MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, Bucureşti
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea domeniilor serviciilor publice şi locurilor în care vor fi prestate activități
în folosul comunităţii de către contravenienţii persoane fizice,
persoanele condamnate sau minorii pentru care instanța
a dispus prestarea unei activități în folosul comunităţii
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi
pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședință extraordinară, azi 09.03.2020
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.293691/CP/05.03.2020 al Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr. 293514/04.03.2020 al Direcţiei Administrarea Domeniului
Public;
- Adresa nr. 293516/04.03.2020 a Direcţiei Administrarea Domeniului Public;
În conformitate cu prevederile:
Art. 2 şi art. 16 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei
activităţi în folosul comunităţii, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcționarea sistemului de probaţiune, cu
modificările și completările ulterioare;
HGR nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.
252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi
completările ulterioare;
Luând în considerare:
Avizul Comisiei de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice şi
respectarea drepturilor cetăţenilor;
- Avizul Comisiei pentru protecția mediului, sănătate, salubritate şi control;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.Contravenienții persoane fizice, pentru care instanţa a aplicat pedeapsa prestării unei
activităţi în folosul comunităţii, vor desfăşura în cadrul Direcţiei Administrarea Domeniului
Public, în domeniul serviciilor publice de administrare a domeniului public, următoarele
activităţi:
a) întreţinere şi reparaţii străzi;
b) lucrări de întreținere acostamente pe lungimea drumurilor aflate pe raza Sectorului 3;
c) activităţi de curăţenie şi întreținere spaţii verzi aflate pe raza Sectorului 3;
d) plantare flori, plivit flori, măturat alei din parcuri, văruit pomi şi borduri, vopsit bănci,
garduri sau coșuri de gunoi;
e) adunat -material lemnos în urma activităţilor de toaletare/defrişare arbori;
Art.2. Se aprobă Regulamentul privind prestarea de activităţi în folosul comunităţii
dispusă de instanță ca sancțiune contravențională, prevăzut în Anexa care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.3, Prevederile art. 1 și art. 2 se aplică în mod corespunzător și pentru punerea în
aplicare a sentințelor penale privind obligarea la muncă în folosul comunității, repartizate
Serviciului de Probaţiune şi comunicate Primăriei Sectorului 3 în vederea executării.
Art.4. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Administrarea Domeniului Public, va
întreprinde măsurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, precum și a
măsurilor dispuse de instanța de judecată în sarcina autorităților administrației Sectorului 3.
Art.5. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local al
Sectorului 3 nr. 190/22.12.2011 se abrogă. /
trasemnează pentru legalitate
Secretar general
Marius Mihăiţă
PRE EDIN TE DE ŞEDINŢĂ
NR. 55
DIN 09.03.2020
ANEXA la HCL nr. 3! 5 /o3. 03. 2229
REGULAMENT
PRIVIND PRESTAREA DE ACTIVITĂȚI ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII
DISPUSA DE INSTANȚĂ CA SANCȚIUNE CONTRAVENȚIONALĂ
Art.1. Sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi
aplicată numai de către instanţa de judecată.
Art.2. Normele metodologice se aplică tuturor persoanelor fizice, necondiţionat, pentru care
instanţa de judecată a dispus prestarea unei activităti în folosul comunității, ținând seama de aptitudinile
fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale, de la caz la caz.
Art.3. La stabilirea conţinutului activitații în folosul comunității aplicate de către instanța de
judecată, care urmează a fi prestată de persoana în cauză, se va avea în vedere pregătirea profesională şi
efectuarea activităţii sau care, prin natura lor, pot pricinui suferințe fizice sau pot produce daune sănătății
persoanei.
Art.4. Activitatea în folosul comunităţii va fi prestată în cadrul Direcţiei Administrarea
Domeniului Public, în următoarele domenii:
a) întreţinere şi reparaţii străzi;
b) lucrări de întreţinere acostamente pe lungimea drumurilor aflate pe raza Sectorului 3;
c) activităţi de curăţenie și întreținere spaţii verzi aflate pe raza Sectorului 3;
d) plantare flori, plivit flori, măturat alei din parcuri, văruit pomi şi borduri, vopsit bănci, garduri
sau coșuri de gunoi;
e) adunat -material lemnos în urma activităţilor de toaletare/defrișare arbori;
Art.5. După primirea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti, însoțită de mandatul de
executare, directorul Administrarea Domeniului Public întocmeşte Programul de supraveghere și control,
cu acordul unităţii de poliție în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, în
care se stabilește conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care acesta
execută sancţiunea, programul de lucru precum şi persoana responsabilă cu evidența și supravegherea
executării sancţiunii.
Art.6. (1) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după programul de
muncă al persoanei în cauză, maxim 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore/zi, în condiţiile în care este
posibilă supravegherea activitătii persoanei în cauză.
(2) În cazul in care acesta are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul
săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a supravegherii activităţii acestuia, durata maximă de lucru nu
poate depăşi 8 ore/zi.
Art.7. Persoana în cauză se prezintă în termen de maxim trei zile de la primirea mandatului, la
Direcţia Administrarea Domeniului Public, pentru luarea în evidenţă şi executarea sanctiunii.
Art.8. Prestarea de activităti în folosul comunitătii poate fi efectuata şi de către minorii cu vărsta
cuprinsă între 16 şi 18 ani.
Art.9. Minorul nu poate fi obligat la prestarea unei activități care comportă riscuri sau este
susceptibila să îi afecteze educația ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale mentale, spirituale, morale
sau sociale.
Art.10. (1) Sancţiunea prestării unei activităti în folosul comunităţii se execută după programul
şcolar al minorului, maxim 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6 ore/zi, în condiţiile în care este posibilă
supravegherea activităţii acestuia.
(2) În cazul în care minorul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul
săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a supravegherii activităţii acestuia, durata maximă de lucru nu
poate depăşi 6 ore/zi.
Art.11. Prestarea activităţii în folosul comunităţii se va desfăşura cu respectarea legislaţiei muncii,
a legislaţiei privind protecţia muncii şi P.S.I. iar contravenienţilor li se va asigura, după caz echipament de
protecţie.
Art.12. În cazul în care contravenientul, cu rea voinţă, nu se prezintă pentru luarea în evidență şi
executarea sancțiunii, se sustrage de la executare sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi
îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, pe baza referatului întocmit de Direcţia
Administrarea Domeniului Public, Primarul poate solicita instanței de judecată înlocuirea sancţiunii
prestării unei activităti în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii.
Art.13. Evidenţa și supravegherea executării sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul
comunității se asigură de către directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, prin
compartimentele subordonate.
Art. 14, Prezentul Regulament se aplică în mod corespunzător şi pentru punerea în aplicare a
sentințelor penale privind obligarea la muncă în folosul comunităţii, repartizate Serviciului de Probaţiune
şi comunicate Primăriei Sectorului 3 în vederea executării, în condiţiile și termenele stabilite de comun
acord de către directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, prin compartimentele subordonate,
şi Serviciul de Probaţiune Bucureşti.
PRIMĂRIA
CABINET PRIMAR
SECTORULUI
BUCUREȘTI
mere primariea TELEFON (004 021) 318 03 23 - z3 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimarprimariez.ro
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București
Ae) SECTOR 3
(SR
se CABINET PRIMAR
(9.
Ni man PET fa 36.7/
Data..... 03.03 ao
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind aprobarea domeniilor serviciilor publice şi locurilor în care vor fi
prestate activităţi în folosul comunității de către contravenienţii persoane fizice,
persoanele condamnate sau minorii pentru care instanţa a dispus
prestarea unei activităţi în folosul comunității
În conformitate cu prevederile OG nr. 55/2002, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii poate fi aplicată numai de către instanţa de judecată, contravenienţilor persoane fizice,
prin hotărârea dată instanţa stabilind natura activităţilor ce vor fi prestate de contravenient, pe
baza datelor comunicate de primarul localităţii în care contravenientul îşi are domiciliul sau
reședința, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.
Domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul
comunităţii se stabilesc, prin hotărâre, de către Consiliul Local, ţinând seama de prevederile art. 2
din acest act normativ, potrivit cărora "activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul
serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea
curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor pentru copii şi
bătrâni, al orfelinatelor, creselor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-
culturale.”
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după programul de
muncă ori, după caz, programul şcolar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore şi
300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din
cursul săptămânii, iar autorităţile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura
supravegherea activităţii contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăşi 8 ore pe zi.
Supravegherea executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se asigură
de către primarul localităţii sau de către primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, prin persoane
împuternicite în acest sens, cu sprijinul unităţii de poliţie, în a căror rază teritorială se execută
sancţiunea.
Prin Hotărârea nr. 190/22.12.2011, Consiliul Local al Sectorului 3 a stabilit ca munca în
folosul comunităţii dispusă de instanţa de judecată contravenienţilor persoane fizice să fie prestată
în vederea întreţinerii spațiilor verzi în parcurile și locurile de joacă, din curtea centrelor aflate în
subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului, salubrizarea străzilor, a
şcolilor, precum şi a parcărilor de reședință, aceste activităţi fiind coordonate de mai multe
structuri organizatorice.
Având în vedere că, pe de o parte, numărul sentinţelor prin care a fost aplicată sancţiunea
prestării unei activităţi în folosul comunităţii a crescut, iar pe de altă parte, gestionarea acestei
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3,
PRIMĂRIA
SECTORULUI
BUCUREȘTI
CABINET PRIMAR
atribuţii date în sarcina primarului trebuie realizată în mod unitar, precum şi faptul că unele
structuri organizatorice prevăzute de Hotărârea nr.
190/2011 au fost reorganizate, se impune o
actualizare a domeniilor respective și stabilirea unei singure structuri organizatorice care să
coordoneze această activitate, precum și stabilirea procedurii de evidență și urmărire a acestor
sancţiuni.
De asemenea, în anul 2014, a intrat în vigoare un important pachet legislativ în materie
penală. Acesta a constat în două noi coduri — Codul penal și Codul de procedură penală, precum și
noi reglementări în materia executării pedepselor. Reforma a cuprins, totodată și reglementări-
cadru complet noi, moderne, în ceea ce privește organizarea și funcţionarea sistemului de
probaţiune — Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și altor
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv
Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probaţiune, ambele impunând
organizarea activităţilor specifice probaţiunii în folosul comunității.
Prin urmare, având în vedere raportul de specialitate nr. 293514/04.03.2020 al Direcţiei
Administrarea Domeniului Public, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre, pe care îl supun
aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
| PRIMĂRIA
(pă) SECTORULUI DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
sg
E BUCUREȘTI
RE Să r
——— www .primariez.ro - = —
TELEFON (004 021) 341 07 15 - 28 FAX (oo4 021) 341 07 15 E-MAIL domeniu.publicOprimariez.ro
Str. Intrarea Odobesti nr. 5-7, Sector 3, 032158, București
Nr. 293514/04.03.2020
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea domeniilor serviciilor publice şi locurilor în care vor fi prestate
activități în folosul comunităţii de către contravenienţii persoane fizice, persoanele
condamnate sau minorii pentru care instanța a dispus prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii
Luând în considerare:
- Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei
activităţi în folosul comunităţii;
- Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcționarea sistemului de probaţiune, cu
modificările şi completările ulterioare;
- H.G.R. nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr.
252/2013 privind organizarea și funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi
completările ulterioare
- OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 190/22.12.2011 rivind aprobarea domeniilor
serviciilor publice şi locurilor în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul
comunităţii, conform O.G. nr. 55/2002,
Se impune adoptarea unei noi Hotărâri, deoarec prin Hotărârea nr. 190/22.12.2011,
Consiliul Local al Sectorului 3 a stabilit ca munca în folosul comunităţii dispusă de instanţa de
judecată contravenienţilor persoane fizice să fie prestată în vederea întreţinerii spaţiilor verzi în
parcurile și locurile de joacă, din curtea centrelor aflate în subordinea Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială și Protecţia Copilului, salubrizarea străzilor, a şcolilor, precum şi a parcărilor
de reședință, aceste activităţi fiind coordonate de mai multe structuri organizatorice.
Având în vedere că, pe de o parte, numărul sentințelor prin care a fost aplicată
sancţiunea prestării unei activități în folosul comunităţii a crescut, iar pe de altă parte,
gestionarea acestei atribuţii date în sarcina primarului trebuie realizată în mod unitar, precum
şi faptul că unele structuri organizatorice prevăzute de Hotărârea nr.
190/2011 au fost
reorganizate, se impune o actualizare a domeniilor respective şi stabilirea unei singure structuri
organizatorice care să coordoneze această activitate, precum și stabilirea procedurii de evidență
şi urmărire a acestor sancțiuni.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
PRIMĂRIA
DIRECȚIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
fi SECTORULUI Ţ
BUCUREȘTI
De asemenea, în anul 2014, a intrat în vigoare un important pachet legislativ în materie
penală. Acesta a constat în două noi coduri — Codul penal şi Codul de procedură penală, precum
şi noi reglementări în materia executării pedepselor. Reforma a cuprins, totodată şi
reglementări-cadru complet noi, moderne, în ceea ce priveşte organizarea şi funcționarea
sistemului de probaţiune — Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, respectiv Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului
de probaţiune, ambele impunând organizarea activităţilor specifice probaţiunii în folosul
comunității.
În conformitate cu prevederile OG nr. 55/2002, sancţiunea prestării unei activități în
folosul comunităţii poate fi aplicată numai de către instanța de judecată, contravenienţilor
persoane fizice, prin hotărârea dată instanţa stabilind natura activităților ce vor fi prestate de
contravenient, pe baza datelor comunicate de primarul localităţii în care contravenientul îşi are
domiciliul sau reşedinţa, ținând seama de aptitudinile fizice și psihice, precum şi de nivelul
pregătirii profesionale.
Domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienții vor presta activităţi în
folosul comunităţii se stabilesc, prin hotărâre, de către consiliul local, ţinând seama de
prevederile art. 2 din acest act normativ, potrivit cărora "activitatea în folosul comunităţii se
prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a
parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de
activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor,
şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale.”
Luând în considerare cele de mai sus, precum şi faptul că numărul cererilor înregistrate
la nivelul primăriei privind prestarea muncii în folosul comunităţii au crescut, propunem spre
aprobare atât activităţile pe care aceştia le pot desfășura în domeniul serviciilor publice de
administrare a domeniului public, în cadrul Direcţiei Administrarea Domeniului public, cât şi
un regulament care să reglementeze prestarea acestora, conform celor dispuse de instanţele de
judecată.
În domeniul serviciilor publice de administrare a domeniului public, contravenienţii
persoane fizice, pentru care instanța a aplicat pedeapsa prestării unei activităţi în folosul
comunităţii, pot desfăşura în cadrul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, următoarele
activităţi:
a) întreținere și reparații străzi;
b) lucrări de întreţinere acostamente pe lungimea drumurilor aflate pe raza Sectorului 3;
c) activităţi de curăţenie și întreținere spații verzi aflate pe raza Sectorului 3;
d) plantare flori, plivit flori, măturat alei din parcuri, văruit pomi şi borduri, vopsit bănci,
garduri sau coşuri de gunoi;
e) adunat -material lemnos în urma activităţilor de toaletare/defrişare arbori;
Conform legislaţiei în vigoare, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunității
se execută după programul de muncă ori, după caz, programul şcolar al contravenientului, pe o
durată cuprinsă între 50 de ore şi 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.