HCL 229/2013 București Sectorul 3 adoptată
HCLS 3 nr. 229/2013
- Denumire
- Hotărârea nr. 229 din 2013 a Consiliului Local București Sectorul 3
- Emitent
- Consiliul Local București Sectorul 3
- Număr
- 229 / 2013
- Localitate
- București Sectorul 3, județul București
- Stare
- adoptată
Documente
- hcl HCLS_229_2_.doc
Text
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
H O T Ă R Â R E
privind interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor, precum şi
interzicerea parcării şi/sau staţionării vehiculelor utilizate în scopul
desfăşurării unor activităţi comerciale pe domeniul public/privat al
Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Sectorului 3
Având în vedere:
• Expunerea de motive nr. 5308/18.06.2013 a Primarului Sectorului 3;
• Raportul de specialitate nr. 15597/14.06.2013 întocmit de către
directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 3;
• Prevederile Legii nr. 155/2010 a Poliţiei Locale;
• Prevederile H.G. nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru
de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale;
• Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare;
• Prevederile art. 15, art. 23 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. a) -
c), art. 24, art. 25 alin. (1) din Anexa 1 la H.G. nr. 955/2004 pentru
aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului
nr. 711/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice
de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
• Prevederile OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane
şi rurale, aprobată prin Legea nr. 515/2002;
• Prevederile art. 128 alin. (1) lit. d) şi e) din OUG nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, r1, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Raportul comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget,
finante;
• Raportul comisiei de administratie publica locala, juridica, apararea
ordinii publice si respectarea drepturilor cetatenilor;
Cu respectarea prevederilor Legii nr.52/2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica cu modificarile si completarile
ulterioare.
În temeiul art. 45 alin. (1) art. 81 alin. (2) lit. j, l şi art. 115
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 a dministraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.l. Prezenta hotărâre reglementează activităţile de constatare şi
sancţionare ai proprietarilor/utilizatorilor vehiculelor expuse spre
vânzare, precum şi ai proprietarilor/utilizatorilor vehiculelor utilizate
în scopul desfăşurării unor activităţi comerciale parcate şi/sau staţionate
pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea
Sectorului 3.
Art.2. – (1) Pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier şi
pietonal, dar şi în scopul creşterii numărului de locuri de parcare pentru
autoturisme şi al gradului de confort al cetăţenilor, se interzice
expunerea spre vânzare a vehiculelor (inclusiv cele neînmatriculate) de
către persoanele fizice şi/sau juridice, precum şi parcarea şi/sau
staţionarea vehiculelor utilizate în scopul desfăşurării unor activităţi
comerciale pe domeniul public şi/sau privat al Municipiului Bucureşti aflat
în administrarea Sectorului 3.
(2) Prin excepţie, expunerea spre vânzare a vehiculelor pe domeniul
public şi/sau privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea
Sectorului 3 este permisă doar:
a) în spaţiile special amenajate (parcuri, târguri auto, showroom
etc),
b) în parcările de reşedinţă, deţinute de către proprietarii
vehiculelor pe baza contractelor de închiriere valabile, încheiate cu
Direcţia Utilităţi Publice.
Art.3. În sensul prezentei hotărâri, expresiile şi termenii de mai jos au
următorul înţeles:
a) vehicul expus spre vânzare - vehicul de orice categorie, având sau
nu numere de înmatriculare, staţionat pe domeniul public/privat al
Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Sectorului 3, care poartă
afişe, însemne ori alte înscrisuri privind intenţia de vânzare a acestuia;
b) proprietar de vehicul - persoana fizică/juridică trecută în Cartea
de Identitate a vehiculului înregistrat la Direcţia de Impozite şi Taxe
Locale şi prevăzut cu număr definitiv de înmatriculare;
c) deţinător de vehicul - proprietar sau utilizator, persoana
fizică/juridică care la data săvârşirii faptei deţinea vehiculul, cât şi
persoana căreia i s-a încredinţat vehiculul sub orice formă.
Art.4. Se interzice ocuparea sau blocarea părţii carosabile a drumurilor,
parcărilor, trotuarelor, spaţiilor verzi domeniului public şi/sau privat al
Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Sectorului 3, prin expunerea
spre vânzare a vehiculelor de orice fel, exceptând cazurile prevăzute la
art. 2 alin. (2) din prezenta hotărâre, fapt ce se sancţionează cu amendă
contravenţională cuprinsă între 500 şi 1.000 lei.
Art.5. Se interzice parcarea şi/sau staţionarea vehiculelor utilizate în
scopul desfăşurării unor activităţi comerciale pe partea carosabilă a
drumului public, parcărilor publice, trotuare, scuaruri, spaţii verzi
domeniului public şi/sau privat al Municipiului Bucureşti aflat în raza
administrativ teritorială a Sectorului 3, fapt ce se sancţionează cu amendă
contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 2.000 lei.
Art.6. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în
prezenta hotărâre se face de către lucrătorii anume desemnaţi din cadrul
Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 3.
Art.7. În cazul în care contravenientul nu este de faţă sau deşi prezent,
refuză să se legitimeze, agentului constatator îi revine obligaţia să facă
demersurile necesare în vederea identificării şi sancţionării acestuia.
Art.8. Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la
data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării
acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta hotărâre,
agentul constatator având obligaţia să menţioneze această posibilitate în
procesul verbal.
Art.9. Sancţiunile contravenţionale prevăzute de prezenta hotărâre se pot
aplică şi persoanelor juridice.
Art.10. Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispoziţiile
O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea
nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.11. Primarul Sectorului 3 şi Directorul General al Direcţiei Generale
de Poliţie Locală Sector 3 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
Art.12. Prezenta horărâre intră în vigoare în termen de 15 zile de la data
afişării la sediul Primăriei Sectorului 3 din str. Parfumului nr. 2-4,
Sector 3.
PRESEDINTE DE SEDINTA
PANAIT RADU ALIN
CONTRASEMNEAZA
SECRETAR
MARIUS MIHAITA
NR. 229
DIN 22.08.2013
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 225/2013HCLS 3 nr. 225/2013HCL 226/2013HCLS 3 nr. 226/2013HCL 227/2013HCLS 3 nr. 227/2013HCL 228/2013HCLS 3 nr. 228/2013HCL 230/2013HCLS 3 nr. 230/2013HCL 231/2013HCLS 3 nr. 231/2013HCL 232/2013HCLS 3 nr. 232/2013HCL 233/2013HCLS 3 nr. 233/2013
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.