ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 46
din data de 25.03.2021
privind aprobarea modificării Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului
de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei de Asistenţă Socială Turda
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de
25.03.2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Organigramei,
Statului de funcţii și Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei de Asistenţă
Socială Turda, elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian
Matei;
Având în vedere referatul de aprobare elaborat de Primarul municipiului Turda,
domnul Cristian Octavian Matei, precum şi raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă
Socială Turda, înregistrat cu nr. 3335/17.03.2021 ;
Ținând cont de avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local
nr. 1 - pentru buget finanţe, prognoze economice, nr. 2 — pentru administraţie publică locală,
servicii publice, regii, piețe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine
publică şi apărare şi nr. 4 - pentru muncă și protecţie socială, protecţia copilului, drepturile și
libertăţile fundamentale ale cetățenilor, culte, minorităţi, ordine publică și apărare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011, legea asistenţei sociale, Ordonanţei
Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, Ordinului nr. 29 din 3 ianuarie 2019 pentru
aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate
persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie
a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor
acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, H.G. nr.
867/2015 privind aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale precum şi ale
regulamentelor — cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, Legea —cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Hotărârea de Guvern nr.
797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor
publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal , Legii nr.197/2012 privind
asigurarea calităţii in domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. | şi alin. 2, lit. a și lit. d, alin. 3, lit. c, alin. 7, lit.
d, art. 136 coroborat cu art. 139 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și
ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă modificarea Organigramei, Statului de funcţii și Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare al Direcţiei de Asistenţă Socială Turda, conform anexelor I, II și IN
care sunt parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2, Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, orice alte prevederi contrare își
încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei
Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei de Asistenţă Socială Turda, în vederea ducerii
postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Năstase Paul > SECRETARUL general al
municipiului TURDA,
Jr. Mărgineah | pa Mihaela
DP 2
ai
/
/
VOTURI: pentru 19 ă
împotrivă -
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21,
Numărul consilierilor participanţi la vot este 19.
ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
CUI 17439788, Str. Dacia nr. |
Tel: 0264 / 317.137 Fax: 0264 / 317.136
e-mail: office a'asistentasocialaturda.ro, www.asistentasocialaturda.ro
Nr.3335/17.03.2021
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea modificării Organigramei. Statului de funcţii şi ROFa DAS Turda
Direcţia de Asistenţă Socială Turda este structura specializată în administrarea şi acordarea
beneficiilor de asistenţă socială și a serviciilor sociale, cu personalitate juridică, înființată în subordinea
Consiliului local al municipiului Turda, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul
protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum și altor persoane,
grupuri sau comunități aflate în nevoie socială.
Reorganizarea propusă urmărește :
-optimizarea instituţiei astfel încât să reflecte interesele beneficiarilor şi să răspundă nevoilor
acestora;
- creșterea operativităţii;
Serviciul Public de Asistenţă Socială Turda a fost înființat în baza H.C.L 39/2005 a Consiliului
Local Turda . Reorganizarea şi funcţionarea acestuia ca Direcţie se face în baza
HCL 247/2018 şi a:
Legii 292/2011 privind asistenta sociala cu completările și modificările ulterioare;
H.G 867/2015 privind aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale cu completările şi
modificările ulterioare, precum și a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a
serviciilor sociale;
H.G. Nr. 797/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare
şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal
modificat şi completat cu H.G. nr. 417/2018 din 8 iunie 2018 ;
Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu completările şi modificările ulterioare; H.G.
50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat;
Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale cu completările și
modificările ulterioare; a H.G. 1149/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
Legii nr.116/2002 cu completările şi modificările ulterioare;
Legii 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice republicată;
Hotărârii Ne. 426/2020 din 27 mai 2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru
serviciile sociale;
Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap cu
completările și modificările ulterioare; H.G 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a prevederilor Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap;
Legii 277/2010 privind alocaţia de susţinere a familiei republicată; H.G. 38/2011 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 277/2010 privind alocaţia
pentru susținerea familiei;
Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului republicată cu completările
şi modificările ulterioare;
Legii nr. 208/1997 privind cantinele de ajutor social;
Legii nr. 487/2002 legea sănătăţii mintale și a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice
republicată;
Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie republicată cu completările
și modificările ulterioare;
* Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din
familii defavorizate;
* Hotărârii Nr.
15/2016 din 19 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a
copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru
grădiniță;
* O.U.G. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece cu completările
şi modificările ulterioare;
* O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor cu
completările şi modificările ulterioare;
* Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii republicată;
* Ordonanţei de urgenţă
57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările
ulterioare;
* Legii 263/2007 privind înființarea, organizarea şi funcționarea creșelor cu modificările şi
completările ulterioare și H.G. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi
funcționare a creșelor și a altor unităţi de educaţie timpurie ante preșcolară;
* Legii 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale;
* Ordinului Nr.
29/2019 din 3 ianuarie 2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate
pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost,
tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în
dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi
cantinele sociale;
e Ordinului Nr.
82/2019 din 16 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor specifice minime de
calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi.
* Regulamentului (UE) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016
privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi
privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecţia datelor;
* Legii Nr.
190/2018 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE)
2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera
circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecţia datelor).
Structura organizatorică actuală aprobată prin
HCL 247/2020 este următoarea :
Direcţia de Asistenţă Socială — 34 posturi, din care fancţii publice 23 şi 11 funcţii contractuale;
- Cantina de Ajutor Social — 7 posturi, funcţii contractuale
- Centrul de Zi şi Centrul de îngrijiri la domiciliu -30 posturi, funcţii contractuale;
- Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost - 9 posturi, funcţii contractuale;
- Centrul de consiliere pentru femei şi copii - victime ale violenţei domestice - 2 posturi, funcţii
contractuale;
e - Locuinţa maxim protejată pentru adulți cu uşoare probleme de sănătate mintală 6 locuri- 7
posturi, funcţii contractuale;
e - Locuinţa maxim protejată pentru adulți cu probleme de sănătate mintală 10 locuri - 8 posturi,
funcţii contractuale;
e -Locuinţa maxim protejată pentru adulți cu probleme de sănătate mintală 6 locuri- 6 posturi,
funcţii contractuale;
- Centrul comunitar de igienă şi sănătate Poiana - 5 posturi, funcţii contractuale;
- Serviciul Creşe - 34 posturi, funcţii contractuale;
- Serviciul de Asistenţă medicală - 22 posturi, funcţii contractuale;
- Asistenţi personali - 121 posturi pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.
POSTURI CONTRACTUALE DE
254 | EXECUŢIE
|] POSTURICONTRACTUALEDE
CONDUCERE
|_19 | FUNCȚII PUBLICE DE EXECUȚIE
„| FUNCŢII PUBLICE DE
| CONDUCERE
285 TOTAL din care
121 ASISTENȚI PERSONALI
Având în vedere referatul cu nr. 845/19.01.2021 al coordonatorului Creșei nr. 5 Turda, dna Oarga
Gabriela, prin care solicită transformarea unui post de spălătoreasă din cele 2 existente, precum şi
referatul cu nr. 3238/15.03.2021 întocmit de către şefa Centrului de zi şi îngrijiri la domiciliu pentru
persoane vârstnice, dna Adela Zai prin care solicită crearea unui post de asistent social în cadrul
centrului, dat fiind numărul crescut de persoane beneficiare ale serviciilor socio-medicale atât la nivelul
Centrului de zi cât şi la nivelul Centrului de îngrijiri la domiciliu , propunem următoarele modificări la
nivelul structurii organizatorice a DAS Turda :
> transformarea unui post funcţie contractuală de execuţie de spălătoreasă în funcţie contractuală
de execuţie de îngrijitoare la Creșa nr. 5
> crearea unui post prin mutarea și transformarea unui post vacant funcţie contractuală de execuţie
de asistent personal de la Compartimentul Asistenţi personali în funcţie contractuală de execuţie
de asistent social debutant la Centrul de zi;
Centralizând modificările propuse mai sus , noua structură organizatorică a DAS Turda, va fi
următoarea :
Direcţia de Asistenţă Socială — 34 posturi, din care funcţii publice 23 şi 11 funcţii contractuale;
- Cantina de Ajutor Social — 7 posturi, funcții contractuale
- Centrul de Zi și Centrul de îngrijiri la domiciliu -31 posturi, funcții contractuale;
- Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost - 9 posturi, funcţii contractuale;
- Centrul de consiliere pentru femei şi copii - victime ale violenței domestice - 2 posturi, funcţii
contractuale;
e - Locuinţa maxim protejată pentru adulţi cu uşoare probleme de sănătate mintală 6 locuri- 7
posturi, funcţii contractuale;
e - Locuinţa maxim protejată pentru adulţi cu probleme de sănătate mintală 10 locuri - 8 posturi,
funcții contractuale;
e -Locuința maxim protejată pentru adulţi cu probleme de sănătate mintală 6 locuri- 6 posturi,
funcţii contractuale;
- Centrul comunitar de igienă şi sănătate Poiana - 5 posturi, funcţii contractuale;
- Serviciul Creșe - 34 posturi, funcţii contractuale;
- Serviciul de Asistenţă medicală - 22 posturi, funcţii contractuale;
___e__-Asistenţi personali - 120 posturi pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav
| 254 POSTURI CONTRACTUALE DE
EXECUȚIE
2 POSTURI CONTRACTUALE DE
îi CONDUCERE
19 FUNCŢII PUBLICE DE EXECUȚIE
FUNCŢII PUBLICE DE
| CONDUCERE
285 TOTAL din care
120 ASISTENŢI PERSONALI
În sensul celor de mai sus considerăm că proiectul de hotărâre îndeplineşte condiţiile legale și
poate fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local al municipiului Turda.
Director general
Koti Monia Oana
Avizat de legalitate
Cons.juridic Ciupei Graţiela Dana
Li
Li
fr
Director general adjunct
Balahura Maria Aurelia
Polebu-
Intocmit:
Cons. Superior SRUS Moldovan Camelia
AOL aia
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMAR
REFERAT DE APROBARE
privind aprobarea modificării Organigramei, Statului de funcţii şi ROF-ul DAS Turda
Având în vedere prevederile Legii 292/2011, legea asistenţei sociale, Ordonanţei Guvernului nr,
68/2003 privind serviciile sociale, Ordinului nr. 29 din 3 ianuarie 2019 pentru aprobarea standardelor
minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără
adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte
aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat
şi cantinele sociale, H.G. nr. 867/2015 privind aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale precum și
regulamentelor — cadru de organizare şi funcționare a serviciilor sociale, Legea —cadru nr.
153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Hotărârea de Guvern nr. 797/2017 pentru
aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistență socială
şi a structurii orientative de personal , Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii in domeniul
serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
Tinând cont de cele prezentate în raportul de specialitate al DAS nr. „3335/17.03.2021 prin care se
solicită aprobarea modificării Organigramei, Statului de funcţii şi ROF-ului DAS Turda conform
anexelor I,I1, III care fac parte integrantă din prezenta hotărâre .
Văzând că faţă de actuala organigramă a DAS Turda, nu există schimbări în ceea ce priveşte
numărul de posturi, ceea ce înseamnă încadrarea în bugetul aprobat pentru DAS Turda in anul 2021 şi
dorind să fim cât mai operativi , să venim în întâmpinarea intereselor cetăţenilor şi să răspundem nevoilor
acestora;
DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA TURDA
STAT DE FUNCTII PROPUS PENTRU ANUL 2021
ANEXA NR I
AVIZAT PRĂMAR
CRISTIAN OCTA
Nr, ert, ID functia STRUCTURA Funcţia publică - Clasa Gradul Studio Funcţia contractii S Grad Nivelul Observ
publica de conducere de execuţie profesional de conducere de execuţie facianată | Studiilor
1 85717|Ocupat director general Lj s
2 85705 |Ocupat director general adjunct ri S
SERVICIUL ECONOMICO-FINANCIAR SI ADMINISTRATIV
3 531480 set serviciu Li Ss
4 85704 |Ocupat consilier Li superior |$
5 85712|Ocupat consilier L superior |$
6 Ocupat inspector spec. IA Ss
7 Ocupat inspector spec. IA Ss
8 Ocupat sofer 1 M
9 Ocupat sofer [$ M
10 Ocupat inspector spec, IA s
ZI Ocupat referent IA M
12 85719 Ocupat consilier Li asistent |S
SERVICIUL RESURSE UMANE, SALARIZARE
13 531481 set serviciu LU s
14 85714|Ocupat consilier 1 superior |S
15 85716|Ocupat consilier 1 superior |S$
16 85708 referent III Superior |M
COMPARTIMENT MONITORIZARE ASISTENTI PERSONALI
17 85722 |Ocupat consilier 1 superior |S S
18 85706 |Ocupat consilier 1 asistent |S Ss
COMPARTIMENT EVIDENTA SI PLATA INDEMNIZATII LUNARE
19 85715 Ocupat | referent Li superior |M
COMPARTIMENT AUTORITATE TUTELARA,OFICIUL JURIDIC
20 85720|Ocupat consilier L superior_|S S
21 85713 Ocupat consilier juridic |I superior |S Ss
22 85702 |Ocupat consilier 1 asistent |$ Ss
23 85721 |Ocupat consilier L superior |S S
SERVICIUL EVIDENTA SI PLATA BENEFICII DE ASISTENTA SOCIALA
24 85703 |Ocupat consilier 1 superior _|$ S
25 85711JOcupat consilier 1 superior |S$ S
26 85718 referent 1 superior _|M M
27 85709 |Ocupat consilier 1 principal |S S
28 Ocupat inspector spec. IA S
29 Ocupat inspector spec. IA Ss
30 Ocupat referent IA M
3l Ocupat inspector spec 1 Ss
32 Ocupat inspector spec i S
[COMPARTIMENT PREVENIRE SITUATII DE URGENTA SI MARGINALIZARE SOCIALA
33 85710|Ocupat | | consilier __ i |__superior |S
34 85707|Ocupat |____ consilier asistent __|S
CENTRUL DE ZI SI CENTRUL DE INGRIJIRI LA DOMICILIU
35 Ocupat Psiholog practicant |$
36 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
37 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
38 Ocupat ingrijitor la domiciliu M
39 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
40 vacant Referent ŢIA M
41 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
42 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
43 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
44 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
45 Ocupat Asistent medical |principal |PL
46 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
47 Ocupat Kinetoterapeut | Ss
48 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
49 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
50 Ocupat Asistent medical | PL
5 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
52 Ocupat Kinetoteerapeut | S
53 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
54 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
55 Ocupat Ingrijitor la doimiciliu M
56 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
57 Ocupat medic primar S
58 Ocupat Kinetoterapeut Ss
Temporar vacant
59 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M suspendat CIM cfart. 51
60 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
61 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
62 'Ocupar Ingrijitor la domiciliu M
63 Ocupat Sef centru II Ss
64 Ocupat Ingrijitor la domiciliu M
65 Vacant Asistent social debutant _|S
ICANTINA DE AJUTOR SOCIAL
66 Ocupat Muncitor calificat ȚIll G
67 Muncitor calificat |IV G
68 Ocupat Referent IA M
69 Ocupat Sef centru Li Ss
70 Ocupat Muncitor calificat |IV G
71 Ocupat Muncitor calificat |L G
72 Ocupat Muncitor calificat |I G
CENTRUL SOCIAL DE URGENTA PENTRU PERSOANE FARA ADAPOST
73 Ocupat Ingrijitor G
74 Ocupat Asistent social principal Ss
75 Ocupat Sef centru Lu S
76 (Ocupat Asistent social specialist |S
77 Ocupat Asistent medical _|principal [PL
78 Ocupat Ingrijitor G
79 Ocupat Psiholog practicant |S
80 Ocupat Ingrijitor G
81 Imgrijitor G
CENTRUL DE CONSILIERE FEMEI SI COPII, VICTIME ALE VIOLENTEI DOMESTICE
82 Ocupat Asistent social specialist |S
83 Ocupat (Consilier juridic ] S
CENTRUL COMUNITAR DE IGIENA SI SANATATE
84 (Ocupat Administrator li M
85 Ocupat Asistent medical |principal Ss
86 Ocupat Coordonator personal de specialții s
87 Ocupat Asistent social practicant |S
88 Ocupat Ingrijitor G
LOCUINTA MAXIM PROTEJATA PENTRU ADULTI CU USOARE PROBLEME DE SANATATE MINTALA 6 LOCURI
89 Ocupat Ingrijitor G
90 Ocupat Ingrijitor G
91 Ocupat Sef centru n S
92 Ocupat Inspector spec IA S
93 Ocupat Asistent medical |principal PL
94 Ocupat Ingrijitor G
95 Ocupat Asistent social principal _ |$
LOCUINTA MAXIM PROTEJATA PENTRU ADULTI CU PRO
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.