· Inițiator: Primar, Dominic Fritz

HCL 3/2025 Timișoara adoptată

Hotărâre privind completarea Anexei V la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 932 din 19.01.2010, încheiat cu operatorul regional AQUATIM S.A, cu lucrări executate de către terți, Maiere Armoniei S.R.L., pe str. Armoniei, CF nr. 447466 și CF nr. 447467

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2025 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
3 / 2025
Inițiator
Primar, Dominic Fritz
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă completarea Anexei V la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă-canalizare, pentru lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare executate subteran de Maiere Armoniei S.R.L. pe strada Armoniei, astfel încât aceste lucrări să treacă în domeniul public al municipiului Timișoara. Pentru locuitori, se clarifică că lucrarea a fost finalizată și finanțată, iar bunul va fi deținut și întreținut de primărie, cu posibile costuri viitoare legate de exploatare, întreținere și eventuale modernizări, conform prevederilor contractuale și legale. De asemenea, se prevede renunțarea la dreptul de proprietate al societății private asupra lucrărilor, trecând în patrimoniul public al municipiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă transmiterea spre administrare și folosință către AQUATIM S.A. a bunurilor înregistrate în evidența mijloacelor fixe ale Primăriei Municipiului Timișoara, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. TMI2024-041808/21.12.2024 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2024-042009/23.12.2024 al Direcției Generale Investiții și Mentenanță, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara; Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 23.12.2024- Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2024-042009/23.12.2024; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere avizul Direcției Economice din data de 23.12.2024 -Anexa la Raportul de specialitate nr. TMI2024-042009/23.12.2024; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi ale Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 277/2009 privind aprobarea delegării serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în Municipiul Timișoara, prin atribuire directă operatorului regional AQUATIM SA Timișoara; Având în vedere prevederile art. 7 și 8 din Contractul de delegare nr. 932 din 19.01.2010 încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară apă-canal Timiș și  AQUATIM SA; Având în vedere H.C.L. nr. 498/19.11.2024 privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara a lucrărilor de extindere rețea de alimentare cu apă și extindere canalizare, prin pozare subterană, executate în Municipiul Timișoara, str. Armoniei, CF nr. 447466 și CF nr. 447467 ce face obiectul renunțării la derptul de proprietate de către societatea Maiere Armoniei S.R.L. şi trecerea acestora în domeniul public al MunicipiuluiTimişoara; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), coroborat cu art. 129 alin. (7), lit. n), respectiv art. 139 alin. (1) și alin. (3)  lit. g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul art. 139 alin. 1 și al art.196 alin. (1) lit. a din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare; Articole Art.1: Se aprobă transmiterea spre administrare și folosință către AQUATIM S.A. a bunurilor înregistrate în evidența mijloacelor fixe ale Primăriei Municipiului Timișoara, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Se aprobă completarea Anexei V la Contractul de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, nr. 932/19.01.2010 încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş şi AQUATIM S.A. care a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 277/2009, cu bunurile cuprinse în Anexă la prezenta. Art. 3: Punerea la dispoziţia operatorului a bunurilor din Anexă se face prin încheierea unui Proces verbal de predare-primire la Contractul de delegare nr. 932 din 19.01.2010. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală Investiții și Mentenanță, Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate UAT, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, respectiv AQUATIM SA. Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:                  - Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş;                  - Primarului Municipiului Timişoara;                  - Structurilor funcționale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;                  - Aquatim S.A.;                  - Mass-media locale;   Hotărârea a fost aprobată cu 24 voturi pentru. Data adoptării 17 ianuarie 2025 Data publicării 30 ianuarie 2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă