. nr. 73364, nr. cad. 73364 și C.F. nr. 73310, nr. cad. 73310. Amplasamentul are o suprafaţă totală de 37453 mp conform C.F.-urilor. În C.F.- urile imobilelor nu sunt notate sarcini. Categoria de folosinţa conform C.F.-uri — arabil și curți construcții. Amplasamentul studiat se învecinează pe latura de Sud-Vest cu strada Morii, iar pe celelalte laturi cu proprietăți private. Accesul pe teren, atât auto cât şi pietonal se va realiza din str. Morii. Parcarea şi staționarea autovehiculelor se va realiza pe terenul beneficiarului. Pe teren se vor realiza străzi conectate între ele, pentru accesul la clădirile de locuit și pentru separarea cvartalelor nou formate. Elaborarea P.U.Z. a fost impusă prin Certificatul de urbanism nr. 649 din 08.06.2021, eliberat de Primăria Municipiului Zalău. Conţinutul cadru pe baza căruia se elaborează documentaţia este Ghidul privind metodologia de elaborare şi conţinutul cadru a! Planului Urbanistic Zonal- indicativ GM 010-2000 — aprobat prin Ordinul M.L.P.A.T. nr. 176/N/16-august 2000. Propunerea prezentului PUZ constă în: SCHIMBARE UTR UA1 ÎN ZONĂ REZIDENȚIALĂ, CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENȚIAL ȘI OPERAȚIUNI NOTARIALE 1.3. Surse de documentare - PUG Municipiul Zalău 2010 — UTR UAL: ZONA UNITĂŢI AGRCOLE Studiu topografic Studiu geotehnic Prezenta documentaţie urbanistică s-a elaborat în baza Certificatului de Urbanism nr. 649 din 08.06.2021, emis de Primăria Municipiului Zalău. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII 2.1. Evoluţia zonei Teritoriul administrativ al Municipiului Zalău este situat la contactul a trei mari unităţi geografice: Podişul Somesan, Munţii Apuseni şi Dealurile de Vest, respectiv Pag 3 din 54 ATELIER CONTRAST2 SRL VA tel i er E Str. Olarilor, nr. 44, Mun. zalau, Popa subunitățile acestora — Depresiunea Almaş — Agrij, Culmea Mesesului şi Dealurile Salajului. Topografic, vatra oraşului se afla într-un spaţiu depresionar format prin eroziune, la poalele Mesesului, care domina oraşul la sud. Culmea sa cristalină este fragmentată de văi într-o serie de măguri, separate prin inseuri relativ accentuate. Altitudinea generală a culmii în limitele administrative ale oraşului este cuprinsă între 500-700 m (Măgura Stânii-717 m). Oscilaţiile pe verticală ale culmii şi acţiunea îndelungată a factorilor denudationali au determinat pe lângă antecedenta unor vai şi o succesiune a suprafeţelor de nivelare, ale ciclului miocen (700 — 750) şi ale celui pliocen (600 — 650 m). Depresiunea Zalău este redusă ca extensiune, având formă unui golf alungit pe direcţia Sud-Nord. Altitudinile sale sunt cuprinse între 250-450m. Teritoriul administrativ poseda un relief variat, dominat de Culmea Mesesului, modelat în principal de reţeaua hidrografică. Dacă în perimetrul Depresiunii Zalăului structura litologica s-a impus slab, doar în aspectul general al peisajului şi nu în forme specifice, nu acelaşi lucru se poate spune despre partea sudică, unde structura litologica primează în alcătuirea formelor de relief. Municipiul Zalău este situat în cea mai mare parte în albia majoră a Văii Zalaului, lunca şi terasa inferioară a acestuia care, însumat iau forma unei cuve depresionare, flancate dinspre Sud de abruptul Mesesului cu o denivelare de cca. 200-300 m, precum şi pe terasa superioară din dreapta Văii Ortelec. Ca resurse ale solului, vatra municipiului este situată predominant peste formațiunile sedimentare malvensiene, alcătuite din straturi succesive de marne, argile, nisipuri şi material rulat(pietrişuri) ale lacului pannonian, slab înclinate spre direcţia nord-vestica, luând forma unei cuvete sinclinale spre zona centrală a municipiului. ( Depozitele cuaternare aluviale holocene acoperă luncile principalelor cursuri de apă, unde au grosime de până la 5 m, fiind alcătuite din pietrişuri în masă de nisipuri şi luturi nisipoase, cu lentile de luturi prăfoase colmatate destul de accentuat cu depuneri coluviale.Teritoriul administrativ al municipiului Zalău este relativ sărac în resurse ale subsolului. La scară industrială se exploatează doar marnele şi argilele. Gipsurile din partea de Nord-Est a teritoriului, deşi în strate ce permit exploatare economică, nu au fost valorificate până în prezent. Caracteristici semnificative ale zonei, relaţionate cu evoluția localităţii În conformitate cu rezultatele ortofotoplanurilor şi a constatărilor de pe teren, zona se înscrie ca amplasament într-un cartier de locuinţe intens locuit care în ultimii ani s- a dezvoltat puternic şi graţie potenţialului peisagistic deosebit. Terenurile sunt situate în UTR - UA1 - Zona unităţi agrciole existente. Interesul beneficiarilor este unul ridicat, în sensul dorinţei manifestate la nivelul municipiului de către cetăţeni de a beneficia de clădiri de locuit pe parcele proprietăţi private. Pag 4 din 54 te, ATELIER CONTRAST2 SRL d atel [218 Str. Olarilor, nr. 44, Mun. Zalău, Jud. Sălaj PA _ 2 arh. Po RR „Pop Paul PNI con ras Tel: 0747 112 405 "A arhitectură »design-urbanism Zonele vecine dispun de utilităţi necesare: energie electrică, apă potabilă din reţeaua publică, canalizare, gaze naturale. 