13 iulie 2020

HCL 205/2020 București Sectorul 3 adoptată

HCLS3 nr.205 din 13.07.2020

Denumire
Hotărârea nr. 205 din 2020 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
205 / 2020
Data
13 iulie 2020
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă completarea Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor/remorcilor staționate neregulamentar, astfel încât să se introducă reguli noi sau modificări pentru gestionarea acestor situații pe drumurile administrate de Sectorul 3. Pentru locuitori înseamnă un cadru clar despre cum vor fi ridicate mașinile parcate neregulamentar, eventual costuri asociate, termene de recuperare și zonele unde se aplică intervenția, inclusiv parcuri și locuri de parcare semnalizate. Practic, pot apărea sancțiuni, ridicări și termene pentru eliberare, iar locuitorii ar trebui să verifice regulile actualizate pentru evitarea blocajelor sau amenzi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudeşti nr. 191, Sector 3, Bucureşti www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind completarea Regulamentului referitor la serviciul public privind ridicarea, transportul, depozitare şi eliberarea vehiculelor/remorcilor staționate neregulamentar, aprobat prin HCLS 3 nr. 312/27.07.2017, cu modificările şi completările ulterioare Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în ședință extraordinară, azi 13.07.2020 Având în vedere: Referatul de aprobare nr. 412730/CP/02.07.2020 al Primarului Sectorului 3; Raportul de specialitate nr. 411524/01.07.2020 al Direcţiei Generale de Poliţie Locală - Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice; HCLS 3 nr. 312/27.07.2017 privind reglementarea activităţii privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor/remorcilor/rulotelorstaționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, a vehiculelor/remorcilor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, modificată și completată prin HCLS 3 nr.676/28.12.2017, HCLS3 nr.186/26.04.2018 şi HCLS3 nr.93/31.01.2019; Adresa nr. 411648/01.07.2020 a Direcţiei Generale de Poliţie Locală — Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice; În conformitate cu prevederile: Legii nr.155/2010 a Poliţiei Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HG nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale; Art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată?, cu modificările şi completările ulterioare; Art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; Luând în considerare: Avizul Comisiei de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice şi respectarea drepturilor cetăţenilor; Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe; Avizul Comisiei pentru protecţia mediului, sănătate, salubritate şi control; - Avizul Comisiei de administrarea domeniului public, realizarea lucrărilor publice, agrement, În temeiul prevederilor art.139 alin.(1) și art.166 alin.(2) lit. 1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.I. Art.15! din Regulamentul de organizare şi funcționare al serviciului public privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor/remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, a vehiculelor/remorcilor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, aprobat prin HCLS3 ar. 312/27.07.2017, modificată şi completată prin HCLS 3 nr. 676/28.12.2017, HCLS 3 nr. 186/26.04.2018 şi HCLS3 nr.93/31.01.2019, se completează după cum urmează: „Art15! (1) Măsura mutării unui vehicul dintr-un loc de staționare regulamentar în alt loc se efectuează în condiţiile în care există solicitări referitoare la împiedicarea efectuării în bune condiţii a lucrărilor edilitare executate și/sau contractate de Primăria Sectorului 3 sau referitoare Ia intervenţii urgente pe domeniul public. (2) Urmare solicitării transmisă prin Dispeceratul Direcţiei Generale de Poliţie Locală, polițiștii locali din cadrul compartimentului Circulaţie pe Drumurile Publice, se deplasează la locaţia respectivă şi stabilesc faptul că datele referitoare la vehicul/vehicule, respectiv locaţie, sunt corecte. (3) Poliţiştii locali din cadrul compartimentului Circulaţie pe Drumurile Publice vor lua legătura cu executantul lucrărilor edilitare sau cu persoana responsabilă de intervenţie la faţa locului pentru a stabili perimetrul în care urmează să fie desfășurate lucrările sau intervenţia. (4) La faţa locului, polițiștii locali vor completa un proces verbal de constatare, încheiat în prezența unui reprezentant al executantului lucrării şi execută material foto. Procesul verbal de constatare va fi semnat şi de reprezentantul executantului lucrării, (5) În condiţiile în care lucrările sunt de mare anvergură (asfăltări, deszăpeziri căi de rulare, lucrări de termoficare, utilități publice, amenajări parcări, etc,), activitatea de mutare a vehicului se va desfăşura prin înștiințarea proprietarului/utilizatorului vehiculului cu cel puţin 24 ore înainte de mutarea propriu-zisă. (6) Înştiințarea se va face prin aplicarea pe parbrizul vehiculului a unei adrese cu toate informaţiile utile referitoare la scop şi durată lucrării. (7) La data și ora aplicării înştiințării, perimetrul/frontul de lucru al lucrărilor propriu-zise va fi delimitat în mod corespunzător de către executantul lucrărilor; (3) În situaţia în care proprietarul/utilizatorul vehiculului nu va da curs înştiințării, vehiculul va fi mutat pe o altă locaţie, cheltuielile ocazionate de mutarea acestuia urmând să fie suportate de la bugetul local. (9) Compartimentul Circulaţie pe Drumurile Publice va ţine evidenţa vehiculelor înștiințate cu data şi ora lucrărilor, pentru fiecare locaţie, astfel încât să existe o situație reală a vehiculele aflate în perimetrul respectiv la momentul înștiințării, vehicule pentru care se va dispune măsura mutării cu titlu gratuit, ca urmare a nerespectării înștiințării de la alin.(5). (10) Constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârșită în alte condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei, fapta conducătorului vehiculului care a forțat pătrunderea în perimetrul delimitat corespunzător cu scopul executării lucrărilor edilitare executate şi/sau contractate de Primăria Sectorului 3. (11) Pentru vehiculele care la data și ora aplicării înștiințărilor, nu se aflau în perimetrul respectiv şi nu se regăsesc în evidenţă prevăzută la alin.(9) şi care au forțat intrarea în parcaj prin ridicarea/ruperea/distrugerea/delimitărilor de interzicere acces auto, pe lângă sancţiunea contravențională principală prevăzută la alin.(10), agentul constatator va dispune și măsura ridicării, transportului și depozitării într-un spațiu special amenajat. (12) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la alin.(10) și alin.(1 1) se va face de către personalul împuternicit al Direcţiei Generale de Poliţie Locală. (13) Vehiculele ridicate potrivit alin.(11) vor fi depozitate în spaţiile special amenajate aflate în gestionarea Serviciului Administrativ. (14) Restituirea vehiculelor ridicate conform alin.(11) se va face cu achitarea taxelor de ridicare, transport și depozitare aprobate prin HCLS 3 nr.377/2017 cu modificările şi completările ulterioare. (15) Prevederile prezentului regulament se completează cu dispoziţiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.” Art, IL. Anexa nr.8 la HCLS3 nr.93/31.01.2019 se modifică şi se înlocuiește cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.IIL. Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 01.08.2020, Art.IV. Celelalte prevederi ale HCLS3 nr. 312/27.07.2017, modificată şi completată prin HCLS 3 nr. 676/28.12.2017, HCLS 3 nr. 186/26.04.2018 şi HCLS3 nr.9 1)01.2019, rămân neschimbate. , PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ IULIANA VĂDUVA | /) i NR. 205 DIN 13.07.2020 Anexa la HCLS3 nr. 208. / / 3 „07 00 REGULAMENT privind reglementarea activităţile de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Consiliului Local Sector 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap Capitolul 1 Dispoziţii generale Art.1. Prezentul Regulament stabilește regulile privind activităţile de ridicare, transport, depozitare în spaţii special amenajate şi eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Consiliului Local Sector 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, aprobată prin Legea nr.49/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 aprobat prin HG nr.1391/2006, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr.965/2016, ale H.G. nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor cadru de aplicare a O.G. nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, ale O.G. nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, aprobată prin Legea nr.82/1998, republicată, ale Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Anexei 3- Regulament privind regimul spaţiilor de parcare de pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M.B. nr.124/2008 privind aprobarea strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi abrogarea H.C.G.M.B. nr.82/2008, ale H.C.G.M.B. nr.254/2008 privind administrarea reţelelor stradale principale şi a lucrărilor de artă din Municipiul Bucureşti şi abrogarea H.C.G.M.B. nr.235/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.C.G.M.B. nr.233/2000 privind interzicerea accesului şi circulației vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile publice din Municipiul Bucureşti, modificată și completată prin H.C.G.M.B. nr.266/2004, ale H.C.L.S.3 nr.229/2013 privind interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor, precum şi interzicerea parcării şi/sau staţionării vehiculelor utilizate în scopul desfăşurării unor activităţi comerciale pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti, aflat în administrarea Sectorului 3, ale Legii nr.155/2010 a Poliţiei Locale, republicată, cu modifcările şi completările ulterioare, ale O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Direcţia Or Pubiiță şi Control Director General Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice, Mari / A 5 Marian Cătălin SIRBU Page 1 of 24 Art.2., Dispoziţiile prevăzute în prezentul Regulament au ca scop: asigurararea fluenţei circulaţiei în condiţii de siguranță rutieră, decongestionarea drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3, protejarea drepturilor persoanelor cu handicap, asigurarea parcării vehiculelor în condiţii de siguranţă, respectarea regulilor de circulație impuse prin actele normative ce privesc circulaţia pe drumurile publice şi alte norme impuse prin hotărâri ale administraţiei publice locale pentru domeniul public. Art.3. În sensul prezentului Regulament, expresiile şi termenii de mai jos au înţelesul stabilit prin O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, aprobată prin Legea nr.49/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor stabilite prin Anexa 3- Regulemant privind regimul spaţiilor de parcare de pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M.B. nr.124/2008 privind aprobarea strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi abrogarea H.C.G.M.B. nr.82/2008, prin după cum urmează: 1. drum public: orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile; zona drumului public cuprinde suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului, zona de protecţie şi zona de siguranță; limitele zonelor drumurilor se stabilesc în conformitate cu prevederile legale; 2. domeniu public: totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite potrivit legii, aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care, potrivit legii ori prin natura lor, sunt de folosinţă sau interes public local ori judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliilor locale sau a consiliilor judeţene şi care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz ori de interes public naţional; 3. domeniu privat: totalitatea bunurilor mobile şi imobile, altele decât cele care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege; 4. vehicul: sistem mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări; 5. remorcă: vehicul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor; 6. parte carosabilă: porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părți carosabile complet separate una de cealaltă printr-o zonă despărțitoare sau prin diferenţă de nivel; 7. trotuar: spaţiu longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabilă prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat circulaţiei pietonilor; 8. pare: spaţiu verde, cu suprafaţa de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific şi din zone construite, cuprinzând dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie; 9. scuar: spaţiu verde, cu suprafaţa mai mică de un hectar, amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităţilor economice, social-culturale, de învățământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii şi tineret sau în alte locaţii. 10. oprire: imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute; 11. staţionare: imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată mai mare de 5 minute; 12. parcare: staționarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător, Direcţia Ordiue!Pul şi Control Mariu Page 2 of 21 13. staţionare neregulamentară: oricare din situaţiile prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, aprobată prin Legea nr.49/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 aprobat prin HG nr.391/2006, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr.965/2016; 14. parecaj: orice spaţiu special destinat parcării vehiculelor, semnalizat prin indicatoare şi marcaje, delimitat de zona destinată circulaţiei vehiculelor sau de alte zone; 15. parcaj public: orice parcaj amplasat pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat ale Municipiului Bucureşti; 16. utilizare parcaj: folosirea de către utilizatori a unui parcaj în scopul parcării vehiculelor; 17. parcaje publice de reşedinţă: sistematizate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, aflate în administrarea consiliilor locale sectoarele 1-6, aferente imobilelor cu destinaţie de locuinţă şi care pot fi atribuite utilizatorilor care locuiesc în acea zonă; 18. parcaje publice utilizate de instituţii publice: sistematizate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, aflate în administrarea Municipiului Bucureşti, aferente imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea autorităţi/instituţii publice şi care pot fi atribuite gratuit spre utilizare exclusivă acestora; 19. parcaje publice de utilitate generală: sistematizate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, aflate în administrarea Municipiului Bucureşti şi care pot fi utilizate de orice persoană interesată; 20. rulotă: vehicul cu două sau patru roţi, remorcat la un autoturism şi dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit ; 21. blocarea accesului în pareaj: obstrucţionarea căii de acces în parcaj a autoturismelor şi/sau autospecialelor destinate intervenţiei în situaţii de urgenţă, salubrizare, rețele edilitare, etc. 22. mutare: mișcarea vehiculului din locul staționării în alt loc și relocarea pe altă locaţie. Capitolul II Condiţii pentru activitatea de ridicare, transport, depozitare în spaţii special amenajate şi eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Consiliului Local Sector 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap Art,4. Conducătorii vehiculelor/remorcilor/rulotelor au obligaţia să respecte indicatoarele și/sau marcajele specifice parcării publice şi a tuturor indicatoarelor şi/sau marcajelor rutiere. Art,5. Vehiculele/remorcile/rulotele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3 sunt supuse ridicării, transportului şi depozitării lor în spaţii special amenajate, până la eliberarea acestora proprietarilor/deţinătorilor legali. Art.6. Sunt supuse procedurii de ridicare, transport şi depozitare şi vehiculele/remorcile/rulotele staționate neregulamentar pe drumurile publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3 cele care ocupă abuziv sau blochează parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Consiliului Local Sector 3, precum şi alte mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap în următoarele situaţii: Direcţia OrdivePublică şi trol Mariul a) vehiculele/remorcile/rulotele staționa [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă