ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.A4A9O0
din 14.08.2025
Privind: Modificarea anexei nr.1 la H.C.L.M. Brăila nr. 421/30.07.2025 privind
„Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Brăila
a construcţiei C11, înscrisă în Inventarul Domeniului Public al
Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.
325/2011, cu
modificările și completările ulterioare, la Capitolul H, poziția nr. 4,
aflată în administrarea Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria”, în
vederea demolării, casării și valorificării după caz și exprimarea
acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru radierea acesteia
din Cartea Funciară 79826 Vădeni”.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 494650/13.08.2025, raportul de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef,
înregistrat sub nr. 494189/13.08.2025, precum și avizele comisiilor nr. 1 și 2
din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 494694/13.08.2025 și
nr. 494697/13.08.2025;
În conformitate cu prevederile art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare, art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, art.1 și art. 4 din O.G.R. nr. 112/2000 pentru
reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare și valorificare a
activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităţilor
administrativ — teritoriale, O.M.F.P. nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea și conducerea contabilităţii instituțiilor
publice, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 392/2020 privind
aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care
alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi
al judeţelor;
În baza art. 108 lit. e), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și art. 361 alin. (2),
(3) și (4) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
|
AH OOTLTA RA STI E:
Art.1 Se aprobă modificarea anexei nr.1 la H.CLM. Brăila
nr. 421/30.07.2025 privind „Trecerea din domeniul public în domeniul privat al
Municipiului Brăila a construcţiei C11, înscrisă în Inventarul Domeniului Public
al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.
325/2011, cu modificările și
completările ulterioare, la Capitolul H, poziția nr. 4, aflată în administrarea
Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria”, în vederea demolării, casării și
valorificării după caz și exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila
pentru radierea acesteia din Cartea Funciară 79826 Vădeni”, conform anexei,
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Anexa nr.1 la H.C.L.M. Brăila nr. 421/30.07.2025 se înlocuiește cu
anexa la prezenta hotărâre.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Instituția Arhitect Șef și Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar
Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARSENERAL,
ION per
/)
F-PO-09-02.01.05/rev.0
DATE DE IDENTIFICARE
a bunului aparținând domeniului public
ANEXA nr.1
la H.C.L.M. nr. 420
din__/4. 08 [2025
Capitolul H — „Terenurile și clădirile instituţiilor publice- Teatre, Case de cultură, Case și Palate
ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Grădiniţe, Cămine, Spitale, Policlinici, Cămine de bătrâni”
Nr. Codul | Denumirea bunului Elemente de identificare Anul Valoare de Situaţia juridică
Crt. de dobândirii Inventar actuală
clasifi şi/sau al lei
care dării în
folo
sinţă
Județul Brăila
Comuna Vădeni
sat Baldovineşti, H.C.L.M.
Calea Moş Anghel! nr. 486 Brăila nr.
C1- Anexă 107/2001
Suprafaţă construită = 26,00 mp H.C.L.M.
C2- Cocină 1981 778.235,21 Brăila nr.
Suprafaţă construită = 49,00 mp
421/2025
C3- Grajduri H.C.L.M.
Suprafaţă construită = 100,00 mp Brăila nr.
C4- Grajduri
114/2017
Suprafaţă construită = 40,00 mp H.C.L.M.
C5-Uscător Brăila nr.
Suprafaţă construită = 59,00 mp
356/2023
C6 — birouri, sală de gimnastică
pentru întreţinere și recuperare și H.C.L.M.
sală socializare Brăila nr.
Suprafaţă construită = 154,00 mp
212/2024
C7-Magazie
Suprafaţă construită = 63,00 mp
C8-Spălătorie
Suprafaţă construită = 95,00 mp
COMPLEXUL | C9-Centrală
REZIDENTIAL | Suprafaţă construită = 72,00 mp
4 |162 „SFÂNTA C10-Magazie
MARIA” Suprafaţă construită = 118,00 mp
C12 (P+1) — spaţii cazare și cantină H.C.L.M.
Suprafaţă construită = 651,00 mp Brăila
Suprafață desfășurată=1277 mp nr.
154/2013
C13-Magazie H.C.L.M.
Suprafaţă construită = 6,00 mp Brăila
C14-Beci nr.
365/2010
Suprafaţă construită = 44,00 mp H.C.L.M.
C15- anexă Brăila
Suprafaţă construită=27 mp nr.
372/2011
Suprafaţă totală teren = 5.000,00 mp 2013 1066901,06 H.C.L.M.
Număr cadastral 79826 Brăila
nr.
29/2021
Calea Moş Anghel nr.486 H.C.L.M.
C1- Magazie — Parcela 2/1 Brăila nr.
Suprafaţă construită = 9,00 mp
296/2016
Suprafaţă totală teren = 570,00 mp H.C.L.M.
Număr cadastral 79810 2012 121626,73 Brăila nr.
153/2023
Calea Moş Anghel nr. 486A
Clădiri Orizicola — Parcela 1/3 H.C.L.M.
C1 (fostă C11 -P)- Centru rezidențial Brăila nr.
de îngrijire și asistență 2013 107165,77
252/2012
Suprafaţă construită = 320,00 mp 2010 159783,87 Carte
Suprafață desfășurată = 320 mp
C2 (fostă C12 -P)- Bloc alimentar
Suprafaţă construită = 251,00 mp
Suprafaţă desfășurată = 251,00 mp
C3 (fostă C15 -P+1)- Cămin pentru
persoane vârstnice
Suprafaţă construită = 321,00 mp
Suprafață desfășurată=642 mp
C4 (fost C16) -rezervor apă
Suprafață construită=16 mp
Suprafaţă totală teren = 11.162,00
mp
Pe teren se află două construcții —
modulte tip container reprezentând
magazii- depozite alimente în
suprafață de 21 mp și respectiv
14,4mp
Număr cadastral 79808
2011
2013
2016
4869224,14
882110,68
433119,65
Funciară
79826
Vădeni
Carte
Funciară
79810
Vădeni
H.C.L.M.
Brăila nr.
353/2025
Carte
Funciară
79808Vădeni
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.