29 decembrie 2010 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive

HCL 350/2010 Arad adoptată

Cu privire la modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad

Denumire
Hotărârea nr. 350 din 2010 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
350 / 2010
Data
29 decembrie 2010
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad. Practic, autoritățile ajustează numărul și nivelul funcțiilor, adică plăți și condiții pentru angajați, în funcție de legile salarizării și bugetul local. Pentru locuitori, înseamnă eventuale ajustări ale salariilor bugetarilor, eventuale termene de intrare în aplicare și impact asupra cheltuielilor primăriei din bugetul local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.350 din 29 decembrie 2010 cu privire la modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 78544 din 23.12.2010 ; -raportul Biroului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 78546 din 23.12.2010; -art. 33, alin. (1), (2), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2007 modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2008; -art. 8, alin. (8) – secţiunea a 3-a din anexa I, art. 7, alin. (2) şi (4) - secţiunea a 2-a şi art. 16 - secţiunea a 4-a din anexa III din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; -art. 56, lit. a), art. 63, art. 64 şi art. 65, art. 68 şi art. 107 din Legea nr. 188/1999 republicată 2, privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; -art. I, pc. 23 din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 republicată 2, privind Statutul funcţionarilor publici; -prevederile art. 188, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare; -Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar; -art. 14, lit. a), art. 121, lit. a), art. 122, alin. (1) şi art. 128 alin. (1) şi (2) din H.G.R. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici; -referatele de motivare ale compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (18 prezenţi din totalul de 23); În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit.”a”, alin. (3) lit.”b”, art. 45 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1.Se aprobă modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, astfel: (1) se transformă două funcţii publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Buget, ocupate de doamna Bîtea Adriana şi de doamna Sas Olimpia-Ileana în funcţii publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (2) se transformă două funcţii publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Biroului Contabilitatea Bugetului General, ocupate de doamna Balaş Floare şi de doamna Nica Loreta-Simona în funcţii publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (3) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic, Contestaţii, ocupată de domnul Neamţ Marius în funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (4) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic, Contestaţii, ocupată de doamna Străjan Ecaterina în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (5) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Fizice, ocupată de doamna Ştefea Alina în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (6) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Juridice, ocupată de doamna Bodrogean Alina în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (7) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Control Venituri, ocupată de doamna Cosma Ramona în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (8) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, ocupată de doamna Grigoriciuc Ramona în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (9) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, ocupată de doamna Pagubă Floare în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (10) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Trezorerie, ocupată de doamna Mecheş Paulina-Ramona în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (11) se transformă o funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Compartimentului Mediu, ocupată de domnul Stana Claudiu-Sorin în funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (12) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Programe de Dezvoltare şi Integrare Europeană, ocupată de doamna Sobaru Valerica în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (13) se transformă o funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Biroului Achiziţii Publice, ocupată de doamna Dudaş Adina în funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (14) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic, Contencios, ocupată de doamna Goron Ana-Monica în funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (15) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic, Contencios, ocupată de domnul Giurgiu Remus în funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (16) se transformă o funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidenţă a Persoanei, ocupată de domnul Sabău Sorin-Teodor în funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (17) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală, ocupată de doamna Popa Monica-Carmen în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (18) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă, ocupată de doamna Floarea Viorica-Luminiţa în funcţie publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (19) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă, ocupată de doamna Mureşan Elena în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (20) se transformă o funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul, ocupată de doamna Dehelean Ioana în funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional, principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (21) se transformă două funcţii publice de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul, ocupate de doamna Horja Marioara şi de doamna Vălcan Gherghina-Maria în funcţii publice de execuţie de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (22) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul, ocupată de doamna Pocsai Sofia în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (23) se transformă o funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Biroului Comunicare, Relaţii Mass-Media, ocupată de doamna Lazăr Adriana-Georgeta în funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (24) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Biroului Comunicare, Relaţii Mass-Media, ocupată de doamna Miclean Carmen în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (25) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului de Informare Cetăţeni, ocupată de domnul Muntean Octavian-Claudiu în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (26) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului de Informare Cetăţeni, ocupată de domnul Meţcas Cristian-Stavros în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (27) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Dezvoltare Imobile, ocupată de domnul Farcaş Marius în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (28) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Fond Locativ, ocupată de doamna Petruse Monica-Lăcrămioara în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (29) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Dezvoltare Urbană şi Protejare Monumente, ocupată de doamna Giura Angelica în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (30) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Cadastru şi Evidenţă Construcţii, ocupată de doamna Palade Daniela-Monica în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; (31) se transformă o funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Coordonare şi Control, ocupată de domnul Noghiu George în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut; ART.2.Se aprobă modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, astfel: (1) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă, ocupată de doamna Mândruţău Simona-Mariana în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (2) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului de evidenţă a persoanei, ocupată de doamna Hălălişan Sofia-Rodica în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (3) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Fizice, ocupată de doamna Lupşa Iuliana în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (4) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Juridice, ocupată de doamna Pele Simona în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (5) se transformă două funcţii publice de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Trezorerie, ocupată de doamna Buhai Viorica şi doamna Banciu Romana în funcţii publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (6) se transformă două funcţii publice de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Trezorerie, ocupată de doamna Papp Annamaria şi doamna Blidar Marinela în funcţii publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (7) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul Biroului Protecţie Civilă, Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă, ocupată de domnul Manole Ioan în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (8) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Informare Cetăţeni, ocupată de doamna Plaştin Florica în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (9) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Biroului Comunicare, Relaţii Mass-Media, ocupată de doamna Suciu Simina-Andreea în funcţie publică de execuţie de Consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (10) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Dezvoltare Imobile, ocupată de domnul Vărşendan Adrian în funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare, ca urmare a absolvirii examenului de promovare în clasă; (11) se transformă o funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, gradul pro [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă