29 mai 2025

HCL 115/2025 Buzău adoptată

Hotărâre privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanțări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public local;*Modifică Hotărârea nr. 42/25.03.2021

Denumire
Hotărârea nr. 115 din 2025 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
115 / 2025
Data
29 mai 2025
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea nr.7 a Hotărârii nr. 42/25.03.2021, mutând bani între obiectivele de investiții finanțate din împrumutul contractat de municipiu. Practic, se redistribuie sumele alocate pentru unele lucrări, astfel încât să se finalizeze proiectele prioritare; efectul pentru locuitori poate însemna ajustări ale finanțării pe termen scurt și posibil impact asupra termenelor sau zonelor afectate în funcție de noile liste de investiții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local În urma prioritizării necesităţilor investiţionale ale Municipiului Buzău, precum și a finalizării unor obiective de investiţii, s-a constatat necesitatea modificării listei obiectivelor de investiții de interes public local care vor fi realizate din fondurile atrase prin contractarea împrumutului, prin redistribuirea sumelor alocate unor obiective de investiții, Consiliul local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 146/CLM/21.05.2025; - raportul de specialitate al Direcţiei Economice înregistrat sub nr.80165 din 21.05.2025; - avizul Comisiei pentru tranziţia la economia circulară, buget, finanțe, agricultură, turism și relaţii internaţionale; - avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - prevederile O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 9, pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - prevederile art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare. - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 122 din 14.07.2021 privind aprobarea modificării 1 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 178 din 20.09.2022 privind aprobarea modificării 2 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 140 din 14.07.2023 privind aprobarea modificării 3 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 173 din 31.08.2023 privind aprobarea modificării 4 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 4 din 19.01.2024 privind aprobarea modificării 5 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 94 din 04.04.2025 privind aprobarea modificării 6 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; În temeiul art. 84, alin. 3-5, art. 87, alin. 1, art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. b), coroborat cu art. 5, lit. co), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.|.- Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr.42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local se modifică și se înlocuiește cu Anexa la prezenta Hotărâre, care face parte integrantă din aceasta. Art.II.- Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 rămân nemodificate. Art.IIl.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Economice și Serviciului Investiţii, Programe/ Proiecte cu Finanţare Externă/Internă și Achiziţii Publice, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.IV. - Prin grija secretarului general al municipiului Buzău, prezenta hotărâre va fi comunicată persoanelor și instituţiilor interesate. ERESEDINE DE SE Ar NȚĂ NE Consilier local lonuț YO ui „S SU dez i, Z Si 4 CONTRASEMNEAZĂ p.SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU (C.0.) Șeful Serviciului juridic și contencios administrativ Elena — Cristina COROIAN Buzău, 29.05.2025 Nr. 115 Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (3), lit. b), coroborat cu art. 5, lit. cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 14 voturi pentru, 7 abţineri şi 1 vot împotrivă, din numărul total de 22 de consilieri locali prezenţi la şedinţă și 23 de consilieri locali în funcţie. MUNICIPIUL BUZĂU ANEXA la Hotărârea nr. /(5. din ..29.05.2025 a Consiliului Local al Municipiului Buzău LISTA PROIECTE Nr.Crt. Denumire proiect Valoare (lei) CAPITOLUL. 67- Cultură, recreere şi religie 22.360.677,64 Reabilitarea şi modernizare Cinematograf 1 Dacia din municipiul Buzau Consolidare, restaurare şi punere în valoare a Complexului hipic Alexandru Marghiloman - Casa de oaspeţi, grajduri şi amenajare teren şi piste, str Plantelor nr.8B-municipiul Buzau 2 14.704.092, Construire Muzeul Eroilor în incinta Cimitirului Eroilor, municipiul Buzău 3 1.900.000,00 Punerea în valoare a Canalului lazul Morii, pe str. Frăsinet prin amenajarea unui spaţiu de recreere 4 997.029,00 Reabilitarea construcţiei "Casa Grădinarului” și integrarea acesteia într-un 5 centru educaţional în aer liber 3.084.000,00 Amenajare locuri de joacă în Municipiul 6 Buzău 1.674.657,25 CAPITOLUL 70- Locuinţe, servicii și dezvoltare publică 9.243.215,73 Construire Cimitir municipal Micro XIV. și împrejmuire la limita de vecinătate imobil 7 3177 58.120,00 Realizarea și modernizarea sistemului de iluminat public, canalizaţie, spaţii verzi pe strada Transilvaniei (Tronson Fabrica de 8 Bere - ieșire Vernești) din Municipiul Buzău 3.950.582,00 Construire Cimitir uman și împrejmuire - 9 Tarlaua 19 - număr cadastral 60953 75.000,00 Sistem de iluminat la Stadionul de atletism 10| Buzău 1.839.513,73 Modernizarea sistemului de iluminat public 11 în municipiul Buzău 3.320.000,00 Nr.Crt. Denumire proiect Valoare (lei) CAPITOLUL 81- Combustibili şi energie 832.829,20 12 Realizare sursă termică independentă pentru blocuri ANL din municipiul Buzău 832.829,20 CAPITOLUL 84- Transporturi 31.660.306,43 13 Reabilitarea infrastructurii rutiere pe Bulevardul Republicii , Bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada lazul Morilor din Muncipiul Buzău 18.493.999,17 14 Reabilitare infrastractura rutiera, pietonala și amenajare spații verzi pe străzile Indepenedențţei, Crizantemelor, în Cartierul Dorobanţi 2, în Cartierul Broșteni și în zona Clubul Polițiștilor , Municipiul Buzău, Județul Buzău 9.005.823,47 Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră, pietonală și amenajare spaţii verzi pe străzi din municipiul Buzău și parcări în cartierele Broșteni și Dorobanţi 1, municipiul Buzău, județul Buzău 2.900.000,00 Sistematizare verticala Cartier Orizont din municipiul Buzău 236.026,69 Reabilitarea și modernizarea a 14 străzi din municipiul Buzău 1.024.457,10 Total 64.097.029,00 <A tă Ca BUZA N ON si LIN Director Executiv Adjunct Daniela Gogea Primar Constantin Toma ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - PRIMAR - Nr. 146/CLM/21.05.2025 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 42/25.03.2021 modificată și completată prin HCL nr.122/14.07.2021, HCL nr. 178/20.09.2022, HCL 140/14.07.2023, HCL 173/31.08.2023, HCL 4/19.01.2024 și HCL nr.94/04.04.2024, administraţia publică locală a Municipiului Buzău a aprobat contractarea unei finanţări rambursabile pentru realizarea unor obiective de investiții de interes public local. Aparatul de specialitate al Primăriei a identificat principalele obiective de investiţii necesare a fi executate pentru realizarea dezideratului principal — dezvoltarea durabilă a Municipiului Buzău. Astfel, în anul 2021 a fost contractat un împrumut de la BRD Groupe Societe Generale în valoare de maxim 64.097.029 lei, cu o maturitate de 10 ani. În urma prioritizării necesităţilor investiţionale ale Municipiului Buzău, s-a constatat necesitatea modificării listei obiectivelor de investiţii care vor fi realizate din fondurile atrase prin contractarea împrumutului, prin redistribuirea sumelor alocate unor obiective de investiţii, incluse în lista aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021, modificată ulterior prin HCL nr.122/14.07.2021, HCL nr.178/20.09.2022, HCL 140/14.07.2023, HCL 173/31.08.2023, HCL 4/19.01.2024 și HCL nr. 94/04.04.2024. Modificările listei obiectivelor de investiții nu afectează valoarea totală din împrumutul contractat în anul 2021 avizat de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale. Se propune astfel aprobarea Proiectului de Hotărâre privind modificarea 7 a Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021. În sensul celor de mai sus, s-a întocmit alăturatul proiect de hotărâre, cu propunerea de a fi adoptat în forma prezentată. ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU Direcţia Economică Nr. 80165/21.05.2025 5 S o N 4, WY RAPORT DE SPECIALITATE Lu oct la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public local Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 42/25.03.2021 modificată și completată prin HCL nr.122/14.07.2021, HCL nr. 178/20.09.2022, HCL 140/14.07.2023, HCL 173/31.08.2023, HCL 4/19.01.2024 și HCL nr.94/04.04.2024 administraţia publică locală a Municipiului Buzău a aprobat contractarea unei finanţări rambursabile pentru realizarea unor obiective de investiții de interes public local. Aparatul de specialitate al Primăriei a identificat principalele obiective de investiţii necesare a fi executate pentru realizarea dezideratului principal — dezvoltarea durabilă a Municipiului Buzău. Astfel, în anul 2021 a fost contractat un împrumut de la BRD Groupe Societe Generale în valoare de maxim 64.097.029 lei, cu o maturitate de 10 ani.. In urma prioritizării necesităților investiționale ale Municipiului Buzău, s-a constatat necesitatea modificării listei obiectivelor de investiţii care vor fi realizate din fondurile atrase prin contractarea împrumutului, prin redistribuirea sumelor alocate unor obiective de investitii, incluse in lista aprobata prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr.42/25.03.2021, modificată ulterior prin HCL nr.122/14.07.2021, HCL nr. 178/20.09.2022 , HCL 140/14.07.2023, HCL 173/31.08.2023, HCL 4/19.01.2024 şi HCL nr.94/04.04.2024. În tabelul de mai jos, sunt sintetizate modificările aferente listei obiectivelor de investitii fără a afecta valoarea totală din împrumutul contractat în anul 2021 avizat de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale: Nr.Crt. Denumire proiect Valoare (lei) CAPITOLUL 67- Cultură, recreere şi religie 22.360.677,64 Reabilitarea şi modernizare Cinematograf 1 Dacia din municipiul Buzau 898,80 Consolidare, restaurare şi punere în valoare a Complexului hipic Alexandru Marghiloman - Casa de oaspeţi, grajduri şi amenajare teren şi piste, str Plantelor nr.8B-municipiul Buzau 2 14.704.092,59 Construire Muzeul Eroilor în incinta Cimitirului Eroilor, municipiul Buzău 3 1.900.000,00 Punerea în valoare a Canalului lazul Morii, pe str. Frăsinet prin amenajarea unui spaţiu de recreere 4 997.029,00 Nr.Crt. Denumire proiect Valoare (lei) Reabilitarea construcţiei "Casa Grădinarului" și integrarea acesteia într-un centru educaţional în aer liber 3.084.000,00 Amenajare locuri de joacă în Municipiul Buzău 1.674.657,25 CAPITOLUL 70- Locuinţe, servicii și dezvoltare publică 9.243.215,73 Construire Cimitir municipal Micro XIV și împrejmuire la limita de vecinătate imobil 3177 58.120,00 Realizarea și modernizarea sistemului de iluminat public, canalizație, spații verzi pe strada Transilvaniei (Tronson Fabrica de Bere - ieșire Vernești) din Municipiul Buzău 3.950.582,00 Construire Cimitir uman și împrejmuire - Tarlaua 19 - număr cadastral 60953 75.000,00 10 Sistem de iluminat la Stadionul de atletism Buzău 1.839.513,73 11 Modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Buzău 3.320.000,00 CAPITOLUL 81- Combustibili şi energie 832.829,20 12 Realizare sursă termică independentă pentru blocuri ANL din municipiul Buzău 832.829,20 CAPITOLUL 84- Transporturi 31.660.306,43 13 Reabilitarea infrastructurii rutiere pe Bulevardul Republicii , Bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada lazul Morilor din Muncipiul Buzău 18.493.999,17 14 Reabilitare infrastractura rutiera, pietonala și amenajare spaţii verzi pe străzile Indepenedenţei, Crizantemelor, în Cartierul Dorobanţi 2, în Cartierul Broșteni și în zona Clubul Poliţiștilor Municipiul Buzău, Judetul Buzău .—. —8008.823,47 15 Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră, pietonală și amenajare spaţii verzi pe străzi din municipiul Buzău și parcări în cartierele Broșteni și Dorobanți 1, municipiul Buzău, județul Buzău bă e] 16 Sistematizare verticala Cartier Orizont din municipiul Buzău 236.026,69 17 Reabilitarea și modernizarea a 14 străzi din municipiul Buzău 1.024.457,10 Total 64.097.029,00 Sumele estimate pe fiecare obiectiv de investiţii publice se încadrează în valorile totale ale investiţiilor stabilite în hotărârile Consiliului Local pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici . Se propune astfel aprobarea Proiectului de Hotărâre privind modificarea 7 a Hotărârii Consiliului Local nr. 42/25.03.2021. În sensul celor de mai sus s-a întocmit alăturatul proiect de hotărâre, cu rugămintea de a fi adoptat în forma prezentată. Director Executiv Adjunct Daniela Gogea ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia pentru tranziția la economia circulară, buget, finanţe, agricultură, turism și relaţii internaţionale Nr. 67/28.05.2025 RAPORT DE AVIZARE PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 120 din 21.05.2025 privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local Astăzi data de 28.05.2025, Comisia pentru tranziţia la economia circulară, buget, finanțe, agricultură, turism și relaţii internaţionale, s-a întrunit în şedinţă de lucru, ocazie cu care a analizat şi dezbătut PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 120 din 21.05.2025 privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ FAVORABIL/NEFAVORABIL. Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Preşedintele Comisiei, consilier local Aurel Gubandru Wh- Secretarul Comisiei, consilier local Oana Gheorghiu ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Nr. 80/2025 RAPORT DE AVIZARE pentru Proiectul de hotărâre nr. 120 din 21.05.2025 privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local Astăzi,28.05.2025, Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti s-a întrunit în şedinţă de lucru, ocazie cu care a fost analizat şi dezbătut Proiectul de hotărâre nr. 120 din 21.05.2025 privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local. În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a fost cazul. Secretarul Comisiei Hudiţoiu Soga ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - PROIECT DE HOTĂRÂRE nr. 120 din 21.05.2025 privind aprobarea modificării 7 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local În urma prioritizării necesităţilor investiționale ale Municipiului Buzău, precum și a finalizării unor obiective de investiții, s-a constatat necesitatea modificării listei obiectivelor de investiţii de interes public local care vor fi realizate din fondurile atrase prin contractarea împrumutului, prin redistribuirea sumelor alocate unor obiective de investiţii, Consiliul local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr. 146/CLM/21.05.2025; - raportul de specialitate al Direcţiei Economice înregistrat sub nr.80165 din 21.05.2025; - avizul Comisiei pentru tranziţia la economia circulară, buget, finanţe, agricultură, turism și relaţii internaţionale; - avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - prevederile O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 9, pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - prevederile art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare. - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 122 din 14.07.2021 privind aprobarea modificării 1 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local; - Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 178 din 20.09.2022 privind aprobarea modificării 2 Hotărârii Consiliului Local nr. 42 din 25.03.2021 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin cr [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă