MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului
„Reabilitare, modernizare, consolidare, refuncţionalizare terasă,
creşterea eficienţei energetice a construcției existente Corp Liceu, amenajări exterioare,
organizare execuţie lucrări Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu”
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședința ordinară, azi 29.05.2025
Având în vedere:
_ Referatul de aprobare nr.185011/CP/27.05.2025 al Primarului Sectorului 3;
__ Raportul de specialitate nr.183745/26.05.2025 al Direcţiei Investiţii și Achiziţii;
_ Adresa nr.184085/26.05.2025 a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din
fonduri publice;
Luând în considerare:
- Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relația cu mediul
de afaceri;
- Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat,
realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului și salubritate;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă documentaţia tehnico — economică și indicatorii tehnico — economici aferenți
proiectului „Reabilitare, modernizare, consolidare, refuncționalizare terasă, creșterea eficienței
energetice a construcției existente Corp Liceu, amenajări exterioare, organizare execuţie lucrări
Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu ”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Investiţii şi Achiziţii, va lua măsuri de ducere la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ
ANDREI-VALENTIN
CONTRASEMNEAZĂ
SEC ENERAL
CORHAN ARD-MARIAN
NR. 250
DIN 29.05.2025
Anexa HCLS3 ardă (149. 0â,d045
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Aferenți obiectivului de investiţii
„Reabilitare, modernizare, consolidare, refuncționalizare terasă, creșterea eficienţei energetice a construcției
existente Corp Liceu, amenajări exterioare, organizare execuție lucrări “Colegiul Tehnic Costin D,
Neniţescu”
B-dul Theodor Pallady, Nr. 26, Sector 3, Bucureşti
Obiectivul proiectului îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie a Colegiului Tehnic Costin D.
Neniţescu pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populației
școlare la procesul educaţional prin renovarea Corp Liceu cu regim de înălțime St-+P+3E,
Implementarea acestui proiect va asigura creșterea accesului, calităţii şi a atractivităţii educaţiei, contribuind la
creșterea ratei de participare la diferite niveluri de educaţie, la reducerea abandonului școlar şi a părăsirii timpurii a
şcolii, la o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu şi la creșterea ratei de tranziție spre niveluri
superioare de educaţie.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTIŢIEI
INDICATORI VALORICI (LEI, INCLUSIV TVA):
1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție: 76.424.985,91 lei inclusiv TVA
din care
construcţii-montaj (C + M): 46.387,816,38 lei inclusiv TVA
2. CAPACITĂŢI (În unităţi fizice și valorice):
Suprafaţa construită desfășurată: 5.314,00 mp
Regim de înălțime: St+P+3E
3. Durata estimată de implementare: 12 luni
ÎNTOCMIT: PREȘEDINTE DE SEDINŢĂ
ASOCIEREA i
Asocierea formata din VEGO CONCEPT ENGINEERING
S.R.L. — lider, VEGO DESIGN EXPERTISE S,R-L., REFLEX
DESIGN & CONSULTING SIB-L., URBAN „SCOPE S.R.L,
reprezentata de VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L. in
calitate de lider asociere Cozma
Serviciul Derulare și Monitorizare Contracte Lucrări/Servicii
N
Pag 1 din 1
Proiectant de specialitate,
VEGO CONCEPT ENGINEERING S.RL.
Mun. București, B-dul luliu Maniu, nr. 5Q, etaj 9, birou 2, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului
Cornerţului
sub nr. J2011013314404, având Cod Unic de Identificare RO29319742
DEVIZ GENERAL
al obiectivului de invest
Reabilitare, modernizare, consolidare, refuncţionalizare terasă, creșterea eficienţei energetice a construcțiai existente Corp Liceu,
amenajări exterioare, organizare execuţie lucrări "Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu”
Valoare
Ne. crt. Denumirea capitolelor şi subcapitolelor do cheltuieli (fara TVA) 1VA Valoara cu VA,
lei lei tei
1 2 3 4 Ei
(CAPITOLUL 1
Chettuieii pentru obţinerea şi amenajarea terenului
1.1, ___]Obtinerea terenului - - ai
1.2. __|Amenajarea terenului 1.388.519,84 263.837.78 1.632.457,73
1.3. __ |Amenajări pentru protecția mediului şi aducerea terenului la starea inițială - - -
1,4.___ |Cheituieli pentru relocarea/protecţia utilitățitor - - -
TOTAL CAPITOL 1 1.388.619,94 263.837,70 1.652.457,73
CAPITOLUL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii
TOTAL CAPITOL 2 100.000,00 | 19.000,00 149.009,00
CAPITOLUL 3
Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3.1. Studii 66.678.30 12.868,50 79.344,80
3.1.1, Studii de teren E 5 -
3,1.2, Raport privind impactul asupra mediului E E EI
3,1.3. Alte studii specifice 66.676,30 12.958,50 78.344,80
3.2. Documentaţii-suport şi chettuieli pentru obținerea de aviz. acorduri şi autorizaţii E E 3
3.3. Expertiză tehnică _ 2 7
3.4. __|Certificarea periormanlei energetice şi auditul energetic a! clădirilor 15.729,44 2.988,59 18.718,03
3.5. Proieciare 495.346,32 94,115,79 589.462,11
3.5.1. Tema de proiectare - - -
3.5.2. Studiu de prefezabilitate - - EI
EEE E de fezabilitate/ documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi devizul 125.925.55 23.925,85 149.851.40
trofee atei i-ati mi painai 198.870,23 37.785,34 238.655,57
3.5.5. Verificarea tehnică de catitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie - - .
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 170.550,54 32,404,80 202.955,14
3.6. __|Organizarea procedurilor de achiziţie 5 - 2
3.7. __|Consultanţă si - zi
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii - . -
3.7.2. Auditul financiar - - 5
3.8. __|Asistenţă tehnică 495,893,03 94.219,57 $90.112,70
3.8.1, Asistenţă tehnică din partea proiectantului 42.971,48 8.164,58 51.136.07
3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrăritor 42.971,49 8.164,58 51.136.07
3.8.1,2. pentru participarea proiectantulu! la fazele incluse în programul de control al
lucrărilor de execuţie, avizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii îi ” -
3,8.2. Dirigenţie de şantier 439.729.55 83.548,63 523.278,28
3.8.3. Coordonator în materie de securitate şi sănătate - conform Hotărârii Guvernului nr.
02006 cu modincărie și completările uherioare 13.181,89 2.506,46 15.898,35
TOTAL CAPITOL 3 1.073.645,09 203.992,55 1.277.837,64
CAPITOLUL 4
Cheltuleii pentru investiţia de bază
4.1.___ Construcţii şi instalaţii 38.104.118,42 6.859.782,50 42.963.900,92
4.2. Montaj utilaje tehnologice. echipamente tehnologice şi funcţionale 925.746.53 175.891,86 1,101.638,49
4.3. __ JUtilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj 4.628.733,13 879.459,29 5.508,192,42
Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care nu necesită montaj şi echipamente
4.4.___ |de transport . . -
4,5. Dotări 2.314.365,57 439.729.55 2.754.096,22
4.6.___|Active necorporale - - -
TOTAL CAPITOL 4 43.972.964,75 8.354.883,30 52.327.828,05
CAPITOLUL $
Alte cheltuieli
5,1. ___|Organizare de şantier 925.746,82 175.891,86 1.101.838,48
5.1.1. Luctări de construciii şi instalaţii aferente organizării de şantier 462.873,31 87.945,83 550.819,24
5.1.2, Cheltuiefi conexe organizării şantierului 462.873,31 7.945,93 550,819,24
5.2. Comisioane, cote, taxe, costul creditului 411.531,79 - 411.531,79
5.2.1. comisioanele şi dtobânzite aferente creditului băncii finanţatoare - - -
5.2.2. cota aferentă .S.C. pentru controlui calităţii lucrărilor de construcții 38.104,00 - 36.104,00
5.2.3. cata aferentă |.S.C. pentru controtul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi
pentru autorizarea lucrărilor de construcţii 180,521,00 - 180,521.00
5.2.4. cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - C.S.C. 194.906,79 - 194.908,79
5.2.5, taxe pentru acorduri. avize contorme şi autorizaţia de construire/ desființare - - -
5.3. |Chettuieti diverse şi neprevăzute max 10% din (1.2+1.3+1.4+2+3.5+3.8+ 4) 4.645.282,40 882.603,88 5.527.888,08
54. Chettuie; pentru informare şi publicitate 25,000.00 4.750,00 29.750,00
TOTAL CAPITOL. $ 6.007.500,81 1.063.245,52 74070.806,33
(CAPITOLUL 6
Chaituiaii pentru probe tehnologice şi testa
8.1. __|Pregătirea personalului de exploatare - - -
8.2. __|Probe tehnologice şi teste - - -
TOTAL CAPITOL 6 - - =
(CAPITOLUL 7
Cheituleii aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ
7.1. Cheituieţi aferente marie de buget 25% din (1.2 + 1.3 + 14 +2+3.1+3.2+3.3+3.5+ 11.745.593.41 2.231.682,75 13.977.256,16
7.2. __|Chettuieii pentru constituirea rezerve! de implementare pentru ajustarea de preţ - - -
(TOTAL CAPITOL 7 11.745.593.414 2.231.662,76 13.977.256,46
TOTAL GENERAL 1 ă
Din care C+M (1.2 + 1.3 +1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1) 38.981.363.30| 7.406 468,08) 46.387.816,38|
1) În prețiai la data de: 30.04.2025 ; 1 euro= 4,9774 tei
2)La un T.V.A, de: 19%
Data Întoemit, +
30.04.2025 VEGO CONOEPT ENGINEERING S.RL.
Beneficiariinvestitor
SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI V p
N
SECTOR 3
îi scrot 3 19S3 casner |GABINET PRIMAR
i „AS, )
TELEFON (oo4 021) 318 03 23- 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimarprimarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
Data
——— rr. primaris3.ro
REFERAT DE APROBARE
al proiectului de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului
„Reabilitare, modernizare, consolidare, refuncţionalizare terasă, creşterea eficienţei energetice
a construcției existente Corp Liceu, amenajări exterioare, organizare execuție
lucrări Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu”
În continuarea programului de investiţii în educaţie și formare derulat la unităţile de învățământ
aflate în administrarea Sectorului 3 al Municipiului București, Primăria Sectorului 3 va aplica în vederea
obţinerii finanţării pentru o serie de proiecte în cadrul Programului Regional București-ilfov 2021-2027 prin
intermediul Apelului de proiecte PR BI P3/3.2&3.4/1/2024 - Creşterea eficienței energetice și nivelului de
siguranță la acţiuni seismice a clădirilor publice și al Apelului de proiecte PR Bi P3/3.2/
1/2025 - Creșterea
eficienţei energetice a clădirilor publice.
Conform Ghidurilor specifice privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene
se va urmări îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a
consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziţiei către clădiri verzi și inteligente.
În acest context, a fost întocmită documentația tehnico — economică (D.A.L.I.) prin care s-a descris
situaţia existentă, caracteristicile principale, costurile estimative și principalii indicatori tehnico-economici,
precum și alte date semnificative pentru obiectivul de investiţii „Colegiul Tehnic Costin D. Nenitescu - Corp
Liceu”.
Soluţiile de intervenții rezultate din concluziile expertizei tehnice și ale auditului energetic sunt, fără
a se limita la, următoarele:
Lucrări de consolidare la: pereţi, plăci de beton, grinzi, stâlpi, etc.;
Lucrări de reparaţii/refacere a zonelor afectate de lucrările de consolidare;
Reabilitare pereţii exteriori:
Montare tâmplărie performantă energetic;
Refuncţionalizarea terasei se va realiza cu o structură metalică ce se va sprijini pe o structura din
cadre și stâlpi din beton armat cu o fundaţie independentă de cea a clădirii existente ce va fi legată
de structura existentă.
Reabilitarea planșeului peste subsol;
Reabilitare instalaţii:
+ reabilitare/refacere termică a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde;
+ instalarea sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului
interior;
+ reabilitarea/modernizarea instalaţiilor de iluminat în clădire — pentru reducerea consumului de
energie electrică s-au prevazut corpuri de iluminat cu LED, cu durata mare de viaţă și consum redus,
suplimentar se vor monta panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric
din acestea;
* instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum
propriu (se vor utiliza surse regenerabile de energie).
Se vor prevedea staţii de încărcare pentru mașini electrice conform prevederilor Legii nr. 372/2005
VYVvvyvyYv
vyYv
_ Având în vedere cele prezentate Y a de Raportul de specialitate nr.
Ip3 Pp(Ao[- 2e2/ al Direcţiei Investiţii şi iţi | ifițial prezentul proiect de hotărâre pe care îl
supun aprobării Consiliului Local al Sectorului
CI ZX '3
Rai
E RURES A
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
A PRIMĂRIA a per pă
LUA] SECTORULUI DIRECȚIA INVESTIȚII ȘI ACHIZIȚII [it
E: BUCUREȘTI Ş psi
| love sector 3
TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitiiOprimarie3.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
n 423745 [20.053.202
RAPORT DE SPECIALITATE
la Proiectul de Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului
„Reabilitare, modernizare, consolidare, refunctționalizare terasă, creşterea eficienței energetice a
construcției existente Corp Liceu, amenajări exterioare, organizare execuţie lucrări "Colegiul Tehnic
Costin D. Neniţescu””,
Primaria Sectorului 3 desfășoară un amplu program de investiţii în educaţie și formare, constând în
îmbunătăţirea și construirea infrastructurii educațioanale. În cadrul acestui program de investiții derulat la
unităţile de învățământ aflate în administrarea Sectorului 3 al Municipiului București, Primăria Sectorului 3
va aplica în vederea obţinerii finanțării pentru o serie de proiecte în cadrul Programului Regional București-
Ilfov 2021-2027 prin intermediul Apelului de proiecte PR BI P3/3.2&3.4/1/2024 - Creşterea eficienţei
energetice şi nivelului de siguranță la acţiuni seismice a clădirilor publice și al Apelului de proiecte PR BI
P3/3.2/
1/2025 - Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice.
În acest context, a fost întocmită documentaţia tehnico — economică (D.A.L.I.) prin care s-a descris
situația existentă, caracteristicile principale, costurile estimative și principalii indicatori tehnico-economici,
precum şi alte date semnificative pentru obiectivul de investiţii „Colegiul Tehnic Costin D. Nenitescu - Corp
Liceu”.
Astfel, a rezultat valoarea totală a indicatorilor tehnico — economici de 76.424.985,91 lei inclusiv
TVA, din care valoare C+M 46.387.816,38 lei inclusiv TVA.
Prin implementarea investiţiei propuse se vor atinge următoarele obiective preconizate:
e Asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea activităților educative la nivelul unității administrativ
teritoriale, prin modernizarea complexă a clădirii publice, incluzând realizarea unei renovări energetice
aprofundate şi consolidarea structurală pentru. creşterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice, în
conformitate cu normele legislative şi standardele europene în vigoar;
e Modernizarea integrală a clădirii publice la standarde europene şi naţionale actuale, cu focus pe atingerea
cerințelor unei renovări energetice aprofundate, ţintind o reducere a consumului anual de energie primară
cu peste 60% şi o diminuare similară a emisiilor de gaze cu efect de seră, concomitent cu aducerea clădirii
la clasa de risc seismic RsIV, asigurând astfel un mediu educaţional sigur, sănătos și eficient energetic
pentru procesul de dezvoltare al copiilor.;
e Îmbunătăţirea stării infrastructurii aferente imobilului prin lucrări de renovare a clădirii, cu scopul atingerii
unei economii de energie primară de minimum 60% şi a încadrării în clasa energetică A.
e Asigurarea condiţiilor de securitate la incendiu prin lucrări de reabilitare a instalaţiei de stingere şi detecție
incendiu, a instalaţiei de stingere cu hidranţi interiori și exteriori, compartimentări şi închideri cu grad
adecvat de rezistenta la foc, căi de evacuare în siguranță.
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt: elevii, cadrele didactice şi personalul auxiliar din cadrul instituţiei
de învățământ şi, indirect, întreaga comunitate a zonei rezidențiale.
Soluţiile de intervenții rezultate din concluziile expertizei tehnice și ale auditului energetic sunt, fără a se
limita la, următoarele:
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3 1
BUCUREȘTI
PRIMĂRIA DIRECȚIA INVESTIȚII ȘI ACHIZIȚII
SECTORULUI
3.1. Structură
Structura de rezistență a clădirii va fi consolidată conform recomandărilor expertizei tehnice, utilizând
materiale de construcţii performante, precum beton armat, oțel, în funcţie de specificul fiecărui
element structural;
Se vor realiza lucrări de injectare a fisurilor, de camasuire a stâlpilor şi grinzilor, de consolidare a
fundațiilor şi de rigidizare a planşeelor.
Refuncţionalizarea terasei se va realiza cu o structură metalică ce se va sprijini pe o structura din
cadre şi stâlpi din beton armat cu o fundaţie independentă de cea a clădirii existente ce va fi legată de
structura existentă.
3.2. Arhitectură
Fațada clădirii va fi reabilitată termic, utilizând un sistem de izolație termică cu vată minerală
bazaltică, cu o grosime minimă de 25 cm, conform normativului C107/2011.
Finisajul exterior va fi realizat cu tencuială decorativă, cu o gamă cromatică modernă și durabilă.
Ferestrele existente vor fi înlocuite cu ferestre cu geam tripan, cu un coeficient de transfer termic
(Uw) de 0,90 - 1,0 W/An2K, cu rame din aluminiu, cu rupere termică.
Uşile exterioare vor fi înlocuite cu uşi termoizolante, cu un design modern şi ergonomic.
Scările metalice exterioare vor fi amplasate conform normelor de siguranță la incendiu, cu o lățime
minimă de 1,2m liber.
Spațiile interioare vor fi modernizate cu finisaje de calitate superioară, rezistente la uzură şi uşor de
întreţinut.
Se va dota cladirea cu un ascensor exterior pentru persoane cu handicap locomotor. Acesta va fi închis
cu panouri sandwich şi va avea o structura metalică.
Se vor respecta normele în vigoare de accesibilitate persoane cu handicap locomotor prin facilitarea
accesului în clădire cu rampe.
Se va amenaja un grup sanitar dedicat persoanelor cu handicap locomotor.
3.3. Instalaţii
3.3.1. Instalaţii Electrice
Instalaţia electrică a clădirii va fi refăcută complet, adaptată la noile cerinţe şi la normele în vigoare.
Se vor instala tablouri electrice noi.
Se vor utiliza cabluri electrice cu izolaţie ignifugă, conform normativului 17-2011.
Se vo
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.