29 mai 2020 · Inițiator: VICEPRIMAR Fiileki Zoltán Ladislau

HCL 138/2020 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a imobilului-teren, situat în municipiul Miercurea Ciuc, str. Harghita nr. 59

Denumire
Hotărârea nr. 138 din 2020 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
138 / 2020
Data
29 mai 2020
Inițiator
VICEPRIMAR Fiileki Zoltán Ladislau
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a unui imobil-teren de pe strada Harghita nr. 59, în Miercurea-Ciuc, pe o perioadă de 25 de ani, prin atribuire prin licitație. Se stabilește că terenul este în intravilan, cu clasificare pe zone potrivit hotărârilor anterioare, iar valoarea chiriei va respecta prevederile legale și anunțurile de închiriere. Pentru locuitori înseamnă că se poate organiza o licitație publică pentru utilizarea terenului, iar veniturile din închiriere vor intra în bugetul local, conform legislației în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de oportunitate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.l

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA - CIUC HOTĂRÂREA Nr. 138/2020 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a imobilului-teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Harghita nr.59 Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.05.2020; Analizând Referatul de aprobare al viceprimarului Fiileki Zoltân Ladislau cu nr.10398/25.05.2020 şi Raportul de specialitate nr.10400/25.05.2020 întocmit de Biroul evidenţa şi administrare patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea- Ciuc, prin care propune adoptarea hotărârii cu privire la închirierea prin licitaţie publică a imobilului- teren, Situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Harghita nr.59; Pe baza rapoartelor comisiei pentru: - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăţilor cetăţenilor; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Miercurea-Ciuc nr.329/2016 cu privire la încadrarea pe zone a terenurilor din intravilanul Municipiului Miercurea-Ciuc; Având în vedere Hotărârea nr. 135 /2020 privind aprobarea chiriei anuale minime de închiriere pentru teren intravilan diferenţiate pe zone de încadrare în municipiul Miercurea-Ciuc; Ținând cont de închirierea bunurilor proprietate privată art.362 alin.(1)(3) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit prevederilor art.861 alin.(3), art.1777, art.1779 din Codul civil; Având în vedere prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, actualizată; În temeiul art.129 alin. (2) lit.c), alin.(6) lit.b), art.139 alin.(1), (3) lit.8), art.196 alin.(1) lit.a), precum art.354-355, art.362 alin.(1)(3) şi art.627 alin.(l) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă Studiul de oportunitate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.l. Art.2. (1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a imobilului-teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Harghita nr.59, înscris în CF nr.66885 Miercurea-Ciuc identificat prin nr. top 2659/4, pe o perioadă de 25 de ani. (2) Imobilul-teren în suprafață de 406 mp, proprietatea Statului român, administrat de municipiul Miercurea-Ciuc are o valoare de inventar de 23.548 lei - nr. inventar G1232T. (3) Preţul de pornire a chiriei de 935 lei/an. Art.3. Se aprobă Caietul de sarcini, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.2. Art.4. Se aprobă Contractul de închiriere, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.3. Art.5. Se aprobă Documentaţia de atribuire, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.4. Art.6. Se aprobă desemnarea comisiei de licitație cu următoarea componență: Preşedinte: - Fiileki Zoltân Ladislau - viceprimar Membrii: - Veress David - consilier municipal - Botta Ladislau — din partea Biroului evidența patrimoniului - Salamon Ildik6 — din partea Biroului evidența patrimoniului - Andrâsi Boglârka — reprezentant AJFP Harghita. Membru supleant: Kopacz Edit - din partea Compartimentului contabil financiar. Art.7. Cu aducerea la îndeplinire se însărcinează viceprimarul municipiului Fiileki Zoltân Ladislau şi Biroul de evidenţa şi administrare patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate a primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.8. Prezenta hotărâre se va comunica: a) Instituţiei Prefectului judeţului Harghita; b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc Râduly R6bert Kâlmân, c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc Fiileki Zoltân Ladislau; d) Biroului de evidenţa și administrare patrimoniu. „Preşedintele şedinţei , Contrasemnează pentru legalitate — FULOP ARPAD ZOLTAN Secretar general WOHLFART RUDOLF | i A Anexă nr.1. la Proiectul de Hotărâre nr. 138 /2020 STUDIU DE OPORTUNITATE privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a imobilului-teren, situat în municipiul Miercurea- Ciuc, str. Harghita nr.59 Capitolul ]. OBIECTUL INCHIRIERII Art.1. Municipiul Miercurea-Ciuc are calitatea de locator. Art.2. Obiectul prezentei închirierii îl formează, imobilul-teren situat în municipiul Miercurea- Ciuc, str.Harghita nr.59, înscris în CF nr.66885 Miercurea-Ciuc, identificat prin nr. top 2659/4. Art.3. Imobilul, destinat închirierii, este în proprietate statului român, administrat de Municipiul Miercurea-Ciuc, fiind compus din teren în suprafață de 406 mp cu destinaţie de curte. Capitolul. II. MOTIVAȚIA ÎNCHIRIERII Art,4. Motivele de ordin legislativ, economic financiar şi social sunt următoarele: - prevederile art. 861 alin.(3), art.1777, art.1779 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil; - prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, actualizată; - în temeiul art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a), art.139 alin.(1), (3) lit.e), art.196 alin.(1) lit.a), precum art.332, art.362 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;; - administrarea eficientă al domeniului privat al municipiului Miercurea-Ciuc pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local: - cu - închirierea trece întreaga responsabilitate pentru modul de gestionare a obiectivului închiriat, în sarcina locatarului. - locatarul va acoperi în întregime costurile ridicate de întreţinerea şi exploatarea obiectivului închiriat. - locatarul va achita locatorului, în contravaloarea obiectivului închiriat, o chirie anuală stabilită prin contract. Capitolul III. DURATA ÎNCHIRIERII Art.5. Imobilul-teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Harghita nr.59, înscris în Cartea Funciară nr.66885 a localităţii Miercurea-Ciuc identificat prin nr. top 2659/4, se închiriază pentru o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de a prelungi. Capitolul IV. ELEMENTE DE PREȚ Art.6. Preţul de pornire a chiriei este de 935 lei/an. Art.7. Modul de achitare a chiriei va fi stabilit în contractul de închiriere. Capitolul V. INVESTIȚII DE REALIZAT Art.8. Imobilul, destinat închirierii, aparține statului român, evidenţiat şi administrat de Municipiul Miercurea-Ciuc. Art.9. Acestea vor fi utilizate de către locator pe toată durata contractului în condiţiile prevăzute în contract, urmând ca la încetarea contractului să fie restituite, în deplină proprietate, libere de orice sarcini locatorului/proprietarului. Art.10. Prin soluţiile adoptate se va asigura protecția imobilului închiriat implicit a mediului. Art.11. Locatarul va asigura întreținerea, curățirea, exploatarea obiectivului. Capitolul VI. TERMENELE PREVIZIBILE PENTRU REALIZAREA PROCEDURII DE INCHEIERE A CONTRACTULUI | Art.12. După aprobarea Studiului de oportunitate de către consiliul local, se publică anunţul privind organizarea licitaţiei publice. Art.13. Termenul de predare a ofertelor, este de cel puţin 20 de zile calendaristice începând cu data publicării anunţului licitaţiei publice. Art.14. Contractul de închiriere se încheie după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data la care locatorul a informat ofertanții despre deciziile referitoare la atribuirea contractului în scris, cu confirmare de primire, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora. Capitolul VII. Ă MODALITATEA DE ACORDARE A ÎNCHIRIERII Art.15. Procedura de locaţiune propusă se desfăşoară prin licitaţie publică prin care orice persoană fizică autorizată, și/sau persoană juridică de drept privat, română sau străină, poate prezenta o ofertă. Art.16. Desfășurarea licitaţiei publice deschise se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.17. Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin 2 oferte valabile, în caz contrar locatorul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie. În cazul în care, în cadrul celei de-a doua proceduri de licitaţie publică nu se depune nici o oferta valabilă, se va anula procedura de licitaţie. Art.18. Locatorul va asigura pe suport hârtie obținerea documentaţiei de atribuire de către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens. Documentaţia de atribuire costă 25 lei. . Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate — FULOP ARPAD ZOLTÂN Secretar general WOHLFART RUDOLF +? L Anexa nr. 2 la Proiectul de Hotărârea nr. 138/2020 CAIET DE SARCINI privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a imobilului-teren, situat în municipiul Miercurea- Ciuc, str. Harghita nr.59 Capitolul 1. DISPOZIȚII GENERALE Art.1. Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat pe baza legislaţiei în vigoare, având ca temei legal Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Art.2. Studiul de oportunitate şi Caietul de sarcini se aprobă prin hotărâre a consiliului local al municipiului Miercurea-Ciuc. Art.3. Închirierea imobilului-teren situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Harghita nr.59, înscris în CF nr.66885 Miercurea Ciuc identificat prin nr. top 2659/4, se aprobă pe baza studiului de oportunitate prin hotărâre a consiliului local al municipiului Miercurea-Ciuc. Capitolul II. OBIECTUL INCHIRIERII Art.4. Municipiul Miercurea-Ciuc are calitatea de locator. Art.5. Obiectul prezentei închirierii îl formează imobilul-teren, situat în municipiul Miercurea- Ciuc, str.Harghita nr.59, înscris în Carte Funciară nr.66885 Miercurea-Ciuc. Imobilul destinat închirierii, aparţine statului român, administrat de municipiul Miercurea-Ciuc. Art.6. Imobilul este compus din teren în suprafață de 406 mp cu destinaţie de curte. Capitolul III. MOTIVAȚIA INCHIRIERII Art.7. Motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu care justifică închirierea obiectivului sunt următoare: Motivația de ordin economic: - administrarea eficientă a domeniului privat al municipiului Miercurea-Ciuc pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local şi a nevoii de mobilizare a surselor de a menţine scopul destinaţiei imobilului privind caracterul social, cultural, distractiv, profitabil; Motivația pentru componenţa financiară: - locatarul va acoperi în întregime costurile ridicate de întreţinerea și exploatarea obiectivului închiriat. - locatarul va achita proprietarului, în contravaloarea obiectivului închiriat, o chirie anuală stabilită prin contract. - închirierea trece întreaga responsabilitate pentru modul de gestionare a obiectivului închiriat, în sarcina locatarului ( inclusiv cele de mediu) Motivația pentru componenta socială: - crearea unui climat, să aibă un impact pozitiv asupra comunităţii. Motivația pentru componenta de mediu: - locatarul va avea obligaţia, prin contractul de închiriere, să respecte toată legislaţia în vigoare pe probleme de mediu. Contractul de închiriere transferă responsabilitatea viitorului locatar cu privire la respectarea clauzelor de protecţia mediului, printre care unele dintre cele mai importante sunt: - luarea tuturor măsurilor necesare pentru diminuarea şi evitarea poluării solului şi a apei subterane, cu efecte asupra sănătăţii populaţiei; - utilizarea durabilă a resurselor; - gestionarea eficientă a deşeurilor şi menţinerea cu stricteţe a condiţiilor de igienă cerute de reglementările legale in vigoare. Capitolul IV. DURATA INCHIRIERII Art.8. Imobilul-teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Harghita nr.59, înscris în CF nr.66885 a localităţii Miercurea-Ciuc, se închiriază pentru o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire. Capitolul V. REGIMUL BUNURILOR Art.9. Imobilul-teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Harghita nr.59, constituie proprietatea statului român, administrat de municipiu, va fi exploatat de locatar în conformitate cu prevederile contractului de închiriere şi urmând a fi restituit de locatar la expirarea/încetarea contractului de închiriere. Art.10. La expirarea termenului de închiriere, locatarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul închiriat, inclusiv investiţiile realizate. Locatarul va utiliza următoarele categorii de bunuri: a) bunurile de retur — bunurile care revin de plin drept, gratuit şi liber de orice sarcini proprietarului, la expirarea contractului de închiriere. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul închirierii. Acesta este terenul (curte) în suprafață de 406 mp, aşa cum reiese din procesul verbal de predare- primire, încheiat cu ocazia luării în folosinţă a imobilului de către locatar, care urmează a fi administrat şi exploatat de locatar în conformitate cu prevederile contractului de închiriere. b) bunurile de preluare — dacă este cazul, bunurile care pot reveni locatarului la expirarea contractului de închiriere, în măsura în care aceasta îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul unei compensaţii egale cu valoarea contabilă actualizată conform procedurilor legale. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparţinut locatorului şi au fost utilizate de către aceasta pe durata închirierii a obiectivului. Acestea vor fi utilajele, uneltele, obiectele necesare, precum şi bunurile rezultate din investiţii sau modernizări efectuate de locatar pe cheltuiala sa, dar cu aprobarea locatorului. €) bunurile proprii — nu este cazul Capitolul VI. J CHIRIA ŞI GARANȚII FINANCIARĂ Art.11. Preţul de pornire a chiriei este de 935 lei/an. Art.12. Întârzierea la plată a chiriei se penalizează cu 1 %, începând cu luna imediat următoare a scadenţei şi până la data realizării sumei datorate inclusiv conform art.1510 și art.1539 din Legea nr.287/2009 — Cod civil privitoare la executarea obligaţiilor şi conform art.184 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Art.13. Nivelul majorării de întârziere va fi modificată în funcţie de reglementările legale. Art.14. Pentru recuperarea creanţelor se aplică prevederile art.2517 şi a art.2524 din Lepea nr.287/2009 — Cod civil privitoare la prescripţia extinctivă. Art.15. Garanţia de participare la licitaţie a ofertantului declarat câştigător — locatar va fi reţinută pe tot parcursul derulării a contractului de închiriere. Art.16. În cazul depăşirii cu 30 de zile a scadenţei de plată, chiria şi penalităţile aferente se încasează de către locator din garanţia de plată a chiriei prevăzută la art.15. Art.17. În situaţia încasării de către locator a chiriei şi a penalităţilor aferente din garanţia de plată a chiriei, conform art.16, aceasta se va reconstitui de către locatar în termen de 90 de zile de la notificarea primită de la locator. Art.18. În vederea participării la licitaţie, ofertanţii sunt obligaţi să depună la organizator dovada:- taxei de procurare a documentaţiei de atribuire şi garanţiei de participare. Garanţia de participare este obligatorie și se stabilește la nivelul contravalorii a două chirii, care va fi depusă în numerar la caseria municipiului Miercurea-Ciuc. Otertanţilor necâştigători li se restituie garanţia de participare în termen de 5 zile de la data adjudecării pe bază de cerere. Garanţia de participare se pierde în următoarele cazuri: - dacă ofertantul îşi retrage oferta în termenul de valabilitate a acesteia: - revocarea ofertei de către ofertanţi după adjudecare atrage pierderea garanţiei de participare; - în cazul neprezentării la licitaţia publică; - în cazul ofertantului câştigător, dacă acesta nu se prezintă la data prevăzută de comisia de evaluare pentru încheierea contractului. Capitolul VII. CONDIȚII DE MEDIU Art.19. Locatarul poartă întreaga responsabilitate pentru respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, respectiv refacerea cadrului natural după execuţia lucrărilor de orice fel, precum şi menţinerea mediului în condiţii normale, utilizarea de echipamente nepoluante pentru mediul ambiant şi lipsite de riscuri pentru personal. Art.20. Locatarul are obligaţia de a obţine, pe cheltuiala sa, toate acordurile şi avizele impuse de legislaţia de mediu. Capitolul VIII. CARACTERISTICILE și CONDIȚIILE INVESTIŢIEI Art.21. Imobilul-teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Harghita nr.509, înscris în CF nr.66885, se amplasează în teritoriul administrativ al municipiului Miercurea-Ciuc. Art.22. Imobilul, destinat închirierii, aparţine statului român, administrat de municipiu. Art.23. Imobilul-teren, va fi utilizat de către locatar pe toată durata contractului în condiţiile prevăzute în contract, urmând ca la încetarea contractului să fie restituite, în deplină proprietate, libere de orice sarcini locatorului. Art.24. Prin soluţiile adoptate se va asigura protecţia mediului și protecția monumentelor. Art.25. Imobilul urmează a fi închiriat în scopul exploatării acestuia ca curte. Capitolul IX. CONDIȚIILE DE VALABILITATE A OFERTEI Art.26. Criteriile de valabilitate sunt următoarele documente: - documentul care să ateste forma juridică a solicitantului (certificat de înregistrare, statut, act constitutiv, copie CI. etc.) - împuternicire de reprezentare legală, - fişa cu informaţii privind ofertantul, - declaraţie, - declaraţie de participare semnată de ofertant, - certificat de atestare fiscală de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, privind îndeplinirea la zi a obligaţiilor exigibile de plată, - certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea la zi la obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor locale, - dovada achitării Caietului de sarcini în valoare de 25,00 lei, - dovada achitării garanţiei de participare, reprezentând nivelul contravalorii a două chirii lunare, care va fi depusă în numerar la caseria municipiului Miercurea-Ciuc în valoare ...... lei. - contractul de închiriere semnat. Art.27. Oferta va fi redactată în limba română și va fi transmisă (depusă) până la data de ....... 5 [14 - NE „ riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina persoanei interesate. Oferta trebuie să fie semnat de către ofertant. Oferta va fi transmisă în două plicuri închise și sigilate, unul exterior care va conţine documentele prevăzute în instrucțiunile pentru ofertanți şi unul interior care va conţine oferta propriu- zisă semnată de ofertant. Ofertele vor fi înregistrate în ordinea primirii lor în registrul Oferte, precizându-se data și ora. Oferta este valabilă pe toată perioada desfăşurării licitaţiei şi este confidențială până la deschidere de către comisia de evaluare. Criteriile de atribuire a contractului de închiriere sunt: a) cel mai mare nivel al chiriei; b) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor; €) condiţii impuse (experienţa similară )impusă de natura bunului închiriat; În cazul în care există punctaje egale între ofertanţi clasaţi pe primul loc, departajarea acestora se va face în funcţie de punctajul obținut pentru criteriul de atribuire care are ponderea cea mai mare, iar în cazul egalității în continuare, departajarea se va face în funcţie de punctajul obținut pentru criteriul de atribuire care are ponderea cea mai mare după acesta. Procedura de licitaţie se poate desfășura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie s- au depus cel puţin 2 (două) oferte valabile. Capitolul X. _ CLAUZE FINANCIARE ŞI DE ASIGURĂRI Art.28. În perioada în care imobilul este închiriat, lucrările de investiţii vor fi susținute din fondurile proprii ale locatarului sau credite indiferent de natura lor care servesc dezvoltarea imobilului. Art.29. Dacă locatorul urmează să realizeze investiţii pe parcursul contracului, pe perioada lucrărilor se va suspenda contractul de închir [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă