Hotărâre privind aprobarea modificarii Art. 1 din HCL 314/29.04.2021 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico economici faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investitii CONSTRUIRE ȘI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECTIOASE ȘI PNEUMOLOGIE, obiectiv de investitii ce va fi depus spre finantare din fonduri europene pe perioada de programare 2021 – 2027
Denumire
Hotărârea nr. 388 din 2022 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă actualizarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE ȘI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, adică se modifică Valoarea totală a investiției la 672.47 milioane RON (aproximativ 135.88 milioane EUR) și se actualizează estimările pentru costuri și termene. Pentru locuitori înseamnă că proiectul va fi finanțat din fonduri europene în perioada 2021-2027, iar bugetul și costurile vor sta la baza deciziilor de finanțare, execuție și eventuale taxe sau contribuții pe termen următor. A fost menționată și valoarea C+M (costuri de investiție plusă întreținere) la nivelul indicat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Goradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificarii Art. 1 din H.C.L. 314/29.04.2021 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate si a
indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE SI
DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, obiectiv de
investiții ce va fi depus spre finanțare din fonduri europene pe perioada de programare 2021 - 2027
Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de initiator, înregistrat sub nr. 159882/19.04.2022 și
Raportul de specialitate înregistrat cu nr.159885/19.04.2022 prin care Direcţia Management Proiecte cu Finanţare
Internaţională propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea modificarii Art. 1 din H.C.L. 314/29.04.2021
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru
obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI
PNEUMOLOGIE”,
Ţinând cont de prevederile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
actualizată,
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b), d) alin. 4 lit. a), d), g), alin. 7 lit. c) și art. 139 alin. 3 alin. a), art. 196 alin. 1 lit.
a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
1... Art.l. Se aprobă modificarea Art. 1 din H.C.L. 314/29.04.2021 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate si a
indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE SI DOTARE
CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, care va avea următorul
conţinut:
„Se aprobă actualizarea Studiului de Fezabilitate și actualizarea indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu
de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT
SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”.
Indicatorii tehnico-economici actualizati sunt:
Valoarea totală a investiţiei: 672.473.919,22 RON inclusiv TVA, respectiv 135.883.513,35 Euro, inclusiv TVA (Curs
de schimb valutar: 1 Euro = 4,9489 RON)
Valoare C+M: 414.682.097,66 RON inclusiv TVA, respectiv 83.792.781,76 Euro, inclusiv TVA (curs de schimb
valutar: 1 Euro = 4,9489 RON)
Durata de executie a lucrarilor de constructie: 30 luni.
Art. II. Se aprobă Anexa nr. 1 privind descrierea sumară a investiţiei propusă a fi realizată prin proiectul
„obiectivul de investitii „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE
ȘI PNEUMOLOGIE”.
Art.III. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Management. Proiecte
cu Finantare Internaţională și Direcţia Economică.
Art. IV. Prezenta hotărâre se comunică cu:
e Instituția Prefectului - Județul Bihor
Primarul Municipiului Oradea;
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei municipiului Oradea;
Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Oradea, prin grija D.M.P.F.I.
Spitalul Clinic judetean de Urgenta Oradea, prin grija D.M.P.F.I.
Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Negrean Daniel-Dumitru
Oradea, 28 aprilie 2022 , /* CONT
Nr. 388 fi SECRET
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate dei ri „pentr ce Eug
lor A
ANEXA | — Descrierea succinta a invgestitiei — faza Studiu de Fezabilitate actualizat
CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI
PNEUMOLOGIE
AMPLASAMENT: Strada Vlădeasa, nr. 1, Municipiul Oradea, Judeţul Bihor
BENEFICIAR: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea
PROIECTANT GENERAL: S.C. KNOWHOW S.R.L
ȘEF PROIECT: arh. Redin Abduraman
Destinatie si Functiuni:
Capacităţile noului Spital de Boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic
Judetean de Urgenta Oradea, sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de
îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator de 15
dimensiuni reduse. Spitalul va avea, deasemenea, și un compartiment pentru urgenţe, cu camera de
gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un
cabinet pentru vaccinuri și spaţii pentru deservirea funcției educaţionale (sală conferinţe, săli studiu,
camere pentru rezidenți, etc).
Spitalul va avea un total de 218 de paturi (minim) pentru spitalizarea continuă a pacienților,
ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcţie de necesităţi, la care se adaugă 20 paturi în
regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungind la un total de 249 paturi
minim — 326 paturi maxim.
Acestea vor fi organizate și împărţite între specialităţile medicale, după cum urmează*:
- SECTORUL SPITALIZARE CONTINUĂ
- Secţia Boli infecțioase digestiv: 33 paturi, cu posibilitate de suplimentare la 65 de paturi
în funcţie de necesitate
- Secţia Boli infecțioase respirator + HIV: 55 paturi, cu posibilitate de suplimentare la 100
de paturi în funcţie de necesitate
- Secţia Pneumologie 1: 65 paturi (inclusiv sector TBC adulti 11 paturi)
- Secţia Pneumologie 2: 65 paturi (inclusiv sector TBC adulti 11 paturi)
- Compartiment Terapie Intensivă: 11 paturi
. ÎN REGIM SPITALIZARE DE ZI
- Spitalizare de zi: 20 paturi
*Structura funcţională permite o flexibilitate mare, asigurând utilizarea la maximum a
capacităţilor tehnice şi a resurselor umane, precum și circuite corecte din punct de vedere
epidemiologic. Organizarea spaţial-funcțonală permite ca numărul de paturi alocate diferitelor secţii
să fie flexibil, iar zona dedicată ATI sa poată fi extinsă către sectorul de spitalizare continuă în caz de
necesitate (epidemii, pandemii), unde este prevăzut un număr de izolatoare dotate ca pentru ATI și
preterapie.
„Spitalul va avea în cadrul său un Compartiment pentru primiri urgenţe, cu zona de primiri
urgenţe ce sosesc cu ambulanţa, cameră de tratament și monitorizare, 3 izolatoare și cu câte o
cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale, fără a se constitui într-o unitate primiri
urgenţe de sine stătătoare.
„Spitalul va cuprinde și un Ambulator integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialități,
precum și săli de tratamente, explorări, conform Tabelului alocare spaţii ( parte a prezentului studiu
de fezabilitate). In cadrul ambulatorului se va regăsi și o camera hiperbară.
Ambulatorul va avea acces direct din exterior, precum și din holul de acces al spitalului.
Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC.
. Pentru a oferi servicii medicale complete în specialităţile vizate, noua clădire va cuprinde,
pe lângă serviciile necesare tratamentului pacienţilor internaţi, și serviciile necesare diagnosticului
(imagistică, explorări funcționale, endoscopie bronșică și digestivă). În baza principiului eficienței
cestea vor deservi atât sectoarele de spitalizare continuă și de zi, precum și camerele de gardă și
ambulatorul integrat.
. A fost prevăzut un bloc operator de dimensiuni reduse, de 2 săli, pentru situaţii speciale.
ALTE SPATII PENTRU SERVICII COMPLEMENTARE CELOR MEDICALE:
- SERVICII GENERALE, cuprinzând:
- zona de acces și servicii publice ( recepţie, spaţii așteptare, cafenea, spațiu comercial,
camera ruugăciuni)
- birouri internări / externări, cu legătură facilă cu sectoarele de spitalizare
- vestiare pentru personal și medici rezidenţi
-Blocul administrativ, ce cuprinde spaţiile birourilor pentru departamentele necesare
funcţionării și administrării unităţii medicale: executiv, financiar-contabil, resurse umane, juridic, etc.
-Spitalul va include spaţii adecvate pentru învățământ și cercetare clinică. Mai precis, va
cuprinde un amfiteatru, săli de cursuri și săli de studiu, cercetare pentru studenți și rezidenţi.
-SERVICII SUPORT, cuprinzând:
- farmacie centrală (cu zonă de preparare și prelucrare, depozitare, recepţie marfă, eliberare
medicamente către spital și spaţii pentru personal și suport);
- bucătărie de lapte (cu zone preparare alimente sugari, biberoane, spălare și pregătire
biberoane, zona ă distribuţie către secţii și spaţii pentru personal și suport);
- laborator TBC si Biologie moleculară
- punct distribuţie alimente
- punct gestionare lenjerie
- bloc tehnic și logistic
- zona gestionare deșeuri
- PROSECTURĂ - morga
Accesul auto principal se va realiza direct din strada Vlădeasa, pe ambele laturi ale spitalului.
PARCARE 175 locuri parcare autorurisme și 139 locuri parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran
și parcaje la sol.
Ansamblul proiectat cuprinde 4 corpuri, dezvoltate de o parte şi cealaltă a unui ax central de
circulaţie, respectiv corpurile A și B la nord, C şi D la sud.
Corpul A este cel mai înalt, avand S+P+4 etaje, și adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru
secţiile de boli infecțioase respirator (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4)
Corpul B are regim de înalțime S+P+2+et tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 şi 2), secția de
Boli infecțioase digestive și un parţial etaj 3 cu spații tehnice . Corpurile A și B cuprind, la nivelul
parterului, zonele de spitalizare de zi, centru diagnostic și tratament, birouri administrative.
La sud de axul de circulaţie se regăsesc corpurile C şi D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic
partial, ce adăpostesc compartimentul ATI și blocul opertor la etajul 1, o terasa verde flancată de
corpurile de spitalizare și un parţial etaj tehnic. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii,
publice și de învățământ. La nivelul subsolului se regăsesc spaţiile destinate funcțiunilor suport
(gestionarea deșeurilor, gestionarea lenjeriei, gestionare alimente, farmacie, laborator, bloc tehnic și
logistic, prosectură), parcajul subteran, precum și camerele de gardă pentru primirea urgenţelor.
Accesele de diferite tipuri sunt independente unul de altul.
Accesul principal în spital se va realiza pe latura de sud (orientată spre strada Vlădeasa) printr-un hol
de acces cu funcțiuni publice, acces la cafenea, magazine, farmacie, etc, ce comunică direct cu axul
de circulaţie central. De aici, se identifică zone de circulaţie separate pentru circulația publică,
ambulatorie, cu acces la centrul de diagnostic (imagistică, endoscopie și explorări funcţionale) și
pentru circulaţia intraspitalicească (birourile de internare, spitalizare de zi).
Tot pe latura sudică sunt amplasate ambulatorul integrat şi dispensarul TBC, cu accese
independente, direct din exterior. Ambulatorul poate comunica, deasemenea, cu holul central de
acces.
Accesul personalului se va realiza pe latura de est, la nivelul subsolului, către zonele de vestiare, iar
accesul în parcajul subteran, pentru personal, se va realiza pe rampele amplasate pe latura de sud.
Accesul ambulanţelor de va realiza pe latura de vest, direct la nivelul camerelor de gardă, în subsol.
Pe latura de nord se va realiza o curte de serviciu, ce va asigura accesul pentru aprovizionare și
eliberare deșeuri, precum și accesul către prosectură, localizată la nivelul subsolului, direct accesibilă
vehiculelor de transport marfă și complet acoperită.
Pentru corpurile de spitalizare s-a urmărit crearea a două circulații, coridoare concentrice în jurul
curților de lumină, pentru o separare totală între circulaţia în zona saloanelor, pentru pacienți și
personal echipat, și o circulație separată, a personalului neechipat, în zona curată din punct de
vedere epidemiologic.
Pentru Secţiile de Boli infecțioase — spitalizare continuă saloanele sunt prevazute a fi realizate in
sistem izolator, cu diferite grade de biosecuritate:
-un etaj (etajul 1) cu izolatoare de inalt grad de biosecuritate, prevăzute cu: sas acces si echipare
personal (comun pentru 2 izolatoare alaturate), sas acces pacienti, cu uși ce nu se deschid
concomitent, și, comune pentru 2 izolatoare alaturate, hol, sas pentru evacuare deșeuri/murdare și
sas ieșire/dezechipare personal cu nișa pentru decontaminare. Izolatoarele se vor menţine în
presiune negativă față de camerele cu care comunică. Toate izolatoarele vor fi prevăzute cu grup
sanitar propriu. Toate spaţiile vor fi prevăzute cu lămpi UV compatibile a fi utilizate simultan cu
prezenţa persoanelor (în sasuri, grupuri sanitare, izolatoare).
- un etaj (etajul 2) cu izolatoare dotate cu sisteme de menținere a presiunii negative, cu sas în
suprapresiune și grup sanitar propriu, deasemenea prevăzute cu lămpi dezinfectare UV compatibile
a fi utilizate simultan cu prezenţa persoanelor ăn staţiile respective.
Izolatoarele de la ambele etaje sunt realizate pentru 1 pat, iar mare parte dintre ele sunt
dimensionate pentru a putea acomoda 2 paturi, în funcţie de necesitate.
Structura funcțională permite astfel o flexibilitate mare, asigurând utilizarea la maximum a
capacităților tehnice şi a resurselor umane, precum și circuite corecte din punct de vedere
epidemiologic. Organizarea spaţial-funcțonală permite ca numărul de paturi alocate diferitelor secţii
să fie flexibil, iar zona dedicată ATI sa poată fi extinsă către sectorul de spitalizare continuă în caz de
necesitate (epidemii, pandemii), unde este prevăzut un număr de izolatoare dotate ca pentru ATI și
preterapie.
Secţiile de pneumologie vor avea paturile dispuse în saloane cu câte 2 paturi, dispuse pe etajele 3 și
4. Compartimentele TBC vor avea cate 11 paturi, în izolatoare cu 1 singur pat, menținute în presiune
negativă, cu sas și grupuri sanitare proprii, dezinfectate cu lampi UV compatibile cu persoane la
interior.
Sectorul de spitalizare de zi va cuprinde 20 de paturi în izolatoare individuale, cu grup sanitar
propriu, menținute în presiune negativă, cu sas și grupuri sanitare proprii, dezinfectate cu lampi UV
compatibile cu persoane la interior.
Pacienţii sosiți cu ambulanţa vor avea acces direct la nivelul subsolului, dinspre latura de vest, în
zona camerelor de gardă, unde vor avea acces la triaj, cameră tratament și monitorizare, sau în
sistem izolator pentru cei contagioși. Este prevăzută o circulaţie intraspitalicească, independentă de
circulația tehnică din subsol, pentru acces la nodurile de circulaţie verticală, în vederea internării
pacienților prin camera de gardă.
Deasemenea, accesul la cabinetele de gardă se poate realiza separat pentru pacienţii care sosesc
singuri sau cu aparținători, pe sub accesul principal în spital. Aici vor avea acces la cabinetele de
gardă pentru fiecare dintre specialităţile deservite de spital, precum și la un cabinet de vaccinuri, cu
regim de funcţionare continuu. Spațiile de așteptare sunt separate în funcție de condiţiile
epidemiologice.
Spațiile tehnice principale (dedicate cu precădere centralelor de tratare a aerului) sunt amplasate
deasupra blocului operator și a compartimentului ATI, respectiv un etaj tehnic parţial deasupra
etajului 2 al corpului B, precum și la nivelul subsolului.
BILANT TERITORIAL: - SUPRAFETE
* suprafață totală teren: 35 051 mp
* suprafață destinată proiectului: 25 000 mp
* suprafață construită (amprenta la sol) spital: 10516 mp
* suprafață construită la sol spital: 9892.4 mp,
* suprafața desfășurată spital: 40 334.5 mp
* Suprafaţă constrută în conservare (clădiri existente C9, C10, C24, C25, C26): 2179 mp
* Suprafață desfășurată în conservare (clădiri existente C9, C10, C24, C25, C26): 2179 mp
* POT: 36,21 % (<POT maxim = 40%)
e CUT: 1,2 (< CUT maxim = 1.9)
* suprafață carosabilă, inclusiv locuri parcare: 5362
* suprafata pietonala (trotuare, platforme): 4342 mp
* total număr locuri de parcare: 175 (71 locuri de parcare la nivelul solului si 104 locuri de parcare in
subsol);
* suprafață spaţii verzi: 3075 mp, respectiv %;
* suprafata curti interioare - 952.5mp;
* suprafaţă terasă verde peste etaj 1 — 2175 mp
* suprafata construita curte serviciu — 1645 mp;
DOTĂRI
e Clădirea noului spital va fi echipată cu toate instalaţiile necesare: instalaţii sanitare, termice,
electrice, ventilație-climatizare, gaze naturale, gaze medicale, instalaţii semnalizare și
stingere incendii, sisteme de reglare a presiunii, sisteme automate pentru decontaminare,
etc, descrise în memoriile pe specialități.
e Distribuţia produselor farmaceutice de la farmacia centrală către secţii va fi realizată printr-
un sistem automat de distribuire cu tuburi pneumatice.
e Distribuirea probelor la laborator va fi efectuată deasemenea printr-un sistem tubular
pneumatic, iar rezultatele vor fi raportate prin sistemul de informații spitalicesc.
e Spitalul va dispune de o zonă cu tehnologie avansată, respectiv un centrul de diagnosticare
care, în baza principiului eficienţei, va fi accesibil atât pacienţilor spitalizați, cât şi celor din
ambulatoriu și gardă. Ea este compusă din Centrul de imagistică, Endoscopie bronșică și
diagnostică funcţională, Endoscopie digestivă.
e Departamentul de imagistică şi bronhoscopie va fi dotat cu aparatură medicală
performantă, de ultimă generaţie - aparatură Raze X (2), Computer Tomograf.
e Dispensarul TBC va avea deasmenea un aparat Rx dedicat, cabinete consultații, tratamente,
testare IDR.
e Departamentul de imagistică va rula un sistem complet de Arhivare a Imaginilor și
Comunicaţii (PACS). Acesta va fi legat de infrastructura informatică și sistemul informaţional
spitalicesc (HIS) și va permite medicilor să acceseze în mod electronic imaginile obținute în
urma investigațiilor cu raze X, RMN, CT etc., în zonele de spitalizare și în timpul consultării
pacientului.
e Pentru blocul logistic și arhivele medicale, spitalul va fi dotat cu sistemul HIS (sistem
informaţional spitalicesc, utilizat deja pe scară largă în numeroase ţări). Spitalul ar trebui să
planifice sisteme de înregistrări medicale pe baza unei înregistrări electronice complete, într-
o manieră logică și pe etape. Aceasta va include codificarea punctului de serviciu și un
identificator unic al pacientului în toate serviciile. Acest sistem ar conduce treptat către o
nevoie redusă de spațiu pentru arhivarea dosarelor medicale. Acesta este un proces de
introducere electronică de catre medic a instrucţiunilor pentru tratamentul pacienţilor (în
special a pacienților spitalizați) aflaţi în îngrijirea sa.
e Pentru sistemul de depozitare din blocul logistic al spitalului va fi implementat un sistem de
control standard al stocurilor, în care cantitatea fixă a unui element trebuie menţinută la
îndemână pentru a susține operaţiunile zilnice.
. PARAMETRI TEHNICI — STRUCTURĂ:
Structura de rezistenţă a clădirii a fost calculată și realizată cu respectarea normelor tehnice în
vigoare.
Structura de rezistență propusă este similară ca alcătuire pentru toate corpurile de clădire, după
cum urmează:
* Pereţi din beton armat cu grosimea de 40cm, dispuși preponderent perimetral corpurilor de
clădire și curților de lumină, precum și în nodurile de circulaţie pe verticală
* Stâlpi cu dimensiunile secțiunii 60x60cm
e Cadre perimetrale cu grinzi având dimensiunile secțiunii 40x60cm
* Plăci dală cu grosimea de 25cm
Pereții preiau integral încărcările orizontale, fiind elemente. structurale principale pentru
preluarea încărcărilor seismice. Stâlpii și planșeele dală au o contribuție redusă la rigiditatea
lateral și de torsiune generală, fiind elemente secundare în preluarea încărcărilor seismice.
La etajele superioare ale tuturor corpurilor există spaţii tehnice adăpostite de copertine cu
structura metalică. Elementele verticale de rezistenţă ale spaţiilor tehnice sunt constituite din
stâlpi / pereţi din beton armat ce au continuitate în nivelele inferioare.
Infrastructura are alcătuire similară Suprastructurii. Toate elementele verticale ale
suprastructurii au co
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.