Aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea reducerilor și a scutirilor de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru întreprinderile care activează pe raza administrativ-teritoria
Deciziei privind acordarea ajutorului. (6) Compartimentul de specialitate din cadrul Direcției Impozite, Taxe si alte Venituri Locale, respectiv Serviciul Impozite, Taxe și alte Venituri Locale Persoane Juridice
Aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local Galați care dețin clădiri și terenuri situate în parcul industrial de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Gala
deciziei privind acordarea ajutorului. (6) Compartimentul de specialitate din cadrul Direcției Impozite, Taxe si alte Venituri Locale, respectiv Serviciul Impozite, Taxe și alte Venituri Locale Persoane Juridice
Aprobarea Ghidului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi culturale nonprofit de interes general
unității administrativ teritoriale în care e stabilit sediul / domiciliul / reședința solicitantului și Direcția Impozite, Taxe și ale Venituri Locale a Municipiului Galaţi (după caz). Acest document atestă situația
Aprobarea listei actelor administrative fiscale, a actelor de executare silită și a altor acte emise de organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță sau tipărite, precum și a pr
Invitație Str. Basarabiei, Nr.55, Bl.A16,parter, Galați, România www.primariagalati.ro PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI DIRECȚIA IMPOZITE,TAXE ȘI ALTE VENITURI LOCALE Tel: +40 0236 307.750 Email: [email protected] 17. Certificat
Aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabila 2021-2027 a Municipiului Galati aferenta proiectului "Implementarea unui sistem informatic integrat de management al documentelor, arhiva electronica si man
AJOFM Galați o Biroul Administrativ, Ințiere, Urmărire și Evidență Achiziții Activitate Proprie Direcția impozite, taxe și alte venituri locale Numărul total de funcții din aparatul de specialitate
Aprobarea Ghidului privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati culturale nonprofit, de interes gen
prezentării acestuia, în original; b) certificate de atestare fiscală eliberate de Direcția de Impozite, Taxe și alte Venituri Locale a Municipiului Galaţi şi Direcţiile Fiscale Locale ale unității
Modificarea H.C.L. nr. 538/27.09.2018 privind aprobarea Studiului de oportunitate privind alegerea modalitatii de gestiune a serviciului de iluminat public din Municipiul Galati pentru o perioada de p
lege in acest sens, privind lipsa datoriilor RESTANTE cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat
Modificarea și completarea H.C.L. nr. 193/27.04.2023 privind indexarea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2024
202045/16.10.2023 al iniţiatorului; Având în vedere raportul de specialitate nr. 202057/16.10.2023 al Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale; Având în vedere avizul Comisiei de buget, finanţe, administrarea
Modificarea HCL nr. 416/31.07.2025 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale, începând cu anul 2026
201104/27.10.2025, al iniţiatorului; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 201110/27.10.2025, al Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale; Având în vedere avizul Comisiei de buget, finanţe, administrarea
Modificarea H.C.L. nr. 512/17.12.2020 privind indexarea impozitelor si taxelor locale incepand cu anul 2021
Ionuț-Florin Pucheanu; Având în vedere raportul de specialitate nr. 242782/20.12.2020 al Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale; Având în vedere avizul comisiei de buget, finanţe, administrarea
Modificarea și completarea H.C.L. nr. 491/29.08.2024 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale, începând cu anul 2025
195955/10.10.2024 al inițiatorului; Având în vedere raportul de specialitate nr. 195962/10.10.2024 al Direcției Impozite, taxe și alte venituri locale; Având în vedere avizul Comisiei de buget-finanţe, administrarea
Modificarea H.C.L. nr 223/28.04.2021 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2022
Primarului municipiului Galaţi; Având în vedere raportul de specialitate nr. 224723/25.10.2021 al Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale; Având în vedere avizul comisiei de buget, finanţe, administrarea
Modificarea H.C.L. nr. 193/27.04.2023 privind indexarea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 2024, cu modificările și completările ulterioare
80075/18.04.2024 al inițiatorului; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 80080/18.04.2024 al Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale; Având în vedere avizul Comisiei de buget, finanţe, administrarea
Aprobarea Procedurii de acordare a eșalonărilor la plată pentru obligațiile de plată restante la bugetul local al Municipiului Galați
completarile ulterioare. DIRECTOR DITVL Sef Serviciu Urmarire si Executare Silita, amenzi Sef Servicu Impozite, taxe si alte venituril locale persoane juridice Sef Servicu Impozite, taxe si alte venituril
Aprobarea cooperarii privind schimbul de informatii dintre Institutia Prefectului - Judetul Galati, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor si municipiul Galati
Pucheanu; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 26594/20.03.2018 al Direcţiei Generale Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei juridice
Modificarea HCL nr. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați, cu modificările ulterioare
locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro. (2). Obligațiile bugetare includ impozite și taxe datorate de către proprietarii locuinței de domiciliu sau de reședință, impozite și taxe
Modificarea H.C.L. nr. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință aflate în municipiul Galaţi, cu modificările și completările ulter
locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro. (2) Obligațiile bugetare includ impozite și taxe datorate de către proprietarii locuinței de domiciliu sau de reședință, impozite și taxe
Modificarea H.C.L. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință aflate în municipiul Galaţi
parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro. (2) Obligațiile bugetare includ impozite și taxe datorate de către proprietarii locuinței de domiciliu sau de reședință, impozite și taxe datorate
Aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați
parcare postat pe site-ul municipiului Galați (2) Obligatiile bugetare includ impozite si taxe datorate de către proprietarii locuinței de domiciliu sau de reședința, impozite și taxe datorate
Modificarea și completarea H.C.L. nr. 337/24.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință din municipiul Galați
locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro. (2) Obligațiile bugetare includ impozite și taxe datorate de către proprietarii locuinței de domiciliu sau de reședință, impozite și taxe
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.