ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HAHOTARAREA NR.S
din 81.01.2020
Privind: Aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor
sociale din cadrul Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, instituție
de asistență socială cu personalitate juridică.
La iniţiativa doamnei Viceprimar Ciocan Doiniţa;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, Direcţiei Finanţelor Publice
Locale și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum şi
avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii asistenţei sociale nr.
292/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului M.M.J.S. nr.29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de
calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului
şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor
acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale —
Anexa nr. 1;
-H.G. nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale,
precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale,
cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), (2) lit. a) și lit. d), alin. (3) lit. c) și alin. (7) lit. b) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Complexul Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, instituție de asistenţă
socială cu personalitate juridică cuprinde două servicii sociale:
a. Căminul pentru persoane vârstnice, fără personalitate juridică, cod
serviciu social 8730 CR-V-I;
1
b. Centrul rezidenţial de îngrijire şi asistenţă, fără personalitate juridică, cod
serviciu social 8790 CR-PD-I.
Art.2 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcţionare al serviciului
social fără personalitate juridică - Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul
Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, instituție de asistență socială cu
personalitate juridică, conform anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului
social fără personalitate juridică - Centrul Rezidenţial de Îngrijire și Asistenţă din
cadrul Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, instituție de asistență socială
cu personalitate juridică, conform anexei nr.2, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.4 (1) Conducerea Complexului Rezidenţial „Sfânta Maria” se asigură de
către personalul de conducere şi de consiliul consultativ.
(2) Consiliul consultativ este o structură care asigură:
a) monitorizarea de către furnizorul de servicii sociale a respectării standardelor
minime de calitate;
b) respectarea principiului participării beneficiarilor la luarea deciziilor în ceea
ce priveşte funcţionarea complexului.
(3) (a) Consiliul consultativ este compus din reprezentant/reprezentanţi ai
furnizorului de servicii sociale şi reprezentant/reprezentanţi ai beneficiarilor
serviciilor acordate în cadrul complexului, aleşi în mod democratic.
(b) Componenţa nominală a consiliului consultativ se stabilește prin
dispoziția furnizorului de servicii sociale — Direcţia de Asistenţă Socială Brăila.
(4) Consiliul consultativ îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) participă la deciziile privind planificarea bugetului complexului, în special a
aspectelor care au impact direct asupra serviciilor sociale;
b) analizează activităţile derulate în centru şi propune măsuri şi programe de
îmbunătăţire a acestora;
c) după caz, îşi exprimă acordul prealabil cu privire la încetarea/sistarea
serviciilor acordate unei persoane beneficiare în situaţia în care aceasta nu a
respectat clauzele contractului de acordare a serviciilor sau are un
comportament inadecvat care face incompatibilă găzduirea acestuia în
complex în condiţii de securitate pentru el, ceilalţi beneficiari sau personalul
complexului.
Art.5 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își încetează
aplicabilitatea art. 2 din H.C.L.M. Brăila nr. 69/19.12.2018, modificată prin
H.C.L.M. Brăila nr. 213/29.05.2019.
Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Complexul Rezidenţial „Sfânta Maria” Brăila, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
e
ED ARD = HEREA PETRESCU
Sf Aia Vi j
ji 7] și CONTRASEMNEAZĂ
“SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
COMPLEXUL REZIDENȚIAL “SFÂNTA MARIA” BRĂILA
CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
Anexa nr. 1 la
HCLM nr.__4P__/.3/ 04 00%0
REGULAMENTUL
de
ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
al
CĂMINULUI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ,
DIN CADRUL COMPLEXULUI REZIDENȚIAL "SFÂNTA MARIA” BRĂILA
Art. 1 Definiţie Ş
(1) Regulamentul de organizare și funcționare este un document propriu al serviciului social CĂMINUL
PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE, serviciu social furnizat în cadrul Complexului Rezidenţial "Sfânta
Maria” Brăila, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local Municipal, în vederea asigurării funcţionării
acestuia cu respectarea standardelor minime de calitate aplicabile și a asigurării accesului persoanelor
beneficiare la informaţii privind condiţiile de admitere, serviciile oferite etc.
(2) Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii atât pentru persoanele beneficiare, cât şi pentru
angajații Căminului și, după caz, pentru membrii familiei beneficiarilor, reprezentanții
legali/convenționali, vizitatori și se completează cu prevederile legislației specifice, ale procedurilor
proprii ale furnizorului de servicii sociale și ale serviciului social, precum și ale standardelor minime de
calitate aplicabile.
Art. 2 Identificarea serviciului social
CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE din cadrul Complexului Rezidenţial "Sfânta Maria” Brăila, cod
serviciu social 8730 CR-V-I, este un serviciu social fără personalitate juridică, organizat în cadrul
Complexului Rezidenţial “Sfânta Maria” Brăila, instituție cu personalitate juridică, cu sediul in Jud.
Braila, Comuna Vadeni, Loc. Baldovinesti, Calea Mos Anghel nr. 486, corpurile C 5 - număr cadastral
74310 si C 12 - număr cadastral 76084, având o capacitatea de găzduire de 121 de locuri, respectiv 44
locuri in corpul C 5 si 77 locuri in corpul C 12.
Art. 3 Scopul serviciului social Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Complexului Rezidenţial
"Sfânta Maria” Brăila, îl reprezintă prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori
permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială, prin asigurarea
activităţilor de găzduire pe perioadă nedeterminată, prepararea și servirea hranei, îngrijire personală si
supraveghere, asistență medicală curentă, consiliere de specialitate (psihologică, socială, juridică,
informare, etc.) a persoanelor vârstnice care au împlinit vârsta de 65 de ani cu domiciliul/reşedinta pe
raza Municipiului Brăila, și care necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi
asigurată la domiciliu, nu se pot gospodări singure, care sunt lipsite de susținători legali sau aceștia nu
pot să îşi îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor
familiale, nu au locuință și nu realizează venituri proprii, principalele obiective ale Căminului fiind:
a) să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie şi siguranță;
b) să ofere condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea persoanei
vârstnice;
c) să permită menţinerea sau ameliorarea capacităților fizice și intelectuale ale persoanelor
vârstnice;
d) să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viața socială;
e) să faciliteze și să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice;
f) să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementărilor privind
asigurările sociale de sănătate;
8) să prevină și să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire.
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
Pag. 1 din 40
COMPLEXUL REZIDENȚIAL “SFÂNTA MARIA” BRĂILA
CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
Art. 4 Cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare
(1) Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Complexului Rezidenţial "Sfânta Maria” Brăila
funcționează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare și funcționare a serviciilor
sociale, reglementat de Legea asistenței sociale nr.
292/2011, cu modificările și completările ulterioare,
Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum și a altor acte normative secundare aplicabile domeniului.
(2) Standardul minim de calitate aplicabil este Anexa 1 la Ordinul MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea
standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de
persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate
în sistem integrat și cantinele sociale.
(3) Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Complexului Rezidenţial "Sfânta Maria" Brăila este
înființat prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr. 69/19.02.2018, nr. 213/29.05.2019 și nr.
» Şi funcţionează sub îndrumarea metodologică și coordonarea activităţii de
specialitate a Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila.
Art. 5 Principiile care stau la baza acordării serviciului social
(1) Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Complexului Rezidenţial "Sfânta Maria” Brăila se
organizează și funcționează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul naţional de
asistenţă socială, precum și a principiilor specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute
în legislaţia specifică, în convențiile internaționale ratificate prin lege și în celelalte acte internaționale
în materie la care România este parte, precum și în standardele minime de calitate aplicabile.
(2) Principiile specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale în Căminul pentru Persoane
Vârstnice din cadrul Complexului Rezidenţial “Sfânta Maria” Brăila sunt următoarele:
a. respectarea și promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare;
b. protejarea și promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce privește egalitatea de
şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală și
întreprinderea de acțiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării persoanei beneficiare;
deschiderea către comunitate;
asistarea persoanelor fără capacitate de exercițiu în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol și statut social, prin încadrarea în unitate a unui
personal mixt;
ascultarea opiniei persoanei beneficiare și luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont, după
caz, de vârsta și de gradul său de maturitate, de discernământ şi capacitate de exercițiu;
h. facilitarea menţinerii relaţiilor personale ale beneficiarului şi a contactelor directe, după caz, cu
frații, părinţii, alte rude, prieteni, precum și cu alte persoane față de care acesta a dezvoltat
legături de atașament;
ii promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare;
asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a persoanei beneficiare;
preocuparea permanentă pentru identificarea soluțiilor de integrare în familie sau, după caz, în
comunitate, pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza potențialului și
abilităților persoanei beneficiare de a trăi independent;
IP încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare şi a implicării active a acestora în
soluționarea situațiilor de dificultate;
m. asigurarea unei intervenții profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
n. asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
0. primordialitatea responsabilităţii persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacități
de integrare socială și implicarea activă în soluționarea situaţiilor de dificultate cu care se pot
confrunta la un moment dat;
p. colaborarea cu serviciul public de asistență socială.
=o0a0
ue
==
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
Pag. 2 din 40
COMPLEXUL REZIDENTIAL “SFÂNTA MARIA” BRĂILA
CAMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
Art. 6 Beneficiarii serviciilor sociale
(1) Beneficiarii serviciilor sociale acordate în Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Complexului
Rezidential "Sfânta Maria” Brăila sunt persoanele vârstnice care au împlinit vârsta de 65 de ani si care au
domiciliul/resedinta pe raza Municipiului Brăila, categorie de populaţie vulnerabilă cu nevoi particulare,
datorită limitărilor fiziologice și fragilității caracteristice fenomenului de îmbătrânire.
(2) Conditiile de acces/admitere în cadrul căminului sunt următoarele:
a) Admiterea beneficiarilor se realizează la cererea scrisă a persoanei vârstnice interesate sau a
b)
c)
d)
reprezentantului legal/apartinătorul acesteia, precum si a oricărei alte institutii care are ca obiect de
activitate asistența socială a persoanelor vârstnice, adresată Directiei de Asistentă Socială Brăila sau
Unitătii administrativ teritorială a Municipiului Brăila, în limita locurilor disponibile si numai dacă pot
fi acordate serviciile minim necesare pentru a răspunde nevoilor acestora; cererea trebuie însoțită de
declarația pe propria răspundere privind veridicitatea datelor declarate, de un angajament de plată
pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum şi de alte documente
doveditoare privind:
1. date privind persoana vârstnică (copie buletin de identitate, carte de identitate, certificat de
căsătorie, certificat deces sot/sotie, sentinta judecatoreasca divort/certificat de divort, acte
privind veniturile realizate si bunurile detinute,etc.);
2. date privind componenţa familiei;
veniturile realizate și bunurile deținute de membrii familiei persoanei vârstnice;
4. tipul de locuință, sistemul de încălzire utilizat și numărul persoanelor care locuiesc la aceeași
adresă de domiciliu sau reședință;
5. informaţii referitoare la nevoile speciale și situaţiile particulare în care se află persoana vârstnică
şi membrii familiei (recomandări și/sau evaluări ale medicului de familie/medicului specialist,
planul de externare și de continuare a serviciilor de îngrijire medicală în comunitate, veniturile
persoanei vârstnice și bunurile acesteia și, după caz, veniturile/bunurile susținătorilor legali, etc).
Criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor sunt:
1. au împlinit vârsta de 65 de ani;
2. au domiciliul/resedinta pe raza Municipiului Brăila (în cazul resedintei găzduirea se face pe
perioada de valabilitate a acesteia iar pentru posesorii de cărti de identitate provizorii, găzduirea
se face pe perioada valabilitătii acesteia);
3. nu au familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare;
nu au locuinţă și nici posibilitatea de a-și asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;
nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;
nu se pot gospodări singuri sau necesită îngrijire specializată;
se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice;
„ sa nu fie diagnosticati cu boli mintale, psihice sau cu alcoolism cronic.
Admiterea/respingerea în cadrul căminului se realizează prin actul administrativ al furnizorului de
servicii sociale - Direcţia de Asistenţă Socială Braila, în baza anchetei sociale efectuate de asistentul
social din cadrul serviciului public de asistentă socială, avându-se în vedere următoarele criterii de
prioritate:
1. necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu;
2. nu se poate gospodări singură;
3. este lipsită de susținători legali sau aceştia nu pot să își îndeplinească obligaţiile datorită stării de
sănătate sau situației economice şi a sarcinilor familiale;
4. nu are locuință și nu realizează venituri proprii.
Admiterea în Cămin se face cu încheierea unui contract de servicii sociale între Cămin si beneficiar
sau, după caz, reprezentantul legal al acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; in
funcție de condiţiile contractuale, respectiv persoana/ persoanele care participă la plata contribuţiei
din partea beneficiarului, se încheie angajamente de plată cu acestea, parte
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE Pag 3 din 40
wo
NS
COMPLEXUL REZIDENȚIAL “SFÂNTA MARIA” BRĂILA
CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
integrantă din contract; formatul și conținutul contractului de furnizare servicii sociale este
stabilit de Cămin/furnizorul acestuia, în baza modelului-cadru aprobat prin ordin al ministrului
muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice; este redactat în două sau mai multe
exemplare originale, în funcție de numărul semnatatarilor contractului; un exemplar original se
păstrează la dosarul personal al beneficiarului; beneficiarul/reprezentantul leg! al acestuia deține
un exemplar al contractului.
e) Beneficiarii serviciilor sociale au obligația să plătească lunar o contribuţie de întreţinere, stabilită
individualizat, în urma evaluării complexe, pe baza costului mediu lunar de întreținere, precum și
a veniturilor beneficiarilor şi, după caz, a susținătorilor legali ai acesteia, astfel:
(is
persoanele vârstnice care realizează venituri datorează contribuția lunară de întreținere în
cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăși valoarea
contribuţiei lunare de întreținere;
persoanele care nu au venituri și nici susținători legali nu datorează contribuția lunară de
întreținere, aceasta fiind asigurată integral din bugetul local;
diferența până la concurența valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se va plăti
de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite, dacă realizează venit lunar pe
membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut
pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii;
în cazul în care una dintre persoanele care datorează plata contribuției nu are mijloacele
materiale sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea integrală, diferența de plată trece
în obligația celorlalte persoane, în urmatoarea ordine:
- soțul/soția pentru soție/soț;
- copiii/nepoții pentru părinți /bunici;
- părinţii pentru copii;
- fratele/sora pentru frate/soră, obligație ce se datorează după părinţi, însă înaintea
bunicilor.
(3) Condiţii de încetare/suspendare a serviciilor sociale
a) Principalele situații de suspendare a acordării serviciilor sociale către beneficiar pe o anumită
perioadă de timp sunt următoarele:
le
la cererea motivată a beneficiarului în scopul ieșirii din cămin pe o perioadă determinată, nu
mai mult de 30 de zile calendaristice; se solicită acordul scris al persoanei care îi va asigura
găzduirea și îngrijirea necesară, pe perioada respectivă;
în caz de internare în spital, în baza recomandărilor medicului curant sau a personalului
medical din serviciul de ambulanță;
în caz de transfer într-un alt centru/instituție, în scopul efectuării unor terapii sau programe
de recuperare/reabili
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.