28 iulie 2026 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare

HCL 411/2026 Arad adoptată

Hotărâre privind relocarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad

Denumire
Hotărârea nr. 411 din 2026 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
411 / 2026
Data
28 iulie 2026
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă relocarea unor unități de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad, la solicitarea Primarului, cu luarea în considerare a acordurilor și rapoartelor legale prezentate. Această decizie înseamnă pentru locuitori că unele școli vor funcționa în spații diferite față de unde au funcționat până acum, iar organizarea spațiilor și a rețelei școlare este adaptată pentru anul școlar 2026-2027. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către Consiliul Local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă relocarea Liceului Teologic Penticostal Arad din imobilul situat în Arad, Bulevardul Decebal nr. 31/A, Corp E, în imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative, până la finalizarea lucrărilor de construire, modificare și refuncționalizare a imobilului situat în Arad, str. Labirint nr. 6, concomitent cu relocarea Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad din imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34, în imobilul situat în Arad, Bulevardul Decebal nr. 31/A, Corp E și acordarea…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 411 din 28 iulie 2026 privind relocarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 66963/22.07.2026, Analizând raportul nr. 66965/22.07.2026 al Serviciului Evidență şi Administrare Domeniul Public, Având în vedere art. 1 și art. 146 din Legea nr. 198/2023 - Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, Ținând seama de Hotărârea nr. 290/2026 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind asigurarea continuității desfășurării activităților educaționale ale Liceului Teologic Penticostal Arad în spații aparținând fostului Liceu Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad și Hotărârea nr. 696/2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027, Văzând adresa Liceului Teologic Penticostal Arad nr. 457/15.07.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 65248/15.07.2026 și Hotărârea Consiliului de administrație al Liceului Teologic Penticostal Arad din 1 iulie 2026 privind acceptarea propunerii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad și a Primarului Municipiului Arad, Luând în considerare adresa Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad nr. 2368/2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 65501/16.07.2026 și Hotărârea nr. 20/14.07.2026 a Consiliului de administrație al Liceului Tehnologic de Științe Aplicate, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c)-d), alin. (7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se aprobă relocarea Liceului Teologic Penticostal Arad din imobilul situat în Arad, Bulevardul Decebal nr. 31/A, Corp E, în imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative, până la finalizarea lucrărilor de construire, modificare și refuncționalizare a imobilului situat în Arad, str. Labirint nr. 6, concomitent cu relocarea Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad din imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34, în imobilul situat în Arad, Bulevardul Decebal nr. 31/A, Corp E și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative. Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesaţi, prin grija Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Liliana WAAS Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN Red./Dact.G.C./G.C. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Evidență şi Administrare Domeniul Public 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 28.07.2026 Cod PMA-S4-02 ROMÂNIA Avizat JUDEŢUL ARAD PROIECT SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Nr. 430/22.07.2026 Marius CLIȚAN CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr._______ din _______________2026 privind relocarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 66963/22.07.2026, Analizând raportul nr. 66965/22.07.2026 al Serviciului Evidență şi Administrare Domeniul Public, Având în vedere art. 1 și art. 146 din Legea nr. 198/2023 - Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, Ținând seama de Hotărârea nr. 290/2026 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind asigurarea continuității desfășurării activităților educaționale ale Liceului Teologic Penticostal Arad în spații aparținând fostului Liceu Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad și Hotărârea nr. 696/2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027, Văzând adresa Liceului Teologic Penticostal Arad nr. 457/15.07.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 65248/15.07.2026 și Hotărârea Consiliului de administrație al Liceului Teologic Penticostal Arad din 1 iulie 2026 privind acceptarea propunerii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad și a Primarului Municipiului Arad, Luând în considerare adresa Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad nr. 2368/2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 65501/16.07.2026 și Hotărârea nr. 20/14.07.2026 a Consiliului de administrație al Liceului Tehnologic de Științe Aplicate, Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c)-d), alin. (7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art. 1 Se aprobă relocarea Liceului Teologic Penticostal Arad din imobilul situat în Arad, Blevardul Decebal nr. 31/A, Corp E, în imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative, până la finalizarea lucrărilor de construire, modificare și refuncționalizare a imobilului situat în Arad, str. Labirint nr. 6, concomitent cu relocarea Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad din imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 în imobilul situat în Arad, Bulevardul Decebal nr. 31/A, Corp E și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative. Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate și se comunică celor interesaţi, prin grija Serviciul Administraţie Publică Locală. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL Red./Ver. MM/BM Cod PMA -S4-02 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 66963/22.07.2026 Primarul Municipiului Arad În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și cu aplicarea art. 37 din Regulamentul de Organizare si Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin Hotărârea nr. 216/2016 a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „relocarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Arad”, proiect în susţinerea căruia formulez următoarea EXPUNERE DE MOTIVE Ținând seama de: - prevederile Hotărârii nr. 696 din 17 decembrie 2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027, - Hotărârea Consiliului de administrație al Liceului Teologic Penticostal Arad din 1 iulie 2026 privind acceptarea propunerii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad și a Primarului Municipiului Arad, comunicate instituției noastre prin adresa înregistrată cu nr. 65248/15.07.2026, - Hotărârea nr. 20/14.07.2026 a Consiliului de administrație al Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad, comunicate instituției noastre prin adresa înregistrată cu nr. 65501/16.07.2026, autoritatea locală consideră că se impune optimizarea desfășurării procesului educațional și administrativ al Liceului Teologic Penticostal Arad și Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad, prin relocarea activității celor două instituții, ținând cont de faptul că, din anul școlar 2026 – 2027, trei unități de învățământ preuniversitar de stat cu profil tehnologic, și anume: Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto “Henri Coandă” și Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, au fuzionat rezultând Liceul Tehnologic de Științe Aplicate Arad. Văzînd cele de mai sus și necesitatea reglementării situației juridice, P R O P U N: adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Arad privind: • relocarea Liceului Teologic Penticostal Arad din imobilul situat în Arad, B-dul Decebal nr. 31/A, Corp E în imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative, până la finalizarea lucrărilor de construire, modificare și refuncționalizare a imobilului situat în Arad, str. Labirint nr. 6. • relocarea Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad din imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 în imobilul situat în Arad, B-dul Decebal nr. 31/A, Corp E și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative. p. P R I M A R, Călin BIBARȚ VICEPRIMAR, Lazăr FAUR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL EVIDENŢĂ ŞI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC Nr. 66965/22.07.2026 RAPORT Referitor la: relocarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Arad Considerații generale: Având în vedere art. 1 și art. 146 din Legea nr. 198/2023 - Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, Ținând seama de Hotărârea nr. 290 din 27 mai 2026 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind asigurarea continuității desfășurării activităților educaționale ale Liceului Teologic Penticostal Arad în spații aparținând fostului Liceu Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad și Hotărârea nr. 696 din 17 decembrie 2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027 Văzând adresa Liceului Teologic Penticostal Arad nr. 457/15.07.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 65248/15.07.2026 și Hotărârea Consiliului de administrație al Liceului Teologic Penticostal Arad din 1 iulie 2026 privind acceptarea propunerii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad și a Primarului Municipiului Arad, Consideraţii juridice: - Având în vedere art. 1 și art. 146 din Legea nr. 198/2023 - Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare; Consideraţii tehnice: Deoarece clădirile, sălile de clasă, laboratoarele şi dotările, respectiv infrastructura educaţională, constituie elemente esenţiale ale mediilor de învăţare din şcoli, iar rezultatele cercetărilor în domeniu sugerează că infrastructura de foarte bună calitate conduce la îmbunățățirea predării, a rezultatelor școlare ale elevilor şi reducerea abandonului şcolar, pe lângă alte beneficii, autoritatea locală a hotărât demararea lucrărilor de reabilitare ale imobilului din Arad, str. Labirint nr. 6. În atribuţiile administraţiei publice locale, pe lângă asigurarea şi întreţinerea bazei materiale se regăseşte şi preocuparea continuă de a asigura condiţii optime pentru desfăşurarea procesului de învăţământ din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Ținând seama de prevederile Hotărârii nr. 696 din 17 decembrie 2025 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Arad pentru anul școlar 2026-2027, precum și de Hotărârea Consiliului de administrație al Liceului Teologic Penticostal Arad din 1 iulie 2026 privind acceptarea propunerii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad și a Primarului Municipiului Arad, autoritatea locală consideră că se impune optimizarea desfășurării procesului educațional și administrativ al Liceului Teologic Penticostal Arad și Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad prin relocarea activității celor două instituții. Văzând cele de mai sus, P R O P U N E M: adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Arad privind: • relocarea Liceului Teologic Penticostal Arad din imobilul situat în Arad, B-dul Decebal nr. 31/A, Corp E, în imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative, până la finalizarea lucrărilor de construire, modificare și refuncționalizare a imobilului situat în Arad, str. Labirint nr. 6. • relocarea Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad din imobilul situat în Arad, str. Mărășești nr. 34 în imobilul situat în Arad, B-dul Decebal nr. 31/A Corp E și acordarea dreptului de folosință asupra acestui imobil ca spații de învățământ și administrative. Nume și prenume Funcția Semnătura Data Ștefan SZUCHANSZKI Director Executiv Mihaela BALAȘ Șef serviciu Maria MICEA Consilier

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă