26 mai 2022

HCL 176/2022 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E referitoare la aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare al municipiului Slobozia

Denumire
Hotărârea nr. 176 din 2022 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
176 / 2022
Data
26 mai 2022
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al municipiului Slobozia, adunând cadrul de organizare, reguli și responsabilități pentru colectare, transport, tratare și eliminare a gunoiului. Pentru locuitori înseamnă clar cine plătește tarifele, când se poate efectua colectarea, ce zone acoperă serviciul și ce drepturi au cetățenii privind igiena și mediul înconjurător. Practic, stabilește cine administrează serviciul, ce norme se aplică și cum se aplică tarifele și termenele în Slobozia pentru salubritate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al municipiului Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro sapate on AZ e fa A 9/ A jz HOTĂRÂRE JE referitoare la aprobarea Regulamentului Serviciului de salubriz re al nicipivlui Slobozia p Consiliul Local al municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 26 mai 2022, Având în vedere: BI Referatul de aprobare al domnului Primar Soare Dragoş; m Raportul de specialitate ale Serviciului Managementul Serviciilor de Utilităţi Publice, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 49997/2022; Bi Contractul de servicii nr. 116305/13.02.2022 pe baza cărui a fost întocmită Strategia locală cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea serviciului de salubrizare al municipiului Slobozia pentru perioada 2022-2027; m Rapoartele de avizare ale Comisiilor de Comerţ, Prestări-Servicii, Juridice şi de Disciplină, din cadrul Consiliului Local Slobozia; m Proiectul de hotărâre are la bază următoarele prevederi legale: Legea nr. 101/2006, privind serviciul de salubrizare al localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 51/2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, Hotărârea Guvernului nr. 870/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor 2015-2025; Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei - Ministerul Sănătăţii; Ordinul nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor; Ordinul nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor - Autoritatea Naţională de reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului; Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deșeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile periculoase; Hotărârea Guvernului nr. 942/2017 privind aprobarea Planului naţional de gestionare a deșeurilor; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deşeurilor de ambalaje și a OOrdonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu; H.C.L. Slobozia nr. 160/2014, privind atribuirea şi încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare din Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa cu S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. Constanţa, cu modificările și completările Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; ale 1 Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), coroborat cu alin. (7) lit. i), n), alin. (14) şi art. 139 alin. (3) lit. a) şi c) din Codul Administrativ HOTĂRĂȘTE: Art.1. — Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al municipiului Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. - La data adoptării prezentei hotărâri de consiliu local, prevederile HCL Slobozia nr. 17/25.02.2016, se abrogă. Art. 3. — Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei municipiului Slobozia, pe site-ul www.municipiulslobozia.ro. Art. 4. — Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului Municipiului Slobozia, Serviciului Managementul Serviciilor de Utilităţi Publice, în vederea aducerii la îndeplinire. contrasemnează, SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jur. Tudoran Valentin Nr. 176 Din 26.08.2022 ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/21 2.149 Website: https://municipiulslobozia.ro, Email: officeermunicipiulslobozia.ro a Anexa la HCL Slobvozia nr. 176/26.05.2022 REGULAMENTUL serviciului de salubrizare al Municipiului Slobozia CAPITOLUL 1 Dispoziţii generale SECȚIUNEA 1 Domeniul de aplicare ART. 1 (1) Prezentul regulament a fost intocmit conform Ordinului A.N.R.S.C. nr.82/09.03.2015 privind aprobarea Regulamentului —cadru al serviciului de salubrizare al localitatilor. (2) Prevederile acestui regulament se aplică serviciului public de salubrizare a municipiului Slobozia, denumit in continuare serviciu de salubrizare, înființat şi organizat la nivelul municipiului Slobozia pentru satisfacerea nevoilor populției, ale instituțiilor publice şi ale operatorilor economici de pe teritoriul administrativ al municipiului Slobozia. (3) Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind desfăşurarea serviciului de salubrizare, definind modalităţile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului de salubrizare în municipiul Slobozia, indicatorii de performanţă, condiţiile tehnice, raporturile dintre operator şi utilizator. (4) Prevederile prezentului regulament se aplică la proiectarea, executarea, recepţionarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor şi echipamentelor din sistemul public de salubrizare, cu urmărirea tuturor cerinţelor legale specifice în vigoare. (5) Operatorii serviciului de salubrizare, indiferent de forma de proprietate şi de modul în care este organizată gestiunea serviciului de salubrizare în municipiul Slobozia, se vor conforma prevederilor prezentului regulament. ART. 2 Prezentul regulament se aplică următoarelor activităţi de salubrizare: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenite din activităţi comerciale, din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; b) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activități de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; c) organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor; > d) “Gberarea/administrarea staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale şi deşcurilă similare; €) sortarea deşeurilor municipale şi deşeurilor similare în staţiile de sortare; f) măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; _gY'Curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; h) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţii de neutralizare; i) organizarea tratării mecano-biologice a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare; j) administrarea depozitelor de deşeuri şi/sau a instalaţiilor de eliminare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare; k) dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea. ART. 3 Modul de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare trebuie să se realizeze pe baza următoarelor principii: a) protecţia sănătăţii populaţiei; b) responsabilitatea faţă de cetăţeni; c) conservarea şi protecţia mediului înconjurător; d) asigurarea calităţii şi continuității serviciului; e) tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea şi cantitatea serviciului prestat; £) securitatea serviciului; g) dezvoltarea durabilă. ART. 4 Termenii şi noţiunile utilizate în prezentul regulament-cadru se definesc după cum urmează: 4.1. autoritate competentă de reglementare - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.; 4.2. biodeşeuri - conform definiţiei din anexa nr. | la OUG 92/1908.2022 privind regimul deşeurilor, 4.3. compost - produs rezultat din procesul de tratare aerobă şi/sau anaerobă, prin descompunere microbiană a componentei organice din deşeurile biodegradabile colectate separat supuse compostării; 4.4. colectare - conform definiţiei prevăzute în OUG 92/1908.2022 4.5. colectare separată - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 laO0UG 92/1908.2022 , republicată; 4.6. curăţarea zăpezii/gheţii - operaţiunea de îndepărtare a stratului de zăpadă sau de gheaţă depus pe suprafaţa carosabilă şi pietonală, în scopul asigurării deplasării vehiculelor şi pietonilor în condiţii de siguranţă; 4.7. curăţarea rigolelor - operaţiunea de îndepărtare manuală sau mecanizată a depunerilor de noroi, nisip şi praf de pe o porţiune de 0,75 m de la bordură spre axul median al străzii, urmată de măturare şi/sau stropire; 4.8. depozit - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. | la Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; 4.9. deratizare - activitatea de stârpire a rozătoarelor prin otrăvire cu substanțe chimice sau prin culturi microbiene; 4.10. deşeu - orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul le aruncă ori are intenţia sau obligaţia să le arunce; 4.11. deşeuri biodegradabile - deşeuri care suferă descompuneri/ anaerobe Sau aerobe, cum ar fi deşeurile alimentare ori de grădină, şi care poti fi-y lorific; material; E SI 4.12. deşeu cu regim special - deşeu ale cărui manipulare, colectâr depozitare se supun unui regim reglementat prin acte normative în vedetea efectelor negative asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor şi asupra mediului înconjurător; 4.13. deşeuri din construcţii provenite din locuinţe - deşeuri generate din activităţile de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor; 4.14. deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerințele definiţiei de deşeu, exclusiv deşeuri de producţie; 4.15. deşeuri menajere - deşeuri provenite din gospodării/locuinţe, inclusiv fracțiile colectate separat, şi care fac parte din categoriile 15.01 şi 20 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare; 4.16. deşeuri municipale - deşeuri menajere şi deşeuri similare, inclusiv fracțiile colectate separat; 4.17. deşeuri periculoase - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la OUG 92/1908.2022; 4.18. deşeuri de producţie - deşeuri rezultate din activităţi industriale, ce fac parte din categoriile 03 - 14 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare; 4.19. deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri; 4.20. deşeuri reziduale - deşeurile nevalorificabile colectate separat, inclusiv cele rezultate în urma proceselor de tratare, altele decât deşeurile reciclabile; 4.21. deşeuri de origine animală - subproduse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, cadavre întregi sau porțiuni de cadavre provenite de la animale; 4.22. deşeuri similare - deşeuri provenite din activităţi comerciale, din industrie şi instituţii care, din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei, sunt comparabile cu deşeurile menajere, exclusiv deşeurile din producţie, din agricultură şi din activităţi forestiere; 4.23. deşeuri stradale - deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, de la animale, din depunerea de substanţe solide provenite din atmosferă; 4.24. deşeuri voluminoase - deşeuri solide de diferite provenienţe care, datorită dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare, ci necesită o tratare diferențiată faţă de acestea, din punct de vedere al preluării şi transportului; 4.25. deţinător de deşeuri - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la OUG 92/1908.2022 4.26. dezinfecţie - activitatea de distrugere a germenilor patogeni cu substanţe specifice, în scopul eliminării surselor de contaminare; 4.27. dezinsecţie - activitatea de combatere a artropodelor în stadiul de larvă sau adult cu substanţe chimice specifice; 4.28. eliminare - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la OUG 92/1908.2022 4.29. gestionarea deşeurilor - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 10UG 92/1908.2022 , 4.30. gură de scurgere - componenta tehnică constructivă a sistemului de canalizare prin care se asigură evacuarea apelor pluviale; 4.31» iCinerare - operaţia de tratare termică a deşeurilor, cu sau fără recuperare de energie, realizată în instalaţii care respectă legislaţia în vigoare privind incinerarea deşeurilor;/ -4.32* instalaţie de incinerare - orice instalaţie tehnică fixă sau mobilă şi echipamentul destinat tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate, al cărei randament energetic este egal sau mai mare decât minimul prevăzut în anexa nr. 3 la OUG 92/1908.2022. 4.33. indicatori de performanță - parametri ai serviciului de salubrizare, realizaţi de operatorul de servicii, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriţi la nivelul operatorului; 4.34. licenţă - actul tehnic şi juridic emis de A.N.R.S.C., prin care se recunoaşte calitatea de operator al serviciului, precum şi capacitatea şi dreptul de a presta una sau mai multe activităţi ale acestuia; 4.35. măturat - activitatea de salubrizare a localităţilor care, prin aplicarea unor procedee manuale sau mecanice, realizează un grad bine determinat de curăţare a suprafeţelor de circulaţie, de odihnă ori de agrement ale așezărilor urbane sau rurale; 4.36. neutralizare a deşeurilor de origine animală - activitatea prin care se modifică caracterul periculos al deşeurilor de origine animală prin procesare, incinerare/coincinerare, transformarea lor în produse stabile biologic, nepericuloase pentru mediul înconjurător, animale sau om, respectiv activitatea de îngropare a acestora; 4.37. producător de deşeuri - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la OUG 92/1908.2022 4.38. reciclare - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la OUG 92/1908.2022 , 4.39. reţetă - ansamblu de specificaţii care descriu materialele utilizate pentru o anumită operaţiune pe sortimente, cantităţi, concentraţii ale soluţiilor pentru o anumită operaţiune de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie şi un anumit tip de obiectiv; 4.40. salubrizare - totalitatea operaţiunilor şi activităţilor necesare pentru păstrarea unui aspect salubru al localităţilor; 4.41. sistem public de salubrizare - ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, construcţiilor şi terenurilor aferente prin care se realizează serviciul de salubrizare; 4.42. sortare - activitatea de separare pe categorii şi stocare temporară a deşeurilor reciclabile în vederea transportării lor la operatorii economici specializaţi în valorificarea acestora; 4.43. spălarea străzilor - activitatea de salubrizare care se execută mecanizat, cu instalaţii speciale, folosindu-se apa, cu sau fără soluţii speciale, în vederea îndepărtării deşeurilor şi prafului de pe străzi şi trotuare; 4.44. staţie de transfer - spaţiu special amenajat pentru stocarea temporară a deşeurilor, în vederea transportării centralizate a acestora la o staţie de tratare; 4.45. stropitul străzilor - activitatea de salubrizare, care constă în dispersarea apei pe suprafeţele de circulaţie, indiferent de natura îmbrăcămintei acestora, pe spaţiile de odihnă şi de agrement, manual sau mecanizat, cu ajutorul unor instalaţii specializate, în scopul creării unui microclimat favorabil îmbunătăţirii stării igienice a localităţilor şi evitării formării prafului; 4.46. tratare - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la OUG 92/1908.2022 4.47. tratare mecano-biologică - tratarea deşeurilor municipale colectate în amestec utilizând operaţii de tratare mecanică de separare, sortare, mărunţire, omogenizare, uscare şi operaţii de tratare biologică prin procedee aerobe și/sau anaerobe; 4.48. tobogan - jgheab sau tubulatură folosită drept mijloc de transport. prin alunecare a deşeurilor; | E 4.49. utilizatori - conform definiţiei prevăzute în Legea serviciilor comunităre utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare; & 4.50. valorificare - conform definiţiei prevăzute în anexa nr. 1 la.0UG 92/1908.2022 ; 4.51. vector - organism (insectă, rozătoare) care răspândeşte un parazit, un virus sau germeni patogeni de la un animal la altul, de la om la om ori de la animale la om. ART. 5 (1) Serviciul de salubrizare se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de colectare şi transport al deşeurilor, formează sistemul public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare sistem de salubrizare. (2) Sistemul de salubrizare este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional, care cuprinde construcţii, instalaţii şi echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, precum: a) puncte de colectare separată a deşeurilor; b) staţii de transfer; €) staţii de tratare mecano-biologică; d) staţii de producere compost; €) staţii de sortare; £) baze de garare şi întreţinere a autovehiculelor specifice serviciului de salubritate; 8) depozite de deşeuri; h) incineratoare. ART. 6 Operatorul serviciului de salubrizare trebuie să îndeplinească indicatorii de performanţă, anexa a caietul de sarcini al serviciului şi a contractul de delegare a gestiunii serviciului, aprobaţi de consiliul local. SECȚIUNEA a 2-a Accesul la serviciul de salubrizare ART. 7 (1) Toţi utilizatorii, persoane fizice sau juridice, de pe teritoriul municipiului Slobozia, au garantat dreptul de a beneficia de serviciu de salubrizare. (2) Utilizatorii au drept de acces, fără discriminare, la informaţiile publice privind serviciul de salubrizare, la indicatorii de performanță ai serviciului, la structura tarifară şi la clauzele contractuale. (3) Operatorul serviciului de salubrizare este obligat ca prin modul de prestare a serviciului să asigure protecția sănătăţii publice utilizând numai mijloace şi utilaje corespunzătoare cerinţelor autorităţilor competente din domeniul sănătăţii publice şi al protecţiei mediului. (4) Operatorul serviciului de salubrizare este obligat să asigure continuitatea serviciului conform programului aprobat de autorităţile administrației publice locale, cu excepția cazurilor de forță majoră vor fi menţionate în contractul de delegare sau în hotărârea de dare în administrare a serviciului. RI “SEOȚIUNEA a 3-a / Docu chtaţia tehnică ARTI 8) (1) „Prezentul regulament stabileşte documentaţia tehnică minimă pentru toţi operatorii care asigură serviciul de salubrizare. (0) Regulamentul stabileşte documentele necesare exploatării, precum şi modul de întocmire, actualizare, păstrare şi manipulare a acestor documente. (3) Detalierea prevederilor prezentului regulament privind modul de întocmire, de păstrare şi reactualizare a evidenţei tehnice se va face prin proceduri de exploatare specifice principalelor tipuri de instalaţii. ART. 9 (1) Fiecare operator va avea şi va actualiza, în funcţie de specificul activităţii de salubrizare prestate, următoarele documente: a) actele de proprietate sau hotărârea de dare în administrare a serviciului. b) planul cadastral şi situaţia terenurilor din aria de deservire; c) planurile generale cu amplasarea construcţiilor şi a instalaţiilor aflate în exploatare, actualizate cu toate m [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă