Aprobarea valorilor actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare locuințe sociale (124 apartamente
Pe scurt
Consiliul Local Turda aprobă valorile actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiții „Reabilitare locuințe sociale (124 apartamente)”. Decizia înseamnă că bugetul și costurile proiectului au fost actualizate și vor ghida finanțarea, contractele și termenele de execuție pentru reabilitarea locuințelor sociale. Pentru locuitori, proiectul vizează 124 apartamente, cu impact asupra zonei vizate de proiect, dar diferențele exacte de costuri sau termene vor fi menționate în Anexa nr. 1 și documentele de implementare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă valorile actualizate ale principalilor indicatori tehnico- economici şi devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare locuinţe sociale (124 apartamente)” înscrisi în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Tineretului, Victoriei.
Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 76 din 2022 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea valorilor actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare locuințe sociale (124 apartamente)”
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.76
din data de 19.04.2022
privind aprobarea valorilor actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici
şi a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții
„Reabilitare locuinţe sociale (124 apartamente)”
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară cu
convocare de îndată din data de 19.04.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Turda,
Cristian-Octavian Matei, cu privire la aprobarea valorilor actualizate ale principalilor
indicatori tehnico-economici și a devizului general actualizat pentru obiectivul de
investiţii „Reabilitare locuinţe sociale (124 apartamente)”;
Având în vedere referatul de aprobare a d-lui primar Cristian-Octavian Matei şi
raportul de specialitate al Direcţiei Strategie şi Dezvoltare Locală - Serviciul Finanţări
Externe și Relaţii Internaţionale, înregistrat cu nr. 11414/15.04.2022;
Ținând cont de avizul favorabil al Comisiilor de specialitate nr. | - pentru buget-
finanţe, prognoze economice şi investiţii, nr. 3 — pentru urbanism şi amenajarea
teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului şi investiţii și
nr. 4 — pentru muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor, culte, minorităţi, ale a Consiliului Local al municipiului
Turda;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. 2, lit. b şi lit. e, alin. 4, lit. d, art. 139,
alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare, precum și ale Regulamentului de organizare și
funcționare al Consiliului local al municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă valorile actualizate ale principalilor indicatori tehnico-
economici şi devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare
locuinţe sociale (124 apartamente)” înscrisi în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art, 2. Începând cu data aprobării prezentei, orice alte prevederi contrare își
încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda,
Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice,
Direcţiei Strategie și Dezvoltare Locală - Serviciul Finanţări Externe și Relaţii
laternaţionale, Serviciului Administraţie Publică Locală, în vederea ducerii la
îndeplinire şi se aduce la cunoștința publică prin afişare la sediul Consiliului Local
Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,
Sârbu Paul Marius
|
|
A A DĂ
VOTURI: pentru 17
împotrivă -
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARU
municipiului
Jr. Mărginean Jena Mihaela
JP,
rit
|
/
d
eneral al
RDA,
ROMÂNIA
Anexa nr.1 Ă
JUDEŢUL CLUJ la Hotărârea nr. ZA | 4 2 pi 247 /
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
cuprinşi în documentaţia tehnico-economică a investiţiei:
„Reabilitare locuinţe sociale (124 apartamente)”
BENEFICIAR: Municipiul Turda
AMPLASAMENT: 1. judeţul Cluj, localitatea Turda, Calea Victoriei nr. 132, bloc L105;
2. judeţul Cluj, localitatea Turda, str. Tineretului nr. 28, bloc ELTRA
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
a) Indicatori valorici:
Valoare totală a investitiei (eligibilă): 4.037.158,55 lei inclusiv TVA,
echivalent a 849.659,80 euro
din care: C+M (total) 2.921.334,57 lei inclusiv TVA,
echivalent a 614.823,65 euro
la curs inforeuro octombrie 2019: 1 euro = 4.7515 lei
b) Indicatori fizici:
1. Pentru bloc L105, Calea Victoriei nr. 132, Turda, judeţul Cluj
NR. | DENUMIRE | UM CANTITATE
1. Cladire reabilitată bucati 1
- suprafata construita reabilitată mp 357
- suprafata construita desfasurata | mp 1785
reabilitată
- suprafata utila reabilitată mp 1076,42
2. Pentru bloc ELTRA, str. Tineretului nr. 28, Turda, jud. Cluj
| NR. | DENUMIRE UM CANTITATE
1. Cladire reabilitată . | bucati Ea ă
- suprafata construita reabilitată a mp 382
_ A suprafata construita desfasurata | mp 1910
reabilitată
- suprafata utila reabilitată mp 1358,31
c) Alti indicatori specifici domeniului de activitate:
e Indicatori de proiect:
Denumire indicator Unitate de masura | Valoare tinta
Persoane care trăiesc în zone urbane | nr. de persoane
unde s-au implementat strategii integrate 57.341*
de dezvoltare locală
m2 3695
Clădiri publice sau comerciale construite compuși din: 1785 m? la bloc L105
| sau renovate în zonele urbane 1910 m? la bloc ELTRA
* întreaga populație a municipiului Turda (conform GHIDULUI SOLICITANTULUI - CONDIŢII SPECIFICE DE
ACCESARE A FONDURILOR ÎN CADRUL APELURILOR DE PROIECTE POR/GAL URBAN TURDA
/2021/9/1/0$9.1, AXA PRIORITARA 9 - SPRIJINIREA REGENERĂRII ECONOMICE ȘI SOCIALE A
COMUNITĂȚILOR DEFAVORIZATE DIN MEDIUL URBAN, PRIORITATEA DE INVESTITII 9.1 - DEZVOLTARE
LOCALĂ SUB RESPONSABILITATEA COMUNITĂȚII (DLRC)
d) Descrierea succinta a investitiei:
Intervenţiile propuse contribuie, prin cele două intervenții, la atingerea obiectivului general al SDL, care
este de reducere a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în ZUM, alături de
îmbunătățirea calității vieţii, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creşterea
economică în teritoriul SDL.
De asemenea, contribuie la atingerea obiectivelor specifice ale Strategiei de dezvoltare locală, respectiv:
OS3 îmbunătățirea condiţiilor de locuire
0S7 Crearea unei imagini pozitive a zonei
În comunităţile din blocul ELTRA de pe str. Tineretului nr. 28 și blocul L105 de pe Calea Victoriei nr. 132 s-a
constat o creștere a numărului de locuitori și o supraaglomerare a locuințelor, precum şi degradarea
acestora. Imobilele au functiunea de locuinte si se compun din 65 de apartamente, respectiv 60
apartamente. Blocurile au balustrade din spaţiul comun distruse, balcoanele prezintă riscul să cadă, iar
blocul ELTRA nu mai are ușă la accesul în bloc. Locuinţele au igrasie, mucegai, izolația nu opreşte
infiltrările de apă, iar subsolul prezintă un grad sporit de insalubritate, cu puternice riscuri de îmbolnăvire,
Obiectivul investiţiilor Reabilitare locuinte sociale Bloc L 105 si Reabilitare locuinte sociale — bloc ELTRA
unor conditii de trai decente consecutiv reabilitarii a 125 de locuinte sociale. Reabilitarea celor 2 blocuri de
locuinte, L105 si Eltra, urmareste si modernizarea si eficientizarea energetica a imobilelor, investitia fiind
cu atat mai necesara si oportuna cu cat obiectivele acesteia corespund strategiei de dezoltare durabila a
municipiului.
Obiectivele preconizate a fi atinse sunt urmatoarele:
bd Reducerea consumurilor energetice prin placarea peretilor exteriori cu un strat de termoizolatie
eficienta, precum si cu straturi termo si hidroizolante la terasele necirculabile;
. Imbunatatirea conditiilor de confort interior prin inlocuirea tamplariei exterioare existente cu
tamplarie termoizolanta;
* Asigurarea protectiei mediului inconjurator prin reducerea emisiilor poluante din atmosfera
ca urmare a reducerii consumului de energie primara folosita la incalzirea apartamentelor si prin
folosirea materialelor prietenoase cu mediul;
. Cresterea duratei de viata si a valorii spatiilor de locuit existente;
. Imbunatatirea aspectului zonelor defavorizate din cadrul municipiului
Mentinerea cladirilor in starea actuala poate conduce in timp la afectarea elementelor structurale si,
implicit, la cresterea costurilor pentru punerea in stare normala de utilizare a acestora. Toti acesti factori
fac necesara si oportuna interventia asupra acestor imobile.
