MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind stabilirea salariilor de baza aferente funcţiilor publice și contractuale
din cadrul familiei ocupaţionale „A drinistraţie” utilizate
în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali,
întrunit în ședința ordinară, azi 15.04.2026
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 145019/CP/06.04.2026 al Primarului Sectorului 3;
- Referatul nr. 133729/30.03.2026 al Primarului Sectorului 3 privind salarizarea aparatului de
specialitate;
- Raportul de specialitate nr. 142153/03.04.2026 al Serviciului Resurse Umane și Promovare
Instituţională — Direcţia Economică şi Resurse Umane;
- HCLS3 nr. 49/25.03.2026 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului
Sectorului 3 şi aprobarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare și
Funcţionare, cu aplicabilitate la data de 01.06.2026;
- Adresa nr. 142166/03.04.2026 a Serviciului Resurse Umane şi Promovare Instituţională —
Direcţia Economică şi Resurse Umane;
În conformitate cu prevederile:
- HCLS3-nr. 602/12.11.2025 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcţiilor publice și
contractuale din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, utilizate în cadrul aparatului de
specialitate al Primarului Sectorului 3;
Art. 159 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și. completările
ulterioare;
- Art. 417, art. 518 şi art. 552 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare;
Legii nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Art. 8 alin. (1) şi art.11 din Legea cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare:
Luând în considerare:
Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice și relația cu mediul
de afaceri;
_ Avizul nr. 141696/03.04.2026 al Comisiei Paritare din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului Sectorului 3;
_ Avizul nr. 73/01.04.2026 al Sindicatului “Forum” din administraţia publică afiliat la INSA
afiliată la Cartel ALFA;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1. Începând cu 01.06.2026 se aprobă salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale
din cadrul familiei ocupaţionale „4dministrație” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al
Primarului Sectorului 3, conform Anexelor nr. 1 - 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Drepturile salariale ale personalului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
Sectorului 3 se stabilesc prin Dispoziţia Primarului Sectorului 3.
Art. 3. Orice prevedere contrară prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art. 4. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Economică și Resurse Umane, va duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ
NR. XA
DIN 15.04.2026
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
PRIMĂRIA SECTOR 3
ANEXA NR. la H.C.L.S.3 NR. „i:
(16.000 826,
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCŢIILE DIN CADRUL APA
DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI SECTORULUI 3, STABILITE CONFORM
LEGII-CADRU NR.
153/2017 PRIVIND SALARIZAREA
PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE,
Nr. FUNCŢIA PUBLICA Nivel| Legea-cadru
crt. grad |gr-ţialstudii nr.
153/2017
de conducere de execuţie salariul de bază
1 2 3 4 5 6 7
PUNCTUL I
I |FUNCŢII PUBLICE
A |DE CONDUCERE
1 |Secretar General al Sectorului 3 II S.S. 19320
2 |Arhitect Şef II S.S. 19215
3 |Director general II S.S. 19215
4 |Director general adjunct II S.S. 18900
5 |Director executiv | II S.S. 18795
6_|Director executiv adjunct II S.S. 18585
7 |Sef serviciu II S.S. 17535
8_|Şef serviciu (audit) II S.S. 18585
B |DE EXECUTIE
1 Auditor superior | 0 | S.S. 9965
1 10712
2 11248
3 11810
4 12105
5 12408
Auditor principal |_0_ | S.S. 8240
1 8858
2 9301
3 9766
4 10010
5 10260
Auditor asistent 0 8145
1 8756
2 9194
3 9654
_] 4 9895
5 10142
Page 1
—
Expert/Inspector/ superior |_0 | S.S. 9965
Consilier juridic/ 1 10712
Inspector de protecție 2 11248
civilă/Consilier achiziții 3 11810
publice/ 4 12105
Poliţist local 5 12408
Expert/Inspector/ principal |_0_| S.S. 8240
Consilier juridic/ 1 8858
Inspector de protecţie 2 9301
civilă/Consilier achiziţii 3 9766
publice/ 4 10010
Poliţist local 5 10260
Expert/Inspector/ asistent 0 | S.S. 8145
Consilier juridic/ 1 8756
Inspector de protecție 2 9194
civilă/Consilier achiziţii 3 9654
publice/ 4 9895
Poliţist local 5 10142
Expert/Inspector/ debutant |_0 | S.S. 6199
Consilier juridic/ 1 6664
Inspector de protecţie 2 6997
civilă/Consilier achiziţii 3 7347
publice/ 4 7531
Poliţist local 5 7719
Referent de specialitate/ | superior |_0_|S.S.D. 8624
Poliţist local 1 9271
2 9735
3 10222
4 10478
5 10740
Referent de specialitate/ | principal |__0__|S.S.D. 7665
Poliţist local 1 8240
2 8652
3 9085
4 9312
5 9545
Referent de specialitate/ [asistent 0 |S.S.D. 7186
Poliţist local 1 7725
2 8111
3 8517
4 8730
5 8948
Referent de specialitate/ |debutant 0 _|S.S.D. 6180
Poliţist local 1 6644
2 6976
MĂ 3 7325
Pa 4 7508
| PP) 5 7696
ÎN
$5
paloi Mu
) E
Tata
i i de
"Sg po
Referent/
Poliţist local
superior
S.M.
7385
7939
8336
8753
8972
9196
Referent/
Poliţist local
principal
S.M.
6899
7416
7787
8176
8380
8590
Referent/
Poliţist local
asistent
S.M.
6803
7313
7679
8063
8265
8472
Referent/
Poliţist local
debutant
S.M.
6165
6627
6958
7306
7489
u|lelell=leo|ale|lloil=|lolalBie|e|=lolaja|b|el=|e
7676
Page 3
crt.
FUNCŢII CONTRACTUALE
de conducere
de execuţie
grad/
treaptă
gr-tia
Nivel
studii
Legea-cadru
nr.
153/2017
salariul de bază
2
3
4
FUNCŢII CONTRACTUALE
DE CONDUCERE
Administrator public
S.S.
19320
Director general
II
S.S.
19215
Director general adju
nct
II
S.S.
18900
Director
II
S.S.
18795
Director adjunct
II
S.S.
18585
Şef serviciu
II
S.S.
17535
FUNCŢII CONTRACTUALE
DE EXECUTIE
Inspector de
specialitate/
Consilier
IA
S.S.
9486
10197
10707
11242
11523
11811
Inspector
de specialitate/
Consilier
S.S.
8783
9442
9914
10410
10670
10937
Inspector
de specialitate/
Consilier
II
S.S.
7985
8584
9013
9464
9701
9944
Inspector
de specialitate/
Consilier
debutant
S.S.
7665
8240
8652
9085
9312
9545
Referent/Arhivar
IA
S.M.
7186
7725
3111
8517
8730
a|p|lwi|ol=lojale|ele|l=lolalelalol=lo|lale|wle|=|o|ale|e]e|=|o
8948
Referent/Arhivar
S.M.
6867
7382
7751
8139
8342
8551
Referent/Arhivar
II
S.M.
6388
6867
7210
7571
7760
7954
Referent/Arhivar
debutant
S.M.
6069
6524
6850
7193
7373
7557
Muncitor calificat
M/G
7825
8412
8833
9275
9507
9745
Muncitor calificat
N
7347
7898
8293
8708
8926
9149
Muncitor calificat
INI
M/G
7027
7554
7932
8329
8537
8750
Muncitor calificat
IV
M/G
6707
7210
7571
7950
8149
8353
Muncitor necalificat
5110
5493
5768
6056
6207
ulp|elol=lolala|alo|lm|olalple|s|=lolale|o|e|=|oSlalzlols|=lSlallwle|=lojalselo|=lojale|els|=|o
6362
Muncitor necalificat
TI
M/G
4951
5322
5588
5867
6014
6164
Şofer
M/G
7186
7725
LINRI
8517
8730
8948
Şofer
M/G
6867
7382
7751
8139
8342
8551
Șef piaţă/Şef depozit
S.M.
5618
6039
6341
6658
6824
6995
Îngrijitor
M/G
5110
5493
5768
6056
6207
6362
Magaziner/Casier
M/G
6707
7210
7571
7950
8149
8353
Curier
M/G
5110
5493
5768
6056
6207
au |p|w|o|= [ouale ||| [e |a|p wo = fo jale (wo |= (fo |ulpiolol=leojajlelo|R|I=|oslulz|wlo|=|e
6362
Page 6
10
Guard/Paznic M/G 4524
4863
5106
5361
5495
wm |» |||
5632
“NOTA:
1 În conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, salariile de bază din prezenta anexă se aplică
funcţiilor din cadrul următoarelor structuri:
Administrator public
Secretar General al Sectorului 3
Direcţia Asistenţă Legislativă
Direcţia Administrativă și Management Informaţional (cu excepţia:
Directorului Executiv, Directorului Executiv Adjunct,
Serviciului Dezvoltare Infrastructură IT,
Serviciului Ridicări Auto,
Serviciului Relocări Auto)
Direcţia Juridică
Direcţia Economică, Resurse Umane şi Dezvoltare Urbană (cu excepţia:
Compartimentului Promovare Instituţională
Compartimentului Comunicare
Serviciul Urmărire Contracte şi Monitorizare Lucrări Domeniu Public)
Direcţia Investiţii și Achiziţii (cu excepţia:
Serviciului Derulare şi Monitorizare Contracte Lucrări/Servicii)
Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
Compartimentul Audit Public Intern
Direcţia Corp Control
Direcţia Supraveghere Unităţi de Învăţământ și Pază Obiective
Direcţia Generală de Poliţie Locală (cu excepţia Direcţiei Control Acces și Protecţie Obiective)
2 Salariile de bază pentru personalul de conducere cuprind gradaţia de vechime la nivel maxim;
3 Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv beneficiază pe
perioada de exercitare a acesteia, de o majorare a salariului de bază cu 10%;
4 Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară în
cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.
5 Personalul scutit de impozit pe venit, conform art.60 pet.1-3 din Legea nr.227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o majorare în procent
de 15% faţă de salariile de bază din prezenta grilă.
6 Personalul Direcţiei Generale de Poliţie Locală beneficiază de normă de hrană, conform prevederilor
O.G. Nr.26/1994, rep, a H.G.nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a
drepturilor prevăzute la art. 35"1alin. (1) din Legea poliţiei locale nr.
155/2010, a Ord. nr.776/2015
pentru modificarea Ordinului MDRAP nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei valorice a
normei de hrană acordatăpersonalului poliţiei locale și aprobate prin HCL S 3 nr.101/23.04.2015
privind acordarea normei de hrană personalului Direcţiei Generale de Poliţie Locală,
) Page 7
cu modificările şi completările ulterioare.
PUNCTUL II
FUNCŢII PUBLICE
>=
DE CONDUCERE
Director general
II
S.S.
19215
Director general adjunct
II
S.S.
18900
Director executiv
II
S.S.
18795
Director executiv adjunct
II
S.S.
18585
u|R|w|ol=
Şef serviciu
II
S.S.
17535
DE EXECUTIE
Poliţist local
superior
S.S.
4575
4918
5164
5422
5558
5697
Poliţist local
principal
S.S.
4525
4864
5107
5362
5496
5633
Poliţist local
asistent
S.S.
4475
4311
5052
5305
5438
5574
Poliţist local
debutant
S.S.
4425
4757
4995
5245
53376
5510
Poliţist local
superior
S.S.D.
4525
4864
5107
3362
3496
5633
Poliţist local
BL
principal
S.S.D.
4475
4811
5052
5305
5438
an|p|w|ol=lejale|ale|i=|lolale|ale|=lolalele|el=loluale|e|o|=|olaje|lelol=le
5574
Page 8
Poliţist local asistent S.S.D. 4425
4757
4995
5245
5376
5510
Poliţist local debutant S$.S.D. 4375
4703
4938
5185
5315
5448
Poliţist local superior S.M. 4475
4811
5052
5305
5438
5574
Poliţist local principal S.M. 4425
4757
4995
5245
5376
5510
Poliţist local asistent S.M. 4375
4703
4938
5185
5315
5448
Poliţist local debutant S.M. 4325
4649
4881
5125
5253
ulp|w|e|=lolale|o|el=lo|ualelale|=[ojualalb|i=lo|ala|lsi=loslajaiw|s|=|le
5384
*NOTĂ:
1 În conformitate cu prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, salariile de bază din prezenta anexă se aplică
funcţiilor din cadrul următoarelor structuri:
Direcţia Control Acces și Protecție Obiective
2 Salariile de bază pentru personalul de conducere cuprind gradaţia de vechime la nivel maxim;
3 Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv beneficiază pe
perioada de exercitare a acesteia, de o majorare a salariului de bază cu 10%;
4 Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară în
cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.
Page 9
5 Personalul scutit de impozit pe venit, conform art.60 pet.1-3 din Legea nr.227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o majorare în procent
de 15% faţă de salariile de bază din prezenta grilă.
6 Personalul Direcţiei Generale de Poliţie Locală beneficiază de normă de hrană, conform prevederilor
O.G. Nr.26/1994, rep, a H.G.nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a
drepturilor prevăzute Ia art. 35"1alin. (1) din Legea poliţiei locale nr.
155/2010, a Ord. nr.776/2015
pentru modificarea Ordinului MDRAP nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei valorice a
normei de hrană acordatăpersonalului poliţiei locale și aprobate prin HCL S 3 nr.101/23.04.2015
privind acordarea normei de hrană personalului Direcţiei Generale de Poliţie Locală,
cu modificările şi completările ulterioare.
PRIMAR,
ROBERT SORIN NEGOIŢĂ
j
Page 10
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
PRIMĂRIA SECTOR 3 i ia
ANEXA NR-2 la F-C.L.S:3 NR. 20/0200: INI ee
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCȚIILE DIN CADRUL APARATULUI
DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI SECTORULUI 3, STABILITE CONFORM
LEGII-CADRU NR.
153/2017 PRIVIND SALARIZAREA
PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE,
Nr. FUNCŢIA PUBLICĂ Nivel Legea-cadru
crt, grad |gr-ţia| studii nr.
153/2017
de conducere de execuţie salariul de bază
1 2 3 4 5 6 7
1 |FUNCŢII PUBLICE
A |DE CONDUCERE
1 |Director general II S.S. 19215
2 |Director general adjunct II S.S. 18900
3 |Directorexecutiv | ÎTI S.S. 18795
4 |Director executiv adjunct II S.S. 18585
5 |Şefserviciu II S.S. 17535
B |DE EXECUȚIE
1 Expert/Inspector/ superior |__0 S.S. 10795
Consilier juridic/ 1 11605
Inspector de protecţie 2 12185
civilă/Consilier achiziții 3 12794
publice 4 13114
5 13442
Expert/Inspector/ principal |__0 S.S. 8927
Consilier juridic/ 1 9597
Inspector de protecţie 2 10077
civilă/Consilier achiziții 3 10581
publice 4 10846
5 11117
Expert/Inspector/ asistent 0 S.S. 8823
Consilier juridic/ 1 9485
Inspector de protecţie 2 9959
civilă/Consilier achiziții 3 10457
publice 4 10718
| 5 10986
Page 1
Expert/Inspector/
Consilier juridic/
Inspector de protecţie
civilă/Consilier achiziţii
publice
debutant
S.S.
5813
6249
65601
6889
7061
7238
Referent
superior
S.M.
8001
8601
9031
9483
9720
9963
Referent
principal
S.M.
6755
7262
7625
8006
8206
8411
Referent
asistent
S.M.
6435
6918
7264
7627
7818
8013
Referent
debutant
S.M.
5398
5803
6093
6398
6558
a|p|ielo|l=lolalala|oi=lolalp|al|=lo|ulp|bIR|=|o|uala|b|I=|o
6722
Page 2
Nr,
crt.
FUNCŢIA CONTRACTUALĂ
de conducere
de execuţie
grad
gr-ţia
Nivel
studii
Legea-cadru
nr.
153/2017
salariul de bază
2
3
7
FUNCŢII CONTRACTUALE
>=
DE CONDUCERE
Director general
S.S.
19215
Director general adjunct
II
S.S.
18900
Director
II
S.S.
18795
Director adjunct
IN
S.S.
18585
an|p|lblol=
Şef serviciu
II
S.S.
17535
DE EXECUŢIE
Inspector de specialitate/
Consilier
IA
S.S.
10795
11605
12185
12794
13114
13442
Inspector de specialitate/
Consilier
S.S.
8927
9597
10077
10581
10846
11117
Inspector de specialitate/
Consilier
II
S.S.
8823
9485
9959
10457
10718
10986
Inspector de specialitate/
Consilier
debutant
S.S.
5813
6249
6561
6889
7061
7238
Inspector/Referent
IA
S.S.D.
9102
9785
20274
10788
11058
in|p|wlol=lo|ale|lile|l=lolale|e|o|=|lojale|wle|=|olalBlilel=|o
11334
Inspector/Referent
S.S.D.
7665
8240
8652
9085
9312
9545
Inspector/Referent
II
S.S.D.
7186
7725
8111
8517
8730
8948
Inspector/Referent
debutant
S.S.D.
5557
5974
6273
a||=|ojalsla|el=leo|als|ile|=|o
6587
6752
6921
Referent
IA
S.M.
8001
8601
9031
9483
9720
9963
Referent
S.M.
6755
7262
7625
8006
8206
8411
Referent
II
S.M.
6437
6920
7266
7629
7820
8016
Referent
debutant
S.M.
5398
5803
6093
6398
6558
n|B|ilol=|o|ulp|blei=lolulplolo|=|ojajle|o|oIl=lo|alp
6722
Page 4
*NOTĂ:
În conformitate cu prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, salariile de bază din prezenta anexă se aplică
funcţiilor din cadrul următoarelor structuri:
Compartimentul Cabinet Viceprimar |
Compartimentul Cabinet Viceprimar II
Director executiv Direcţia Administrativă şi Management Informaţional
Director executiv adjunct Direcţia Administrativă şi Management Informaţional
Serviciul Dezvoltare Infrastructură IT
Salariile de bază pentru personalul de conducere cuprind gradaţia de vechime la nivel maxim;
Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv beneficiază pe perioada de
exercitare a acesteia, de o mărire a salariului de bază cu 10% ;
Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară în cuantum
de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă îşi desfaşoară
activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.
Personalul scutit de impozit pe venit, conform art.60 pct.1-3 din Legea nr.227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de o majorare în procent
de 15% față de salariile de bază din prezenta grilă.
PRIMAR,
ROBERT SORIN NEGOIŢĂ
PREŞEDINTE DE ŞEDIN
pr =
Page 5
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
PRIMĂRIA SECTOR 3
ANEXA NR.3 la H.C.L.S.3 NR. ...]. (16.04, 592 E
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCŢIILE DIN CADRUL APARATULUI
DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI SECTORULUI 3, STABILITE CONFORM
LEGII-CADRU NR.
153/2017 PRIVIND SALARIZAREA
PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE,
Nr. FUNCŢIA PUBLICA Nivel Legea-cadru
crt. grad |gr-ţial studii nr.
153/2017
de conducere de execuţie salariul de bază
1 2 3 4 5 6 7
1 |FUNCŢII PUBLICE
A _|DE CONDUCERE
1 |Director general II S.S. 19215
2 |Director general adjunct II S.S. 18900
3 |Director executiv II S.S. 18795
4 |Director executiv adjunct II S.S. 18585
5 |Şefserviciu N S.S. 17535
B_|DE EXECUTIE
1 Expert/Inspector/ superior |__0 S.S. 9965
Consilier juridic/ 1 10712
Inspector de protecție 2 11248
civilă/Consilier achiziţii 3 11810
publice 4 12105
5 12408
Expert/Inspector/ principal|__0 S.S. 8240
Consilier juridic/ 1 8858
Inspector de protecţie 2 9301
civilă/Consilier achiziții 3 9766
publice 4 10010
5 10260
Expert/Inspector/ asistent |__0 S.S. 8145
Consilier juridic/ 1 8756
Inspector de protecţie 2 9194
civilă/Consilier achiziții 3 9654
publice 4 9895
5 10142
Expert/Inspector/
Consilier juridic/
Inspector de protecţie
civilă/Consilier achiziții
publice
debutant
S.S.
6199
6664
6997
7347
7531
7719
Referent de specialitate
superior
S.S.D.
8624
9271
9735
10222
10478
10740
Referent de specialitate
principal
S.S.D.
7665
8240
8652
9085
9312
9545
Referent de specialitate
asistent
S.S.D.
7186
7725
8111
8517
8730
8948
Referent de specialitate
debutant
S.S.D.
6180
6644
6976
7325
7508
7696
Referent
superior
S.M.
7385
7939
8336
8753
8972
9196
Referent
principal
S.M.
6899
7416
7787
8176
8380
ta|e|uw|e|=[olale|ui|el=lolale|ulei=leolale|ilei=|olalalulol=|olula|ilei=leolule|alo|=le
8590
Referent
asistent
S.M.
6803
7313
7679
8063
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.