17 mai 2023

HCL 196/2023 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul constanța, zona casa de cultură – blocurile l48, l49, l50”

Denumire
Hotărârea nr. 196 din 2023 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
196 / 2023
Data
17 mai 2023
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația pentru intervenția de creștere a eficienței energetice a trei blocuri din zona Casei de Cultură din Constanța, împreună cu principalii indicatori tehnico-economici ai investiției. Valoarea estimată totală a investiției este de aproximativ 11,346 milioane lei fără TVA (13,483 milioane cu TVA), iar fondurile vor acoperi etapele și implementarea lucrărilor conform devizului general. Se vor detalia indicatorii tehnico-economici și valorile acestora în anexele 3 pentru proiect.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenţie și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța, zona Casa de Cultură - blocurile L48, L49, L50”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSTANTA ți, B ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA SP CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța, zona Casa de Cultură - blocurile L48, L49, L50” Congijjul ca al puniciplului Constanţa întrunit în ședința extraordinară, din data de Ea 5; Având în vedere: = referatul de a robare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr. E -r ul de specialitate al Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, înregistrat sub nr. a p - avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța; In conformitate cu prevederile: - art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - art. 44 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenţie și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța, zona Casa de Cultură - blocurile L48, L49, L50”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă Devizul general, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Valoarea totală estimativă a investiţiei este în cuantum de 11.345.973,50 lei fără TVA, respectiv 13.483.343,87 lei cu TVA, din care C+M: 8.685.995,68 lei fără TVA, respectiv 10.336.334,86 lei cu TVA. Art.3 Se aprobă detalierea indicatorilor tehnico-economici și a valorilor acestora pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța, zona Casa de Cultură - blocurile L48, L49, L50”, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4 Serviciul secretariat, relații consiliul local și administraţia publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei financiare din cadrul Direcției generale economico-financiară în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa, spre știință. Prezența „hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: bă pentru, — împotrivă, ——_ abţineri. La data adoptării sunt în funcție a de consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, M ÎHAELA- ji | : SECRETAR G 9 FULVIA-ANT | CONSTANŢA Nr. _N90/ [+0 AND E pilistera PILISTERA STUDIOS SRL J13/2875/14.12.2016 | CUI: 36836092 | sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl. FZ11, sc. C, ap. 38 st Ş d LO S tel: 0722631963 „—-grosuandreil Zagmail.com. | ANEXĂ LA DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII (DALI) VIZAND BLOCUL L48 PENTRU PROIECTUL: “CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRILOR REZIDENTIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANTA - zona Casa de Cultura — blocurile L48, L49, L50” = Documentatie elaborat de PILISTERA STUDIOS SRL SECRETAR FULVIA ANLO? || PILISTERA STUDIOS SRL f) PI liste ra J13/2875/14.12.2016 | CUL: 36836092 1 sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl. FZ11, sc. C, ap. 38 st U d IOS tel: 0722631963 grosu.andrei1 70gmail.com + nivelul de zgomot se va încadra în limitele admise de legislaţia în vigoare. Nu există situri protejate. 5.6. Analiza financiara si economica aferenta realizarii lucrarilor de interventie: a) prezentare caer de analiza, inclusiv specificarea perioadei de referinta si prezentare cenariu de referinta; Anexata, prezenta Y N b) analiză / £e erii de bunuri, si servicii care justifica necesitatea si dimensi na 53 investitiei inclusiv prognoze pe termen mediu si lung; Anexata prezeniei ] c) analiza. financiara; sustenabili tea financiara; Anexata prezentă d) analiza econarilibaţ anai cost-eficacitate; Anexata $ p e) analiza de riscuri, masuri de prevenire/diminuare a riscurilor. Anexata prezentei Cap. 6. Scenariul/Optiunea tehnico-economic(a) optim(a), recomandat(a) tiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, A si riscurilor Avantaje:= Jementa area solutii de eficientizare energetica prin imbunatatire | anveisbe//cl cladirii, reabilitarea si modernizarea tuturor instalatiilor, realizarea parti ă de-terașe: verzi pe cladire, calitatea finisajelor, rezultand o cladire cu costuri de intre scazute.” Dezavantaje: costuri crescute pe partea de reabilitare si modernizare instalatii, necesitatea realizarii lucrarilor de reparatii dupa reabilitare instalatii. Scenariul 1 Pach hotăte Adi ri re Scenariul 2 - Pachetul 2 din Auditul energetic Avantaje: implementarea unor solutii de eficientizare energetica prin imbunatatirea anvelopei cladirii, reabilitarea si modernizarea tuturor instalatiilor, realizarea pe toata suprafata cladirii a teraselor verzi , calitatea finisajelor, rezultand o cladire cu costuri de intretinere scazute. Dezavantaje: costuri crescute pe partea de reabilitare si modernizare instalatii, necesitatea realizarii lucrarilor de reparatii dupa reabilitarea instalatii, necesitatea consolidarii structurii pentru realizarea terasei verzi pe toate invelitoarea. 6.2. Selectarea si justificarea scenariului/optiunii optim(e), recomandatie) Luand in considerare rezultatele obtinute prin alaniza financiara, analiza cost — eficacitate si luand in considerare faptul ca in cazul ambelor scenario propuse ji PILISTERA STUDIOS SRL (3) p liste ra J13/2875/14.12.2016 | CUL: 36836092 i sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl. FZ11, sc. C, ap. 38 studios curata grosu.andrei1 7agmail.com efectele/ beneficiile obtinute sunt aceleasi, dar cu costuri de investitie si exploatere diferite, Scenariul 1 este cel recomandat pentru implementarea investitiei. 6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenti investitiei: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totala a obiectivului de investitii, Valoarefeala ao ob eotivului de investitii: |als22. 105, 16...lei [cu TVA)! 3.805.260,43 | lei (fara TVA) din ap 40719 | îi |] Valoare constructii-moniaj 3487.01397 13: „lei / 2.905.053,76 lei (fara TVA) b) indicatori _minimali, respectiv indicatori de performanta - elemente fizicelcapacitati fizice care sa indice atingerea tintei obiectivului de investitii - si, dupa caz, calitativi, in conformitate cu standardele, normativele si reglementarile tehnice i in vigoare; time — S+P+10E „geometrică: dreptunghiulară . / pia utită: &-a spaţiilor încălzite [m2]: 2712,5 / /Aria constrută Trm2j: 348, 00 » ara constru ită desfășurată [m2]: 3550,00 A WVolgmui spaţiilor încălzite [m3]: 7820,82 N | Clasa de i Bortanță-A Expunere: III . - Categori zoria/de impo nță: C Si c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliti in functie de specificul si tinta fiecarui obiectiv de investitii; AI Rezultate Valoare la Valoare la finalul începutul implementării implementării proiectului proiectului Consumul anual specific de energie finală pentru 178.93 57.46 încălzire (kWh/m2an) Consumul de energie primară totală (KWh/m2an) 234.05 120.57 Consumul de energie primară totală utilizând 234.05 118.88 surseconvenţionale (KWh/m2an) Consumul de energie primară totală utilizând - 119.53 surseregenerabile (KW h/m2an)__ Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră 54.17 28.88 (echivalent kgCO-/m2an) DI Prin implementarea investiţiei, în vederea reducerii consumurilor energetice datorate exploatării clădirii, se urmărește atingerea următorilor indicatori: il PILISTERA STUDIOS SRL 3) 19] listera J13/2875/14.12.2016 | CUI: 36836092 | sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl. FZ11, sc. C, ap. 38 st y d OS tel: 0722631963 grosu.andrei1 7egmail.com — reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2an): 53.76; — reducerea consumului de energie primară totală (kWh/m2an): 48.93; - consumul de energie primară utilizând surse convenţionale (kWh/m2an): 118.88; - consumul de energie primară utilizând surse regenerabile la finalul implem ii proiectului (kWh/m2an): 119.53; — arie, GripoN de clădire rezidenţială multifamilială, renovată energetic (m2): 8 0550: Fo A ez — _redu ere ahuală | SI a gazelor cu efect de seră (echivalent kgC 2/rp2an): 28.8; | în mod direct de măsuri pentru adaptarea la schimbări cmati uri de căldură) (număr): 79. oxe d) durata estiiă I 18 luni tie a obiectivului de investitii, exprimata in luni. 6.4. Prezentarea modului in care se asigura conformarea cu reglementarile specifice functiunii preconizate din punctul de vedere al asigurarii tuturor cerintelor funda plicabile constructiei, conform gradului de detaliere al propunerilor ice. + V, RAS Se vor Cta tea puâhdele, normativele si reglemetarile in vigoare cu privire la clad i d stinate loguikii: N ) | | [3 Wp : 70, | Facilitati pentru i dart, dizabi tati AU: a 0, persoane cu dizabilitati. & finantare a investitiei publice, ca urmare a analizei financiare si :onomice: fonduri proprii, credite bancare, alocatii de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite Fonduri nerambursabile/buget de stat/buget local. Cap. 7. Urbanism, acorduri si avize conforme 7.1. Certificatul de urbanism emis in vederea obtinerii autorizatiei de construire Atasat prezentei documentatii 7.2. Studiu topografic, vizat de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate imobiliara Atasat prezentei documentatii 7.3. Extras de carte funciara, cu exceptia cazurilor speciale, expres prevazute de lege Atasat prezentei documentatii ALA CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRILOR REZIDENTIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANTA - BLOCURILE OBIECTIV: L48, L49, L5O - COMPONENTA L48 |BENEFICIAR: PRIMARIA MUNICIPIULUI CONSTANTA |PROIECTANT: SC PILISTERA STUDIOS SRL ] DEVIZ GENERAL al obiectivului de investitii 7 : îi A N tati Valoarea fara Valoarea cu Nr. Crt. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli TVA i TVA TVA lei lei lei : 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului 1.1 |Obtinerea terenului 0.00 0.00] 0.00 1.2|Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 13 Amenajarea pentru protectia mediului si aducerea terenului 0.00 0.00 0.00) in starea initiala 1.4|Cheltuieli pentru relocare/protectia utilitatilor 0.00 0.00 0.00 Total capitolul 1 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 2 Cheltuieli asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii _ [Total capitolul 2 | 0.00] 0.00] 0.00 Ț CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectarea si asistenta tehnica 3.1 |Studii 23,259.00 4,419.21 27,678.21 3.1.1. Studii de teren 23,259.00 4,419.21 27,678.21 3,1.1,1 Studiu topo 17,126.00 3,253.94 20,379.94 _ 3.1.1.2 Studiu geo 6,133.00) 1,165.27 7,298.27 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3, Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00 32 îi dia suport si cheltuielile pentru obtinerea de avize, 0.00 0.00 0.00 acorduri si autorizații 3.3 |Expertiza tehnica 24,533.00 4,661.27 29,194.27 34 Certificarea performantei energetice si auditul energetic al 15,666.00 2976.54 18,642.54 cladirilor 3.5 |Proiectare 185,116.00 35,172.04 220,288.04 3.5.1. Tema de proiectare 0.00 0.00 0.00 ă 3.5.2. Studiul de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.5.3, Stidiul de fezabllițat/documentatia de avizare a 71116.00 13,512.04 84,628.04 lucrarilor de interventie si devizul general îi e Du tehnice necesare in vederea obtinerii 30,000.00 5700.00 35700.00 avizelor/acordurilor/autorizatiilor 3i3Verificărea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a 31,000.00 5,890.00 36,890.00 detaliilor de executie 3.5.6. Proiectul tehnic si detaliile de executie 53,000.00 10,070.00 63,070.00 3.6 Organizarea procedurilor de autorizare 5,000.00 950.00) 5,950.00 3.7 Consultanta 45,000.00 8,550.00) 53,550.00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de 40000.00 7,600.00 47,600.00 investitii 3.7.2. Auditul financiar 5,000.00 950.00 5,950.00 3.8 Asistenta tehnica 52,000.00 9,880.00 61,880.00 3.8.1. Asistenta tehnica din partea proiectantului 7,000.00 1,330.00 8,330.00 3.8.1.1. pe perioada de executie a lucrarilor 3,500.00 665.00 4,165.00 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie avizat de catre 3,500.00 665.00 4,165.00 Inspectoratul de Stat in Constructii 3.8.2. Dirigentie de santier 45,000.00 8,550.00 53,550.00 Total capitolul 3 350,574.00 66,609.06 417,183.06 CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investitia de baza 4.1 |Constructii si instalatii 2,855,773.76 542,597.01 3,398,370.77 4.1.1 ARHITECTURA 2,334,257.96 443,509.01 2,777,166.97 4.1.1.1 LUCRARI ELIGIBILE 2,334,257.96 443,509.01 2,777,766.97 4.1.2 INSTALATII 521,515.80) 99,088.00 620,603.80 4.1.2.1 Instalatii termice, climatizare si ventilare 80,028.00! 15,205.32 95,233.32 4.1.2.2 Instalatii sanitare 106,704.00! 20,273.76 126,977.76. 4.1.2.3 Instalatii electrice 334,783.80 63,608.92 398,392.72 4,2| Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale 14,280.00 2,713.20 16,993.20 4.1.2.1 Instalatii termice, climatizare si ventilare 6,970.00 1,324.30 8,294.30 4.1.2.3 Instalatii electrice 7,310.00 1,388.90 8,698.90 43 în iesise ete tehnologice si functionale care necesita 107,950.00 20,510.50 128,460.50 4.1.2.1 Instalatii termice, climatizare si ventilare 107,950.00 20,510.50 128,460.50 4.1.2.3 Instalații electrice 0.00 O 0.00 44 Utilaje echipamente tehnologice si functionale care nu 0.00) 0.00 0.00 necesita montaj si echipamente de montaj 4.5 Dotari 0.00 0.00 0.00 4.6 Active necorporale 0.00 0.00 0.00 Total capitol 4 2,978,003.76 565,820.71 3,543,824.47 CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli 5.1 |Organizarea de santier 120,000.00 22,800.00 142,800.00 5-1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de 35,000.00 6,650.00 41,650.00 santier 5.1.2. Cheltuieli conexe organizarii de santierului 85,000.00 16,150.00 101,150.00 5.2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 33,882.29 282.91 34,165.20 5:21 Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii 0.00 0.00) 0.00 finantatoare 5.2.2: Cote aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de 2978.00 0.00) 2,978.00 constructii 5.2.3.Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea 14,890.02 0.00 14,890.02 lucrarilor de constructii 5.2.4. Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor CSC 0.5% 14,525.27 0.00 14,525.27 (1.2+1.3+2+4.1+4.2+5.1.1) 5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatie de 1489.00 282.91 1771.31 construire/ desfintare 5.3| Cheltuieli diverse si neprevazute 10%(1+2+4) 297,800.38 56,582.07 354,382.45 5.4|Cheltuieli pentru informare si publicitate 25,000.00 4,750.00) 29,750.00 Total capitolul 5 476,682.67 84,414.98 561,097.65 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste | _ 6.1|Pregatirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2 Probe tehnologice si teste 0.00 0.00 0.00 Total capitolul 6 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL 3,805,260.43| 716,844.76| 4,522,105.18 din care C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) 2,905,053.76] 551,960.21] 3,457,013.97 |2) In preturi la data de 28.04.2023 : 1 euro = 4.9353 lei BENEFICIAR: _|___ PROIECTANT : PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ (dă sTUgos E MIRELA AARE) STUpJos, NA e oilistera studios PILISTERA STUDIOS SRL J13/2875/14.12.2016 | CUI: 36836092 sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl. FZ1 1, sc. C, ap. 38 tel: 0722631963 e ATM cor m RR EXĂ LA DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII (DALI) VIZAND BLOCUL L49 PENTRU PROIECTUL: “CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRILOR REZIDENTIALE DIN MUNICIPIUL CONSTANTA - zona Casa de Cultura — blocurile L48, L49, L50” Documentatie elaborat de PILISTERA STUDIOS SRL PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ MIL Aude CONTRASE SECRETAR Gj FULVIA ANTO! li PILISTERA STUDIOS SRL Ș 19] U ste ra J13/2875/14.12.2016 | CUI: 36836092 ! sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl.FZ11, sc.C, ap. 38 S t U d O S tel: 0722631963 grosu.andrei1 7egmail.com - nivelul de zgomot se va încadra în limitele admise de legislaţia în vigoare. Nu există situri protejate. 5.6. Analiza financiara si economica aferenta realizarii lucrarilor de interventie: a) prezentarea cadrului de analiza, inclusiv specificarea perioadei de referinta b) analiza cererii 4 uri i. „servicii care justifica necesitatea si investit ze pe termen mediu si lung; d) analiza economică; Anexata prezenti” e) analiza de riscuri, masuri de Anexata prezentei Cap. 6. Scenariul/Optiunea tehnico-economic(a) optim(a), recomandat(a) 6.1. Comparatia scenariilor/) pi Uni ptoRus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sus ile Frisăă ilor RO N ma N co înA cauta Scenariul 1 — Pachetul 1 Avantaje: implem imbunatatirea anvelopei eficientizare energetica prin odernizarea tuturor instalatiilor, ătea finisajelor, rezultand o cladire Dezavantaje: costuri ci$3ă € Bârtea de reabilitare si modernizare instalatii, necesitatea realizarii lucrarilor de reparatii dupa reabilitare instalatii. Scenariul 2 — Pachetul 2 din Auditul energetic Avantaje: implementarea unor solutii de eficientizare energeiica prin imbunatatirea anvelopei cladirii, reabilitarea si modernizarea tuturor instalatiilor, realizarea pe toata suprafata cladirii a teraselor verzi , calitatea finisajelor, rezultand o cladire cu costuri de intretinere scazute. Dezavantaje: costuri crescute pe partea de reabilitare si' modernizare instalatii, necesitatea realizarii lucrarilor de reparatii dupa reabilitarea instalatii, necesitatea consolidarii structurii pentru realizarea terasei verzi pe toate invelitoarea. 6.2. Selectarea si justificarea scenariului/optiunii optim(e), recomandatie) Luand in considerare rezultatele obtinute prin alaniza financiara, analiza cost - eficacitate si luand in considerare faptul ca in cazul ambelor scenario propuse i pilistera studios PILISTERA STUDIOS SRL J13/2875/14.12.2016 | CUI: 36836092 sediul social: str. PESCARILOR, nr. 66, bl. FZ1 1, sc.C, ap. 38 tel: 0722631963 grosu.andrei1 7egmail.com efectele/ beneficiile obtinute sunt aceleasi, dar cu costuri de investitie si exploatere diferite, Scenariul 1 este cel recomandat pentru implementarea investitiei. 6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenti investitiei: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totala a obiectivului de investitii, exprimata in lei, cu TVA si, respectiv, fara TVA, din care constructii-montaj „(6*M)i in conformitate cu devizii general; 4.441.601,93 din care: 7 ă Valoare constructii-m CI 3.430.113,31 TVA “a Nă Za si, dupa caz, calitativi, in reglementarile tehnice in vigoare; e Regim de inaltime — S+P+10E e Forma geometrică: dreptunghiulară e Ariautilă a spaţiilor încălzit e Volumul spațiilor î e Clasa de importa e Categoria de imp c) indicatori financiari, in functie de specificul si t ga 154: 83 tiv de investitii; "Tei speci. îndie tori de performanta - „elemente fnitate cu standardele, normativele si pact, de rezultat/operare, stabiliti Rezultate Valoare la Valoare la finalul începutul implementării implementării proiectului proiectului Consumul anual specific de energie finală pentru 166.48 57.94 încălzire (kWh/m2an) Consumul de energie primară totală (kWh/m2an) 215.32 114.07 Consumul de energie primară totală utilizând 215.32 112.38 surseconvenţionale (KWh/m2an) Consumul de energie primară totală utilizând - 113.02 surseregenerabile (KWh/m2an) | Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră 50.05 27.45 (echivalent kgCO2/ [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă