15 septembrie 2026 · Inițiator: primarului 2

HCL 508/2026 Arad adoptată

Aprobarea ordinii de zi a ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 15 septembrie 2026

Pe scurt

Se aprobă ordinea de zi a ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 15 septembrie 2026, propusă de primar, în conformitate cu normele legale. Documentul spune că ședința va avea o ordine stabilită, iar Hotărârea va fi pusă în aplicare și comunicată: adică eventualele decizii vor fi transmise celor interesați de către Primărie. Pentru locuitori, înseamnă că nu se știe încă exacte ce proiecte sau probleme vor fi discutate, dar termenul și cadrul formal sunt respectate, iar rezultatele (decizii, eventual bugete sau modificări) vor fi comunicate ulterior.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă ordinea de zi a şedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 15 septembrie 2026, la propunerea Primarului Municipiului Arad, care, în condiţiile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a cerut întrunirea consiliului, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 508 din 2026 a Consiliului Local Arad
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 15 septembrie 2026
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
508 / 2026
Data
15 septembrie 2026
Inițiator
primarului 2
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Locuri citate
Revolutiei nr. 98 (hartă) · Andrei Saguna nr. 81-85 (hartă) · Academia Teologica (hartă) CF 330395, CF 316941, CF 365172, CF 328553

Pe același subiect în Arad

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 508 din 15 septembrie 2026 privind aprobarea ordinii de zi a ședinței publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 15 septembrie 2026 Având în vedere Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 2136 din 11 septembrie 2026 cu privire la convocarea Consiliului Local al Municipiului Arad în şedinţă publică extraordinară, în ziua de marți, 15 septembrie 2026, Luând în considerare adoptarea în unanimitate de voturi pentru (20 consilieri prezenți din totalul de 21), În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), art. 135 alin. (7), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se aprobă ordinea de zi a şedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din 15 septembrie 2026, la propunerea Primarului Municipiului Arad, care, în condiţiile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a cerut întrunirea consiliului, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire şi se comunică celor interesaţi de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Daniela-Arieta SĂBĂU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN Red./Dact. G.C./G.C. Verif. S.F. 1 ex. Serviciul Administrație Publică Locală 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã extraordinară CLMA 15.09.2026 Cod PMA-S2-02 Anexa la Hotărârea nr. 508/15.09.2026 a Consiliului Local al Municipiului Arad ORDINE DE ZI 1. Proiect de hotărâre nr. 507/2026 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 822/2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, cu modificările și completările ulterioare - inițiativa primarului 2. Proiect de hotărâre nr. 514/2026 privind aprobare indicatorilor tehnico-economici la ,,Servicii elaborare documentație tehnică și execuție lucrări de montare, punere în funcțiune post de transformare situat pe str. Academia Teologică și alimentare cu energie electrică” - inițiativa primarului 3. Proiect de hotărâre nr. 515/2026 referitor la neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la achiziționarea apartamentelor nr. 4, 6A și 6D, situate în Arad, B-dul Revoluției nr. 98, parter - inițiativa primarului 4. Proiect de hotărâre nr. 508/2026 privind declararea unor bunuri de uz și interes public local - inițiativa primarului 5. Proiect de hotărâre nr. 509/2026 privind acordul solicitat de domnul Voimereștean Gheorghe pentru realizarea accesului la drum și a racordării la rețelele de utilități, asupra unei cote părți de teren, proprietatea Municipiului Arad, înscrisă în Cartea Funciară nr. 365172 Arad - inițiativa primarului 6. Proiect de hotărâre nr. 495/2026 privind aprobarea documentaţiei cadastrale de primă înscriere în domeniul public al Municipiului Arad, a unui teren situat în Municipiul Arad, Str. Dr. Avrămescu Vasile - inițiativa primarului 7. Proiect de hotărâre nr. 498/2026 Ed. 1 Rev. 1 cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad - inițiativa primarului 8. Proiect de hotărâre nr. 520/2026 în vederea atestării apartenenței la proprietatea privată a Municipiului Arad a unui imobil situat în extravilanul Municipiului Arad, Zona DN 7, înscris în CF nr. 330395 Arad– inițiativa primarului 9. Proiect de hotărâre nr. 499/2026 privind mandatarea reprezentantului Unității Administrativ- Teritoriale Municipiul Arad în adunarea generală a acționarilor Societății Recons S.A. Arad pentru ocuparea unui post de membru in cadrul consiliului de administrație - inițiativa primarului 10. Proiect de hotărâre nr. 519/2026 privind aprobarea Componentei integrală a Planului de selecție pentru ocuparea a 3 (trei) posturi de membru în cadrul Consiliului de administrație al Societății Arad Energy S.A. - inițiativa primarului 11. Proiect de hotărâre nr. 513/2026 privind mandatarea reprezentatului Unității Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor de la Societatea CET Hidrocarburi SA Arad pentru numirea unor administratori provizorii - inițiativa primarului 12. Proiect de hotărâre nr. 239/2026 Ed. 1 Rev. 1 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) aferent obiectivului de investiție: ,,Zonă servicii și comerț cu amenajări aferente, signalistică și mijloace publicitare, împrejmuire și amenajare accesuri", amplasament – Intravilanul Municipiului Arad, Strada Andrei Șaguna, Nr. 81-85, pe parcelele identificate prin C.F. nr. 316941, 328553 – Arad, Proprietari/Dezvoltatori: S.C. Mario Imo Invest S.R.L. și S.C. Miro House S.R.L., Proiectant general: S.C. [persoană fizică] S.R.L.– inițiativa primarului 13. Depunerea jurământului de către BARB Petru Nistor, consilier local P.N.L. 14. Depunerea jurământului de către GAMAN Ioan, consilier local P.N.L. 15. Proiect de hotărâre nr. 517/2026 privind completarea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad pentru mandatul 2024 - 2028 - inițiativa primarului. 16. Proiect de hotărâre nr. 518/2026 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 720/2024 cu privire la constituirea comisiei de specialitate pentru sprijinirea îndeplinirii procedurii votului secret în activitatea decizională a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru perioada mandatului 2024-2028, cu modificările și completările ulterioare - inițiativa primarului. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Daniela-Arieta SĂBĂU Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN Red./Dact. G.C./G.C. Verif. S.F. 1 ex. Serviciul Administrație Publică Locală 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã extraordinară CLMA 15.09.2026 Cod PMA-S2-02

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala