ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 151
din data de 30.07.2020
privind modificarea tarifelor practicate pentru activitatea de salubrizare menajeră în
Municipiul Turda
Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedința ordinară din data de
30.07.2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor practicate
pentru activitatea de salubrizare menajeră în Municipiul Turda, proiect elaborat din
initiațiva Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice, avizul comisiei de
specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru buger-finanțe, prognoze
economice, investiții, adresa şi memoriul tehnico-economic cu nr. 355/09.06.2020
înregistrat sub nr. 11630/09.06.2020, transmis de Prival Ecologic Servis SA, precum şi
prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare menajeră,
inclusiv întreţinere spaţii verzi de pe domeniul public, cu nr. 17.440/2011;
Ținând cont de prevederile Ordinului nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor
metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice
serviciului de salubrizare a localităţilor, de prevederile Legii serviciilor comunitare de
utilități publice nr. 51/2006 şi ale art. 6 alin. (1) lit. 1), art. 26, alin. 5 din Legca serviciului de
salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, precum si de prevederile art.6 din Legea 384/2013
privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
31/2013 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu;
Ţinând cont de prevederile OUG nr. 74/17.07.2018, prin care se modifică art. 17, alin
(1) din Legea 211/2011 privind regimul deseurilor, ale Legii nr. 249/2015 privind
modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deseurilor de ambalaje si ale OUG nr.196/2005
privind fondul de mediu;
Potrivit prevederilor Legii nr. 31/2019 din 10 ianuarie 2019 privind aprobarea
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
211/2011 privind regimul deşeurilor, Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a
ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. d, alin. 7, art. 196, alin. 1, lit. a, din OUG
nr. 57/2019 privind Codul administrativ precum și ale Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă modificarea tarifelor pentru prestarea serviciului de salubrizare
menajeră în Municipiul Turda, în sensul creșterii tarifului prin adaugarea “contributiei pentru
economia circulară”, în cuantum de 80 lei pe tonă.
1. La persoane fizice: contribuţia pentru economia circulară în plus: 1.84
lei/lună/persoană.
Tariful total la care se ajunge: 10,69 lei/persoană/lună + 1,841 lei/persoană/lună =
12,53 lei/persoană/lună inclusiv TVA.
2. La persoane juridice: contribuţia pentru economia circulară în plus: 6,25 lei/me
+ TVA.
Tariful total la care se ajunge: 42,39 lei/mc/lună + 6,25 lei/mc/lună = 48,64 lei/mc/lună
la care se adauga TVA în sumă de 9,24 lei /mc.
Art. 2. Tarifele se vor practica începand cu | august 2020.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
municipiului Turda, în termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Institutiei
Prefectului Judeţului Cluj, precum și Direcţiei Tehnice, Direcţiei Economice şi societății
Prival Ecologic Servis SA în vederea ducerii la îndeplinire, şi se aduce la cunostință publică
prin afisare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet
www.primariaturda.ro.
CONTR ASEMNEAZĂ
PREŞEDINTE DESED
Cordiş i /
VOTURI: pentru 16
împotrivă 4 |
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.
Na. (Ali, TEHNICA Aprobat,
4123 014020 Primar,
Cristian avian Matei
RAPORT DE SPECIALITATE
Obiectul proiectului de hotarare il constituie aprobarea de catre Consiliul Local al Municipiului
Turda a modificarii terifelor practicate pentru activitatea de salubrizare menajera in Municipiul Turda prin
modificarea valorii contributiei pentru economia circulara, aplicabila de la 1 Iunie 2020, conform
prevederilor OUG 74/2018
SC PRIVAL ECOLOGIC SERVIS SA „in calitate de delegat (concesionar al serviciului) a inaintat
catre autoritatile locale ale municipiului Turda o solicitare de ajustare a tarifelor pentru prestarea serviciului
de salubritare, motivata de intrarea in vigoare de la 1 Ianuarie 2020 a prevederilor OUG nr 74/2018, pentru
modificarea si completarea Legii 211/2011 privind regimul deseurilor, a Legii 249/2015, privind
modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor din ambalaje si a OUG 196/2005 privind Fondul
pentru mediu.
