GoNSTANT4 ROMÂNIA
ţii € JUDEŢUL CONSTANŢA
ij 325% MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
pis -
ConsTANTIANP
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii contractului de servicii de consultanță/asistență juridică
și reprezentare, conform Legii nr. 51/1995, în vederea apărării intereselor
municipiului Constanta, ale Primarului municipiului Constanţa și ale Consiliului Locai
al municipiului Constanţa, în litigiile rezultate din derularea raporturilor contractuale
cu Polaris M. Holding S.R.L
Conşiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară la data de
II de dă
Având în vedere:
- ie ai pă aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr.
4
- raportul de specialitate aj Bir ji juridic, contencios și punerea în aplicare a
hotărârilor judecătorești N, dd.
- avizul Comisiei de specialitate nr. de studii, prognoze economice-sociale, buget,
finanţe şi administrarea domeniuluiu public și privat al municipiului Constanţa;
- avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administraţie publică, juridică,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățeanului
În conformitate cu: | ii
- prevederile art. 1, alin.(2) lit.b din O.U.G. nr.26/2012 privind unele măsuri de
reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi
completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile art. 29 alin.(1) lit.d și alin.(3) lit.b) din Legea nr. 98/2016 privind
achizitiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, și ținând cont de
procedura operațională aprobată în cadrul Primăriei municipiului Constanţa PO.DAP-
01 - Achiziţia prin procedură simplificată a serviciilor sociale și al altor servicii
specifice;
- prevederilor art.109 alin.(3) din O.U.G, nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare.
in temeiul art.129 alin.(14) și art.196 alin.(1) lit.a din O.U.G. nr.57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.Se aprobă încheierea contractului de servicii de consultanţă/asistență
juridică și reprezentare, conform Legii nr. 51/1995, cu Georgiana-Raluca Trandafir-
Cabinet de Avocat, cu sediul in București, str. Monetăriei nr. 12, et.1, ap. 6, sector
1, în vederea apărării intereselor municipiului Constanța, ale primarului municipiului
Constanţa și ale Consiliului local al municipiului Constanţa, în litigiile rezultate din
derularea raporturilor contractuale cu Polaris M, Holding S.R.L, conform anexei ce
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Se împuternicește primarul municipiului Constanţa, prin intermediul
aparatului de specialitate, să semneze contractul prevăzut la art, 1,
Art.3. Serviciul secretariat, relații consiliul local și administrație publică va
comunica prezenta hotărâre Biroului juridic contencios și punerea în aplicare a
hotărârilor judecătorești,. Direcţiei financiare, în. vederea aducerii la îndeplinire,
precum şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa, spre ştiinţă.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
pentru_____“_ împotrivă, ——____ abţineri
La data adoptării sunt în funcție (GQ consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
Aare Dre sce
pe
Constanţa
Nr. PE e /94 4
snt
li
| ANEXA LA
|HCLM NR. -%5 raul
Contract de servicii de consultanță /asistență juridică și reprezen Fi
conform Legii nr. 51/1995, în vederea apărării intereselor Municipiului
Constanţa, ale Primarului Municipiului Constanţa și ale Consiliului Local
al Municipiului Constanţa, în litigiile rezultate din derularea raporturilor
contractuale cu Polaris M.Holiding SRL
Prezentul contract a fost încheiat între:
(1) Municipiul Constanţa, persoană juridică de drept public, având sediu! în
Constanţa, Bd. Tomis nr 51, cod fiscal 4785631, reprezentat prin dl. Primar Vergil
Chiţac, în calitate de client (denumit în continuare „Clientul”);
și
(2) Georgiana- Raluca Trandafir- Cabinet de Avocat, înființată în baza
Deciziei Consiliului Baroului București nr.
85/2015, cu sediul profesional în str.
Monetăriei nr. 12, ap.6, sector 1, București, 011216, reprezentata prin dna.
Georgiana-Raluca Trandafir (denumită în continuare „Consultantul”) ;
Având în vedere:
(A) Dispoziţiile Legii nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de
avocat, precum și ale statutului profesiei de avocat;
(B) Dispoziţiile OUG nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor
publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte
normative;
(C) Prevederile art.29 alin.(1) lit. d) si alin (3) lit. (b) si (c) din Legea nr. 98/2016
privind achiziţiile publice, prevederile art.109 alin (3) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ; i i
(D) Aprobarea încheierii prezentului contract prin HCL nr.........
Părțile contractante au convenit următoarele:
1. Obiectul contractului
Art. 1. În baza prezentului contract, Consultantul va presta în beneficiul Clientului
servicii de consultanță/asistență juridică și reprezentare, conform Legii nr.
51/1995, în vederea apărării intereselor Municipiului Constanţa, ale Primarului
Municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local a! Municipiului Constanța, în
legătură cu litigiile generate de derularea raporturilor contractuale cu Polaris
M.Holding SRL, fundamentate pe contractul nr. 70717/09.05.2008 privind
delegarea prin concesiune, către Polaris M.Holding SRL, a serviciului public de
salubrizare în Municipiul Constanţa.
Art. 2. Serviciile de consultanță/asistență juridică și reprezentare în legătură cu
contractul nr. 70717/09.05.2008 includ următoarele:
. servicii de asistenţă juridică și reprezentare în fața instanțelor judecătorești,
în vederea apărării intereselor Municipiului Constanța, ale Primarului
Municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Loca! al Municipiului
Constanţa, în cadrul dosarelor nr. 1512/
118/2022, 6325/
118/2022,
6633/
118/2021, 186/
45/2021, 787/
1/2021, 433/
36/2021, 16569/
212/2021;
1/77
. servicii de asistenţă juridică și reprezentare în fața instanțelor judecătorești,
în vederea apărării intereselor. Municipiului Constanţa, ale Primarului
Municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local al Municipiului
Constanța, în cadrul unor noi acțiuni promovate de către Municipiul Constanţa
sau de către Polaris M.Holding SRL;
. dacă este cazul, servicii de asistență juridică și reprezentare în fața
autorităţilor publice din România, în vederea apărării intereselor Municipiului
Constanța, ale Primarului Municipiului Constanţa, precum și ale Consiliului
Local al Municipiului Constanţa, în cadrul oricăror demersuri realizate de către
Municipiul Constanța sau de către Polaris M.Holding SRL, în legătură cu
contractul nr. 70717/09.05.2008;
„ dacăeste cazul, asistență juridică și reprezentare în fața Curţii Constituționale
a României, precum și în fața instanțelor Uniunii Europene, în cadrul unor
demersuri de competența acestora, în legătură cu raporturile juridice dintre
Municipiul Constanţa și Polaris M.Holding SRL fundamentate pe contractul nr.
70717/09.05.2008;
. consultanță juridică pre-litigioasă, conform prevederilor art. 29 alin. (3) lit.
(c) din Legea nr. 98/2016 a achiziţiilor publice, în legătură cu raporturile
juridice dintre Municipiul Constanţa și Polaris M.Holding SRL fundamentate pe
contractul nr. 70717/09.05.2008.-
Serviciile de consultanță/asistență juridică și reprezentare, conform Legii nr.
51/1995, în vederea apărării intereselor Municipiului Constanţa, ale Primarului
Municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local al Municipiului Constanța,
se vor materializa, între altele, în:
. redactarea, semnarea, depunerea și susținerea acțiunilor, întâmpinărilor,
căilor de atac și a tuturor actelor de procedură;
. îndeplinirea oricăror activități, operațiuni și/sau cerințe/formalităţi, necesare
sau utile în vederea apărării intereselor Municipiului Constanța, ale Primarului
Municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local al Municipiului
Constanţa în cadrul oricăror demersuri realizate de către Municipiul Constarița
sau de către Polaris M.Holding SRL, în legătură cu contractul nr.
70717/09.05.2008, precum și a oricăror alte activități prevăzute de Legea nr.
51/1995 și/sau de statutul profesiei de avocat și necesare sau utile pentru
același scop.
În executarea contractului,Consultantul. va depune toate diligențele pentru
asigurarea unui înalt nivel calitativ al serviciilor juridice furnizate, cu respectarea
tuturor cerințelor rezultând din prevederile Legii nr.51/1995 și ale statutului
profesiei de avocat, inclusiv a principiilor deontologiei profesionale.
Contractul va opera în baza comenzilor transmise Consultantului de către Client,
cu respectarea prevederilor art. 11 din contract.
2. Preţul contractului
Art. 3. Pentru serviciile juridice prestate în beneficiul Clientului, Consultantul are
dreptul la un onorariu de 565 lei/ora, fara TVA, pentru fiecare oră alocată furnizării
serviciilor juridice către Client, conform ofertei financiare,ce constituie anexa la
prezentul contract. Valoarea totală a contractului nu va depasi suma de 339 000
lei, fara TVA, respectiv maxim 600 ore/2 ani.
Art. 4. Pe toată durata de derulare a contractului, onorariul orar conform art.3 este
ferm în lei si nu se negocieaza.
2N
Art. 5. Cheltuielile de transport, cazare. și masă aferente deplasărilor în afara
Municipiului București, conexe serviciilor juridice prestate în beneficiul Clientului în
baza acestui contract, vor fi suportate de Client separat de onorariul orar anterior
menționat. Cheltuielile vor fi decontate în baza documentelor probatorii furnizațe
de terţi ori, după caz, a evidentelor ţinute de Avocat, fără a depăși valoarea
maximă prevăzută la art. 3,
Art, 6. Pentru serviciile juridice prestate în beneficiul Municipiului Constanţa în
baza acestui contract, Avocatul va emite o factură fiscală, însoţită de o fişă de timp
în care se vor descrie activitățile prestate și numărul de ore de lucru efectiv alocate
pentru fiecare activitate, împreună cu documentele redactate/studiate, aferente
activităților incluse în fișa de timp. Facturile vor fi plătite de către Client în termen
de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data înregistrării lor la Primăria
Municipiului Constanța.
Timpul de lucru minim, alocat de. către Avocat pentru realizarea activităților
necesare pentru îndeplinirea mandatului: încredințat în baza prezentului contract,
urmând a fi facturat prin aplicarea onorariului orar stabilit în acest contract, se
determină conform regulilor agreate mai jos de către părți:
(a) Avocatul va aloca un timp minim de 1 (una) oră pentru fiecare pagină a unui
document redactat; în cazul reluării unor-idei, argumente sau al utilizării unor
materiale anterior redactate pentru Client, în cadrul unor lucrări noi, se va factura
un timp de 3 (trei) ore la fiecare lucrare nouă de 10 (zece) pagini care include
asemenea idei, argumente sau părți din materiale anterioare;
(b) Avocatul va aloca un timp minim de 3 (trei) ore pentru documentarea juridică,
pentru fiecare problemă de drept (dacă a avocatul apreciază necesară documentarea
juridică);
(c) dacă este cazul, pentru fiecare lucrare în care se materializează serviciile
juridice prestate în beneficiul Clientului, Avocatul va aloca un timp minim de
lecturare și analiză a documentelor/informațiilor puse la dispoziție de către Client
sau de alte persoane (e.g. instanțe, părți litigante, autorități publice, etc.) în
numele sau în interesul Clientului de 1 (una) oră pentru fiecare 20 (douăzeci) de
pagini de documente, dar nu mai mult de 10 (zece) ore, indiferent de volumul de
documente pentru respectiva lucrare;
(d) Avocatul va aloca un timp minim de 30 (treizeci) minute pentru pregătirea
dosarului și a reprezentării în instanță a Clientului, la fiecare termen de judecată;
(e) Avocatul va aloca un timp fix de 8 (opt) ore pentru deplasarea și participarea
la fiecare termen de judecată în afara Municipiului București;
(f) Avocatul va aloca un timp mihim de 2 (două) ore pentru deplasarea și
participarea la fiecare termen de judecată în Municipiul București;
(g) Avocatul va aloca un timp de 7' (șapte) ore, pentru deplasarea și participarea
la fiecare întâlnire cu Clientul, cu .reprezentanții acestuia sau cu orice alte
persoane, în cazul întâlnirilor în afara Municipiului București (dacă întâlnirea nu are
loc în zilele în care sunt termene în instanță).
În cazul în care, pentru realizarea anumitor activităţi, Avocatul consideră necesară
alocarea unui timp de lucru mai mare decât timpul minim stabilit mai sus, se va
factura timpul de lucru efectiv alocat de către Avocat pentru realizarea acestor
activități.
Art. 7. Consultantul este răspunzător de exactitatea și legalitatea datelor înscrise
în facturi și se obligă să restituie, potrivit legii, sumele încasate necuvenit, stabilite
în urma controlului organelor abilitate potrivit legii (CFI., Curtea de Conturi, etc.),
3/7
sub rezerva dreptului Consultantului-de a'contesta legalitatea respectivelor acte, a
informa în termen util pe Client cu privire la emiterea respectivelor acte.
Consultantul va prezenta organelor abilitate mai sus menţionate orice documente
sau acte solicitate.
3. Durata contractului
Art. 8. Prezentul contract are o durată de 24 luni și produce efecte de la data
inregistrarii si semnării acestuia de-către ambele parti. Durata contractului poate
fi prelungită prin acte adiționale încheiate de către părți.
4. Obligaţiile părților .
Art. 9. Consultantul se obligă:
a) să furnizeze serviciile juridice care .gonstituie obiect al acestui contract cu
respectarea termenelor procedurale aplicabile, inclusiv să formuleze și sa motiveze
căile de atac în termenele prevăzute de lege;
b) la solicitarea Clientului, să transmită lucrările realizate cu cel puțin 2 (două) zile
înainte de termenul depunerii acestora-in instanță;
c) să nu asiste și/sau să nu reprezinte persoane cu interese contrare Clientului, în
legătură cu obiectul prezentului contract;
(d) să încheie o asigurare de răspundere “civilă profesională în valoare de minim
500.000 Euro per eveniment, respectiv cumulat per 24 luni de minim 1.500.000
euro, pentru acoperirea eventualelor prejudicii cauzate Clientului in legătură cu
executarea contractului. Copia poliței de asigurare va fi comunicată Clientului la
semnarea contractului.
Executarea obligațiilor asumate de Consultânt în baza acestui contract se
realizează de către avocaţii asociați și/său colaboratori care își exercită profesia În
cadrul formei de exercitare a profesiei Avocatului.
Art, 10. Clientul se obligă:
a) sa acorde sprijin și să pună la dispoziția Consultantului, în timp util, toate
documentele și informațiile necesare furnizării serviciilor juridice care constituie
obiect al acestui contract;
b) să plătească la termen onorariile ac care Conșultantul are dreptul în baza acestui
contract;
c) pe durata prezenței Consultantului la sediul Clientului în scopul furnizării de
servicii juridice care constituie obiect al prezentului contract, să pună la dispoziţia
Consultantului spațiul de lucru, dotările 'și logistica necesare pentru desfășurarea
activității, asigurând condiţii pentru păstrarea secretului profesional;
d) să nu impună Consultantului realizarea vreunor activități sau abținerea de la
realizarea unor activităţi, în legătură cu obiectul prezentului contract, dacă astfel
s-ar încălca prevederile Legii nr. 51/1995 și/sau statului profesiei de avocat
(inclusiv principiilor deontologiei profesionale).
5. Procedura de lucru
Art. 11. Prestarea serviciilor juridice se va realiza în baza comenzilor/solicitărilor
Clientului, Comenzile/solicitările vor fi transmise, de regulă, în scris, „prin
intermediul Biroului Juridic Contencios. şi punere în aplicare a hotărârilor
judecătorești. În cazul în care demersurile. sunt urgente, iar obținerea de către
Consultant a unei comenzi scrise.de. ia Client ar fi de natură să prejudicieze pe
4/7
Client, prin depășirea termenelor procedurale, Consultantul va informa în scris
Clientul asupra acestora și va efectua-actele de procedură cu caracter urgent.
Art. 12. În executarea prezentului contract, colaborarea dintre Consultant si Client
se va realiza prin Biroul Juridic Contencios și punere în aplicare a hotărârilor
judecătorești,
Art. 13. Toate comunicările între Consultant si Client se vor efectua, de regulă, în
scris, prin e-mail sau fax. Convorbirile telefonice și orice alte comunicări orale vor
fi ulterior rezumate în scris. .
Art. 14. Consultantul obligația de a informa Clientul în permanenţă și cu
promptitudine în legătură cu toate activitățile realizate în baza acestui contract,
Art. 15. Clientul se obligă să informeze-.pe Consultant în legătură cu orice
operaţiune, activitate sau situație cu implicații juridice, având legătură cu obiectul
prezentului contract, în timp util, permițând'Consultantului să își execute obligațiile
contractuale cu luarea în considerare a acestora.
6. Încetarea și rezilierea contractului |
Art. 16. Prezentul contract încetează în oricare dintre următoarele cazuri:
. prin acordul scris al părţilor, în condițiile cuprinse în actul adițional de încetare
a contractului; i
. dacă încetează să existe, conform prevederilor Legii nr. 51/995, forma de
exercitare a profesiei Avocatului;
. la expirarea duratei contractului, dacă aceasta nu este prelungită, în condiţiile
cuprinse în actul adițional de prelungire a duratei contractului.
Pentru claritate, părțile sunt de acord în mod expres cu privire la faptul că, în caz
de modificare a denumirii sau a formei-de exercitare a profesiei Avocatului,
prezentul contract rămâne în ființă, existenţa și efectele sale nefiind în niciun fel
afectate, i
Art. 17. Fără a aduce atingere aplicabilității și/sau posibilității de utilizare (și) a
altor drepturi sau remedii contractuale ori, legale, neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare: a obligațiilor asumate de către oricare dintre părți prin
prezentul contract conferă părții afectate de neexecutare dreptul de a rezilia
unilateral contractul conform prevederilor. art. 1552 din Legea nr. 287/2009,
modificată și republicată, privind codul civil.
Art. 18, Încetarea din orice cauze 'a prezentului contract nu va aduce atingere
drepturilor dobândite de oricare dintre părți și/sau obligaţiilor născute în sarcina
oricăreia dintre părți anterior încetării contractului. Pentru claritate, în cazul
încetării contractului, Consultantul are dreptul de a pretinde plata corespunzătoare
pentru serviciile juridice furnizate Clientului până la data încetării contractului.
Incetarea din orice motive a prezentului contract nu va afecta existenţa și/sau
efectele acelor clauze ale contractului care sunt destinate, potrivit prevederilor
contractului sau naturii acestora, să subziste și/sau să producă efecte și ulterior
încetării contractului, -
7. Modificarea contractului
Art. 19. Părțile contractante au dreptul, pe durata contractului, de a conveni
modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, cu respectarea prevederilor
legale aplicabile. , i
5/7
Art. 20. Actele adiţionale iritră în vigoare ia data semnării acestora de către amble
parti.
8. Confidenţialitatea și secretul profesional
Art. 21, Cu respectarea legii aplicabile, Consultantui are obligația de a proteja, în
orice împrejurări, drepturile și interesele legitime ale Clientului și va asigura
confidenţialitatea și secretul profesional cu privire la activitatea Clientului. Aceste
obligaţii incumbă și angajaţilor, colaboratorilor și oricăror alte persoane care își
desfășoară activitatea în cadrul formei de exercitare a profesiei Avocatului.
Art. 22. Sub rezerva aplicabilității legislației privind accesul la informaţiile de
interes public, Clientul declară și garantează Consultantului că va păstra
confidenţialitatea în legătură cu serviciile. juridice care constituie obiect al acestui
contract, inclusiv documentele în care acestea se materializează.
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.