2.2. Încadrarea în localitate Zona studiată care include amplasamentul — proprietate privată GOLDEN FROG S.R.L. și KAFINN ADVICE S.R.L. — este situat în intravilanul Municipiului Zalău, în afara perimetrului de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural urbanistice. Amplasamentul studiat se învecinează pe latura Sud-Vestica cu strada Morii, iar pe celelalte laturi cu proprietăţi private. - la nord-vest : proprietate privata - nr.cad. 73288 - la sud-est : proprietate privata - nr, cad. 73311 - la sud-vest : strada Morii - la nord-est: proprietate privata - nr.cad.73292, proprietate privata — nr. cad. 73311 Viitorul ansamblu de locuinţe va beneficia de aceleaşi facilităţi ca zonele învecinate. Accesul pe teren, atât auto cât şi pietonal se va realiza din str. Morii. Zona va fi uşor accesibilă atât în ceea ce priveşte accesul auto şi pietonal cât şi cooperarea cu domeniul edilitar, în zona existând reţelele necesare racordării noilor construcţii. i 2.3. Elemente ale cadrului natural Extras din Studiu Geotehnic, ataşat documentaţiei. Amplasamentul studiat se încadrează în macrozona cu grad de seismicitateVI. în conformitate cu prevederile normativului P 100-1/2013, zona Zalău se încadrează în zona de seismicitate de calcul ,, F ” cu valori de vârf ale accelerației terenului pentru proiectare ag=0.10 g având intervalul mediu de recurenta IMR=225 ani şi perioada de colţ Te = 0.7 secunde. Din punct de vedere geologic, amplasamentul studiat este situat în bazinul neogen al Simleului, limita dintre Depresiunea Panonică şi Depresiunea Transilvaniei, care face parte dintr-un golf de sedimentare terţiara. Acest golf de sedimentare se dezvolta dinspre Marea Panonica şi se înşiră intre cristalinul Carpaţilor Orientali şi cel al Munţilor Apuseni. Sub acţiunea agenţilor externi rocile magmatice şi metamorfice au fost alterate şi erodate şi s-au format depozite aluviale şi deluviale, care fac trecerea la depozite de terase superioare ale râurilor. Rocă de bază este reprezentată prin argila marnoasă cenuşie de vârsta ponţiana peste care s-au depus formaţiuni mai recente deluviale reprezentate prin argile, argile nisipoase, argile prăfoase, nisipuri şi pietrişuri . Municipiul Zalău este situat în bazinul hidrografic al raului Zalău, la contactul depresiunii Şimleu cu Munţii Meses. i Pag 5 din 54 ATELIER CONTRAST2 SRL akel ef Str. Olarilor, nr. 44, Mun. Zalău, Jud. Sălaj “arhitectură -design-urbonism Din punct de vedere geomorfologic amplasamentul studiat se prezintă ca un teren slab înclinat. Principalul curs de apă este raul Zalău , care este afluent de dreapta al Crasnei îşi dezvoltă bazinul şi cursul superior pe teritoriul administrativ al municipiul Zalău, având izvoarele pe flancul vestic al Mesesului. Alimentarea în cea mai mare parte are un caracter pluvio-nival, pe perioada de vara-toamna, un rol important în asigurarea debitului de scurgere jucându-l şi alimentarea subterană. Regimul scurgerii este unul de tip Carpatic Transilvanian. Amplasamentul studiat se găseşte pe lunca văii Zalaului. Apele de proveniența meteorică băltesc la suprafaţă sau se infiltrează în umpluturile situate deasupra stratului de argila. _ Terenul studiat momentan se prezintă stabil fără alunecări de teren dai acestea pot apărea dacă nu se dirijează apa de pe versant în mod corespunzător. Terenul în trecut a fost folosit ca grădina. Construcţiile din zona nu prezintă degradări cauzate de terenul de fundare. Adâncimea minimă de fundare: -1.50 m fata de cota terenului natural. În conformitate cu prevederile STAS 6054-77, adâncimea de îngheţ în zona studiată este de 0.80 m. 2.4. Circulaţia Accesul pe teren, atât auto cât şi pietonal se va realiza din str. Morii. Parcarea şi staționarea autovehiculelor se vor realiza pe terenul beneficiarului. 2.5. Ocuparea terenurilor Principalele caracteristici ale funcţiunilor ce ocupa zona studiată ( -în zonă funcțiunea predominantă este cea de locuire Relaţionări între funcțiuni “terenul studiat este situat în intravilanul Municipiului Zalău. Se are în vedere mobilarea zonei cu construcţii având destinaţia de locuire Gradul de ocupare al zonei cu fond construit -zona este dominata cu locuinţe individuale/semicolective/înşiruite cu regim mic de înălţime Aspecte calitative ale fondului construit -nu este cazul Asigurarea cu servicii a zonei, în corelare cu zonele vecine -zona dispune de posibilitatea racordării la toate serviciile existente pe zonele vecine Asigurarea cu spaţii verzi -spaţiile verzi ale amplasamentului studiat vor fi asigurate prin zonele ce rămân în jurul clădirilor construite, spaţii verzi amenajate Existenţa unor riscuri natural în zona studiată Pag 6 din 54 Pi ATELIER CONTRAST2 SRL Str. Olarilor, nr. 44, Mun. Zalău, Jud. Sălaj Si arh. Pop Paul Tel: 0747 112 405 contras arhitectură -design -urbanism +erenul studiat momentan se prezintă stabil fără alunecări de teren, dar acestea pot apărea dacă nu se dirijează apa de pe versant în mod corespunzător. 2.6. Echipare edilitară În prezent, în zonă există reţele de alimentare cu energie electrică, gaze naturale, telecomunicaţii, apă potabilă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială. Utilităţile vor fi asigurate de la cele existente pe strada Morii. 2.7. Probieme de mediu Conform Ordinului comun al MAPPM (nr. 214/RT1999) — MLPAT (nr. 16/NN/1999) şi ghidului de aplicare, problemele de mediu se tratează în cadrul unor analize de evaluare a impactului asupra mediului, incluse planurilor de amenajare a teritoriului şi planurilor de urbanism. Aceste analize de evaluare a problemelor existente de mediu vor fi: -Relatia cadru natural-cadru construit Cadrul natural, poziţia şi suprafaţa terenului studiat este propice pentru a se executa mobilare cu construcţii de locuinţe. PUZ-ul, prin documentaţia urbanistică, va propune amenajarea zonei printr-o relaţie armonioasă între natural şi construit. -Evidentierea riscurilor naturale şi antropice Nu sunt riscuri naturale şi antropice, de asemenea zona este ferită până în prezent de factori poluanţi Conform studiului geotehnic pe amplasamentul obiectivului nu sunt pericole de cutremure, inundaţii, rupturi sau alunecări de teren de tipul curgeri plastice. Pe amplasamentul viitoarelor locuinţe terenul este stabil. -Marcarea punctelor şi traseelor din sistemul căilor de comunicaţii şi din categoriile echipării edilitare, ce prezintă riscuri pentru zona Punctele şi traseele din sistemul căilor de comunicaţii şi din categoriile echipării edilitare, nu prezintă riscuri pentru zona _Evidentierea valorilor de patrimoniu ce necesită protecţie Zona nu prezintă această opţiune. -Evidentierea potenţialului balnear şi turistic Zona nu prezintă această opţiune. 2.8. Opţiuni ale populaţiei PUZ-Instrument de implementare a politicilor de dezvoltare locală Planul Urbanistic Zonal este unul din instrumentele administraţiei publice locale prin care asigură planificarea şi coordonarea dezvoltării localităţii. Acest instrument necesită coordonarea eforturilor comunităţii la încă două nivele: cel al unui plan de management eficient şi a unor politici financiare care să facă viabile Pag 7 din 54 ATELIER CONTRAST2 SRL A aLel . er E Str. Olarilor, nr. 44, Mun. Zalău, Jud, săra Ta arh. Pop Pau PN con ras Tel: 0747 112 405 arhitectură -design=urbanism fiecare sector al dezvoltării locale: dezvoltarea terenurilor, locuirea, dezvoltarea serviciilor publice, renovarea / întreţinerea cadrului fizic existent, dezvoltarea economică, protecţia mediului localităţii. Luarea deciziei este în sarcina factorilor politici abilităţi: pregătirea acesteia se face de către specialişti, iar implementarea de către factorii executivi. La fiecare din aceste trei etape, prin reprezentare, prin rezultatele prelucrării datelor, prin asumarea procesului de implementare, participarea cetăţenilor constituie baza procesului în sine. Se vor parcurge etapele informării şi consultării publicului conform ordinului M.D.R.P, nr. 2701 din 2010 şi a Regulamentului local de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului . şi de urbanism, aprobat prin H.C.L. nr. 97 din 19.04.2019, completat prin H.C.L. nr: 161 din 30.05.2019. PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICĂ 3. [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă