19 decembrie 2019

HCL 565/2019 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. nicolae iorga, al. crizantemelor, al. lăcrămioarei și bloc j2, inițiator sc sigma premium sa

Denumire
Hotărârea nr. 565 din 2019 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
565 / 2019
Data
19 decembrie 2019
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul urbanistic zonal pentru zona delimităta de str. Nicolae Iorga, Aleea Crizantemelor, Aleea Lăcrămioarei și blocul J2, pe terenul inițiat de Sigma Premium SA, iar documentația aprobată face parte integrantă. Asta înseamnă că proiectul poate fi pus în practică în această zonă, iar investițiile vor trebui realizate conform planului, iar vechiul Plan de Urbanism Aprobat (din 2005) încetează din momentul adoptării. Pentru locuitori, decizia poate însemna schimbări în utilizarea terenului, posibil dezvoltări noi, termene și condiții de execuție ale investiției, cu impact asupra zonei respective.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Nicolae Iorga, al. Crizantemelor, al; Lăcrămioarei și bloc J2, conform documentaţiei anexate care face parte integ j

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL CONSTANTA MUNICIPIUL. CONSTANTA CONSILIUL LOCAL mA a onsTA Tuns HOTARÂRE privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Nicolae Iorga, al. Crizantemelor, al. Lăcrămioarei și bloc J2, inițiator SC Sigma Premium SA onșiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de! 2019, Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău înregistrat sub nr. 236620/05.12.2019, avizul Comisiei de specialitate nr. 2 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, raportul Direcţiei urbanism ..nr, 241503/12,12.2019, precum și avizul nr. 236619/05.12.2019 al arhitectului șef; Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu toate modificările ulterioare, ale art. 2741 lit. c) din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, republicată, cu toate modificările ulterioare şi ale art. 18 din Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/200, emis de Ministerul dezvoltării regionale și ădministrației publice; Văzând avizul de oportunitate nr. 174705/06,11.2018 al Direcţiei urbanism; În temeiul prevederilor art, 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c), precum și ale art. 1196 alin. (1) lit. a) din OUG nr, 57/2919 privind Codul administrativ. HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se aprobă Planul urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Nicolae Iorga, al. Crizantemelor, al; Lăcrămioarei și bloc J2, conform documentaţiei anexate care face parte integ j Terenul care a iniţiat în str, Nicolae Iorga nr. 20, în suprafaţă de 1303,22 mp (potrivit'actelor'de proprietate) și 1329 mp (potrivit măsurătorilor cadastrale), identificat cu nr. cădastral 201547, înscris în cartea funciară a UAT Constanţa, este proprietăte SC Sigma Premium SA conform contractului de vânzare autentificat sub. pr. 523/26.07.2017 la Biroul individual notarial Berevoianu Radu-Costin. e Art, 2 - Valabilitatea plan de la data aprobării prezentei, « investitorului. 1 . 'Art. 3 - Începând cu data. adoptării prezentei își încetează valabilitatea documentația de urbanism aprobată prin HCL nr. 489/2005 privind aprobare PUD - Reparații capitale, construire. etaj intermediar, recompartimentare și reamenajare imobil birouri S+P+3E cu 'locuință de serviciu la ultimul etaj, "urbanistic zonal precizat la art. 1 este de 3 ani posibilitatea prelungirii cu încă 3 ani la solicitarea amenajare parcare, str. Nicolăe forga:nr: 20, teren în suprafață de 1303,22 mp, proj:rietate SC Torent International:SRL. * Art. 4 - Compartimentul relâții -consiliul local și administrația locală va comunica prezenta hotărâre Direcţiei urbanism, în vederea aducerii la îndeplinire, spre ştiinţă Instituţiei prefectului” judeţului Constanţa, iar către SC Sigma Premium SA, 'Oficiul de cadastru și publicitate - imobiliară Constanţa, Inspectoratul de stat în construcţii Constanţa, Consiliul, județean Constanța, Ministerul dezvoltării regionale și administrației publice hotărârea omiunicată de Direcţia urbanism. de cânsillerii locali astfel: —. d _-abțineri. ' La data adoptării sunt în funcție QQ- consilieri din 27 membri. | | Prezenta hotărâre a fost vot pentru, __”= “împot iv PREŞEDINTE îi ra CONTRASEMNEAZĂ, „TEopar- Hei SECRETA A A CONSTANŢA NR." IL 5 45.48 2019 “ P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ȘI BLOC J2 l | fel. 0741 698 008 i secretariat(Qallarhitectura.ro y Unirii 194 900532 Constanţa J13/906/2002 cod unic ROI45536786 JUDEȚUL CONSTAI TA i RIMĂEIA MUNICIPIULUI CONS Î. DISPOZIȚII GENERA E DIRECȚIA URBAI VIZAT PRE MESCIII: AARE Anexă la oxizi pr, i | 2 [CNP] A. ROLUL RL. U. ! ARnirCT SEF & Regulamentul , șt--detatia ubforfha unor prescripții PlanăRă Zonal, în vedertza-urtilăfiri Aplicării acestuia. Regulamentul de urbanism cuprinde reguli specifice de urbanitm instituite în teritoriul considerat, care completează sau detaliază regulamentul aferent Planului Urbanistic General. Regulamentul cuprinde prescripții generale la nivelul zonei studiate, precum și prescriptii și recomandări specifice. B. BAZA LEGALĂ A ELABORĂRII - Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul; - H.G.R. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism; - Ghidul de aplicare a R.G.U. aprobat prin Ordinul M.L.P.A.T. nr.21/N/2000; - Ghidul privind metodologia de elaborare și continutul-cadru al planului urbanistic zonal GM-010-2000aprobat de Ordinul M.L.P.A.T. 176/n/2000; - Metodolciia de elaborare și conţinutul-cadru al documentaţiile de urbanism pentru ki zone construite protejate (P.U.Z.), aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și îurismului nr. 562/2003. P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ȘI BLOC J2 C. DOMENIUL DE APLICARE R.L.U. de față este aferent P.U.Z. pentru zona delimitată de str. Nicolae Iorga, aleea Crizantemelor, aleea Lăcrămioarei și Bloc J2. Activitatea de construire în zona studiată se va desfășura în cadrul următoarelor principale categorii: - construirea pe teren liber; - extinderea și/sau modernizarea construcțiilor existente. Autorizarea acestor categorii de construcţii și amenajări urmează să se supună procedurilor legale și regulamentului aferent P.U.Z.. În cazul în care terenurile întocmi P.U.D. sau P.U.Z., după caz. D. „DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAȚI TIN R.L.U. | “natural, al unor.resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă, etc. și în "care se instituie servituţi de utilitate publică și de construire pentru păstrarea și - valorificarea acestor resurse și bunuri de patrimoniu și a cadrului natural aferent. „Indicatori urbanistici — instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectării ETUL DONISTANȚA : și al dezvoltării durabile ale zonelor Urbane Gat E pal (SoâRtulrge ocupare a terenului NS B și coeficientul de utilizare a terenului. DIRECTIA URBAN Su ea psese NESGHIN BARE . . i. . + Alea de tt „[2f „ Coeficientul de utilizare a terenului '4ât i âyizul nf (dir Erafaţa construită desfașurată (suprafața desfăskiratăr ut N 'Bian$65lo-şi-suprafaţa parcelei incluse în unitatea teritorială de referinţă. Nuse iau în calculul suprafeței desfășurate: suprafața subsolurilor cu înălțimea liberă de până la 1,8 metri, suprafaţa subsolurilor cu destinație strictă pentru gararea autovehiculelor, spaţiile tehnice sau spațiile destinate protecției "civile, suprafața balcoanelor, logilor, teraselor deschise și neacoperite, teraselor și copertinelor necirculabile, precum și podurilor neamenajabile, aleile de acces pietonal/carosabil în incintă, scările exterioare, trotuarele de protecție. Procentul de ocupare a terenului (P.O.T.) — raportul dintre suprafaţa construită (amprenta la sol a clădirii sau proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare) și suprafaţa parcelei. Suprafața construită este suprafața construită la nivelul solului, cu excepția teraselor descoperite ale parterului care depășesc planul fațadei, a platformelor, scărilor de acces. Proiecţia la sol a balcoanelor a căror cotă de nivel este sub 3,0 metri de la nivelul solului amenajat și a logiilor închise ale etajelor se include în suprafața construită. Nu se iau în calculul P.O.T. suprafeţele subsolurilor și demisolurilor care depășesc conturul parterului și P.U.Z. ÎN VEI)EREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ŞI BLOC J2 nu depășesc cota de 1,5 metri față de cota terenului amenajat, în cazul în care acoperirea lor se va trata ca o curte de incintă (circulații, grădină, etc.). Locuinţe unifamiliale (individuale) — clădiri de locuinţe pentru o familie (o locuinţă) Locuinţe semicolective — clădiri de locuinţe pentru mai multe familii (mai multe locuinţe), având acces propriu și lot folosit în comun. acces și lot folosit în comun. Clădiri. izolate — clădiri de locuințe amplasate izolat pe un lot Clădiri cuplate E clădiri de locuințe cuplate câte două, pe limita dintre două lo zi Clădiri înșiruite -- clădiri de locuințe amplasate pe întreaga lățime a parcelei A Clădiri covor — zlădiri de locuinţe (de forma L sau U) amplasate în (rețea) lot, pSS două sau trei laturi, cuplate sau nu cu clădirile vecine. N. LI A. „REGULI „CU PRIVIRE LA INTEGRITA EAiMĂRIE DI Ș PRORFEVAREA PATRIMONIULUI NATURAL ȘI CONSTRUIT VIZAT PI ID Ș Rae Pa Anexă la a:zai ur. 36th n le . Este, neceșară' respectarea amplasamentelor propuse în planul urbanistic zonal ARHITECT ȘEF pentru principălsle clădiri și amenajări aferente. Pay carosabile lesnicioase, Principalele; obiective trebuie să -dispună-de; platforme și spatii de degajare corespunzătoare pentru desfășufarea investițiilor. Fiecare obiectiv necesită o tratare atentă privind circulația, exploatarea și întreținerea. , După finalizarea executării lucrărilor, amplasamentul rămas neocupat de lucrările de construcții se va reda peisajului urban în condiţii corespunzătoare. Se vor respecta, de asemenea, condiţiile puse în avizele Agenţiei de Protecţie a Mediului și Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. În cazul: descoperirii unor vestigii arheologice, se va anunţa Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa și se va institui zona de protecţie corespunzătoare. Organizarea de șantier se va face pe terenul proprietate. Pe suprafețele de teren proprietate privată se vor amenaja spaţii verzi. Vor fi copertate și refăcute, astfel încât să nu existe spații afectate, altele decât cele prevăzute în proiect. Pentru organizarea de șantier se va obține autorizaţie de construire, conform legii. P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ȘI BLOC J2 B. REGULI CU PRIVIRE LA SIGURANȚA CONSTRUCȚIILOR ȘI LA APĂRAREA INTERESULUI PUBLIC La transportul materialelor de construire, execuţia și exploatarea obiectivelor se vor respecta distanţele de protecție și siguranță stabilite prin normele în vigoare și condițiile tehnice prevăzute de furnizorul echipamentelor și materialelor. impul construirii se va avea în vedere neafectarea vecinătăților. În cazul în care - ste ne: sară folosirea temporară și a altor terenuri, se va cere acordul proprietarilor "acestora. “i : „se va asigura însorirea clădirilor din zonă şi din vecinătăţi, corespunzătoare | furicţiunilor, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii 119/2014 pentru aprobarea Normelor Si de:igienă a populaţiei și a recomandărilor privind mediul de viață al populaţiei, precum și normativelor specifice. Pentru fiecare obiectiv nou sau intervenție pe construcție existentă se va întocmi un studiu de însorire adecvat, care să demonstreze asigura ea însoririi respectivelor construcții și vecinătăţilor. III. ZONIFICAREA FUNCȚIONALĂ UNITĂȚI ŞI SUBUNITĂȚI FUNCȚIONALE Pe teritoriul studiat se identifica trei zone funcţionale: zinclivi ă. i ivă și ctivă, comerţ, servicii, zana s „JUDETUL CONSTANȚA |. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA ; DIRECȚIA LIRBANISM i i Hi - M — funcțiuni mixte: locuire turism, sănătate; - circulaţia pietonală; VALAY SPRE NESCHIMBARE Anexă fa avzglzr Jz [i - i 2 [077374 N. Celelalte zone vor respecta prevederile P.U.G. și R.L.U. aferent acestuia. - circulaţia carosabilă. Zona reglementâtă cea de funcțiuni mixte — IV. PREVEDERI LA NIVELUL UNITĂŢILOR ŞI SUBUNITĂȚILOR FUNCŢIONALE: ZM Art1. UTILIZĂRI PERMISE — comerț: alimentație publică, comerț cu amănuntul, galerii comerciale, spații comerciale alimentare și nealimentare, etc.; — servicii: spa, proiectare, mici ateliere manufacturiere, cluburi de pensionari, centre de supraveghere a copiilor, vârstnicilor, poștă, internet, birouri de relații cu publicul, etc.; “ P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORI3A, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ŞI BLOC J2 — spații adininistrative și financiar-bancare: birouri, sedii de societăți comerciale, bănci sau organizaţii, etc.; — sănătate — centre de tratament, centre de recuperare medicală, farmacii, cabinete medicale, laboratoare, centre de analize medicale, etc.; — locuire: kycuinţe individuale, colective sau sem isolective Cu, regimul de înălțime P+4 | J TANȚA etaje. PRIMARI Li CONSTANȚA 2B 63 36 E) ARE Art.2. UTILIZĂRI PERMISE CU CONDIȚIONĂRI Anexă la avizul ar S3EE1fĂ mansardarea clădirilor existente, cu conâfită' câ'îfălțimea-la-eernișă/alic depozitare și producţie, prin deșeurile produse ori prin programul de activitate; - : anexe pentru creșterea animalelor pentru producţie și subzistență; - construcții provizorii de orice natură; - depozitaie en-gros; - depozitarea pentru vânzare a unor cantităţi mari de substanţe inflamabile sau toxice, carburanți, - depozitări de materiale refolosibile; - depozitarea pentru vânzare a unor cantități mari de substanţe inflamabile sau toxice; | - activități productive care utilizează pentru depozitare și producţie terenul vizibil din circulaţiile publice; - autobaze, staţii de întreţinere și spălătorii auto; - orice luctări de terasament care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care împiedică evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice; - alte funcțiuni care nu sunt menţionate în art. 1 și 2. P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ŞI BLOC J2 Art.4. REGULI CU PRIVIRE LA FORMA ȘI DIMENSIUNILE TERENURILOR PENTRU CONSTRUCȚII Se admit alipiri sau dezmembrări, cu următoarele condiții: - dimensiunile și forma terenurilor pe care se vor realiza obiectivele vor urmări necesitățile funcţiunilor respective, cu menţiunea că, în cazul dezmembrării, indicatorii urbanistici raportați la parcela inițială să se menţină; - se consideră construibile terenurile cu minimum 3 metri deschidere la circulația publică sau la aleile de servitute. - pe t terenurile pe care indicatorii urbanistici specificaţi sunt depăși, nu se admit decât rămioarei, construcţiile nu vor depăși spre alee distanța minimă dată de i J4 existent, inclusiv cu balcoanele închise și zona de acces; - față de aleea 'Crizantemelor, zona edificabilă se va extinde până pe aliniament, cu condiția să nu lase calcane vizibile din-spaţiul public; „xp JUDETUL CONSTA - cornișele vor. depăși aliniamentul ciibag MOata Sea e . zu DIRECTIA URBANISM Ş ai iPae NEsea Sera Bz -/ a la avizul nr. - depășirea aliniamentulul- BrpV/Ag/ zarea de 1 trepte și/sau dA PE As le 2 în clădire sau ŞI HITECT ŞEF alte reliefuri e fațadă până ână Ja N ELSE a a tata este interzisă. p p aliniamente, dar nu mai mult de 1,2. metri; Art6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR Faţă de limitele laterale și posterioare, construcţiile se vor dispune respectând codul civil și legislaţia în vigoare referitoare la cerinţele de calitate ale construcțiilor. Faţă de limitele laterale și posterioare ale parcelelor, construcțiile se vor retrage astfel încât să se asigure respectarea prevederilor privitoare la însorire și iluminat natural, din O.M.S. 119 /2014 și normelor specifice, atât pentru construcţiile propuse, cât și pentru cele existente. Faţă de terenurile proprietate privată a persoanelor fizice și juridice cu servituți de trecere, construcţiile se pot amplasa pe limita proprietăţii și vor întoarce spre circulația respectivă o fațadă tratată arhitectural, fără calcan. 6 P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRI! TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ŞI BLOC J2 Pe parcelele cu numarele cadastrale 221429, 248429 și 221429 se va construi în regim cuplat sa. covor. Arţ.7. AMPLAS SARE; CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ Amplasarea și onfigurarea clădirilor pe parcelă se va face cu asigurarea însoririi corespunzătosra a spaţilor şi vecinătăților conform legislației în vigoare. În aces Seepse Zau (3 fă Accesurila rutiere la obiectivele propuse se vor prevedea din stră parcelelor sau din terenurile cu servituți de trecere. | Toate parcelele trebuie să aibă acces auto și pietonal, cu lățimea minimă de 3.5 metri pentru autoturisme și minimum 1,5 metri pentru pietoni. Se va asigura accesul autospecialelor de pompieri pe cel puţin o fațadă a construcțiilor, și pe două fațade, dacă funcțiunea o cer e. Se vor asigura, de asemenea, lăţimea și înălțimea de trecere corespunzatoare accesului ambulanţelor și autovehiculelor de colectare a deșeurilor — minimum 3,5 metri lățime și 4 metri înălțime liberă. ”spaţiiempublice a i CONSTANȚA În toate cazurile este obligatorie asigurarea decesul . PRIMĂ persoanelor cu handicap, conform normativelor legal apro pate. Art.9. STA ȚIONAREA AUTO VEHICULELOR Staționarza autovehiculelor se admite numai circulațiilor publice. Atât spațiul de parcare/garare, cât și cele e circulaţie și manevrare a autovehiculelor se vor amplasa și dimensiona conform normativelor în vigoare. În cazul în care pe un teren cu construcție existentă care se menţine nu există spațiu suficient pentru asigurarea locurilor de parcare conform normelor legal aprobate, se va demonstra prin prezentarea formelor legale amenajarea unui parcaj propriu sau în cooperare, ori concesionarea locurilor necesare într-un parcaj colectiv; aceste parcaje vor fi situate la distanţă de maxim 500 metri de accesul principal în clădire. Necesarul locurilor de parcare se va asigura cu respectarea H.C.L.M. 113/2017, cu completarile ulterioare aprobate prin H.C.L.M. 28/2017. Necesarul locurilor de parcare se va calcula la faza P.A.C. pentru fiecare obiectiv în parte. P.U.Z. ÎN VEDEREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ŞI BLOC J2 Art.10. REGIMUL DE ÎNĂLȚIME A CONSTRUCȚIILOR - pentru parcela cu nr. cad. 201547: Regimul de înălțime maxim propus = P+3-4E, maximum 20, - pentru parcela cu nr. cad. 208580: “Regimul de înălțime maxim propus = se menține. Ii pentru parcela de la nordul zonei studiate, aflate la intersecţia aleilor Lăcrămioarei și Crizantemelor: Regimul de înălțime maxim propus = P+4E, maximum 20,0 metri. Demisolul este considerat nivelul cu cota pardoseli finite mai jos decât nivelul terenului amenajat (cota finită a trotuarului de gardă) cu cel mult jumătate din înălțimea lui. Nu se admite crearea de calcane prin diferență de regim de înălțime față de clădiri alăturate,mai-mari de 1,50.metri, atunci câ acestsa-sipaț în. ste stare bună și se . mențin sau CORISTANȚA au atins nivelul maxim admisibil în cadrul zAngRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONST2.; . „ - DIRECȚIA URBANISM | VIZAT SPRE zi : Anexă la avizul:nr, 4366 e a (a Art.11. ASPECTUL EXTERIOR AL ADI OR, CĂTEGORI E6ORI DEA prue DE CONSTRUCȚIE dili - Aspectul clădirilor va ogt tiunea acestora, va ţine seama de caracterul zonei și se va armoniza cu construcţiile vecine valoroase din punct de vedere estetic, cu care se află în relaţii de co-vizibilitate! în acest scop, se va avea în vedere respectarea a cel puţin uneia din condițiile următoare: | , | — utilizarea raportului plin/gol și a cotelor registrelor orizontale ale construcţiilor aflate în vecinătate (brâuri, cornișe, soclu); — utilizarea acelorași materiale de finisaj și a aceleiași cromatici; — utilizarea aceluiași stil arhitectural, al aceluiași limbaj de exprimare arhitecturală; De asemenea, se vor urmări: — evitarea masivităţii la nivelul percepției pietonale, prin propunerea de soluții pavilionare sau prin tratarea fațadei; — folosirea acoperișurilor, teraselor și/sau peretilor verzi în scopul îmbunătățirii microclimatului; P.U.Z. ÎN VEI)EREA REGLEMENTĂRII TERENULUI DELIMITAT DE STR. NICOLAE IORGA, AL. CRIZANTEMELOR, AL. LĂCRĂMIOAREI ȘI BLOC J2 — amplasa;ea firmelor și reclamelor, cu lumină puternică sau intermitentă 4 „Za aisizisat care să deranjeze locuitorii din v [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă