11 mai 2022

HCL 370/2022 Oradea adoptată

Hotărâre pentru aprobarea încheierii unui Protocol de colaborare, între Județul Bihor, Municipiul Oradea și Universitatea din Oradea, în scopul realizării în comun a unui proiect de interes public

Denumire
Hotărârea nr. 370 din 2022 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
370 / 2022
Data
11 mai 2022
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui protocol de colaborare între Județul Bihor, Municipiul Oradea și Universitatea din Oradea pentru realizarea în comun a unui proiect de interes public. Scopul este relocarea unor părți din fostul manej pe terenul județean, desprinderea și reconstruirea unei părți identice într-un alt amplasament, iar apoi transmiterea construcției relocate în proprietatea Județului Bihor pentru a fi folosită în scop didactic de către Universitatea din Oradea, cu un drept de administrare acordat acesteia. Pentru locuitori înseamnă că poate exista o răspundere/gestiune comună a unei părți de clădire relocată, utilizată de universitate în scop educațional, iar finanțarea și aprobările necesare respectă regulile de finanțe locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Județul Bihor, Municipiul Oradea și Universitatea din Oradea, în scopul realizării în comun a unui proiect de interes public, conform Anexei la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE pentru aprobarea încheierii unui Protocol de colaborare, între Judeţul Bihor, Municipiul Oradea și Universitatea din Oradea, în scopul realizării în comun a unui proiect de interes public Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat sub nr. 165637/1 din 27.04.2022 şi Raportul de specialiate nr. 165637/2 prin care se supune spre aprobarea încheierea unui protocol de colaborare între Județul Bihor - Consiliul Judeţean Bihor, Municipiul Oradea și Universitatea din Oradea, în scopul realizării în comun a unui proiect de interes public. Având în vedere Avizul favorabil, nr. 360 din 20.12.2021, emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor pentru proiectul, faza SF - „Construire și dotare corp de clădire promovat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (prin fostul Spital Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu') și proiectat de societatea Knowhow Design and Construction S.R.L., prin care se impun două condiţii pentru obținerea autorizaţiei privind demolarea unei clădiri în care a funcționat manejul: relocarea unor travee din șarpantă și recuperarea unei părți a cărămizilor și a elementelor de șarpantă și reconstruirea unui segment identic pe un alt amplasament. Văzând proiectul Protocolului de colaborare al cărui obiect îl constituie cooperarea și colaborarea dintre părţi în scopul realizării în comun a proiectului de interes public ce constă în relocarea unor părți din clădirea fostului manej, pe terenul Județului Bihor. Construcţia relocată va fi transmisă în proprietatea Judeţului Bihor, fiind utilizată apoi în scop didactic de către Universitatea din Oradea și care va dobândi în acest sens, un drept de administrare. În conformitate cu prevederile art. 35 al. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) și lit. e), alin. (4) lit. a), it. d), alin. (6) lit. c), alin. (7) Iit.)), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Județul Bihor, Municipiul Oradea și Universitatea din Oradea, în scopul realizării în comun a unui proiect de interes public, conform Anexei la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia. Art. 2. Se aprobă suportarea de la bugetul local al UAT - Municipiul Oradea a cheltuielilor cu documentația tehnico - economică, relocarea, respectiv reconstruirea unor părți din clădirea fostului manej, de pe actualul amplasament, pe terenul pus în acest scop la dispoziția Municipiului Oradea de către Judeţul Bihor și Universitatea din Oradea. Art. 3. Se mandatează primarul Municipiului Oradea, să semneze protocolul de colaborare prevăzut la art. 1, inclusiv eventualele modificări ale acestuia, dacă este nevoie. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează primarul Municipiului Oradea, Direcţia Economică și Direcţia Patrimoniu Imobiliar Art. 5. Prezenta Hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor Primarul Municipiului Oradea PMO - Direcţia Economică, prin grija DPI — Serviciul Terenuri PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar (DPI) - Serviciul Terenuri; PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar (DPI) - Serviciul Tehnic, Consiliul Judeţean Bihor, prin grija DPI — Serviciul Terenuri Universitatea din Oradea, prin grija DPI — Serviciul Terenuri Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Negrean Daniel-Dumitru Oradea, 28 aprilie 2022 Nr. 370 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” ANEXA la H.C.L. 370/2022 PROTOCOL DE COLABORARE În conformitate cu: - art. 173 alin. (1), lit. c) şi lit. e) coroborat cu alin. (7) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, - art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În scopul relocării unor părți din clădirea fostului manej (tronson/ travee), clădire cu valoare istorico-arhitecturală deosebită, protejată local conform P.U.G. Oradea, situată în prezent pe amplasamentul din str. Vlădeasa, nr. 1, Mun. Oradea, Judeţ Bihor, obiectiv care urmează a fi reamplasat pe terenul situat în Municipiul Oradea, str. Universităţii, nr. 4, Judeţ Bihor, identificat în C.F. nr. 206982 Oradea, nr. cadastral 206982, Art. 1. Părţile 1.1. 12. 1.3. U.A.T. JUDEŢUL BIHOR prin CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR, cu sediul în Municipiul Oradea, str. Parcul Traian, nr. 5, Judeţ Bihor, cod poştal 410033, cod fiscal 4244997, reprezentat legal prin Preşedinte - domnul Ilie Gavril BOLOJAN, în calitate de partener 1, MUNICIPIUL ORADEA prin Consiliul Local Oradea, cu sediul în Municipiul Oradea, str. Piaţa Unirii, nr. 1, Judeţ Bihor, cod poştal 410100, cod fiscal ____, reprezentat legal prin Primar - domnul Florin BIRTA, în calitate de partener 2, UNIVERSITATEA DIN ORADEA, cu sediul în Mun. Oradea, str. Universității, nr. 1, Judeţ Bihor, cod poştal „cod fiscal „ legal reprezentată prin domnul rector prof. univ. dr. Constantin Bungău, în calitate de partener 3, Au convenit următoarele: Art. 2. Obiectul 2.1. Obiectul prezentului Protocol de colaborare îl constituie cooperarea şi colaborarea dintre părți în scopul realizării în comun a proiectului de interes public ce constă în relocarea unor părţi din clădirea fostului manej (tronson/ travee), clădire cu valoare istorico-arhitecturală deosebită, protejată local conform P.U.G. Oradea, situată în prezent pe amplasamentul din str. Vlădeasa, nr. 1, Mun. Oradea, Judeţ Bihor, obiectiv care urmează a fi reamplasat pe terenul situat în Municipiul Oradea, str. Universităţii, nr. 4, Judeţ Bihor, identificat în C.F. nr. 206982 Oradea, nr. cadastral 206982. Art. 3. Principiile de bună practică ale asocierii și activităţile ce urmează a fi realizate de părți. 3.1. Părţile trebuie să contribuie la realizarea activităţilor planificate în cadrul Protocolului de colaborare şi să îşi asume rolul lor în cadrul acestuia, așa cum este definit în prezentul Protocol. 3.2. Activităţile care urmează a fi realizate de părți sunt: a) Județul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor - va pune la dispoziţia partenerului 2, cu titlu gratuit, cotă — parte din imobilul — teren situat în Municipiul Oradea, str. Universităţii, nr. 4, Judeţ Bihor, identificat în C.F. nr. 206982 Oradea, nr. cadastral 206982, în vederea realizării de către acesta a construcției necesare amplasării unor părți din clădirea menţionată la art.2; - va întreprinde demersurile necesare și va obţine autorizația de construire pentru realizarea obiectivului de investiţii menţionat anterior; - va pune la dispoziția partenerului 2, cu titlu gratuit, autorizaţia de construire necesară realizării obiectivului de investiţii; -va întreprinde demersurile necesare trasferării construcției din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul public al Judeţului Bihor, în scop didactic; - în scop didactic, va constitui, în favoarea Universităţii din Oradea, un drept de administrare asupra construcției, după cuprinderea acesteia în proprietatea publică a Judeţului Bihor; - va desemna, din cadrul aparatului de specialitate, persoane responsabile cu urmărirea şi implementarea prezentului Protocol; - identificarea exactă a amplasamentului urmează a fi stabilită, prin comun acord, între părți; b) Municipiul Oradea prin Consiliul Local Oradea - va realiza şi va suporta din bugetul propriu documentaţia tehnico-economică pentru realizarea relocării unor părți din clădirea fostului manej (tronson/ travee), clădire cu valoare istorico-arhitecturală deosebită, protejată local conform P.U.G. Oradea, situată în prezent pe amplasamentul din str. Vlădeasa, nr. 1, Mun. Oradea, Judeţ Bihor, obiectiv care urmează a fi reamplasat pe terenul situat în Municipiul Oradea, str. Universităţii, nr. 4, Judeţ Bihor, identificat în C.F. nr. 206982 Oradea, nr. cadastral 206982, între clădirile Cl şi C2; - va folosi cu bună - credință imobilul — teren situat în Municipiul Oradea, str. Universităţii, nr. 4, Judeţ Bihor, identificat în C.F. nr. 206982 Oradea, nr. cadastral 206982, în vederea realizării de acţiunilor ce fac obiectul prezentului Protocol; - va suporta din bugetul propriu cheltuielile necesare relocării unor părți (tronsoane/travee) din acoperișul clădirii fostului manej; - va contracta, executa şi urmări lucrările pentru realizarea relocării unor părți din clădirea fostului manej si amenajarea incintei noii locaţii; -va întreprinde demersurile necesare trasferării construcției din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul public al Judeţului Bihor, în scop didactic; - va desemna, din cadrul aparatului de specialitate, persoane responsabile cu urmărirea şi implementarea prezentului Protocol. - identificarea exactă a amplasamentului urmează a fi stabilită, prin comun acord, între părți; c) Universitatea din Oradea - va sprijini Partenerii 1 şi 2, în realizarea lucrării de interes public; - va permite constructorului accesul la obiectivele de investiţii pentru realizarea lucrării de interes public; - înainte de recepţia documentaţia tehnico-economică pentru realizarea obiectivului de investiţii de către Partenerul 2, va analiza și va aviza prealabil conformitatea documentaţiei cu scopul prezentului protocol; - în scop didactic, va primi în administrare construcţia, după cuprinderea acesteia în proprietatea publică a Județului Bihor; - va desemna, din cadrul aparatului de specialitate, persoane responsabile cu urmărirea şi implementarea prezentului Protocol - identificarea exactă a amplasamentului urmează a fi stabilită, prin comun acord, între părți. 3.3. Părţile trebuie să se consulte în mod regulat și să se informeze asupra tuturor aspectelor privind activitatea ce face obiectul Protocolului de colaborare. 3.4. Părţile trebuie să desfăşoare activităţile cu respectarea standardelor profesionale şi de etică cele mai înalte, respectiv cu maximum de profesionalism, eficiență şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat. Art. 4. Durata Protocolului de colaborare 4.1 Prezentul Protocol de colaborare intră în vigoare la data semnării lui de către toate părţile contractante. 4.2. Părţile se obligă să deruleze prezentul Protocol de colaborare până la îndeplinirea integrală a obligaţiilor asumate de fiecare parte. Art. 5. Drepturi și obligaţii ale părţilor 5.1. În vederea îndeplinirii scopului prezentului Protocol de colaborare, părțile au următoarele drepturi şi obligaţii: a) să desemneze şi să comunice celeilalte părți persoana/persoanele şi datele de contact ale acestora în vederea derulării prezentului Contract; b) să se implice și să coopereze activ în vederea realizării schimbului de date şi informaţii în vederea îndeplinirii obiectului prezentului Contract; c) să păstreze confidențialitatea datelor şi informaţiilor furnizate cu ocazia îndeplinirii obiectului prezentului contract, atâta timp cât acestea nu reprezintă informaţii de interes public, cu respectarea prevederilor Regulamentului 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, şi sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii, d) să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul legitim de a-şi îndeplini în mod adecvat obligaţiile din prezentul Contract; e) să aducă la cunoştinţa celeilalte părți orice dificultate întâmpinată şi să propună, după caz, măsuri de remediere. Art. 6. Legea aplicabilă 6.1 Prezentului Protocol de colaborare i se va aplica şi va fi interpretat în conformitate cu legislația românească. 6.2. Pe durata prezentului Protocolului de colaborare, părţile vor avea dreptul să convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adiţional, oricând interesele lor cer acest lucru, când aceste circumstanţe au loc şi nu au putut fi prevăzute la momentul încheierii prezentului Contract sau când modificarea anumitor clauze din prezentul acord derivă din necesităţi obiective. Art. 7. Litigii Orice dispută care poate lua naștere din sau în legătură cu prezentul Protocol va fi soluționată pe calea negocierilor între părți. În situaţia în care părţile nu ajung la niciun acord privind soluţionarea disputei, aceasta va fi soluționată de instanţele de judecată competente. Art. 8. Dispoziţii finale Părţile garantează că reprezentanţii numiţi ale căror semnături apar mai jos au fost învestiți cu toate puterile legale de a semna și executa prezentul Contract de asociere. Prezentul Protocol de colaborare a fost semnat la Oradea astăzi, » în 3 exemplare originale, în limba română, câte unul pentru fiecare parte a Contractului, toate având aceeaşi valoare juridică. Semnături Partener 1- JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Preşedinte, Ilie Gavril BOLOJAN Partener 2 — MUNICIPIUL ORADEA, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, Primar, Florin BIRTA Partener 3 — UNIVERSITATEA DIN ORADEA, RECTOR, Constantin BUNGĂU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă