9 aprilie 2024

HCL 269/2024 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii unei tranzacții judiciare între Municipiul Oradea și Societatea IMOPARK S.R.L.

Denumire
Hotărârea nr. 269 din 2024 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
269 / 2024
Data
9 aprilie 2024
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Oradea va încheia o tranzacție judiciară cu IMOPARK S.R.L. pentru a soluționa pe cale amiabilă litigiul în dosarul 2218/111/2019, în care IMOPARK solicită anularea unor hotărâri și despăgubiri însemnate. Ca parte a acordului, IMOPARK transferă municipiului dreptul de proprietate asupra unui teren intravilan de 1569 mp (cu număr cadastral 202994) în schimbul altor condiții convenite în tranzacție; detalii despre plata despăgubirilor și alte obligații apar în proiectul de hotărâre, dar nu sunt menționate explicit în această secțiune. Astfel, efectul pentru locuitori poate însemna clarificări asupra terenului afectat și potențiale modificări ulterioare ale planurilor urbanistice, în funcție de prevederile finale ale înțelegerii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii unei tranzacții judiciare între Municipiul Oradea și Societatea IMOPARK S.R.L. Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 28.03.2024; Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unei tranzacții judiciare între Municipiul Oradea și Societatea IMOPARK S.R.L.; Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu numărul 139231/1 din data de 26.03.2024; Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 139231/2 din data de 26.03.2024, întocmit de către Direcţia Juridică, prin care, propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea proiectului mai sus menționat; Având în vedere cererea de chemare în judecată formulată, modificată și completată, aflată în rejudecare, care formează obiectul dosarului nr. 2218/111/2019, aflat pe rolul Tribunalului Bihor, prin care reclamanta, SOCIETATEA IMOPARK S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA și MUNICIPIUL ORADEA, următoarele: - anularea Hotărârii Consiliului Local Oradea nr.175 din 28.02.2019 prin care s-a dispus revocarea H.C.L. nr. 652 din 28.06.2018 — hotărâre prin care s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal de Recoversie funcţională UTR M4 - Construire imobil de locuințe colective cu spaţii comerciale Ia parter și parcaje subterane str. Ștefan Octavian Iosif, nr. cad. 177309, 167874, 183705, 160893 - Oradea; - obligarea Municipiului Oradea la plata despăgubirilor în sumă de 4.995.760, 66 lei și 387.451,00 euro, reprezentând prejudicii produse societăţii reclamante ca urmare a emiterii HCL nr. 175/28.02.2019 și daune morale. Date fiind soluţiile pronunţate în primă instanță și recurs cu privire la această speță, precum și stadiul actual al dosarului aflat în rejudecare la Tribunalul Bihor, cu termen de judecată la data de 05.04.2024, precum și dorința părților litigante de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul dintre acestea, s-a propus încheierea unei tranzacții judiciare, având următorul conţinut: IA. SOCIETATEA IMOPARK S.R. L., transmite către, MUNICIPIUL ORADEA, cu titlu de SCHIMB, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1569 mp., cu număr cadastral 202994 Oradea, situat pe strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, judeţul Bihor, în schimbul terenului intravilan în suprafață totală de 4.979mp., compus din Lotul 1 în suprafață de 3944 mp. și Lotul 2 în suprafață de 1035 mp., situat în Oradea, strada Thurzo Sandor, cu numere cadastrale 194317 și 204281, înscrise în CF nr. 194317 Oradea și CF nr. 204281 Oradea. 1.B. MUNICIPIUL ORADEA transmite către SOCIETATEA IMOPARK S.R. L., terenul intravilan în suprafață totală de 4.979mp., compus din Lotul 1 în suprafață de 3944 mp. și Lotul 2 în suprafață de 1035 mp., situat în Oradea, strada Thurzo Sandor, cu numere cadastrale 194317 și 204281, înscrise în CF nr. 194317 Oradea și CF nr. 204281 Oradea în schimbul terenului intravilan în suprafață de 1569 mp., cu număr cadastral 202994 Oradea, situat pe strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, judeţul Bihor și a sultei în sumă de 14890 euro. IDENTIFICAREA TERENURILOR 1) Terenul care constituie proprietatea SOCIETATĂȚII IMOPARK S.R.L., este situat în Oradea, strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, judeţul Bihor, are o suprafață de 1569 mp, cu număr cadastral 202994, fiind înscris in C.F. nr. 202994 Oradea. 2) Valoarea terenului proprietatea SOCIETĂȚII IMOPARK S.R.L. este de 470.700 euro conform evaluării întocmite de S.C. EVALMOB S.R.L., evaluator atestat ANEVAR. 3) Terenul care constituie proprietatea MUNICIPIULUI ORADEA este situat în Oradea, strada Thurzo Sandor, în suprafaţă totală de 4.979 mp., compus din: - Lotul 1 în suprafaţă totală de 3.944 mp. format din cota de 1802 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 2142 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea - Lotul 2 în suprafaţă de 1.035 mp., situat în Oradea, format din cota de 48 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 987 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea 4) Valoarea terenului proprietatea MUNICIPIULUI ORADEA este, conform evaluării întocmite de S.C. EVALMOB S.R.L., evaluator atestat ANEVAR, de 485.590 euro. 5. Diferența dintre cele două valori (485.590 euro aferentă terenului Municipiului Oradea și 470.700 euro aferentă terenului aparținând Societăţii IMOPARK S.R.L. este egală cu suma de 14.890 euro ). Suma de 14.890 euro, reprezină sultă. 6. Plata de către Societatea IMOPARK S.R.L. a contravalorii sultei de 14.890 euro, se va face în contul aparținând MUNCIPIULUI ORADEA, având următoarele date de identificare: Municipiul Oradea — activitate economică CUI/CIF : 35372589 Cod IBAN: RO50 TREZ 0765 02205X01 6643 Cod SWIFT/BIC: TREZROBU II. În baza prezentei tranzacții și a hotărârii judecătorești de expedient ce se va pronunța în prezenta cauză: Se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit cu titlu de schimb, astfel: - Municipiul Oradea dobândește dreptul de proprietate cu titlu de schimb cu sultă asupra terenului intravilan, situat în Oradea, strada Ştefan Octavian Iosif, nr. 10, județul Bihor, cu o suprafață de 1569 mp, cu număr cadastral 202994, înscris in C.F. nr. 202994 Oradea. - Societatatea IMOPARK S.R.L., dobândește dreptul de proprietate cu titlu de schimb asupra terenului intravilan, situat în Oradea, în suprafață totală de 4.979 mp., compus din: lotul 1 în suprafață totală de 3.944 mp. format din cota de 1802 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 2142 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea și lotul 2 în suprafaţă de 1.035 mp., situat în Oradea, format din cota de 48 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 987 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea . III. Părţile declară exres că, prin semnarea prezentei tranzacţii, nu mai au nicio pretenție una față de cealaltă, nu vor pretinde cheltuieli de judecată în dosarul aflat pe rolul instanțelor și nici alte sume de bani ori despăgubiri, inclusiv acordarea de daune contractuale, profit nerealizat și daune morale referitoare la dreptul care formează obiectul acestui litigiu. IV. Părţile se obligă a întocmi documentația cadastrală aferentă terenurilor intravilane care fac obiectul prezentei tranzacții judiciare și a încheia contractul de schimb în formă autentică, îndeplinind și formalităţile de carte funciară care se impun în acest sens. Cheltuielile cu aceste operațiuni juridice urmând a fi suportate de către fiecare parte, potrivit prevederilor legale. Ținând cont de prevederile art. 2267 Noul Cod Civil; Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local; În baza art. 129 alin. (2) lit. c), alin. 6 lit. b), art. 139 alin. 2) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; | |] 4 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă încheierea unei tranzacții judiciare între Municipiul Oradea și Societatea IMOPARK SRL, prin reprezentant, având ca obiect: e Realizarea schimbului de teren, cu sultă, între Municipiul Oradea și Societatea IMOPARK SRL,în sensul că SOCIETATEA IMOPARK S.R.L., va transmite către MUNICIPIUL ORADEA, cu titlu de SCHIMB, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1569 mp., cu număr cadastral 202994 Oradea, situat pe strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, judeţul Bihor, în schimbul terenului intravilan în suprafaţă totală de 4.979 mp., compus din Lotul 1 în suprafață de 3944 mp. și Lotul 2 în suprafață de 1035 mp., situat în Oradea, strada Thurzo Sandor, cu numere cadastrale 194317 și 204281, înscrise în CF nr. 194317 Oradea și CF nr. 204281 Oradea. IDENTIFICAREA TERENURILOR 1. Terenul care constituie proprietatea SOCIETATĂȚII IMOPARK S.R.L., este situat în Oradea, strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, judeţul Bihor, are o suprafață de 1569 mp, cu număr cadastral 202994, fiind înscris in C.F. nr. 202994 Oradea. 2. Valoarea terenului proprietatea SOCIETĂȚII IMOPARK S.R.L. este de 470.700 euro conform evaluării întocmite de S.C. EVALMOB S.R.L., evaluator atestat ANEVAR. 3. Terenul care constituie proprietatea MUNICIPIULUI ORADEA este situat în Oradea, strada Thurzo Sandor, în suprafaţă totală de 4.979 mp., compus din: - Lotul 1 în suprafaţă totală de 3.944 mp. format din cota de 1802 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 2142 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea - Lotul 2 în suprafață de 1.035 mp., situat în Oradea, format din cota de 48 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 987 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea Valoarea terenului proprietatea MUNICIPIULUI ORADEA este, conform evaluării întocmite de S.C. EVALMOB S.R.L., evaluator atestat ANEVAR, de 485.590 euro. Diferenţa dintre cele două valori (485.590 euro aferentă terenului Municipiului Oradea și 470.700 euro aferentă terenului aparținând Societăţii IMOPARK S.R.L. este egală cu suma de 14.890 euro ). Suma de 14.890 euro, reprezină sultă. Plata de către Societatea IMOPARK S.R.L. a contravalorii sultei de 14.890 euro, se va face în contul aparţinând MUNCIPIULUI ORADEA, având următoarele date de identificare: Municipiul Oradea - activitate economică CUI/CIF : 35372589 Cod IBAN: RO50 TREZ 0765 02205X01 6643 Cod SWIFT/BIC: TREZROBU Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit cu titlu de schimb astfel: - Municipiul Oradea dobândește dreptul de proprietate cu titlu de schimb cu sultă asupra terenului intravilan, situat în Oradea, strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, județul Bihor, cu o suprafață de 1569 mp, cu număr cadastral 202994, înscris in C.F. nr. 202994 Oradea. - Societatatea IMOPARK S.R.L., dobândește dreptul de proprietate cu titlu de schimb asupra terenului intravilan, situat în Oradea, în suprafaţă totală de 4.979 mp., compus din: lotul 1 în suprafaţă totală de 3.944 mp. format din cota de 1802 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 2142 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea și lotul 2 în suprafaţă de 1.035 mp., situat în Oradea, format din cota de 48 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 987 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea . Art. 2. Se aprobă conținutul tranzacţiei judiciare în întregul său, conform Anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre. Art. 3. Se aprobă mandatarea domnului Birta Florin Alin - primar al Municipiului Oradea, să semneze tranzacţia judiciară, în numele și pe seama Municipiului Oradea. Art. 4, Se însușește Raportul de evaluare — întocmit de către SC EVALMOB SRL - evaluator — membru ANEVAR, conform Anexei nr.2 la prezenta Hotărâre, pentru imobilele situate în Oradea, judeţul Bihor, reprezentând în natură teren intravilan, identificate astfel : - Terenul aparţinând Societatăţii IMOPARK S.R.L., situat în Oradea, strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 10, județul Bihor, cu o suprafață de 1569 mp, cu număr cadastral 202994, înscris in C.F. nr. 202994 Oradea. - Teren aparținând Municipiului Oradea, în suprafață totală de 4.979 mp., compus din:lotul 1 în suprafață totală de 3.944 mp. format din cota de 1802 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 2142 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea și lotul 2 în suprafață de 1.035 mp., situat în Oradea, format din cota de 48 mp din nr.cad.194317, înscris in CF nr. 194317 Oradea și cota de 987 mp din nr. cad 204281, înscris în CF nr 204281 Oradea . Art.5. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Primarului Municipiului Oradea, Direcţiei Juridice și Direcţiei Patrimoniu Imobiliar. Oradea, 28 martie 2024 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”” Art. 6. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Primarul Municipiului Oradea; - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor; - Direcţia Juridică; - Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin grija Direcţiei Juridice; - Direcţia Economică, prin grija Direcţiei Juridice; - Societatea IMOPARK SRL, prin grija Direcţiei Juridice; - Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipi i-Oradea. Sa /ONEN ; See PREŞEDINTE DE ŞEBINŢ Filimon Teofil - Laviniu is [| > GONTRASEMNEAZĂ Nr. 269 SECRETAR GEN Eugenia Barpgi Anexa nr.1 la H.C.L. nr.269 din 28.03.2024 TRANZACȚIE JUDICIARĂ încheiată între: 1. SOCIETATEA IMOPARK S.R.L. cu sediul social în municipiul Oradea, strada Santăului nr.27, județul Bihor, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr. J]05/600/2018, cu Cod de identificare fiscală 39021734, prin administrator URDA GABRIEL, având calitatea procesuală de reclamant în dosarul 2218/111/2019*, aflat pe rolul Tribunalului Bihor. 2. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în municipiul Oradea, Piaţa Unirii, nr. 1, jud. Bihor, având calitatea procesuală de pârât în dosarul nr. 2218/111/2019*, aflat pe rolul Tribunalului Bihor. 3. MUNICIPIUL ORADEA, prin primar Florin Birta, cu sediul în municipiul Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor, având calitatea procesuală de pârât în dosarul nr. 2218/111/2019*, aflat pe rolul Tribunalului Bihor. Având în vedere că: a.Obiectul acţiunii. Prin cererea de chemare în judecată formulată, modificată şi completată, care formează obiectul dosarului nr. 2218/111/2019, aflat pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta, SOCIETATEA IMOPARK S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA şi MUNICIPIUL ORADEA, următoarele: - anularea Hotărârii Consiliului Local Oradea nr.175 din 28.02.2019 prin care s-a dispus revocarea H.C.L. nr. 652 din 28.06.2018 — hotărâre prin care s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal de Recoversie funcțională UTR M4 -— Construire imobil de locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter şi parcaje subterane str. Ştefan Octavian Iosif, nr. cad. 177309, 167874, 183705, 160893 — Oradea; - obligarea Municipiului Oradea la plata despăgubirilor în sumă de 4.995.760, 66 lei și 387.451,00 euro, reprezentând prejudicii produse societăţii reclamante ca urmare a emiterii HCL nr. 175/28.02.2019 şi daune morale. b. Scurt istoric al cauzei. S-a susținut de către reclamantă şi s-a reţinut de către instanța de judecată faptul că prin HCL nr. 652 din 28.06.2018 s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal de Reconversie funcțională UTR M4 - Construire imobil de locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter şi parcaje subterane str. Ștefan Octavian Iosif, nr. cad. 177309, 167874, 183705, 160893 - Oradea. Reconversia funcțională s-a realizat strict din UTR Liu (zonă de locuinţe cu regim redus de înălțime) în UTR M4 (construire imobil de locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter şi parcaje subterane), parcelele identificate cu număr cadastral 160893 şi 183705 rămânând în UTR Va (zonă verde). Prin H.C.L. nr. 652/28.06.2018 s-a stabilit o valabilitate a documentaţiei de urbanism aprobată, de 5 ani, respectiv până în anul 2023. În baza acestei documentaţii de urbanism a fost demarată procedura de obţinere a autorizaţiei de construire pentru construirea unui imobil de locuinţe colective cu spații comerciale la parter și parcaje subterane . Anterior depunerii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire, când societatea Imopark era în procedura de obținere a avizului de la Comisia de Circulaţie şi de la Arhitectul Şef pentru fațadă (fiind depuse documentaţiile pentru obţinerea acestor avize), Consiliul Local al Municipiului Oradea a aprobat H.C.L. nr. 175/28.02.2019 prin care a dispus revocarea H.C.L. nr. 652/28.06.2018, blocând astfel procedura de autorizare iniţiată. c. Soluţiile instanțelor. Prin Sentința nr.782/CA/2022 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2218/111/2019 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, modificată şi completată de către reclamantă și s-a dispus: - anularea, ca nelegală, a H.C.L. nr. 175/28.02.2019 prin care a dispus revocarea H.C.L. nr. 652/28.06.2018; - a obligat pârâţii (Municipiul Oradea şi Consiliul Local al Municipiului Oradea) la plata către reclamantă a sumei de 133.700 euro reprezentând daune contractuale rezultate din antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă cu promitenţi-cumpărători; - a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 203.751 euro reprezentând daune contractuale rezultate din contracte de antrepriză şi furnizare de bunuri încheiate de reclamantă cu terți; - a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro reprezentînd daune morale; - a respins celelate pretenții ale reclamantei - cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâţilor în sumă de 22.319,42 lei reprezentând onorar de avocat, taxe timbru şi cheltuieli de transport. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarant recurs atât Municipiul Oradea şi Consiliul Local al Municipiului Oradea, cât şi Societatea IMOPARK S.R.L. , recurs care a format obiectul dosarului nr. 2218/111/CA/2019-R, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, fiind pronunțată Decizia nr. 308/CA/2023 — R prin care s-a dispus: - casarea in parte a soluţiei pronunţate de Tribunalul Bihor în ceea ce priveşte soluția referitoare la acordarea de despăgubiri - trimiterea spre rejudecare la prima instanță a capetelor de cerere având ca obiect acordarea de daune contractuale, profit nerealizat și daune morale. - rejudecând în fond capătul de cerere privind despăgubirile constând în cheltuieli cu pregătirea terenului, alipire şi autorizare, dispune obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 145.708, 54 lei cu titlu de despăgubiri. - menține soluția instanței de fond referitoare la anularea anularea, ca nelegală, a H.C.L. nr. 175/28.02.2019 prin care a dispus revocarea H.C.L. nr. 652/28.06.2018; - înlătură dispozițiile instanţei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei. Efectul juridic al soluţiei pronunţate în recurs este faptul că litigiul se află pe rolul Tribunalului Bihor, în rejudecare, pe capetele de cerere vizând acordarea de daune contractuale, profit nerealizat şi daune morale, cu termen de judecată la data de 05 aprilie 2024. În acest context, la termenul anterior de judecată, părţile au solicitat acordarea unui termen mai lung în vederea încheierii unei tranzacții judiciare, Sens în care, de comun acord, în temeiul dispoziţiilor art. 2.267 şi următoarele din Cod civil, s-a convenit încheierea prezentei: TRANZACŢII JUDICIARE În următoarele condiţii: I. SOCIETATEA IMOPARK S.R.L. , prin administrator Urda Gabriel, în calitate de semnatară a prezentei tranzacţii judiciare şi în calitate de reclamantă în dosarul nr. 2218/111/2019*, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor — Secţia III Contencios Administrativ şi Fiscal, renunță la cererea de chemare în judecată din acest dosar, la căile de atac, la dreptul dedus judecății și la orice pretenţii ce decurg din dreptul dedus judecății. Renunţarea cuprinde atât renunțarea la dreptul pretins (art.408 C.pr.civ, ) cât şi la litigiul dedus judecății (art.496 C.pr.viv.). Totodată, SOCIETATEA IMOPARK S.R.L., renunță la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu şi la dreptul de a solicita aceste cheltuieli pe cale separată, constând în onorarii avocat/consiliere juridică, expertize, taxe de timbru, cheltuieli de transport sau altele asemenea. De asemenea, părțile litigante convin ca: IL.A. SOCIETATEA IMOPARK S.R.L., transmite către MUNICIPIUL ORADEA, cu titlu de SCHIMB, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 1569 mp., cu număr cadastral 202994 Oradea, situat pe strad [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă