HCL 169/2017 Reșița adoptată
Darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri și terenuri),aparținând domeniului public de interes local,în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reșița,precum și punctele termice,respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile,către unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reșița
- Denumire
- Hotărârea nr. 169 din 2017 a Consiliului Local Reșița
- Emitent
- Consiliul Local Reșița
- Număr
- 169 / 2017
- Data
- 25 iulie 2017
- Localitate
- Reșița, județul Caraș-Severin
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri şi terenuri), aparținând domeniului public de interes local, în care își desfăşoară activitatea unităţile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reșița precum și punctele termice, respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile, către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reşiţa, conform Anexei nr, 1 care face parte din prezenta hotărâre
Documente
Text
ROMANIA
JUDEȚUL CARAS-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA ur. 169
din 25.07.2017
privind darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri şi terenuri),
aparţinând domeniului public de interes local, în care îşi desfăşoară activitatea
unitățile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reşiţa precum
şi punctele termice, respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile, către unităţile de
învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reşiţa
Consiliul Local al Municipiului Reșița întrunit în şedinţa ordinară din data de
25.07.2017;
Având în vedere expunerea de motive a domnului Primar Popa loan şi Raportul de
specialitate al Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport si Culte, precum şi
rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
Luând în considerare H.C.L. nr. 105/2014 privind aprobarea Regulamentului-cadru
de închiriere a spaţiilor disponibile excedentare şi terenurilor din unităţile de învățământ
preuniversitar de stat de pe raza teritorial-administrativă a municipiului Reşiţa, modificată şi
completată;
În baza prevederilor art.20, alin.(1), coroborate cu prevederile art.112, alin.(2) din
Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare art. 858 şi următoarele, art. 866 — 870 din Legea nr. 287/2009
republicată, privind Codul civil, cu modificările Și completările ulterioare;
Ţinând cont de art.136 alin (1) din Constituţia României;
Văzând Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi
completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 9, art. 13, art.14 Și art. 19 din Legea nr.307/2006 privind
apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin.(1), alin.(2), lit.”c”, alin.5 lit,%a” precum şi ale,
art.45 alin (3), art.49 art.115 alin. (1) lit.”b”, alin.(3), art.119, art.120, art.123 alin.(1) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂREŞTE:
Art.1 Se aprobă darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri şi terenuri),
aparținând domeniului public de interes local, în care își desfăşoară activitatea unităţile de
învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reșița precum și punctele termice,
respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile, către unităţile de învăţământ preuniversitar
de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reşiţa, conform Anexei nr, 1 care face parte
din prezenta hotărâre.
Art.2 Unităţile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reşiţa
au dreptul de a încasa o cotă-parte de 50% din veniturile obținute prin închirierea imobilelor
pe care le au în administrare,
Art.3 Se aprobă modelul contractului de administrare, conform Anexei nr.2, parte
integrantă a prezentei hotărâri,
Art.4 Predarea-primirea imobilelor menţionate la art. se va realiza pe bază de
proces-verbal de predare-primire încheiat între Municipiul Reşiţa şi unităţile de învăţământ,
Art.5 Se împuterniceşte Primarul municipiului Reşiţa, Direcţia Generală Învăţământ,
Cultură, Tineret, Sport si Culte și Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane să
semneze contractul de administrare prevăzut în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre şi procesele
verbale de predare-primire a imobilelor din Anexa 1 la prezenta hotărâre,
Art.6 Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primăria
Municipiului Reşiţa, Direcţia Generală Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport si Culte, Direcţia
Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane cât şi unităţile de învățământ preuniversitar de
stat de pe raza municipiului Reşiţa.
Art.7 Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin;
- Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate Resurse Umane;
- Direcţia Generală Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport si Culte;
- Unităţiilor de învăţământ preuniversitare de pe raza Municipiului Reşiţa.
- Furnizorii de utilităţi publice (E-ON Energie România S.A., S.C. Enel Energie S.A,
S.C, Aquacaraş S.A).
_ CONTRASEMNEAZĂ
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, RETAR,
BUCU APLAN-CORNEI,
mr
i Eseveaii
SL LU Sef
pere
VOT Et9E
FiISSE_„21od TENE ” eleIZeuuire) e[e55$ 91
IN|NOPNASU0
Sepee u 49 p99/Yy €e Ju LD L107/6LE€y TÂISOY, EIN A UeTeII.%9139109,[ [noor] 6
vL0c/£908€ "TDH UŢ ESTuLo Uoog 9p e[e05$
£107/9£10Y T98$ [EULION UIeISoag 12 Pitirpee)
SIN UL) ȚNI0ȚIapur -
U! Iye 95-p1s1xo AN LI "20 ŢeULION UIeI30Ig No jTUrpeIn)
VLO7/poc8e S "10 ŢRULION UIBISOLZ No eNurpere)
VLOZ/ELO8£ £ "IU ŢeUIION UreiSorg no tirmpere)
PLOZ/4109€ T"IU [EULION UIeISOLA NO PjIUIpeIe)
VLOZ/9109£ "Iu MSIm[oid UreaSoag 19 ejurperr)
PLOT/LZp9£ N98$ EIPUILId Le0aŞ
9107/98vs€ S'IU gerzeuuur) e[eoo$
PLOZ/6yI8€ [Iu reizeunae) eJRoo$
L107/0ST18€ PÂISS,, ZIBIL IDIAOUODELI“ jeDOHEN [nr5e09 8
1107/061SE PÂSOI „» einzd UrdesZziry ap [n557] L
LI0Ț/E8ccy LÂISSI 1SHdeg 0120J08[ |nsor1 9
VOZSE Ju 49 J9lluld E22Yy yz| lu 15 L107/88s7y ENS9I Ouro |. 33709 | E
9107/71s0P 9X9uy
L10T/88S8£:/107/£6v€p
ININJ09NASUOY | L107/0S0ZP:y107/1891
SEee Ju 429 PS9IV £E '1U LO | L107/70/1p'2107/7bP91 ejISoy rreSergO arutţo, [ni5a]09 | pp
9107/7Is0p axsuy
9107/6SL0v:9107/y761£ a dio9
Vezs€ "lu 49 NUUNS E99iy 6Z -u 19 S10€/LEpo€ D d109
9107/0£e8€ a dio9
L107/90bs€ V dz09 eÎSox7,„2perjei 2soazA““ peuorțeN ni3a10) | £
Lesee Ju 49 9107/683L£ | Ueuol “Garg ȚeuroN ure1Sozq no ejnuperey
I9x20Siuul | Ve[NQeŢUI 3958 ON | IN100pA 'Serq ȚeuoN ure1801g n9 einnprzre)
"Hs ad ap YeIngeșur 9s0 NN INOOW RIZUILId BIeOO$
|nţusuueduoe S107/67P9€ BIEN INJPOCI Bound pe0o$
JEJOISUEI | EZNI | Inp-a 28 u 19 LIOT/1€S€€ iso „nosaţe uere1L“ jeuoieN [n13aţo3 z
Obic€ Ju 49 | SenuBizw esa ez iu 15 LLOZ/86S1V tiiSsă_UJNOW Inpnyeuegi Țe SHnOIooA jn13aj03 |
EEz]
XD AN IANUS, Pung XD "UN BEPUOALE LIN7ANIIS gorpuant așenpeuosiad no 1UgIDgĂZAUL 9p 99Eun | “IN
LlOT 1008/9712 "TOH uțad greqozde ețisoy mynrdioruntu ezea ad op 1eys1AŢunaId șrzurgje Aug 5p JoȚeun e1SrŢ
ŢIU exsuy
1/7 FO:SŢIGIT-a To e
C91eJANOE EJECSgJsep 15| aJeo uj 'v's eso NON '9'S esejaudoud ul șejye jnjqotui ae; |
A
XVZSAUGAMa eueung
“jagurzieauy op Henan
IUopIAgă pomreduro-)
A
JOUYĂ EIEOLIEIA EJSNOŢ EUEPRIA
“punipy 10791
VOIDVA euenr[
TEI9U2£) 10723.01
“esa „ouawes' uGunieid ueiBoig no BIUIPEIO
LQIE0L |oyusza.d ejiapana.d e| sp aljdeoxe :230N
YIOZ/ON-1D-9sS1€
“POIO5AC“ [2ULION UeIS0Ig ejturpeIe)
Otee '1u 49 | SenuGIz esaivy ez u 19 9107/S79£ LÎISOI „OIODOUId“* eXIION ureSozg no tTUIpeio) | 07
LiISoy
Ope€ Ju 49 | SeuuGigW eoaiv ez '1u 19 PLOZ/IvELE «I]9I2OS 2312017“ NSunţarq urerSozg no erupe) | 61
“eȚISS
ATA. Țrr52100 cazati
up mpuunugo Țnoyred
2] BIJE OS-BIS7X9 IN [L'2U ŢEUION UILISOII DO ZĂTUIPeI)
Y107/096L£ 8-18 [EUION taez3oxd 119 PjIUIpeie)
VLOȚ/9S09s L'XU ȚeULON UreISoIg no Pirurpeio)
IADN Igoudorq EjISOX „OIU9UI9S“ USunȚod DIeI801d N0 EjNUTpeIr) 81
ÂISON „EJEUNUIȚAL
S107/c1€9€ i PAPIQUNC“ NSUNȚAId UIe1301A no ejrpeo | 41
zirsoy
S107/W809€ “„PIUd PIDA “Sumer urerSozd no tipe) | 9[
S107/S688€ | are [NȚea ŢEuON UrzioI no trupe
S1OȚ/£S09E | PI EX ONTIEULION UIeISOIg No irurpeie) FÎISOA *,AeOBULIOI
SI 07/s99s€/6995£ NULŢed“ MSUNJAId WEISOIA No CNIIPRIr) SI
Obe€ iu 49 | SeuuBIeW esa €7 lu 19 9LOZ/ZEP9E vfiSoNI 620 gjefZeuruȚD epeose | ŞI
PAOIBĂ, [PULION UIeIBOIg N FŞNIPRI
9107/17E8€ PAOIBĂ BIeUIIIA 2Ț209$
1 100/£S6££ PIISOX 8 “Iu gerzeuune) geo | gi
PLOT/POOLE | INISPuitorid““ ŢEULION Ure iSoad îl EȘIUIpeID elis LIU pjelzeutuit) ej205$ | Zi
IGEE'u 49 JOȚIUEUIOI "IS OSI LO VLOZ/PLEEE ȘISOI TIU pețzeuturi) ejeoo$ | 1Î
Anexa nr.2
la H.CL. nr.1 09%25. 0.2017
CONTRACT DE ADMINISTRARE
Incheiat astazi
|. PARTILE CONTRACTANTE
Municipiul Resita cu sediul in Reșița, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1A, județul Caraș-
Severin, reprezentat de d-nul loan Popa — Primarul municipiului Reșița, in calitate de proprietar,
pe de o parte
si
Unitatea de Învatamant cu sediul in,
> Teprezentata prin Director
si Contabil/Contabil-Șef in calitate de
administrator pe de alta parte,
In temeiul Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011 si a HCL nr. / s-a incheiat prezentul
contract de administrare
1. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art, 1 Obiectul contractului il constituie darea in administrare pe perioada determinata, a terenului
si cladirilor in care isi desfasoara activitatea Unitatea de Invatamant
situata in , str.
precum și imobilul construcție
punct termic (PT) înscris în C.F. nr, __ nr. Top > respectiv CT-urile care deservesc
aceste imobile (acolo unde este cazul), exclusiv sistemele/instalaţiile de încălzire situate în incinta
clădirilor.
Art. 2 Administratorul se obliga sa utilizeze bunurile incredintate spre administrare în mod exclusiv
pentru asigurarea procesului didactic. Predarea-primirea bunului se va consemna in procesul verbal
de predare-primire.
III. DURATA CONTRACTULUI
Art, 3 Prezentul contract întră în vigoare de la data semnării acestuia de ambele părți şi încetează la
31 decembrie 2017.
IV. OBLIGATIILE PROPRIETARULUI
Art. 4 Proprietarul se obliga:
a) sa predea unităţii de învățământ » in vederea
administrarii, bunurile menţionate la art. 1 in baza unui proces verbal de predare-primire;
b) sa stabileasca anual lista investitiilor, lucrarilor de reparatii capitale ce urmeaza a se realiza;
c) sa organizeze licitatii publice sau cereri de oferte pentru lucrarile de investitii si reparatii capitale
aprobate, asigurand finantarea si Supravegherea executiei lucrarilor;
d) sa asigure finantarea lucrărilor de reparaţii capitale si investitii aferente imobilelor proprietate a
Municipiului Resita si aflate in administrarea unitați de invatamant;
c) sa participe la receptia lucrărilor de investitii şi reparaţii capitale consemnand finalizarea acestora
in procese verbale de receptie;
£) să asigure plata cheltuielilor necesare pentru obtinerea autorizatiilor si a avizelor legale necesare
functionarii unitatii de invatamant,
8) la incetarea contractului să preia imobilul în starea in care a fost transmis si, dupa caz, cu
imbunatatirile aduse.
h) proprietarul va asigura mentenanța sistemelor/instalaţiilor de încălzire aferente imobilelor date în
administrare, precum și reparaţii curente şi capitale a acestor sisteme/instalaţii, respectiv
supravegherea și exploatarea cu personal autorizat a centralelor termice care deservesc clădirile
unde își desfăfoară activitatea unitatea de învățământ
i) recepţia lucrărilor va fi efectuată de către o comisie formată din reprezentantul unității de
învățământ şi reprezentanții proprietarului,
J) în cazul funcționării defectuase a sistemelor/instalaţiilor de încălzire sau a unor avarii la acestea,
la solicitarea/sesizarea administratorului, proprietarul se obligă să asigure lucrările de intervenţii şi
reparații necesare acestora. Solicitarea/sezizarea unităţii de învățământ poate fi formulată verbal în
situaţii urgente, şi în scris. În cazul solicitării/sesizării verbale, unitatea de învățământ va formula
solicitarea/sesizarea și în scris şi o va transmite proprietarului, de îndată.
V. OBLIGATHLE ADMINISTRATORULUI
Art, 5 Administratorul se obligă:
a) sa preia in administrare imobilele ce fac obiectul prezentului contract pe baza de proces-verbal de
predare-primire;
b) sa asigure administrarea curentă a imobilelor preluate în condiţiile prezentului contract şi sa
asigure plata cheltuielilor cu utilitatiile (apa, canal, enel, gaz, salubritate etc.);
c) sa asigure coordonarea procesului de obtinere a autorizatiilor si a avizelor legale necesare
functionarii unitatii de invatamant;
d) sa mentina in siguranta de exploatare imobilele si sa aduca la cunostinta proprietarului orice
tulburare produsa de o terta persoana,
e) să aducă Ja cunoștința proprietarului orice situație care aduce atingere stării tehnice a imobilelor,
din punctul de vedere al siguranţei în exploatare;
Î) să sesizeze proprietarului, de îndată, orice situaţie de funcționare defectuasă a
sistemelor/instalaţiilor de încălzire sau apariţia unor avarii la acestea, în condițiile prevăzute la art. 4
lit. ));
8) sa foloseasca bunurile incredintate in administrare potrivit destinatiei prevazute in art. 2;
administratorul 'se obligă sa nu schimbe destinatia bazei materiale a institutiilor si unitatilor de
invatamant preuniversitar de stat. Schimbarea se poate face de catre autoritatile administratiei
publice locale, numai cu avizul conform al Ministerului Educatiei Naţionale si Cercetarii Ştiinţifice.
In caz contrar, actele de schimbare a destinatiei bazei materiale sunt nule de drept, iar fapta
constituie infractiune si se pedepseste conform legii penale. |
h) se obliga ca pe toata durata administrarii sa pastreze in bune conditii bunurile incredintate, sa nu
ie degradeze sau deterioreze;
i) administratorul raspunde de distru Berea totala sau, pârtiala a bunurilor incredintate care s-ar datora
culpei sale;
Î) sa raspunda de pagubele pricinuite de incendii; daca nu va dovedi ca incendiul a provenit din caz
fortuit, forta majora sau defect de constructie, ori prin comunicarea focului de la o cladire vecina;
k) orice lucrari de modernizare si consolidare a imobilelor date în administrare din fonduri
exirabugetare se efectueaza in spatiu numai cu acordul sau avizul prealabil al proprietarului si intra
de drept in proprietatea municipiului Reşiţa; lucrarile executate se vor receptiona cu proces — verbal
si termen de garantie de catre reprezentantii unitatii de invatamant;
1) are obligatia sa permita accesul proprietarului in spatiul incredintat ori de cate ori acest lucru este
necesar pentru a controla bunul incredintat si starea acestuia;
m) la incetarea contractului, administratorul este obligat sa restituie bunul cel putin in aceeasi stare
in care l-a primit conform celor descrise in procesul verbal de predare-primire incheiat la data
perfectarii contractului, situatie ce va fi consemnata intr-un proces verbal;
n) sa achite impozitele si taxele prevazute de lege, daca este cazul;
0) sa incheie contracte ferme cu furnizorii de utilitaţi respectiv cu prestatorii de servicii si sa
respecte obligatiile asumate prin contracte. Repararea oricarui prejudiciu pe care administratorul il
Va cauza acestora revine in exclusivitate administratorului;
p) monitorizeze consumurile privind utilitatile si sa asigure plata acestora in limita bugetului
aprobat;
1) sa respecte Regulamentul cadru de închiriere a spaţiilor disponibile excedentare din unităţile de
învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reșița aprobat prin HCL nr. 105/2014
modificată și completată, care se aplică în mod corespunzător, precum si tarifele si taxele aprobate
de catre Consiliul Local al Municipiului Resita,
8) sa prezinte propunerile de reparatii capitale, consolidare, extindere si modernizare proprieterului
in functie de situatia din teren si sa raspunda in nume propriu in litigiile referitoare la dreptul de
administrare,
t) în cazul în care administratorul încheie contracte de închiriere a bunurilor date în administrare,
acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte de 50%, respectiv obligaţia de a vira către
proprietar diferența de 50%,
VL INCETAREA ADMINISTRARII
Art. 6 Contractul inceteaza prin:
a) prin vointa unilaterală a proprietarului, exprimata prin notificarea prealabila a administratorului
cu cel putin 30 de zile inainte;
b) desfiintarea titlului proprietarului; proprietarul nu este raspunzator de schimbarea regimului
juridic al imobilului ca urmare a unor reglementari legale adoptate dupa semnarea prezentului
nici-un fel de despagubiri de la proprietar;
c) piin revocare daca administratorul nu-si exercita drepturile si obligatiile ce deriva din prezentul
contract,
d) la incetarea contractului de administrare din orice cauză, administratorul se obliga sa restituie
proprietarului bunurile administrate în mod gratuit si libere de orice sarcini,
e) la incetarea contractului de administrare din alte cauze decat ajungere la termen, excluzand forta
majora si cazul fortuit, administratorul este obligat sa asigure continuitatea administrarii bunului in
conditiile stipulate in coniract, pana la preluarea acestora de catre proprietar,
VII . RASPUNDEREA CON TRACTUALA
Art, 7 — Pentru nerespectarea obligatiilor asumate prin prezentul contract, partea in culpa răspunde
față cealalaltă paris conform prevederilor legale. “ i i
Art, 8 — Nici una din partile contractarite nu raspuhde de neexecutarea la termen sau de executarea
necoreșpunzatoare, total sau partial, a Gricarei obligatii, care ii revine in baza acestui contract, daca
ficexecutarea sau executarea necoțespunzatoare a obligatiei a fost cauzata de forta majora, asa cum
este definita de lege, cu conditia notificarii. in-târmen de/10 zile de la producerea evenimentului.
VII. DISPOZITII FINALE : | PI,
xi i
Art, 9 Prezentul contract se prelungeşte de drept pe perioade succesive de câte |! an calendaristic
(01 ianuarie-31 decembrie) dacă nu intervine niciuna dintre cauzele de încetare prevăzute la art. 6.
Art. 10 Eventualele litigii care s-ar putea ivi in legatura cu acest contract vor fi solutionate pe cale
amiabila, iar daca partile nu cad de acord, vor fi solutionate de catre instantele de judecata
competente.
Art, 11 La data incheierii prezentului contract orice alte prevederi contrare isi pierd valabilitatea.
Art. 12 Prezentul contract de administrare s-a incheiat in 3 (trei) exemplare, două pentru proprietar
şi unul pentru administrator, astazi
PROPRIETAR, ADMINISTRATOR,
Municipiul Resita, Unitatea de Învăţământ
PRIMAR, ,
Director
Direcţia Gernerală Învățământ,
Cultură, Tineret,Sport si Culte,
Director General
Contabil ,
Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate,
Resurse Umane
Director Executiv
Consilier juridic,
Vizat CFP,
CONTRÂSEMNBAZĂ ,
Poesepinre DE SEbinTi
Dinu Cefa.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 165/2017Aprobarea documentației nr. P681 / 2015 Plan de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Reșița – Raport finalHCL 166/2017Oportunitatea și necesitatea achiziționării mijloacelor de transport second hand și sistemul e-ticketing,precum și a depoului de…HCL 167/2017Aprobarea documentației de urbanism PLAN URBANISTIC DE DETALIU AMPLASARE ȘI ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ STAȚIE DE BAZĂ PENTRU…HCL 168/2017Aprobarea documentației de urbanism PLAN URBANISTIC DE DETALIU AMPLASARE ȘI ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ STAȚIE DE BAZĂ PENTRU…HCL 170/2017Aprobarea scoaterii din funcțiune,casării,demolării și valorificării stației de autobuz situată în Municipiul Reșița,B-dul…HCL 171/2017Modificarea statului de funcții al Serviciului Public „Direcția Poliția Locală”HCL 172/2017Modificarea art. 1 al H.C.L. nr. 53 din 28.02.2017 privind aprobarea la plată din bugetul local a unei subvenții de până la…HCL 173/2017Aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ”Amenajare Urban Skate Park Reșița”
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.