HCL 347/2010 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic -„Amenajare zonă pietonală strada Meţianu” din cadrul Proiectului ViTo - Dezvoltarea oraşelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale şi de Est
Documente
- hcl h5622.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 347
din 29 decembrie 2010
privind aprobarea Proiectului Tehnic
-„Amenajare zonă pietonală strada Meţianu” din cadrul Proiectului ViTo
- Dezvoltarea oraşelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale şi de Est
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive nr.62379 din
15.11.2010;
-raportul nr.62379 din 15.11.2010 al Arhitectului Şef-Serviciul Construcţii şi Urbanism;
-rapoartele Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local;
-prevederile Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor
nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi
utilizarea acestora, prin obiectivul „Cooperare teritorială europeană cuprinse în art.3 lit.c
art.6, pct.3 şi art. 7 pct. 1.”;
-îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în
activitatea administraţiei publice;
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (18 prezenţi din totalul de 23);
În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin. (5) şi art.45 din Legea nr.215/2001 a
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă
prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1.Se aproba Avizul Tehnic al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi
Urbanism nr.43 din 26.11.2010, pentru proiectul tehnic “Amenajare zonă pietonală strada
Meţianu, Arad”, care face parte din Proiectul ViTo – Dezvoltarea oraşelor istorice vitale
din regiunile Europei Centrale şi de Est, conform anexei 1, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă Proiectul Tehnic “Amenajare zonă pietonală strada Meţianu, Arad”
care face parte din Proiectul ViTo – Dezvoltarea oraşelor istorice vitale din regiunile
Europei Centrale şi de Est – proiect nr. 41050, realizat de SC Proiect Arad SA, conform
anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din
cadrul Primăriei Municipiului Arad .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Bruno BIRINGER Lilioara STEPANESCU
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Constructii si Urbanism
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 29.12.2010 cod:PMA– S1-02
1
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr._____
din __________________2010
privind aprobarea Proiectului Tehnic-Amenajare zonă pietonală strada
Meţianu din cadrul Proiectului ViTo- Dezvoltarea oraşelor istorice vitale
din regiunile Europei Centrale şi de Est
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere :
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive
nr. 62379 din 15.11.2010;
-raportul nr.62379 din 15.11.2010 al Arhitectului Şef-Serviciul Construcţii şi
Urbanism;
-rapoartele Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local;
-prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a
fondurilor nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor
implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, prin obiectivul „Cooperare
teritorială europeană cuprinse în art. 3 lit. C art. 6, pct. 3 şi art. 7 pct. 1.”;
În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin.(5) şi art.45 din Legea
nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aproba Avizul Tehnic nr. 43 din 26.11.2010 “Amenajare zonă
poietonală strada Meţianu, Arad” care face parte dsin proiectul ViTo –
Dezvoltarea oraşelor istorice vitale din regiunile Europei Centrale şi de Est.
Art.2. Se aprobă Proiectul Tehnic “Amenajare zonă pietonală strada
Meţianu, Arad” care face parte din Proiectul ViTo - Dezvoltarea oraşelor
istorice vitale din regiunile Europei Centrale şi de Est – proiect nr. 41050
realizat de SC Proiect Arad SA.
Art.3. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de
specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Cod PMA-S1-01
2
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
ARAD
Nr. 62379 /Ao/ 15.11.2010
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere că s-a aprobat anterior studiul de realizare a Axei
Pietonale între Piaţa Avram Iancu şi Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare
prin Piaţa Catedralei din cadrul proiectului ViTo - Dezvoltarea oraşelor
istorice vitale din regiunile Europei Centrale şi de Est, consider oportună
adoptarea unei hotărâri,prin care să continue obiectivul propus şi anume să se
aprobe Proiectul Tehnic „Amenajare zonă pietonală strada Meţianu, Arad”
proiect nr. 41050 elaborat de SC Proiect Arad SA
PRIMAR
Ing. Gheorghe Falcă
3
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
ARHITECT SEF
SERVICIUL CONSTRUCTII SI URBANISM
NR. 62379 /A0/ 15.11.2010
REFERAT
privind aprobarea Proiectului Tehnic “Amenajare zona pietonală str. Meţianu,
Arad” din cadrul proiectului ViTo - Dezvoltarea oraşelor istorice vitale din
regiunile Europei Centrale şi de Est
Prezenta documentaţie s-a întocmit la cererea Primăriei Municipiului
Arad pe baza temei de proiectare şi a certificatului de urbanism nr. 2091 din 4
noiembrie 2009.
Anterior proiectului tehnic s-a realizat “Studiul urbanistic de realizare a
axei pietonale Piaţa Avram Iancu- Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin
Piaţa Catedralei” din cadrul proiectului Vito- Dezvoltarea oraşelor istorice
vitale din regiunile Europei Centrale şi de Est aprobat prin Hotărârea nr. 168 din
21 iulie 2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Prin proiectul ViTo, municipiul va realiza:
- continuarea elaborării releveelor iniţiate prin proiectul Hist Urban;
- crearea unei zone turistice cu includerea zonei pietonale pe traseul
Piaţa Avram Iancu, Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare prin Piaţa
Catedralei;
- dezvoltarea de instrumente pentru predarea patrimoniului cultural în
şcoli ;
- cooperare transnaţională cu partenerii de proiect – experimente de
bună practică.
Prezenta documentaţie este un proiect tehnic pentru zona pietonală strada
Meţianu din municipiul Arad, ca sector al unui traseu pietonal de maximă
importanţă pentru Centrul Istoric al Aradului care incepe la Cetatea Aradului şi
se termină la Turnul de Apă.
Traseul pietonal complet Turnul de Apă –Cetatea Aradului are
următoarele componente definitorii: Turnul de Apă, Parcul Reconcilierii
Româno-Maghiare, str. Ecaterina Teodoroiu, Piaţa Catedralei, str. Meţianu,
Piaţa Avram Iancu, str. Nicolae Bălcescu, Podul Decebal, Cetatea Aradului.
Strada Meţianu are o lungime de cca 300m şi o suprafaţă propusă spre
amenajare, în cadrul prezentului proiect tehnic, de aproximativ 2500mp.
Terenul , domeniu public , este caracterizat ca fiind o subzonă
predominant rezidenţială cu clădiri de tip urban având următoarele funcţiuni :
locuire, comerţ, funcţiuni complementare şi care face parte din intravilanul
municipiului Arad, fiind reglementat în cadrul Planului Urbanistic General al
4
Municipiului Arad în UTR nr.1, inclus în ansamblul urban al municipiului Arad
conform Ordinului 2185/2005 pentru aprobarea listei monumentelor istorice.
Strada Meţianu ca şi trecut istoric, îşi păstrează rolul de stradă
comercială. Degradarea în ansamblu a ţesutului urban adiacent(inclusiv Piaţa
Catedralei ), precum şi dezvoltarea necontrolată a unui comerţ de subzistenţă, au
transformat imaginea acestei străzi de tradiţie în negoţ. Amintim câteva tipuri de
funcţiuni prezente pe strada Meţianu : magazine second hand, magazine pentru
încălţăminte, carmangerii, consignaţii, fast food, pariuri sportive, puncte de
vânzare telefonie, alimentare de tip ABC, patiserii, cofetării, bar, cramă.
Aglomerarea haotică a acestor tipuri de funcţiuni comerciale şi modul în
care acestea au fost înserate în cadrul construit existent distorsionează percepţia
asupra arhitecturii specifice străzii.
Principala disfuncionalitate a străzii Meţianu se constituie în prezenţa
autovehiculelor ce staţionează pe stradă, din ce în ce mai numeroase, care
îngreunează fluxul pietonal. Autovehiculele aparţin în mare parte locuitorilor
zonei, care nu au acces în curţi, dar şi câtorva comercianţi.
Pentru asigurarea funcţionalităţii străzii ca pietonal s-a luat în
considerare limitarea accesului auto care va fi strictă, cu program pentru
asigurarea aprovizionării comercianţilor şi pentru colectarea deşeurilor
menajere.
In acest context, amenajarea străzii Meţianu ca pietonal este oportună.
Amenajarea propusă corespunde Temei de Proiectare pentru Amenajare
zonă pietonală Strada Meţianu.
Strada Meţianu este o stradă îngustă şi nu foarte lungă, special concepută
pentru un mediu comercial.Documetaţia studiază următoarele aspecte :
Limitarea accesului auto va fi strictă, cu program pentru realizarea
aprovizionării comercianţilor. Practic traficul auto din zona perimetrală acesteia
nu va fi afectat prin schimbarea sensurilor de circulaţie pentru străzile
perpendiculare pe aceasta.
Pavajul:
o Compoziţia pavajului propusă marchează axul străzii şi se
doreşte a fi cât mai simplă, dar dinamică, pentru a nu concura desfăşurarea
fronturilor clădirilor. La capetele străzii se propun două vestibule urbane de
primire, adaptate direcţiilor principale din spaţiile publice adiacente străzii
Meţianu (Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Catedralei). Intersecţia cu str. Gh. Bariţiu
este cea mai semnificativă şi aici s-a aplicat un accent în pavaj.
o Pavimentaţia se va realiza prin aducerea nivelului străzii la o
cotă nivelitică care să rezolve intrarea corectă în gangurile şi curţile existente, în
respect cu elementele arhitecturale ale clădirilor şi fără a afecta numărul de
trepte pentru intrările în spaţiile comerciale.
o Sistematizarea verticală a pavimentaţiei se propune a fi
unitară, prin desfiinţarea actualelor trotuare.
Iluminatul global străzii este un element esenţial în completarea noii
funcţiuni de stradă pietonală. Actualmente iluminatul stradal global este realizat
prin cabluri transversale şi un corp de iluminat central, în axul străzii. Soluţia
5
actuală este în fapt corectă, dat fiind ca str. Meţianu are o lăţime medie de
8,00m. Soluţia adoptată păstrează acest sistem, la care se mai adaugă corpuri noi
de iluminat la porţiunea mai largă astrăzii dinspre Piaţa Avram Iancu. Se
propune lumina globală albă. În completarea iluminatului global, se propun
console aplicate pe faţade, pentru iluminatul punctual şi de siguranţă, în special
la porţi şi accese în spaţii comerciale.
Mobilierul urban cuprinde locuri de odihnă bănci cu şezutul din lemn
şi grsnit pe structură metalică. S-a luat în considerare şi faptul că pietonalul
Meţianu poate fi cadrul unor evenimente stradale (festivaluri, expoziţii în aer
liber, etc.), iar amplasarea propusă a băncilor lasă loc şi pentru amplasarea de
mobilier urban specific acestor evenimente.
Amplasarea teraselor se va realiza cu mobilier din lemn şi metal,
amplasate direct pe pavaj fără afectarea acestuia şi a mobilierului urban;
Se vor amplasa obiecte sculpturale pe toată lungimea străzii fără
afectarea axului compoziţional central şi a cămonelor de vizitare reţele
edilitare
Se vor amplasa panouri informative pentru circuitul turistic.
Capacele căminelor de vizitare , branşamente, contoare, hidranţi
aferente reţelelor edilitare vor fi ornamentale, în acelaşi stil şi realizate din
fontă.
La intrarea pe pietonal dinspre str. Românul se va amplasa un
obiect sculptural , la scara trecătorului.
Soluţii constructive şi de finisaj
- Pavajul se compune din : granit gri de două tipuri şi piatră cubică-
marmură albă ;
- Mobilierul urban va fi alcătuit din :
o Bănci 12 buc. care se vor amplasa pe zonele laterale ale
străzii(şezut convex din granit alb, suporţi din oţel zincat ,
aplicaţii şezut lemn exotic)
o Casete circulare pentru protecţie pomi- 22 buc. în alternanţă cu
mobilierul urban ;
o Coşuri de gunoi -14 buc.
o Se vor amplasa două fântâni (una în zona mai largă a străzii
spre Piaţa Avram Iancu şi una pe parcursul pietonalului) –
structură tubulară din tablă de oţel zincată, robinet de apă din
alamă nichelată, grătar din oţel zincat ;
o Se propun două rastele de biciclete;
o Pietonalul a fost dotat cu trei panouri de afişaj în zona
calcanului clădirii de la nr. 3 ;
o Pentru blocarea accesului auto pe pietonal se vor folosi stâlpi de
limitare acces 30 buc. poziţionaţi la intrările dinspre
străzi(realizat din mozaic de granit alb sau mozaic de marmură)
prevăzute cu inele de manipulare ;
o Pentru a facilita acccesul auto pentru aprovizionarea spaţiilor
comerciale, salubritate şi situaţii de urgenţă s-au prevăzut doi
6
stâlpi de limitare acces rectractabili la capetele străzii dinspre
Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Catedralei.
În corelare cu lucrările mai sus amintite se vor executa lucrări de refacere a
reţelelor de apă şi canal, reabilitare a reţelelor de gaze naturale cu
branşamentele aferente, înlocuiri capace cămine în concordanţă cu aspectul
zonei, traversări ale reţelelor termice secundare etc.
Având în vedere cele de mai sus:
PROPUNEM
Aprobarea Proiectului Tehnic “Amenajare zonă pietonală strada
Meţianu, Arad” proiect nr. 41050 elaborat de SC Proiect Arad SA.
Arhitect Sef Şef Serviciu
Arh. Radu Drăgan Ing. Mirela Szasz
7
Beneficiar:
MUNICIPIUL ARAD
FOAIE DE CAPĂT
Cod proiect/Project Code: SEE/A/169/4.1/X
Acronim proiect/Project
ViTo
Acronym:
Titlu proiect/Project Title: Integrated Urban Development of Vital Historic Towns as Regional Centres
in South East Europe
Proiect nr.: 41.050
Faza: PROIECT TEHNIC (P.Th.)
Denumire proiect: „AMENAJARE ZONA PIETONALĂ STRADA MEłIANU, ARAD”
SecŃiunea 1: DESCRIEREA GENERALĂ A LUCRĂRILOR
Volum nr.: 01 A
ConŃinut volum: MEMORIU GENERAL
©2010, PROIECT ARAD S.A.
2
proiect nr.: 41.050
faza: Proiect tehnic (P.Th.)
beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
denumire proiect: AMENAJARE ZONA PIETONALĂ
STRADA MEłIANU, ARAD
FIŞĂ DE RESPONSABILITĂłI
A. ÎNSUŞIREA DOCUMENTAłIEI:
Proiectant SC PROIECT ARAD SA
general: Director general arh. Gheorghe SECULICI
Şef proiect: arh. Ciprian-Marian POPESCU
Beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
B. COLECTIV DE ELABORARE:
Proiectare de arhitectură: arh. Dana-Cornelia POPESCU
arh. Ciprian-Marian POPESCU
Proiectare instalaŃii sanitare: ing. Sorin RĂDUCANU
tehn. Ladislau KALMÁR
Proiectare instalaŃii electrice: ing. Ioan DEZNAN
Proiectare gaze naturale: ing. Francisc BEGOV
tehn. Rodica SECIANSCHI
Proiectare reŃele termice tehn. Cornel SUSAN
Drumuri, Sistematizare verticală: SC COSO CONS SRL
ing. Florin COŞOVEANU
DocumentaŃie topografică: ing. Andrei CSUROVSKI
Studiu geotehnic: SC GEOPROIECT SRL
ing. Ştefan IAŞCHEVICI
Devize: sing. Ecaterina TAMAS
inf. Attila DIVINYI TAMAS
C. EDITARE
Culegere text/Tehnoredactare: Rodica PAP
Întocmit:
arh. Ciprian-Marian POPESCU
©2010, PROIECT ARAD S.A.
3
proiect nr.: 41.050
faza: Proiect tehnic (P.Th.)
beneficiar: MUNICIPIUL ARAD
denumire proiect: AMENAJARE ZONA PIETONALĂ
STRADA MEłIANU, ARAD
BORDEROU DE VOLUME
SECłIUNEA 1 - DESCRIEREA GENERALĂ A LUCRĂRILOR
Volum 01 A - MEMORIUL GENERAL
Volum 01 AV - AVIZE, ACORDURI, PUNCTE DE VEDERE
SECłIUNEA 2 - DESCRIEREA INVESTIłIEI PE SPECIALITĂłI ŞI CAIETE DE SARCINI
Volum 02 A - ARHITECTURA: piese scrise şi piese desenate
Volum 02 IE - ILUMINAT EXTERIOR: piese scrise şi piese desenate
Volum 02 IT - TERMICE: piese scrise şi piese desenate
Volum 02 ED - REłELE HIDROEDILITARE: piese scrise şi piese desenate
Volum 02 RG - REABILITARE REłELE ŞI BRANŞAMENTE GAZE NATURALE: piese scrise şi piese desenate
Volum 02 D - DRUMURI: piese scrise şi piese desenate
SECłIUNEA 3 - LISTELE CU CANTITĂłILE DE LUCRĂRI, ANTEMĂSURĂTORI, LISTE DE UTILAJE ŞI DOTĂRI
Volum 03 00 - LISTELE CU CANTITĂłILE DE LUCRĂRI, ANTEMĂSURĂTORI, LISTE DE UTILAJE ŞI DOTĂRI pe
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.