29 iulie 2019

HCL 276/2019 Reșița adoptată

Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 169 din 25.07.2017 privind darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri și terenuri) aparținând domeniului public de interes local,în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Reșița precum și punctele termice,respectiv cu CT-urile care deservesc aceste imobile,către unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reșița,cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 276 din 2019 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
276 / 2019
Data
29 iulie 2019
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică Hotărârea nr. 169/2017 care prevedea darea în administrare a bunurilor imobile ale domeniului public al orașului către unitățile de învățământ, astfel încât să se actualizeze și să se extindă condițiile de administrare, în contextul reorganizării rețelei școlare. Decizia înseamnă pentru locuitori că bunurile și punctele termice aferente colegiilor tehnice din Reșița vor continua să deservească unitățile de învățământ din oraș, cu eventuale modificări în termene, zone afectate și responsabilități, conform noilor prevederi legale și a rețelei școlare actualizate. Practic, comunitatea va avea în continuare acces la facilitățile respective prin unitățile de învățământ, iar administrarea poate suferi ajustări în funcție de reorganizarea școlilor aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 169 din 25.07.2017, cu Anexa nr. i și 2, astfel

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL CARAS-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 276 din 29.07.2019 privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 169 din 25.07.2017 privind darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri și terenuri), aparţinând domeniului public de interes local, în care îşi desfășoară activitatea unităţile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Resita precum și punctele termice, respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile, către unităţile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Resita, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.07.2019 ; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Reșița şi Raportul de specialitate al Direcţiei Generale Invăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Tinând seama de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 13 din 31.01.2019, privind aprobarea rețelei școlare a Municipiului Reşiţa pentru anul şcolar 2019 — 2020; În conformitate cu prevederile H.C.L. nr.169/2017, privind darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri şi terenuri) aparținând domeniului public de interes local în care îşi desfășoară activitatea unităţile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reşiţa precum şi punctele termice, respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reşiţa cu modificările şi completările ulterioare; Văzând Ordinul nr.3683 din 14.03.2019 privind reorganizarea reţelei scolare a județului Caraş- Severin, începând cu anul școlar 2019-2020 în ceea ce priveşte unităţile de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Cărășan Reşiţa şi Colegiul Tehnic Reşiţa, emis de Ministrul Educaţiei Naţionale, modificat prin Ordinul nr. 4021 din 20.05.2019; Ținând seama de prevederile art. 20, alin.(1), coroborate cu prevederile art.112, alin.(2) din Legea nr.1/201.1 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare ; În baza prevederilor art. 9, art. 13, art.14 și art. 19 din Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 866 — 870 din Legea nr. 287/2009 republicată, privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare ; În temeiul prevederilor art. 108 lit.a, art.129 alin.1, alin.2 lit.c şi d, alin.6 lit.a şi b, alin.7 lit.a, art.139 alin.1, alin.3 lit.g, art.196 alin. lit.a şi art.287 lit.b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 169 din 25.07.2017, cu Anexa nr. i și 2, astfel : (1) Se radiază poziţia nr. 4 din Anexa nr. 1 HCL 169/2017 - Colegiul Tehnic Cărăşan — care a fost absorbit de Colegiul Tehnic Reşiţa, conform reorganizării reţelei şcolare începând cu anul 2019-2020, unitate de învăţământ acreditată cu personalitate juridică, în conformitate cu Ordinul nr. 3683 din 14.03.2019 privind reorganizarea rețelei scolare a județului Caraș-Severin, începând cu anul şcolar 2019- 2020 în ceea ce priveşte unităţile de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Cărășan Reșița şi Colegiul Tehnic Reșița, emis de Ministrul Educaţiei Naţionale, modificat prin Ordinul nr. 4021 din 20.05.2019. Imobilele — construcţii şi terenuri, proprietate publică a Municipiului Reşiţa — care au fost date în administrare Colegiului Tehnic Cărăşan — se vor administra după cum urmează: a) Clădirea colegiului, situată în Reşiţa, str. Făgărașului nr.1 0, înscrisă în CF 41644 Reșița, cu ni. CAD.41644 se va prelua de Municipiul Reşiţa și se va administra prin grija Direcţiei Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte (Anexa 2); b) Clădirea fostei spălătorii, situată în Reşiţa, str. Făgărașului nr.6, înscrisă in CF nr.44014 Resita, cu nr.CAD.44014 se va prelua de Municipiul Reșița și se va administra prin grija Direcţiei Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte (Anexa 2); c) Clădirile atelierelor şi magaziei, situate în Reșița, str. Făgărașului nr.6, înscrise în CF nr.44012 Reșița, cu nr.CAD.44012 se vor prelua de Municipiul Reşiţa și se vor administra prin grija Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte (Anexa 2); d) Clădirea sălii de sport, situată în Reşiţa, str. Făgărașului nr.6, înscrisă în CF nr.44013 Reșița, cu nr.CAD.44013 se va prelua de Municipiul Reşiţa şi se va administra prin grija Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte (Anexa 2); e) Clădirea atelierului, situată în Reșița, Calea Caransebeşului nr.2, înscrisă în CF nr.41702 Reşiţa, cu nr.CAD.41702 se va prelua de Municipiul Reşiţa şi se va administra prin grija Directiei Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte. În prezent această clădire este dată în folosință gratuită Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (Anexa 2); £) Clădirea Căminului nr. 2, situată în Reşiţa, Calea Caransebeşului nr.2, înscrisă în CF nr.41681 Reşiţa, cu nr.CAD.41681 se va da în administrare Liceului Teoretic “Traian Vuia” (Anexa 1); 8) Clădirea cantinei, situată în Reșița, Calea Caransebeşului nr.2, înscrisă în CF nr. 43493 Reşiţa, cu nr.CAD, 43493 se va da în administrare Liceului Teoretic “Traian Vuia” (Anexa 1); h) Clădirea fostei spălătorii, situată în Reşiţa, Calea Caransebeşului nr.2, înscrisă în CF nr.38588 Reşiţa, cu nr.CAD.38588 se va prelua de Municipiul şi închiriată la SC Logis SRL, prin Municipiul Reșiţa-Direcţia Generală Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte (Anexa 2); i) Clădirea — atelier şi fostul punct termic situate în Reşiţa, Calea Caransebeşului nr.2, neintabulate, aflate pe terenul înscris în CF nr. 42050 /Reşiţa . Nr. CAD.. 2755 şi top. G100/b/7/1 din CF vechi 1870 CILNIC.se vor prelua de Municipiul Reşiţa de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” (Anexa 2); (2) Se modifică poziția 3 din Anexa nr. 1 HCL 169/2017 — Colegiul Naţional “Mircea Eliade” prin retragerea dreptului de administrare asupra clădirii fostei grădinițe din cartierul Câlnic, înscrisă în CE nr.31924 Reşiţa, cu nr.top.169/2, deoarece grădiniţa îşi desfășoară activitatea împreună cu Şcoala Primară, în imobilul înscris în CF nr.40759 Reșița, cu nr.CAD 40759 (Anexa 1). Clădirea în care a funcţionat grădinița, înscrisă în CF nr.31924 Reşiţa, cu nr.top.169/2, se va prelua de Municipiul Reșița şi se va administra prin grija Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte (Anexa 2); (3) Se modifică poziţia 8 din Anexa nr. 1 HCL 169/2017 — Colegiul Naţional “Diaconovici-Tietz” după cum urmează: a) Clădirea în care a funcţionat Școală Gimnazială nr.1, înscrisă în CF nr.38149 Reşiţa, cu nr.CAD.5224, se va prelua de Municipiul Reșița și se va administra prin grija Direcţiei Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, deoarece aceasta nu se mai regăsește în rețeaua şcolară 2019- 2020 (Anexa 2); b) Clădirea în care a funcţionat grădiniţa din Reșița, cartierul Secu, înscrisă în CF nr.40736, cu nr.top.145/a/1, se va prelua de Municipiul Reşiţa și se va administra prin grija Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte, deoarece grădinița funcţionează în acelaşi imobil cu Şcoala Primară Secu (Anexa 2); c) Clădirea în care a funcționat Școala Primară din cartierul Cuptoare, neintabulată, se va prelua de Municipiul Reşiţa şi se va administra prin grija Directiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte, deoarece în acest imobil nu se mai desfășoară proces de învățământ. Imobilul se află într-un stadiu avansat de degradare (Anexa 2); d) Clădirea în care a funcţionat Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, se va prelua de Municipiul Reşiţa și se va administra prin grija Directiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, deoarece aceasta nu se mai regăseşte în rețeaua şcolară 2019-2020 (Anexa 2); (4) Se completează Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre cu imobilele Clădire Şcoală și Atelier din Cartierul Doman, conform extrase CF nr. 37889 și 42512 care vor fi administrate de Municipiul Reșița prin grija Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte. (5) După efectuarea modificărilor și completărilor aprobate mai Sus, lista unităţilor de învăţământ de pe raza Municipiului Reşiţa împreună cu imobilele aflate în administrarea acestora este prezentată în anexa nr. care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Contractele de administrare încheiate cu unităţile de învățământ, împreună cu procesele verbale de predare-primire se vor modifica în mod corespunzator. Art.2 Se aprobă ca imobilele — construcții și terenuri — care au aparținut unităţilor de învățământ, care nu mai sunt necesare funcţionării acestora și în care nu se mai desfăşoară proces de învățământ, să fie preluate de Municipiul Reșița şi să fie administrate prin grija Direcţiei Generală Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, conform anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 169/2017, cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate. Art.4 Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat, precum şi Direcţia Buget-Finanţe, Contabilitate şi Resurse Umane. Art.5 Prezenta hotărâre va intra în vigoare la data de 01.09.2019. Art.6 Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului Municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin; - Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate si Resurse Umane; - Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret,Sport şi Culte; - Directiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraș-Severin; Unităţilor de învăţământ cu personalitate juridica din Municipiul Reșița. CONTRASEMNEAȚZĂ, BUCU I vplaiConeL PREȘEDINTE DEȘEDINŢĂ, FERARU MARIAN FLORIN DN 0 II oferzeuurs YIȚ09$ sarpe) | III a N £/Spl 'doL 10 OVO tirsoă 88s0p 45 Ueuro “eso a tirurpero (4) ejrupea 18 gpeoos anpgro : [9 - €O8Pp 'CVO “tjiSoă £O8p “Tu 49 TU “100 "175 “eji$oy RruIpeiă 15 greooş Exoue :79 - (d) ereoos apere :[9 - fp8bi "VO “ZiiSaI eve “ru 49 [Iu “uejg) espeg ns “ejsoyy BI209$ (7+4) greoos aupio :19 - S00PP' VO “zirSaă s00pp '7u 49 LIU EZND T'Yy [np-q “ejrsoy tjISoX “6ZOZp AO 7 Suosu 7 19 (7+d) nao1] aupepo 85 - (7+4) eleoo$ anpglo :79 - Mods pres :19 - TESEE “VO “ejisoy 1esce “mu 49 L Iu ezn) 1 "V Inp-q “eusoy greuurid epeoo$ nr3aJ09 UEUIOC "N'd o ejrurperr) TOTD0W 'N'd No tjrurpero IIDOPN reuuluq e[too$ AIE njea greuunag ejeoog EjISoă <nosoferi ue |, TEUOIjeN [mr3aJ0) [] PISA OppE€ “1u 49 Seyu312W eoarv €z 1:09 oxapurxa doo — greoo$ anpajo : LD- Oe. țound :99 - J9I[39e :S9 - VOds pres :po - Buueo :£9 - UrUIBo :70 = BIe00S 2urpejo :19 - 86S1 UV 'zii$oy 86STp ru 45) [20 ere eso “ejrsoy ni3aŢo) tinta “ueșuo MInpeueg je INULON02I [nâ310-) 1upiupivauj 2p oijvatun 2S8442s2p 2402 :1:9 27p 24021fiju2p! ap 2210q IILVAYASAO 10211Q0w44 21» 21v91fizu2p1 2p 21210 27u3u0du102 24q0utŢ 2704040 34n 790475 / poipranf 270)17Du0S42d 2 1ytupjpauz 2p ipytun voaţtunuaQ )e]s ap 4eyisaoArunaad 7ugwugjeAuj ap Jonjeun 31easrurupe UI 3șep “vjrSoay MynrdrorunjA re 2yqnd mnrusurop urizede 32 (1anu5.137 IS „GIOZ 40 077 377 4U “TDH 0] [ "au bxouy VISI1 Hjon.)su02) 3IIqour apununq purarad (Derized 1+q) nods [es :79 - (lerized) pp + (Teriaed 7+q) non apere :[) - 06IS€ 'GvD “elis 061SE “a 45 £ "1 “aueŢnoroH Poor “eso no] PT Fisa „ejnea urqes, 3V ap moar (Z+4) nou apere :19 - E8ctb (VO “eiiSou e8cep a 49 6 "Iu “TOȚnoIaUII, 2227 “visa L10Ț/181 "TDH * gleros Ejuojsis ap 19rioonq Biuisoloy Up pjep Punub) tjISou 107S€ :7u 49 JOŢHUId E99IV ZI 19 | (£+d) OSI£ "(VO “ejiSoy Opre “zu 49 (a) pxoue :019 - (d) ginpas orpae :69 - (+4) 121008 Jor7oye/orze3eur 85 - (7-+4) 121008 1077o7e mryeogtue : 9 - (d) ozen jound/oruuaa) pund/onoyejeds :9-) - (1+d) (erediorunui) puzzupo :59 - (4) uods gyes :p9 - (Ed) £ “10 murea :£9 - (Ea) 1 "za unuugo :79 - (Z+d) er2028 apele :[9 - 88SCb "(VO TirSou 88s7yp '1u 49 6£ 1u “eZn9 TV [np-q “eusoy n20r7 eisoay “spdeg 28002 maori CU [aunuz) ni3eo9 tirSaa oruua, mi3oţo) 6107'S0'67 /798pp onuuid-arepazd [030707q YLVINEVLNŢAN "Uy “mynSexpâz7 "95 “enisoy Pymnsuoo nou — Hods 2p ere$ :4 Indroo (d) girupeu 15 gpeooă anpepo [5 - 6SLOP "(VO “ejiSoy 6SL0b '1u 49 TUȚB) "eo “69 IN apuc) “35 “ejrtoy ATUȚE) EjruIpeir) IS eeoo$ :C ndro9 tjISoă “Iese “1u 49 nuezn$ ser 67 '1:9 (E+d) zirurpgză 15 greoo$ anpejo :19 - 0s/S/2/0019 'doșau “eusay /ep9€ 49 € “1u “Im[nuroz A "ns “eso Zimuipzro 1$ Z1e0o$ :0 Indrop (£+d) ejnperă 15 epeoot aupg]o 213 - 9tE8£ 'CVO “eseu 9cege “ru 4) 9 -u “mynSeag3ey "ns “epSoy Trupe) 15 geoo$ :gq [ndz0) Auf :79 - (Z+q) neo apere :[9 - 90st'OVO 'eiiSou 90psE “1u 49 94u mynSeag3e "as “ejiSoy An) IS nrâa109 :y [ndro9 ÂŢS9 “OPEN CSA IEOTIEN [nţ33109 —— (Lerired 1-+4) eeoos aurpelo :[9 - Wă-plz 'doșru “ej £008£ -1u 42 ZL'IU JOHUeISeo) "175 “eso S "IN ajerzeuun 1]99$ exurour uj (Ș “4u prerzeuunr) E[eoo$ 19H1e) girutpei8 18 gpeoos onpejo :19 - IILE 'Peo “erou 98pse "10 45 VOI Ju “Jopoş :ns “ejrsoy Ieoo$ EjunpeIo0 (4) girupeă apere :19 - LO€ 'doyra “ejiSou poc8€ -1u 40 YU “NZEORIA T2UY7AI "115 “ej$oyy Birurper) (d) tjrurpeă oupepo :19 - STEbb "CV “tilSo STEp “10 49 O0L Iu “1ojrueise0 178 “ejsoy EirurpeD (a+CD) pxaue :79 - (d) pirurpei3 anpeo 19 - SE 'CVO “eso 9zepp '1u 49 10 “rmynoreg :ns “ejsoy tirunpen) puneuduuț ezeauorioun,j (d) zrurpeiă 18 gpeoos apere :19 - TPe/9 L'doy '7u “ejrSoă LTp96 “1u 49 6L “Iu “no9$ 195reo “ejrsoy ginurpe.ă 18 gpeoog (E+d) tirupeiă 15 epeoos anpejo :19 - ILpE "VO “eliSoX 98pse “1 42) VOL u “1opog -ns “ejrsoy gJeoo$ I/V67 "PRD CiRSă SSGLE 2U U3194 15 VLVINAV NIN :0 dr șods ap ejeg - RYUIOUI U9I9L - 698£ 'CVOD “ejrsoy 698cp '1u 49 nr3a[09 oprqour[ - 0S18£ “VO “ejSoy 0S18£ au 4) PE II “NZEoA Te0T7A "115 “ejrSoyy ni3aJo9 EjIS9X “UoJag ap ejeoo$,, CjISY “1 "10 "N'q no einnpaac) ejrSoă S "10 "N'q no erupe) £jIS9% “E 10 :N'q no ehrurpeae) ejSog “70 "d'q no ejrurpeao) N09$ 'N'q Do tjutpea N02$ FILUIIJ E[e0o$ S “IN ElelZeuuri 0) e[e0oş tj$94 «Z31[-nouooerq,, IEUOTiuN Ţn132109 23 PI d1Ipero /seocoe UJ gzesuorioun (d) grupe: 15 greoot aarpgp :15- PAOIB] - [doru “ejsoy 1768£ “a 4) AOIBĂ, 191120 “eso Eiruipei3 1 pyroo Mods ap gies ereoos apiqourg T7A/0019'doșxu “ejtog es6ce “10 4 T "Ju “euzeg esoy “ejrsoy RIE0o$ PAOIB N'd Pirurpert) AOIB], greunag epeoo$ tjrsoy “8 “IN Eleizeuurre) uroog kA! (d) ginupziă ape :L9 = ICETi '0YVD “eisoy [cEzp ru 49 | "Ia I9IEOPSUNEI Is “ejrSo Cupei (d) nods ap eres :s9- OtEZb 'AvO 'ejiSoy pcezp ru 49 (d) 29Hfo1e :99 - (d) 10177 + ponseuuă gres :po - (74) a droo - gpeoos :79 - (+4) V dzoo - geoos :79 - IEETP (VO “CjISON [cecp “1u 49 9-u inţnsor30xq "15 “eso ge0o$ =INȚ9PUNoLI d“ *N'd Zinupea tirsou “L "AN EIeIZeumr) e[too$ II “EjISOX “pLece “7u 45 JO[HIEUIOY "DS *0s 'L:9 (4) 2orgare :79 - (+4) aleoos aupeyo :19 - PLECE "(VO “tilSoă pLece “ru a) [10 “1OPUPUIOI "175 “ejrSayy reoo$ tirsou “TAN Eleizeurare) ereoo$ "01 (a) nods pes :70- | (Z+d) ereoos apele :[9 - Ll€bb "VO “CiISoă LI Ep a 4 OI “Z210) “17 “ejiSoyy Ieoog CÂISOA «EI2d TEUIIAL» Elelzeuure) epvoa$ (d) nods gres onpe[o :13 - Y.LVINSV.LNIAN Hods ap pes uesgrzO omuuya [n189109 ep ap SIENŢSId UeSeIzO orugoL Inr39[09 e] 3p 3renţa1q “CjISOU “9cbe€ “11 49 IOŢLIOzonIșsuo) Se[V “E LO (€) gunueo apele :1) - E6bE VO “tirsou e6pevu 49 ZU im[n$oqosuere-) poe) “ejiSoy euguzo (€+d) unurzo oupgjo :[3 = 18917 (VO “tirSoă [891p1u 4) Z '2u Impnsoqosuere-) eare-> “ejiSoy 710 pnuuurec) (q) oize3ermu gxoue po - (€+d) unurzo :£9 - (d) nods gjes :79 - (Ed) noo1 oupeo :19 - :N89 PqoUIȚ Lit OVD “ejisoă 6LEep'au 49 7 "Iu mynSoqosuere- eaje) “virsoy noorŢ PĂISOI EMA Ure L 29103,[ [N3a1Ţ i IE: fu n) Ahaih(hon “ounfpe [e.oua J0ponq RI9UNIOUI — UAWDN svejondozd prqourr TOreOSnUIL Poe) “ZI Injnooyq [niomed e-] | SSE orei | | d, Ș) eirurperă apar 15 = SO tisa ETEpp "au 49 i “eAozeorg toa[y “ejrsoy St d) Pirupeaă oupela :75 - 1AV/107ă doru “ejrSog 096L£ -1u 40 8 4u “nosaoegq DEJOOIN "175 “ejrSoy d) Pirurpei8 oaipejo 19 - 1/2/01/4/898 doșru “zirtay 9s09£ “a 2) 07 :1u “nosaarpuy JOJ91d "15 “js (+drerized $) ghrurpei oxmpela 15 - PiISOX 86IpE '1u 49 9E '1u “1012 nnog ns “ejrSoy (I+d+Heried $) giruipeiă sarpe] 19- LZEPP'OVO “eiiSoă LZEpp "ru 4 [10 “euzegg toaŢy “ejrsoy (I-+d-HeHized $) tiruipeă oupgpo 1OD- 9/4/0019 doru “ejiSau pR09€ a 0 ['I0 “ueuoy zor “ejisoyy (d) girutpe18 oupe2 75 - PB 'UVO “tirsau Lp8pp "ru 40 Iu “ubire) eopeg ns “ejISoy d) Biturperă axtpejo :19 - P/7/e/e9doșru “ejrtag esogg “a 4) 9 1u “mqn12j "ns “ejrsoy 9lEvb 'CVO “eilSoy 9repp a 45 81 '7u “n np9jO “ns “ejrsoy 1/d/E/T/4/1/1/0/s08 dou “eiISaX 9N-LO-9SS1E "2 49 2119 Toreosmur L are) “ejrso I+d) tirurperă onpgio :[5- STb9£ 'UVO “eirsoy szpoc "ru 49 S “2u Ore taorv “ejrsoy d) Mods pes :£9 = (d) sonae :79 - (7-4) ereoos aupgio :19 - 80Ebb "'CVO “eilSou 80cpp a 49 WII ro UvI STI It N n Na ii | | (d+S) tirupeiă oxipep :79 =] N] S "Tu 'Seyjăzzpy eso “ejrsoy LV is5u | gleoo$ m RIROOS | FIIDVA vuvtŢ “Pe19u 38 1073231 BilSoi “,m[a1t0g eoaeoj,, Erupt0 Sunda UIt.1S01q no tipe.) FÂIUIpEID 8 TU -N'd no ejurpeic) Eituipear) d TU N'd Do tjrurpero girupzo tfrSa27 <,oroulo$,, Ndunţoaa unea8oag no ejrupyae) RPD | 41 | Eilumpta) | ujiso <poeunurgA PAEIqUN Mâunraid muxdoag no tițurpe.rc) Ziruipear) EjIS9% “PILA PIRI» Hdunpp1d mex3oag no tirurpeazr) Rd NUIPE29 | SI | Siruipea) SIeJA NȚE2 *N'd no tirurpere) iruipe) VUN VW (N; N'd No ejrurpeac EupeiD EjISoI îjedauL1044 [npepeg“ u3unraad VItId01d no tirupuc) d E Eajpta9 |v! | Einnpeo «VOILADAG, “N'd trupei) giurperD s OIHOODONId»» N'd Ejrurpear) tiISoă “6 “2N eleizeuurre) puoog LI 91 SI PI a] A A uesgIgo |] ÎS i Ț ruga L [nr32102 OFUVoL |n!3a[09 op pq1osqe 0S0Zb 49 tjiSoy » să 2] 9p Srenjord 1S0J e ueSereo) aruva, L [n132[09 Z '1u myn$oqasuere) eofe-y “ejrSo “uesgr2) oruye [nt3ejoo DUUISL Jung 7507 | *p ii SOIDOT 'D'S 2] yeriruour “uesgie) tirSoy oHrgaL, [nrâaţo) OFIHA,L [n1ă8J00 ap nqrosqe 88S8£ (VO 88s8€ 49 ejrSoxg e[ ap orenţorq 1507 e UeSI2O Oro [n139J09 7 "Iu m[nsogosuereo "2 “ejrsoy “UeStIeO Oua [nr3aJ09 DLIOVgŢedS eso | :9 31S0 son) ejrsoy Sp Hizye100$ pinyea3 OruȚaL Ţn!3aJ00 sp pq1osqe ZOLI "(VO “2irSoă Z0L1p 49 ejisoy FiursoȚoz up Je 1503 e uesere oruyaL, [ni3ajoo ru inpnSaqosuee) "9 “ejisoy “ueSerzO oruwa [n!3aJ09 1919 opel) | -s pods sp gnou pes axe «OPENA BOI“ [enorieN |n132J09 "ejIsoy OTUYAL [1159109 ap pquosqe 1503 e ueSerz—) oruuaJ, [ni32J09 E10Pp "(VO 'eisoă €10pp "ru 4 9 1 mynsergâeg "ns “eirsoy ejisog “ueSe2O o1uyaJ [n13aJ0 Mods 9p tes opel) | Ţ] exoany Ta'S:9 ap YeNOIŢOS JSI[oye un "TES ONISVITI LYNVE OXDNA 'D'S ej 1eumgour 3159 I97[99e UN tjrsoy Oruyo, [1138109 ap Hqrosqe JS0J e ueSe2O) oua, [ni3eJo9 IO '(VO eiiSoy 710fpp "10 49 9 '1u mmpnsep30 7 “seo ejrseg “UeSgI20 oruya | [n132109 aizedeuu 1$ 31oaţe Lupe | “€ 2irSoy OrugaL, [nt32J09 op pqrosqe 1503 e ueSeeO) oruyaL, [n13aJ0 LO '0VO “eirsoă Op "10 49 9 :1u mynsSerg3ea "ns ejrsoy iso “ueSeIeO oruga [n139J00 N9 SHOMEŢEdS soy aupeio | “7 ung ap Soo Piso OFuya [nr3aJ09 sp qosqe PPOTP 'CVD “tisa pop ru 40 ejrSoy 1507 e ueSeIpO oruyaL [n3aJ09 Or'za pnseeâga ps “ejiSoxg | “eso ore, |ni3aţoo) 113209 aupz[9 | “1 7nutj4vdv V 24p9 2p șuyunivauj 40 1104429540 HI4HSVUL DDIWAIIOȚ 117111Q0u11 2pv 24Do1fizu2p1 2p 215 2p jprun Doiunuog 7A7n]1Q0un DoatuInuaq AN 37e.I3SIUȚUIPe 13 104 3142 3) 1 10d$ “791901, “EInan) “șuguryigAu EIe.Iou3£) erfoa.1 upad rinita [nidiorungA 2342 op „62: o'£7 | 4 "TO'H bl £ "4u vxoupy “visa nnydiorun A e gonqnd apezonadoad “(11nu9.97 15 nj; VLSI'T 2n23su [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă