30 iulie 2020

HCL 153/2020 Turda adoptată

Instituirea la nivelul Municipiului Turda a unor facilități fiscale în baza O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale

Pe scurt

Primăria Turda aprobă anularea majorărilor de întârziere pentru obligațiile bugetare restante la 31 martie 2020, ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr. 69/2020 privind modificarea Codului Fiscal. Se stabilește o procedură clară pentru eliminarea acelor majorări de întârziere pentru contribuabilii care au datorii către bugetul local la aceeași dată. Hotărârea se comunică prin Secretarul General al municipiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă anularea majorărilor de întârziere în cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local al Municipiului Turda, ca urmare a aplicabilității prevederilor art. XVII din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 153 din 2020 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind instituirea la nivelul Municipiului Turda a unor facilități fiscale în baza O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
153 / 2020
Data
30 iulie 2020
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL HOTARAREA NR. 153 din data de 30.07.2020 privind instituirea la nivelul Municipiului Turda a unor facilități fiscale în baza O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale Consiliul local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.07.2020;, Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind instituirea la nivelul Municipiului Turda a unor facilități fiscale în baza O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei, În temeiul prevederilor art. XVII din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, ale Legii nr.207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, cu modificările şi completarile ulterioare, ale art. 7, alin. 13 din Legea nr. 52/2003, republicată, privind transparența decizională în administraţia publică; Având în vedere referatul de aprobare nr. 14624/17.07.2020 elaborat de Primarul municipiului Turda, d-nul Cristian Octavian Matei şi raportul de specialitate nr. 2510/11/E/$/22.06.2020 al Serviciului Executori Bugetari din cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale; Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 — pentru buger-finanțe, prognoze economice şi investiții, a Consiliului Local al municipiului Turda; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2) şi alin (4), art.136 alin.(1) şi alin (8) si ale art. 196, alin. (1), litera a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă anularea majorărilor de întârziere în cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local al Municipiului Turda, ca urmare a aplicabilității prevederilor art. XVII din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale. Art. 2. Se aprobă Procedura de anulare a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31.03.2020 inclusiv, datorate bugetului local al Municipiului Turda de către contribuabili, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, Direcţiei Economice, în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE w, bu > CONTRASEMNEAZĂ Cordiş Lucia: SECRETARUL GENERAL EN al municipiujti/ TURDA, Jr. Mărginean Elena Mihaela VOTURI: pentru Pa - abţineri - ,/ Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanţi la vot este 21. | / ROMANIA JUD. CLUJ MUNICIPIUL TURDA CABINET PRIMAR NR. (4624 14(%.02. 292 | REFERAT DE APROBARE Obiectul proiectului de hotărâre este reprezentat de aprobarea instituirii unor facilități fiscale prevăzute de art. XVII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscalfsi aprobarea procedurii de acordare a acestora. Conform capitolului II “ Anularea unor obligaţii accesorii” din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, toate categoriile de debitori , persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, pot beneficia de anularea unor obligaţii accesorii, aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii. Potrivit art. XVII din O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale “ Anularea accesoriilor în cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetelor locale” “(1) În cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, datorate bugetelor locale, prevederile prezentului capitol se aplică de către unităţile administrativ-teritoriale, opțional, cu condiția ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local. (2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) consiliul local aprobă şi procedura de acordare a anulării accesoriilor. * Ținând cont de prevederile art. 7, alin. (13) din Legea nr. 52/2003 republicată, privind transparenţa decizională în administraţia publică potrivit căruia “ În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstantelor sale excepționale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedură de urgenţă prevazută de reglementările în vigoare”. Având în vedere cele de mai sus şi Raportul de Specialitate nr. 2.510/11/E/S/ 22.06.2020, întocmit de Serv. Executori Bugetari, din cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, în temeiul prevederilor art. 136 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iniţiez spre aprobare Proiectul de hotarare privind instituirea la nivelul Municipiului Turda a unor facilităţi fiscale în baza O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale. PRIMAR CRISTIAN OCYAVIAN MATEI ROMANIA JUDETUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SERVICIUL EXECUTORI BUGETARI NR. 2.510 /II/E/ S/ 22.06.2020 RAPORT DE SPECIALITATE Obiectul proiectului de hotărâre este reprezentat de aprobarea instituirii unor facilități fiscale prevăzute de art. XVII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscalzsi aprobarea procedurii de acordare a acestora. Consideraţii de fapt: Necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri şi sistemul economic și prin care să se injecteze în economie nu doar bani, ci şi încredere şi spirit mobilizator, disponibilitate de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările şi dificultățile severe pe care întreaga naţiune le traversează, deoarece prin instituirea stării de urgenţă au fost luate măsuri care au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii — persoane fizice întreprinzatori şi societăți de dimensiuni reduse, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei româneşti, ci și a pieţei unice europene, Ţinând cont că majorările de întârziere îngreunează conformarea la plată a obligaţiilor bugetare, în contextul actual al dificultaților financiare cu care se confruntă contribuabilii afectaţi direct sau indirect de criza SARS-CoV-2 şi de la necesitatea susţinerii resurselor financiare atât ale contribuabililor, cât şi ale municipiului Turda pentru asigurarea cheltuielilor, precum şi faptul că în perioada stării de urgență mediul de afaceri s-a confruntat cu o diminuare semnificativă de lichidităţi financiare, ceea ce conduce la dificultatea acestora în a se conforma voluntar la plată, Luând în considerare necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul local al Municipiului Turda, care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolventă, necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-CoV-2 şi evitarea deschiderii procedurilor de insolventă care din perspectiva recuperării creanţelor bugetare sunt ineficiente, În scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul local al Municipiului Turda, considerăm că elementele mai sus menţionate vizează un interes public și constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fapt pentru care se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea aprobării de către Consiliul Local al Municipiului Turda. Consideraţii de drept: 1. art. XVII din O.U.G. nr. 69/14.05.2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2217/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale; 2. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; 3. Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; 4. art. 7, alin. (13) din Legea nr, 52/2003 republicată, privind transparenţa decizională în administraţia publică potrivit căruia “ În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedură de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare” PROPUNEM -aplicarea prevederilor art. XVII din O.U.G. nr. 69/14.05.2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale; -anularea majorărilor de întârziere, pentru plata până la 15.12.2020 a obligaţiilor bugetare principale restante la 31.03.2020 inclusiv, datorate bugetului local al Municipiului Turda; -aprobarea Procedurii de anulare a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.03.2020 inclusiv, datorate bugetului local al Municipiului Turda de către contribuabili. DIRECTOR EXECUTIV ŞEF SERV. EXECUTORI BUGETARI SĂLĂGEAN GABRIELA i-ai AVIZAT ! Ir. CISMAS DAN DIRECȚIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE ANEXA LA H.C.L. NR........ /2020 PROCEDURA de anulare a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31.03.2020 inclusiv, datorate bugetului local al municipiului Turda de către contribuabili Capitolul 1 Dispoziţii generale (1) Prezenta procedură se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, ori instituţii publice. (2) În cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, datorate bugetului local, anularea majorărilor de întârziere se aplică de către unităţile administrativ-teritoriale, opţional, cu condiţia ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local. (3) Prin hotărârea prevăzută la alin. (2) consiliul local aprobă şi procedura de acordare a anulării majorărilor de întârziere. (4) Prin obligaţii bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv se înţelege: a) obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv precum şi obligaţiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare şi data de 31 martie 2020 inclusiv; b) diferenţele de obligaţii bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 martie 2020 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum si diferenţele de obligaţii bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite de organul fiscal local prin decizie de impunere emisă și comunicată până la data aprobării prezentei proceduri, ca urmare a unei inspecții fiscale sau a verificării situaţiei fiscale; c) obligaţiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de organul fiscal sau prin declaraţie de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv; d) alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum şi obligaţiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv. (5) Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la data de 31 martie 2020 inclusiv: a) obligaţiile bugetare pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 martie 2020 inclusiv; b) obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii la data de 31 martie 2020 inclusiv. (6) Sunt considerate restante la data de 31 martie 2020 inclusiv şi obligaţiile de plată care, la 1 această dată, se află în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (5), iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 15 decembrie 2020 inclusiv, înlesnirea la plată îşi pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal. (7) Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (5) lit. b), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea majorărilor de întârziere. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv. (8) Majorările de întârziere aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată şi nu se anulează, dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii. (9) Prevederile prezentei proceduri nu se aplică pentru obligațiile de plata rezultate din raporturi juridice contractuale şi acestea nu sunt luate în calcul pentru acordarea anulării majorărilor de întârziere. (10)Prezenta procedura se aplică pe raza administrativ teritorială a municipiului Turda şi va fi adoptată prin hotărâre a Consiliului Local. Capitolul II Obiectivul și scopul procedurii În perioada stării de urgenţă atât mediul de afaceri cât și populaţia s-au confruntat cu o diminuare: semnificativă de lichidităţi financiare, ceea ce conduce la dificultatea acestora în a se conforma voluntar la plată. De asemenea trebuie avut în vedere faptul că, obligaţiile accesorii constând în majorări de întârziere îngreunează conformarea la plată a obligaţiilor bugetare impunându-se: - necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul local care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă/ insolvabilitate, - necesitatea acordării unor şanse de redresare economică şi evitarea deschiderii procedurilor de insolvenţă / insolvabilitate, care din perspectiva recuperării creanţelor bugetare sunt ineficiente. - maximizarea încasărilor bugetare şi diminuarea arieratelor la bugetul local. -respectarea principiului egalității de tratament şi stabilirea unor criterii nediscriminatorii de acordare a facilităţilor fiscale pentru toţi contribuabilii. Capitolul III Condiţiile şi perioada de aplicare a procedurii (1) Prezenta procedură se aplică de la data intrării în vigoare a hotărârii până la 31.12.2020. Termenul limită de depunere a cererii de anulare a majorărilor de întârziere este data de 15.12.2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. (2)Majorările de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv; b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi majorările de întârziere administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv; c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru 2 perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local; d) debitorul depune cererea de anulare a majorărilor de întârziere după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) - c), dar nu mai târziu de data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. (3) Majorările de întârziere aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă prin care se corectează obligaţiile bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) declaraţia rectificativă este depusă începând cu data de 1 aprilie 2020 până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv; b) toate obligaţiile bugetare principale individualizate în declaraţia rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere inclusiv; c) sunt îndeplinite, în mod corespunzător, condiţiile prevăzute la alin (2) lit. b) - d) (4) Majorările de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 şi stinse până la această data , se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ şi în mod corespunzător condiţiile prevăzute la alin. (2) lit. b) - d). (5) Majorările de întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale sau verificării situaţiei fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei proceduri, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) toate diferenţele de obligaţii bugetare principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din aceeaşi lege; b) cererea de anulare a majorărilor de întârziere se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. În sensul prezentului capitol, prin inspecţie fiscală sau verificare a situaţiei fiscale în derulare la data intrării în vigoare a prezentei proceduri se înţelege acea inspecţie sau verificare pentru care nu s-a comunicat persoanei controlate decizia de impunere până la data i [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala