29 octombrie 2021

HCL 386/2021 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. riga, str. londra, str. haga și limite cadastrale, inițiator dinamic trading star srl

Denumire
Hotărârea nr. 386 din 2021 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
386 / 2021
Data
29 octombrie 2021
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă planul urbanistic zonal pentru zona delimitată de străzile Riga, Londra și Haga și de limitele cadastrale, conform documentației atașate. Decizia înseamnă că pentru acea zonă se stabilesc reguli de amenajare și dezvoltare urbană, iar proiectele viitoare trebuie să respecte acest PUZ, cu implicații asupra modului în care se pot construi sau modifica terenuri din Palazu Mare, parcela VN 30. Locuitorii ar putea vedea impacturi în termeni de investiții publice sau private, eventual creșteri ale utilizării terenului și eventuale termene pentru autorizări, în funcție de implementarea planului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Riga, str. Londra, str. Haga și limite cadastrale, conform documentaţiei anexate care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

GONSTANTA ROMANIA „Îl 4 JUDETUL CONSTANTA (30 MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL ez (4 70u4 ConsTaNTiARt HOTARÂRE privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Riga, str. Londra, str. Haga și limite cadastrale, inițiator Dinamic Trading Star SRL geniul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data 49, IU+ 2021. Având în vedere: - referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr. 103545 81 49 X02/ - avizul Arhitectului șef nr. 203540/15.10.2021, - raportul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu nr. 209P02 /22,47, D024 - avizul Comisiei de specialitate nr. 2 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; În conformitate cu prevederile: - art. 25 alin. (1) și art. 2741 lit. c) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, republicată, cu modificările și completările ulterioare, - art. 2, art. 18 și art. 32 alin. (1) din Ordinului MDRAP nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentațiilor de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, - Ordinului MLPAT nr. 176/N/2000 privind aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul-cadru al planului urbanistic zonal" - indicativ GM-010-2000, - art. 2 alin. (241) și art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu toate modificările ulterioare, - art. 19 şi art. 32 din Ordinul MDRL nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările ulterioare; Luând în considerare: - adresa nr. 203540/13.10.2021 formulată de Radu Dragomir în calitate de reprezentant a! Dinamic Trading Star SRL; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) it. c), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. de HOTĂRĂŞTE: . Art. 1 - Se aprobă Planul urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Riga, str. Londra, str. Haga și limite cadastrale, conform documentaţiei anexate care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Terenul care a iniţiat PUZ-ul, situat în Palazu Mare, parcela VN 309 lotul nr. 2, în suprafaţă de 4620 mp (potrivit actelor de proprietate și măsurătorilor cadastrale), identificat cu nr. cadastral 240779, înscris în cartea funciară a UAT Constanţa, este proprietate Dinamic Trading Star SRL conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 1620/12.05.2016 la Societatea profesinală notarială Orban Steluţa Daniela și Bogdan Mihaela. Art. 2 - Valabilitatea planului urbanistic zonal precizat la art. 1 este de 3 ani de la data aprobării prezentei, cu posibilitatea prelungirii cu încă 3 ani la solicitarea investitorului. Art. 3 - Serviciul secretariat, relații consiliul local și administrația publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei generală urbanism și patrimoniu, în vederea aducerii la îndeplinire, spre ştiinţă Instituţiei prefectului judeţul Constanţa, iar către Dinamic Trading Star SRL, Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Constanţa, Inspectoratul de stat în construcții Constanţa, Consiliul județean Constanța, Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației hotărârea va fi comunicată de Direcţia generală urbanism și patrimoniu, Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: pentru, _9__ împotrivă, abţineri. La data adoptării sunt în funcție 527 consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ COSTIN PALERU) BVĂTAVULUI CONSTANŢA NR. 4 / 29, 10, 2021 P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE tel. 0241 698 008 secretariat(Gallarhitectura.ro Unirii 19A 900532 Constanţa J13/906/2002 cod unic R0I4536786 REGULAMENT DE URBANISM AFERENT P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE [. DISPOZIȚII GENERALE A. ROLUL R.L.U. Regulamentul explica și detaliaza sub forma unor prescriptii și recomandari Planul Urbanistic Zonal, în vederea urmaririi aplicarii acestuia. Regulamentul de urbanism cuprinde reguli specifice de urbanism instituite în teritoriul considerat, care completeaza sau detaliaza regulamentul aferent Planului Urbanistic General. Regulamentul cuprinde prescriptii și recomandari generale la nivelul zonei studiate, prescriptii și recomandari specifice. B. BAZA LEGALA A ELABORARII - Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul - Ordinul 233/2016 al M.D.R.A.P. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul si de elaborare si actualizare a documentaiilor de urbanism - H.G.R. nr.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism - Ghidul de aplicare a R.G.U. aprobat prin Ordinul ML.P.A.T. nr.21/N/2000 - Ghidul privind metodologia de elaborare si continutul-cadru al planului urbanistic zonal GM-010-2000aprobat de Ordinul MLPAT 176/n/2000 P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE - PLANUL URBANISTIC GENERAL al Municipiului Constanta, aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr.653 din 24.11.1999, a carui valabilitate a fost prelungita prin HCLnr.327 din 18.12.2016 - Legea nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările ulterioare; - Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, actualizată; - Legea nr.7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, actualizată; - Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei; - ORDIN MT 49/1998 - Norme tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localitățile urbane; - ORDIN MLPAT 176/N/2000 — Reglementare tehnică “Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul cadru al planului urbanistic zonal”; - ORDIN MLPAT 10/N/1993 - Normativ pentru proiectarea parcajelor de auturisme în localități urbane; - HCLM nr.43/2008 privind aprobarea Studiului general de circulaţie la nivelul municipiului Constanţa; - HCLM nr.260/11.11.2010 privind aprobarea Regulamentului de signalistică şi publicitate la nivelul minicipiului Constanţa; - HCL nr.113/2017 -Regulamentului privind asigurarea nr. minim de locuri de parcare pt. lucrarile de constructii si amenajari autorizate, pe raza municipiului Constanta; - HCJC nr.152/2013 - Regulamentului privind stabilirea suprafetelor minime de spatii verzi si a numarului minim de arbusti, arbori, plante decorative si flori aferente constructiilor realizate pe teritoriul administrative al jud. Constanta. C. DOMENIUL DE APLICARE R.L.U. de fata este aferent P.U.Z. pentru modificarea reglementarilor urbanistice în vigoare, pentru terenul delimitat de străzile Riga, Londra, Haga și limite cadastrale. Acesta se învecinează astfel: - la nord-est — proprietăți private ale persoanelor fizice și juridice, zonă de protecţie sanitară severă a sursei de apă Cișmea; — la sud-vest — De276 strada Londra; (Lei SI ae: PAR Ea tt VAV, IRI Der a P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE — la sud-est -— str. Haga (De308); — la nord-vest — str. Riga (De364). Activitatea de construire în zona studiata urmeaza să se desfasoare în cadrul urmatoarelor principale categorii: - construirea pe teren liber; - echiparea infrastructurii completa a terenului; - amplasarea spatiilor pentru parcari; - amplasarea spatiilor verzi; - dezvoltarea retelei de strazi. Autorizarea acestor categorii de constructii și amenajari urmeaza să se supuna procedurilor legale și regulamentului aferent P.U.Z.. In cazul în care terenurile se vor dezmembra și parcelele obtinute nu vor avea acces direct din circulatiile publice, se vor intocmi P.U.D. sau P.U.Z., dupa caz. D. DEFINIREA TERMENILOR UTILIZATI ÎN R.L.U. Zona de protectie - suprafata delimitata în jurul unor bunuri de patrimoniu construit sau natural, al unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apa, etc. și în care se instituie servituti de utilitate publică și de construire pentru pastrarea și valorificarea acestor resurse și bunuri de patrimoniu și a cadrului natural aferent. Indicatori urbanistici — instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectarii și al dezvoltarii durabile ale zonelor urbane. Acestia sunt procentul de ocupate a terenului și coeficientul de utilizare a terenului. Exceptiile de calcul ale indicatorilor urbanisctici sunt conform Legii 350/2001. Coeficientul de utilizare a terenului (CUT) — raportul dintre suprafata construita desfasurata (suprafata desfasurata a tuturor planseelor) și suprafata parcelei inclusa în unitatea teritoriala de referinta. Nu se iau în calculul suprafetei desfasurate: suprafata subsolurilor cu inaltimea libera de pana la 1,8 m, suprafata subsolurilor cu destinatie stricta pentru gararea autovehiculelor, spatiile tehnice sau spatiile destinate protectiei civile, suprafata balcoanelor, logiilor, teraselor deschise și neacoperite, teraselor și copertinelor necirculabile, precum și podurilor neamenajabile, aleile de acces pietonal/carosabil în incinta, scarile exterioare, trotuarele de protectie. P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE Procentul de ocupare a terenului (POT) — raportul dintre suprafata construita (amprenta la sol a clădirii sau proiectia pe sol a perimetrului etajelor superioare) și suprafata parcelei. Suprafata construita este suprafata construita la nivelul solului, cu exceptia teraselor descoperite ale parterului care depasesc planul fatadei, a platformelor, scarilor de acces. Proiectia la sol a balcoanelor a caror cota de nivel este sub 3,0 metri de la nivelul solului amenajat și a logiilor inchise ale etajelor se include în suprafata construita. Nu se iau în calculul P.O.T. suprafetele subsolurilor care depasesc conturul parterului și nu. depasesc cota de 1,5m fata de cota terenului amenajat, în cazul în care acoperirea lor se va trata ca o curte de incinta (circulatii, gradina, etc.). Locuinţe unifamiliale (individuale) — clădiri de locuinţe pentru o familie (o locuință) Locuinţe semicolective — clădiri de locuinţe pentru mai multe familii (mai multe locuințe), având acces propriu şi lot folosit în comun. Locuinţe colective — clădiri de locuinţe pentru mai multe familii (mai multe locuinţe), având acces și lot folosit în comun. Il. REGULI DE BAZA PRIVIND MODUL DE OCUPARE A TERENURILOR A. REGULI CU PRIVIRE LA INTEGRITATEA MEDIULUI ȘI PROTEJAREA PATRIMONIULUI NATURAL ȘI CONSTRUIT Este necesara respectarea amplasamentelor propuse în planul urbanistic zonal pentru principalele clădiri și amenajari aferente. Principalele obiective trebuie să dispuna de accese carosabile lesnicioase, platforme și spatii de degajare corespunzatoare pentru desfasurarea investitiilor. Fiecare obiectiv necesita o tratare atenta privind circulatia, exploatarea și intretinerea. Dupa finalizarea executarii lucrarilor, amplasamentul ramas neocupat de lucrarile de constructii se va reda peisajului urban in conditii corespunzatoare utilizarii ca spațiu verde, parcari sau circulatii. Se vor respecta, de asemenea conditiile puse în avizul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului. In cazul descoperirii unor vestigii arheologice se va anunta Directia Judeteana de Cultura și se va institui zona de protectie corespunzatoare. 4 P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE Organizarea de santier se va face pe terenul proprietate. Vor fi copertate și refacute, astfel incat să nu existe spatii afectate, altele decat cele prevazute în proiect. Pentru organizarea de santier se va obtine autorizatie de construire, conform legii. B. REGULI CU PRIVIRE LA SIGURANȚA CONSTRUCȚIILOR ȘI LA APĂRAREA INTERESULUI PUBLIC La transportul materialelor de construire, executia şi exploatarea obiectivelor se vor respecta distantele de protectie și siguranta stabilite prin normele în vigoare și conditiile tehnice prevazute de furnizorul echipamentelor și materialelor. În timpul construcției se va avea în vedere neafectarea vecinatatilor. în cazul în care este necesara folosirea temporara și a altor terenuri, se va cere acordul proprietarilor acestora. Se va asigura insorirea clădirilor din zona și din vecinatati, corespunzatoare functiunilor, conform Ordinului Ministerului Sanatatii 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena a populatiei și a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei, cu completările ulterioare, precum și normativelor specifice. Pentru fiecare obiectiv nou sau interventie pe constructie existenta se va intocmi un studiu de insorire adecvat, care să demonstreze asigurarea insoririi respectivelor constructii și vecinatatilor. Functiunile complementare locuirii se vor integra compozitional si functional in ansamblul construit si se vor armoniza din punct de vedere al abordarii arhitecturale cu acesta. Terenurile aflate în proprietate privată a persoanelor fizice și juridice aflate pe traseele străzilor propuse, constituind o parte din ampriza acestora nu se reglementează în vederea construirii prin prezenta documentație de urbanism. Ampriza asigurată este stabilită astfel: - str. Londra — 14.5m = 2.5m trotuar + 10.5m carosabil pe trei benzi + 1.5m trotuar - str. Riga, Palermo, Galsgow, Helsinki — 7.0m = pietonal ocazional carosabil a P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE III. ZONIFICAREA FUNCTIONALA UNITATI ȘI SUBUNITATI FUNCTIONALE Pe teritoriul avut în vedere se identifica următoarele zone functionale. M 1 — zonă mixtă cu locuinte, activitati comerciale și servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale, comert, hoteluri, restaurante, recreere) și echipamente publice (unitati administrative, de invatamant si/sau sanatate) cu regim mediu/mare de inaltime - situata pe parcelele cu numerele cadastrale IE-240779, |E-240707, 1E-240772, |E-240756, |E-241023, 1E-241028; L — zona de locuințe existente și dotari aferente acestora; zona circulației pietonale — trotuarele aferente strazilor; zona circulaţiei carosabile — pe strada, Milano şi drumurile de exploatare De 305 și De 303; zona circulației pietonale ocazional carosabile — pe drumurile de exploatare De310, De299, De301, De364. Zona reglementata prin regulamentul de urbanism aferent prezentului P.U.Z. este cea mixta — M1, funcțiunea predominantă în teritoriu. Reglementarile acesteia sunt corelate cu cele din zona de reglementare M1 aflată în imediata vecinătate, din cadrul P.U.Z. aprobat cu H.C.L.M. 23/2018. Zona L își va păstra reglementările aprobate prin P.U.Z. aprobat cu H.C.L.M. 121/2011 și detaliate prin H.C.L.M. 172/2013. Celelalte zone vor respecta prevederile P.U.G.M.C. aprobat. PREVEDERI SPECIALE PENTRU UNITATILE FUNCTIONALE — trecerea în domeniul public al U.A.T. a suprafetelor destinate circulatiilor se poate face si ulterior finalizarii investitiei; autorizarea lucrarilor de construire a obiectivelor din M1 se poate face anterior sau concomitent cu cele de amenajare a intersectiilor prevazute pe traseul drumului national, prin grija investitorilor; autorizarea lucrarilor de construire a obiectivelor din M1 se poate face anterior sau concomitent cu cele de interventie sau extindere ale retelelor publice de utilitati. P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ŞI LIMITE CADASTRALE Acestea din urma se vor autoriza conform legii, pe baza avizelor detinatorilor de utilitati, prin grija investitorilor. IV. PREVEDERI LA NIVELUL UNITATILOR ȘI SUBUNITATILOR FUNCTIONALE: M1 Art. 1. UTILIZARI PERMISE — locuinre: locuinţe colective și semicolective; Notă: locuinţele semicolective sunt definite în cap.l.D din prezentul regulament și în NP 057-2002 — Normativ privind proiectarea clădirilor de locuințe — administrative: institutii, servicii și echipamente publice, sedii ale unor companii și firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, consultanţă în diferite domenii și alte servicii profesionale, sedii de organizații și instituții; - servicii sociale, colective și personale, incluzive, de sănătate și învățămant, cluburi de pensionari, centre de supraveghere a persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor, copiilor, birouri specifice acestora; Notă: Serviciile sociale, colective și personale, incluzive așa cum sunt definite de Legea 292/2011 sunt activitățile sau ansamblurile de activitați realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depățirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții. Acestea pot fi publice de stat sau de tip ONG. - comerţ: cu amănuntul, alimentaţie publică, comerţ alimentar și nealimentar, activitati manufacturiere (mici ateliere de creație sau reparații de obiecte casnice); - sănătate: cabinete medicale, centre de recuperare, tratament și diagnoza, centre de întreţinere și profilaxie; - învățământ: after school, cluburi educative, centre de invatamant alternativ, centre de perfecţionare, centre de formare profesională; — sport şi recreere în spatii acoperite sau descoperite; — parcaje subterane, la sol și multietajate; — spații publice: spaţii libere pietonale, pasaje pietonale, spatii plantate, scuaruri, spatii de protectie civila; P.U.Z. PENTRU MODIFICAREA REGLEMENTĂRILOR URBANISTICE ÎN VIGOARE, PENTRU TERENUL DELIMITAT DE STR. RIGA, LONDRA, HAGA ȘI LIMITE CADASTRALE — functiuni conexe: depozitari, parcari, garaje, instalatii, instalatii tehnologice, statii de carburanti, bazine de retentie, incendiu, grupuri sociale, grupuri sanitare, spatii tehnice, intalatii speciale de cogenerare și producere a energiei alternative, utilaje necesare functiunilor principale și altele similare. Art.2. UTILIZARI PERMISE CU CONDITIONARI - clădirile vor avea parterul orientat spre strada Londra; - toate clădirile vor avea la parterul orientat spre strada, predominant functiuni care admit accesul publicului în mod permanent sau conform unui orar de functionare specific; - pentru orice utilizări se va ţine seama de condiţiile geotehnice şi de zonarea seismică; - grădinițele se vor amplasa pe parcele care vor asigura minimum 1000 mp asiguraţi exclusiv pentru această activitate; - instalatiile și utilajele sunt permise pentru a deservi functiunile principale și se vor amplasa astfel incat să nu creeze disconfort vizual. Art. 3. UTILIZARI INTERZISE - activitati productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat, prin utilizarea incintei pentru depozitare și productie, prin deseurile produse ori prin programul de activitate; - anexe pentru cresterea animalelor pentru productie și subzistenta; - depozitare de materiale refolosibile și platforme de precolectare a deșeurilor urbane; - depozitarea pentru vanzare a unor cantitati mari de substante inflamabile sau toxice; - activitati productive care utilizeaza pentru depozitare și productie terenul vizibil din circulatiile publice; - autobaze; statii de intretinere și spalatorii a [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă