Pe scurtSe decide completarea anexelor 2, 3, 5 și 6 ale regulamentului TIMPark pentru parcare în Timișoara, actualizând reguli existente despre organizarea și funcționarea sistemului de parcare. Pentru locuitori, înseamnă eventuale modificări privind cum se plătesc sau se gestionează parcările, zonele afectate și termenele de aplicare, conform noilor reglementări aprobate de CL. Se vor aplica corecții în funcționarea parcărilor publice și posibile modificări ale condițiilor de utilizare, cu scopul eficientei și al respectării corecte a regulilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă completarea Anexei 2 - lista străzilor pe care se aplică sistemul de parcare, Anexei 3 - definire zone tarifare, Anexei 5 - subzone tarifare și Anexei 6 - harta, ce fac parte integrantă din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 20/25.01.2022, conform anexelor corespunzătoare la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2024-033327/28.10.2024, al Primarului Municipiului Timișoara- domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 7973/11.10.2024 , întocmit de către Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK;
Având în vedere avizul Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, din data de 29.10.2024 - anexă la raportul de specialitate nr.7973/11.10.2024 ;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, din data de 29.10.2024 - anexă la raportul de specialitate nr. 7973/11.10.2024;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 450/07.12.2021 privind înființarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.20/25.01.2022, privind aprobarea Regulamentului de funcționare al sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara, modificat și completat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 204/24.05.2022 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 309/25.07.2023;
Ținând cont de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, modificată şi completată;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. 2 lit. c) și d) și alin. 7 lit. m) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art.1: Se aprobă completarea Anexei 2 - lista străzilor pe care se aplică sistemul de parcare, Anexei 3 - definire zone tarifare, Anexei 5 - subzone tarifare și Anexei 6 - harta, ce fac parte integrantă din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 20/25.01.2022, conform anexelor corespunzătoare la prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK.
Art.3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
- Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK;
- Mass - mediei locale.
Hotărârea a fost aprobată cu 22 voturi pentru și 3 voturi împotrivă.
Data adoptării
17 ianuarie 2025
Data publicării
30 ianuarie 2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.