Pe scurtSe aprobă trecerea în proprietatea UAT - Municipiul Oradea și înscrierea în domeniul public a unei scări publice cu lift pentru persoane cu dizabilități, situată în Parcul Cetății, Piața Emanuil Gojdu nr. 41, identificată cadastral cu nr. 195411-C3, construită de Scala Șase S.R.L. în cadrul Ansamblului Scala Cetate, pe teren al UAT. Practic, locuitorii vor avea o instalație de acces în zonă, finanțată și administrată de municipalitate, astfel încât scara cu lift devine parte din domeniul public și poate fi întreținută/accestibilă în mod public, cu impact asupra spațiului din Parcul Cetății. De asemenea, renunțarea la dreptul de proprietate de către Scala Șase S.R.L. indică transferul final către oraș, conform acordurilor și documentației existente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0239-437 544, E-mail: primarie((doradea.ro
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea preluării în proprietatea UAT - Municipiul Oradea şi înscrierea în domeniul public
a construcţiei - Scară publică cu lift pentru persoane cu dizabilităţi, identificată cu nr. cadastral 195411-C3
Oradea, situată în Parcul Cetăţii - mun. Oradea, Piata Emanuil Gojdu nr. 41
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.11.2025
Examinând Proiectul de hotărâre pentru aprobarea preluării în proprietatea UAT - Municipiul Oradea şi înscrierea
în domeniul public a construcţiei - Scară publică cu lift pentru persoane cu dizabilităţi, identificată cu nr. cadastral 195411-
C3 Oradea, situată în Parcul Cetăţii - mun. Oradea, Piaţa Emanuil Gojdu nr. 41;
Analizând Referatul de aprobare al. primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu
numărul499661/1 din 18.11.2025
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul nr. 499661/2 din 18.11.2025, întocmit de Direcţia
Patrimoniu Imobiliar, prin care propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea proiectului menţionat mai sus;
Luând în considerare că societatea Scala Șase S.R.L. a realizat construcția - Scară publică cu lift pentru
persoane cu dizabilităţi, pe terenul aflat în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, situat în mun. Oradea, Piaţa
Emanuil Gojdu nr. 41, înscris în CF nr. 195411 - Oradea, în baza Contractului de concesiune nr. 2232 din 21.02.2023 și a
documentației de urbanism emise;
Ținând cont că societatea Scala Șase S.R.L. a finalizat investiţia - Ansamblul Scala Cetate, îndeplinindu-și
angajamentele asumate prin PUD aprobat prin
H.C.L. nr. 48/2021 rectificată prin H.C.L.. nr.
379/2021;
Având în vedere Declaraţia pentru renunțare la dreptul de proprietate autentificată sub nr. 194 din 30.01.2024 de
notar public Popa lonuţ - Florin, cu sediul în mun. Cluj - Napoca, prin care societatea Scala Șase S.RL., prin
reprezentantul său legal, a renunţat la dreptul de proprietate asupra construcției - Scară publică cu lift pentru persoane cu
dizabilități, având s.c. la sol 26 mp, s.c.d. 26 mp, edificată în anul 2023, identificată cu nr. cadastral 195411-C3, înscrisă în
CF nr. 195411 - Oradea;
Văzând Nota Internă nr. 375916 din 27.10.2025, prin care Instituţia Arhitect Şef ne transmite că preluarea
investiţiei este considerată oportună, fiind un obiectiv de folosință publică (prin PUD fiind prevăzută o străpungere către
Șanțul Cetăţii);
Ținând cont de prevederile art. 562 alin. (2) și art. 889 din Codul civil;
Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În conformitate cu prevederile 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c), art. 139 alin. (2), art. 196 alin. (1), art. 291 alin.
(3) lit. a) și art. 296 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
hotărăşte:
Art, 1. Se aprobă preluarea în proprietatea privată a UAT - Municipiul Oradea a construcției - Scară publică cu
lift pentru persoane cu dizabilităţi, identificată cu nr. cadastral 195411-C3 Oradea, edificată pe terenul aflat în proprietatea
publică a UAT - Municipiul Oradea, situat în mun. Oradea, Piaţa Emanuil Gojdu nr. 41, înscris în CF nr. 195411 - Oradea.
Art. 2. Se aprobă trecerea imobilului - construcție, identificată la art. 1, din proprietatea privată a UAT - Municipiul
Oradea, în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, pentru a fi destinată uzului public.
Art, 3. Se aprobă completarea Inventarului bunurilor din domeniul public al UAT - Municipiul Oradea, cu prevederile
prezentei Hotărâri.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează primarul Municipiul Oradea, Direcţia Patrimoniu
Imobiliar și Direcţia Economică.
Art, 5. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
Primarul Municipiului Oradea;
Primăria Municipiului Oradea (PMO) - DPI - Serviciul Terenuri / Serviciul Cadastru;
PMO - Direcţia Economică, prin grija DPI
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, prin grija DPI
societatea Scala Șase S.R.L., prin grija DPI
Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
Oradea, 28 noiembrie 2025
Nr. 806
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.