Grupul tinta vizat este de 120 de locuitori din blocul L105 si de 130 locuitori din blocul Eltra, persoane
aflate în risc de sărăcie și excluziune sociala.
e ) Surse de finantare:
- Maxim 98% din cheltuielile eligibile ale proiectelor — Fondul European de Dezvoltare Regională
şi bugetul de stat,
- Minim 2% din cheltuielile eligibile ale proiectelor — suportate de beneficiar (autoritatea publică
locală/parteneriat)
- Cheltuielile neeligibile, daca este cazul, precum şi toate cheltuielile conexe în vederea semnării
contractului de finanţare și implementării proiectului vor fi finantate din bugetul local.
“DEVIZ GENERAL
ELIGIBIL+NEELIGIBIL E
privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitii
REABILITARE LOCUINTE SOCIALE BLOC L 105 si REABILITARE LOCUINTE SOCIALE BLOC ELTRA
(0 o Curs euro:]4.7545 din data:|DECEMBRIE 2021 |
Nr. DENUMIREA CAPITOLELOR ȘI SUBCAPITOLELOR DE |Valoare (fara TVA) TVA să tată
Crt. CHELTUIELI Lei Lei Lei
) 1 2 3 PR
CAPITOL 1 - CHELTIUIELI PENTRU OBTINEREA SI AMENAJAREA TERENULUI Ă o ă
1.1 [Obtinerea terenului 0.00 0.00 0.09
2 TAmenajarea terenului [7700.00 1463.00 "9163.00
13 pumerabrea pentru protectia mediului si aducerea la starea 000 0.00 0.00
| 1.4 |Cheltuieli pentru Telocarea/protectia utilitatilor m 0.00 Ti 0.00 0.00
TOTAL CAPITOL 1 7700.00 1453.00 9163,00
CAPITOL 2 - CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA UTILITATILOR NECESARE OBIECTIVULUI
_ TOTAL CAPITOL 2 | 56100.00 10659.00 ] 66753.00 ]
CAPITOL 3 - CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE SI ASISTENTA TEHNICA
3 [Studii 000 0.00 0.00 —
5 "0.00 000 o |
oo 000 “o |
ERE „Alte studii specifice a IN 0.00 a - 0.00 E 0.00
| a.a |Pocumertati suporti cheltuie penaru obtinerea de avize - 600.00 Ni o | a 600.00
3.3 |Expertizare tehnica cc 9000.06 1719.00 10710.00
| 3.4 erucarea performantei energetice si auditul energetic al 13900.00 2641.00 16541.00
3.5 [Proiectare A o __ 300400.00 57076.00 357476.09 _
3.5.1. Tema de proiectare 0.00 0.00 9.00
ema decree aan 00800 | 30000 1909070
______|3-5+6. Proiect tehnic si detalii de executie 234000.00 44460.00 ___278460.00
3-6 Organizarea procedurilor de achizitie 0.00 0.00 0.00
Î 3.7 |Consultanta _ _ o 160403.00 30476.57 1908739.57
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 152000.00 28880.09 180880.00
37 Zau maner 40300 | 1596.57 | 999957
3.8.1. asistenta tehnica din partea proiectantul Ă Tr 0.0 00. 47600.00
[3811 pe perioada de executie a lucrari soon | 35700.00 |
38.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în | o Ă
programul de control al lucrarilor de executie, avizat die catre | 10000.09 1900.00 11900 00
Inspectoratul de Stat în Constructii | |
[38.2 Dirigentie de santier 0 720900.00 | 7600.00 47600.00
TOTAL CAPITOL 3 567303.00 | 107103,57 674406.57 |
CAPITOL 4 - CHELTUIELI PENTRU INVESTITIA DE BAZA
4.1 [Constructii si instalatii 2338313.00 444279.47 2782592.47
20 lina vele echipamente tehnologie i funcăonale |... 20000.00 _...|— 3800.00 23800.00
4.3 Utilaje si echipamente tehnologice si functionale care 173248.00 32947.12 206165,12
aa. |Recesita, montaj - -. E
i echi tehnologice si functionale
echipa menta de transport _ „9.90 . 9.00 9%
_ _ 175000.00 33250.00 208250.00
e pacorporale m i a 0.00 0.00 0.00
TOTAL CAPITOL 4 ai 2706561,00 514246.59 3220807.59
CAPITOL 5 - ALTE CHELTUIELI!
Organizare de santier 42790.00 8130.10 50920.10
5 5.1.1. - Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii 32790.00 6230.10 39020.10 7
de santier __________ noa oeneeonanarmai 7
5.1.2. - Cheltuieli conexe org. de santier 10090.00 1900.00 11900.00
Comisioane, cote, taxe, costul creditului 9.00 0.00 0.00
pi 2,1. Comisio: i zile afe reditului bancii
id
0 se e ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de _ oo o 0.00 _]
5.2 |5,2.3, Cota aferenta ISC pentru controlul st
amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea 0.00 0.00 0.00
lucrarilor de constructii „ocara =
5, 24. Cota aferenta casei tr a constructorilor. 900
5.2.5. JBxe en: rdul i i auto:
5.3 |cheltuieli Diverse si neprevazute i 428900 | a1491 510391
5.4 [Cheltuieli pentru informare si publicitate 8402.00 1595.38 9998.38
TOTAL CAPITOL 5 55481.00 10541.39 66022.39
CAPITOL 6 - CHELTUIELI PENTRU PROBE TEHNOLOGICE Si TESTE
6.1 [Pregatirea personalului de exploatare 0.09, 0.00 Î 0.00 |
6.2 |probe tehnologice și teste a oo 000| 000
TOTAL CAPITOL 6 0.00 0.00 0.00
TOTAL DEVIZ GENERAL 3393145.00 644013.55 4037158.55
din care C+M 2454903.00 466431.57 2921334.57
Beneficiar/investitor: intocmit:
MUNICIPIUL TURDA ARH, RAZVAN TURCANU
Data elaborare: 15.12.2024“ A A _
Data revizie: 15, i
DEVIZ GENERAL
a Ceuta _ i i
L___ privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitii
REABILITARE LOCUINTE SOCIALE BLOC L 105 si REABILITARE LOCUINTE SOCIALE BLOC ELTRA
pp Curseuro:]4.75125 | din data:[DECEMBRIE2021 |
Ne. DENUMIREA CAPITOLELOR SI SUBCAPITOLELOR DE Valoare (fara TVA) TVA i: ga =
Crt. - CHELTUIELI - Lei Lei Lei
0.00 _ 1.00 200 | 300 O | 4-00
CAPITOL 1 - CHELTUIELI PENTRU € OBTINEREA SI AMENAJAREA TERENULUI _
1.1 [Obtinerea terenului _ 0.00 9.00 9.00
1.2 |Amenajarea terenului ă Ă ” 7458.82 1417.18 ÎN i 8 876.00
luai imenajrea pentru protectia mediului si aducerea la starea i PP II o Do 000
"ia [cheltuieli pentru relocarea/protectiă utilitatilor i 0.00 IN oo | 0.00 -
LL TOTAL CAPITOL 1 o 7458.82 1417.18 8876.00
CAPITOL 2 - CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA UTILITATILOR NECESARE OBIECTIVULUI _
i TOTALCAPITOLZ | 53800.00 | zozaa.00 | 6azaz.00 |
CAPITOL 3- CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE ŞI ASISTENTA TEHNICA _
„3.4 [studii 533 | 0.00 0.00 0.00
oo |
Dig Documentații supori si cheltuieli pentru obtinerea de avize | 2600.00 | 9.06 [] 3600.00 Dă
acorduri si autorizaţii __ |
| 3.3 |Expertizare tehnica 3 9000.00 1710.00 | 10710.00
3.4 Erica performantei energetice si auditul energetic al 13900.00 2641.90 16541.00
"3.5 |proiectare OO | aooqo0.00 | 5707600 | 35747600 J
3 i 0.00 0.00 0.00
000 0.00 0.00
pane „|.Semeeee | sem | _seersoo
53 viera a de calitate a proiectului tehnic si a 16000.00 3040.00 19040.09
|3.5.6. Proiect tehnic și detaliide executie | 23400.00 | 44460.00 | 27846000
Organizarea proceduritor de achizitie _ 0.00 0.00 0.00
Consultanta Da ÎL 160403.00 30476.57 130879.57
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 152000.00 28880.00 180880.00
[3.7.2 Auditul financiar | aaooo | asee57 | se99s7
3,8 |Asistenta tehnica ia 80000.00 | 15200.00 | 95200.00 |
3.8... asistenta tehnica din partea proiectantului | 40000.00 7600.00 47600.00
300 puperioada de eaecutie crai 30000.00 | 570000 | 35700.00
3812 pentru particivarea proieciantului la fazele incluse in o ati
mogsanu! de contrat ai lucralur de executie, avpat de catre 10000.00 1810 00 900.00
Ispectiratii de Sta! in Constructii
[3a2. Dirigentie de santier 40000.00 7600.00 47600.00
TOTAL CAPITOL 3 567303, 00_ 107103.57 674406. 7
CAPITOL 4 CHELTUIELI PENTRU INVESTITIA DE BAZA Ia
41 Î 2254381.,07 428332.40 2682713.47
"Montaj utilaje, echipamente + - zice si functionale, Da [19587.39 _] L__ 3740.60 | 23427.99
43 Utilaje si echipamente tehnologice si functionale care 167833.73 31888.41 199722.44
.. necesita montaj____ aaa ara ja _
Aa Utilaje si echipar nte tehnologice si functionale care nu 0.00 9.00 9.00
IRI necesita montaj si echipamente de transport __ aaa si -
_45_] Dotari aaa L_ 168749.58 32062.42 200812.00
4.6 |Active necorporale _ 0.00 0.00 | 0.00
TOTAL CAPITOL 4 | 2610651.77 L__ 496023.84 _ 3106675.61
CAPITOL 5 - ALTE CHELTUIELI .
Organizare de santier 41453.02 7876.07 49329.09
5 51.1,- Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii 31765.63 E 6035.47 | 37801.10
|de santier ______________ocacae PI i L
5.1.2. - Cheltuieli conexe org, de santier ] 9687.39 _ 1840.60 11527.99
Comisioane, cote, taxe, costul creditului 0.00 ] 0.00 0.09
5.2.1. Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii 9.00 > "] Ă i
finantatoare ______________ oo oo eee -
522. Cota ațerenta ISC pentru controlul calitatii jucrarilor de | 9.00
e
5.2 [5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statulu în a i -
amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea 6.00 0.00 0.00
iucraritar de constructii _______.. |
lconstruire/destiintare __ 9.00 _ „0:00 9.00 _
5.3 |Cheltuieli Diverse si neprevazute a 4289.00 814.91 5103.91 _
5.4 |Cheltuieli pentru informare si publicitate 8402.00 1596.38 9998.38
TOTAL CAPITOL 5 54144.02 1028736 | 64431.38
CAPITOL 6 - CHELTUIELI PENTRU PROBE TEHNOLOGICE SI TESTE D333 _ __
„6.1. |Pregatirea personalului de exploatare __ 9.90 N 0.00 0.00 ____.
6.2 |probe tehnologice siteste a 000 0.00 0.00
TOTAL CAPITOL 6 Da 0.00 0.00 0.09
_ —TOTALDEVIZGENERAL i 3293457.61 | 625072.95 | 3918530.55
“dincare C+M 2367192.31 42976.65 2816958.56 |
Beneficiar/investitor: intocmit:
MUNICIPIUL TURDA ARH, RAZVAN TURCANU
Data elaborare: 15.12. 202,25
Data revizie: 15.04, z0zg d R
DEVIZ GENERAL
NEELIGIBIL.
privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitii
REABILITARE LOCUINTE SOCIALE BLOC 105 si REABILITARE LOCUINTE SOCIALE BLOC ELTRA
Ă E Curs euro:|4.7515 din data:]DECEMBRIE 2021 |
- VITUITE ITICIUSTV”
Nr, DENUMIREA CAPITOLELOR SI SUBCAPITOLELOR DE |Valoare (fara TVA) TVA sa
Crt. CHELTUIELI Lei Lei Lei
o 1 2 3 4
CAPITOL 1 - CHELTUIELI PENTRU OBTINEREA Si AMENAJAREA TERENULUI
1.1 |Obtinerea terenului
Amenajarea pentru protectia mediului si aducerea la starea
initiala _
1 Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor
TOTAL CAPITOL 1 241.18 45.82 287.00
CAPITOL 2 - CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA UTILITATILOR NECESARE OBIECTIVULUI
TOTAL CAPITOL 2 | 2200.00 | aa8.00 | 2628.00 ]
CAPITOL 3 - CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE. si ASISTENTA TEHNICA
31 Studii 000
3 1, Studii de teren __0.00 nl]
E _ 0.00
Ă 3, 1.3. Alte studii specifice | 0.00
32 Documentatii suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize | 9.00
"acorduri si autorizatii ________ _ Aa __Î_ | i _
3.3 |Expertizare tehnica 0.00 0.00 9.90
ți - Fi 77 3 o dia | (i
aa certificarea performantei energetice si auditul energetic ai 0.00 0.00 0.00
cladirilor a e Ă _ =
3,5 |Proiectare 0.00 0.00 0.00
0.00 0.00 0.00
0.00 0.00 0.00 |]
3.5.3, Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a 0.00 0.00 9.00
35.4. documentatii tehnice necesare în vederea obtinerii | 0.90 1 0.00 9.00
avizelor /acordurilor/autorizațiilor PI RI eaoonaull II
0.00 0.00 0.00
Goo | 000 000
9.00 0.00 0.00
3.7 |Consultanta 0.00 0.00 0.00
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții 0.00 0.00 0.90
3.7.2. Auditul financiar _
_38 Asistenta tehnica ,
138.1. asistenta tehnica di partea proiecta
ja 3 1.1 pe perioatia de executie a lucrariloi
[38 1.2. pentru participare proiecta ntuluu la fazele miluse in |
Ipogamul re conrral a! lieranilo) de execute, atat de calie DUC VEuU no
i |ispeeea ralu! de Star sit Constuclii aa DA „Al NI IN
3.8.2, Dirigentie de Santier 0.00 0.00 9.00
TOTAL CAPITOL 3 9.00 0.00 0.00 _
CAPITOL 4 - CHELTUIELI PENTRU INVESTITIA DE BAZA
4.1 [Constructii si instalatii. 83931.93 15947.07 99879.00
imente tehnologice și functionale _ 312.61 59,40 372.01
43 Utilaje si echip nte tehnologice si functionale care 5414.27 1028.71 6442.98
L necesita MONA)____________oonomoona oana ana _.
a4 Utilaje si echlparaente tehnologi functionale care nu 9.09 0.00 0.00
hipamente de transport ceea _
6250.42 1187.58 7438.00
46 |Active necorporale 0.00 0.00 0.00
TOTAL CAPITOL 4 95909.23 18222.75 114131.98
CAPITOL 5 - ALTE CHELTUIELI _
Organizare de santier 1336.98 254,03 1591.01
54 5.1.1. - Lucrari de constructii si instalații aferente organizarii 1024.37 194.63 1219.00
de santier ___. --- EI 9
Cheltuieli conexe org. de santier 312.61 59.40 372.01
Comisioane, cote, taxe, costul creditului 0.00 0.00 0.00
5.2.1, Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii 0.00 0.00 9.00
finantatoare _ _Î.. aaa NI
lucrarilor de 0.00 0.00 0.00
0.090
0.00
0.00 ]
construire/ desfiintare _
5.3 |Cheituieli Diverse si neprevazute 0,00 0.00 0.00
5.4 |Cheituiel; pentru informare si publicitate 0.00 0.00 [eăeiti
TOTAL CAPITOL 5 1336.98 254.03 1591.01
CAPITOL 6 - CHELTUIELI PENTRU PROBE TEHNOLOGICE SI TESTE
61 Pregatirea | personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 E
6.2 |Probe tehnologice si teste 0.00 0.00 0.00
TOTAL CAPITOL 6 0.00 9,00 0.00
TOTAL DEVIZ GENERAL 99687.39 18940.60 118528.00
din ca
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.