Extras din OUG 74/2018:
“ANEXA 5 (Anexa 2 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 196/2005)
Valoarea contributiei pentru economia circulara pentru deseurile municipale destinate a fi eliminate prin
depozitare
Anul | Valoarea contributiei pentru
_ | economia circulara (lei'tona)
2020 80
Tinand cont de cele expuse anterior costurile pentru prestarea serviciilor de salubrizare
menajera se majoreaza prin Lege cu 80 lei/tona. Pe cale de consecinta este necesara ajustare tarifului
actual in sensul cresterii acestuia conform memoriului tehnico-economic inaintat de prestator.
Potrivit art. 8 din Ordinul 109/2007, privind aprobara Normelor metodologice de stabilire, ajustare
sau modificare a tarifelor pentru activitatile specific de salubrizare a localitatilor: (/) Tarifele pentru
activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor se stabilesc, se ajustează sau se modifică pe
baza solicitărilor operatorilor, in conformitate cu prevederile elaborate şi aprobate de autoritatea de
reglementare competentă. (2) Operatorul care solicită stabilirea, ajustarea sau modificarea tarifelor
pentru activitățile specifice de salubrizare transmite la autoritatea administraţiei publice locale
următoarele: a) cererea de stabilire, ajustare sau modificare, care conține: tarifele in vigoare, in cazul
ajustării ori modificării, tarifele solicitate şi justificarea propunerii de stabilire, ajustare sau modificare.
Tarifele pentru populaţie, propuse, vor fi determinate cu TVA inclus; b) fişa de fundamentare a tarifului,
pe elemente de cheltuieli; c) memoriu tehnico-economic prin care se justifică oportunitatea stabilirii,
ajustării sau modificării tarifelor; d) alte date şi informaţii necesare fundamentării tarifelor.
Articolul 15 din Ordinul 109/2007 enumera situatiile care pot autoriza o modificare de tarife,
respectiv: (1) Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare pot fi modificate. în
următoarele situații: a) la modificarea majoră a costurilor, determinată de punerea în functiune a unor
utilaje pentru îmbunătățirea calitativă a serviciilor publice de salubrizare şi numai după intrarea în
exploatare a acestora; b) pentru cazurile care conduc la modificarea structurală a costurilor sau a
cantităților ori la modificarea condițiilor de prestare a activității, care determină modificarea costurilor
cu o influență mai mare de 3%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv; c) la modificările determinate de
prevederile legislative care conduc la creşterea cheltuielilor de protecție a mediului și de securitate și
sănătate în muncă.
Consideram ca situatia analizata se incadreaza in prevederile art. 15, alin 1, lit.c, in sensul in care apar
modificari determinate de prevederile legislative care conduc la cresterea cheltuielilor de protectie a
mediului-in speta intrarea in vigoare a prevederilor art. 6 din Legea 384/2013
De asemenea potrivit art. 6, alin 1, lit. | din Legea 101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localitatilor:
(1) Autorităţile administraţiei publice locale au competențe exclusive în ceea ce priveşte înființarea,
organizarea, gestionarea şi coordonarea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuţii
în domeniu: 1) stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele
metodologice elaborate și aprobate de A.N.R.S.C.;
Totodata ajustarea tarifelor se poate face in conformitate cu prevederile art. 11 din contractul de delegare a
gestiunii nr. 17440/2011 prin care se precizeaza faptul ca : “Tarifele se actualizeaza la cererea concesionarului
conform Ordinului ANRSC nr. 109/2007.”
Din documentele prezentate de operator rezulta faptul ca lunar se colecteaza circa 1.244 tone de deseuri
pentru care trebuie achitata taxa impusa de lege de 80 lei/tona.
In memoriul tehico-economic inaintat de operator este prezentat modul de calcul al ajustarii tarifelor.
Solicitandu-se cresterea tarifului atat la persoane fizice, cat si la persoane juridice prin aplicarea noii valori
a contributiei pentru economia circulara, specificata ca pozitie distincta in cadrul facturii, dupa cum urmeaza:
.. La persoane fizice: contributia pentru economia circulara în plus: 1.84 lei/persoana/luna
Tariful total la care se ajunge : 10.69 tei/persoana/luna + 1.84 lei/persoana/luna = 12.53 lei/persoana/luna,
TVA inclus
„La persoane juridice: contributia pentru economia circulara in plus: 6.25 lei/me + TVA
Tariful total la care se ajunge : 42.39 lei/mc/luna + 6.25 lei/mc/luna = 48.64 lei/me/luna + TVA/me =
= 57.88 lei/mc/luna
DIRECTO CUTIV,
Ovidi
2ex. p
Intocmfi:
Sever su
[
REFERAT DE APROBARE
Obiectul proiectului de hotarare il constituie aprobarea de catre Consiliul Local al
Municipiului Turda a ajustarii tarifelor practicate pentru serviciul de salubrizare menajera in
municipiul Turda in baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare nr.
17440/19.12. 2011.
Extras din OUG 74/2018:
“ANEXA 5 (Anexa 2 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 196/2005)
Valoarea contributiei pentru economia circulara pentru deseurile municipale destinate a fi
eliminate prin depozitare:
Anul Valoarea contributiei
pentru economia circulara
(lei/tona)
2020 80
Prin aceasta prevedere legala se introduce obligativitatea platii de 80 lei/tona pentru
deseurile depozitate la depozitul de deseuri.
Modificarea valorii pentru contributia pentru economia circulara impune implicit
necesitatea ajustarii tarifelor actuale in sensul cresterii acestora conform calculelor economice
prezentate de operatorul serviciilor de salubritate anexat.
Ajustarea tarifelor este reglementata in mod expres in Ordinul ANRSC nr.
109/2007 in care se precizeaza la art. 15, alin. 1: “(1) Zarifele pentru activităţile specifice
serviciului de salubrizare pot fi modificate in următoarele situaţii: (...) c) la modificările
determinate de prevederile legislative care conduc la creşterea cheltuielilor de protecție a
mediului şi de securitate şi sănătate in muncă ”.
Luand in considerare art. 6 din Legea 384/2013 care introduce taxa de mediu de 80
lei/ftona consider ca ne incadram in prevederile Ordinului ANRSC 109/2007 si se impune
modificarea tarifului determinata de prevederile legislative care conduc la cresterea cheltuielilor
de protectie a mediului.
Tinand cont de cele prezentate anterior propun spre analiza si aprobare proiectul de
hotarare in forma prezentata, respectiv cresterea tarifului prin introducerea noii valori a contributiei
pentru economia circulara, astfel:
1. La persoane fizice: contributia pentru economia circulara in plus: 1.84 lei/persoana/luna
Tariful total la care se ajunge : 10.69 lei/persoana/luna + 1.84 lei/persoana/luna = 12.53 lei/persoana/luna,
TVA inclus
2. La persoane juridice: contributia pentru economia circulara in plus: 6.25 lei/me + TVA
Tariful total la care se ajunge : 42.39 lei/mc/luna + 6.25 lei/me/luna > 48.64 lei/me/luna + TV A/me =
= 57.88 lei/me/luna
Primarul municipiului Turda,
Cristian Pcetavian Matei
(e SC PRIVAL ECOLOGIC SERVIS S.A.
] ONE
m116
N , STR. REPUBLICII, NR. 24
tă
A V TURDA. JUD. CLUJ
dee 355 /0 Di eget
Y * il
E) Y)
Si
y a
pi
Catre,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA
Stimati Consilieri,
Va aducem la camostiinta ca, incepand cu 1 ianuarie 2020, taxa de mediu, conform
OUG nr 196/2005 sub denumirea de „contributie pentru economia circulara” a fost majorata
cu 170% fata de cea aplicata anterior. Astfel de la 30 lei/tona a crescut la 80 lei/tona de deseu
depozitat, incepand cu data de 01 ianuarie 2020.
Datorita perioadei starii de urgenta, nu am putut depune cererea de indexare mai
devreme de luna iunie. Prin urmare va rugam sa fie aplicata din nou la sfarsitul prestatiei
pentru luna iunie 2020, deci va aparea la acest tarif incepand cu factura aferenta serviciului
prestat pentru luna iunie 2020 cu valoarea majorata asa cum a fost prezentat mai sus.
Cu respe
Cons (gcerea Si „PRIVAL ECOLOGIC SERVIS S.A.
Anexa la adresa nr. 395 10706 2022
EXPUNERE DE MOTIVE SI
MEMORIU TEHNICO-ECONOMIC
pentru ajustarea tarifelor pentru prestarea serviciului de salubrizare
Avand in vedere Ordonantade urgenta a Guvernului nr 196/2005 privind Fondul
pentru mediu de la 1 ianuarie 2020 se introduce contributia pentru economia circulara.
Aceasta este in cuantum de 80 lei/tona de deseu depozitat.
Principala modificare se refera la implementarea principiului economiei circulare, prin
inlocuirea taxei de depozitare cu o contributie pentru economia circulara, ce se va incasa de la
proprietatii ori administratorii de depozite de deseuri municipale. Spre deosebire de vechea
taxa de depozitare (80 fei/tona pentru anul 2017 si 120 lei/tona incepand din 2018), cuantumul
contributiei pentru economia circulara a fost redus la 30 lei/tona pentru anul 2019 si la 80
lei/tona incepand cu anut 2020. Prevederile OUG 74/2018 au intrat in vigoare la data de 19
iulie 2018, cu exceptia celor referitoare la definirea si cuantumul contaventiilor prevazute de
Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a deseurilor, care intra in vigoare la 30
de zile de ia data publicarii actului normativ modificator.
Tinand cont de prevederile Ordinului Presedintelui A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind
aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru
activitatile specifice de salubrizare a localitatilor, precum si prevederile Contractului de
delegarea a gestiunii serviciului de salubrizare menajera nr 17.440/2011, va solicitam sa
aprobati indexarea cu 170%4 a pozitiei tarifare, separata si distincta, la tarifele serviciului de
salubrizare.
Prin Hotararea Consiliului Local nr 59/28.02.2017 au fost aprobate valorile de 2.95
lei/luna/persoana incazul persoanelor fizice, respectib 11.90 lei/metru cub in cazul
persoanelor juridice. Aceste taxe au fost calculate la nivelul a 80 lei/tona de deseu trimisa la
depozitare conform prevederilor art. 6 din Legea 384/2013 privind aprobarea Ordonantei
Guvernului nr. 3182013 pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a
Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu.
_Noile tarife de la 1 iunie 2020 vor fi astfel modificate de la 10.69 la 12.53
lei/persoana/luna in cazul persoanelor fizice, respectiv de la 42.39 lei la 48.64 lei + tva/metru
cub in cazul persoanelor juridice, pentru acoperirea taxei privind implementarea contributiei
pentru economia circulara.
Date informative: pana la ora actuala28.188 de persoane detin contracte de salubritate
valabil incheiate din care: -
- 16.868 persoane — blocuri
- 11.320 persoane — case particulare
- 829 — societati comerciale, persoane fizice autorizate
Cantitati de gunoi colectate sunt de 41.46 tone deseu/zi, circa 1244 tone/luna, asa
cum reiese din tabelele folilor de parcurs anexate precum si din registrul de intrari-
iesiri acces auto al SC Euroconstruct Trading 98 SRL Stejaris, aferent aceleiasi
perioade a anului anterior, respetiv 01.01.2019-31.05.2019.
Director ecă ommic, Și d
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.