ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 44
din data de 28.02.2022
privind aderarea Municipiului Turda la Programul European Energy Award —
Comunitate Sustenabilă (ROEEA)
Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de
28.02.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aderarea Municipiului Turda la
Programul European Energy Award — Comunitate Sustenabilă (ROEEA), iniţiat de către
Primarul Municipiului Turda, domnul Cristian-Octavian Matei;
Având în vedere referatul de aprobare întocmit de iniţiatorul proiectului de hotărâre,
Primarul Municipiului Turda, dl. Cristian-Octavian Matei, prin care se propune aderarea
Municipiului Turda la Programul European Energy Award — Comunitate Sustenabilă
(ROEEA), raportul de specialitate nr. 4765/158/15.02.2022 al Serviciului Administratie
Publică Locală, precum și avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr. 1 pentru buget,
finante, prognoze economice şi nr. 2 - pentru administrație publică locală, servicii publice,
regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi
apărare, ale Consiliului Local al municipiului Turda
Având în vedere faptul că:
- Planurile de Acţiune privind Energia Durabilă dezvoltate și promovate la nivelul
Uniunii Europene,
- “European Energy Award - Comunitate Sustenabilă" este o schemă de certificare
recunoscută de Uniunea Europeană pentru a sprijini punerea în aplicare a "Planurilor de
Acţiune privind Energia Durabilă" solicitate semnatarilor Pactului Primarilor pentru climă şi
energie. Programul este un instrument foarte util pentru a ajuta oraşele din România să
planifice şi să ia măsuri pentru a îmbunătăți performanţa lor durabilă,
- prin programul ROEEA, orașele sunt sprijinite să ia măsuri pentru a promova
utilizarea durabilă a resurselor, inclusiv utilizarea energiei regenerabile, eficienţa energetică
şi achiziţiile ecologice, pentru a promova conştientizarea cetățenilor și pentru a asigura
implicarea şi succesul economiei locale printr-o economie verde, ecologică,
- prin acest Program, în fapt un sistem de management și certificare a calităţii pentru
oraşele implicate în politici durabile în domeniul energiei, al climei şi al transporturilor, sunt
abordate şase domenii (dezvoltarea comunală și planificarea geografică; clădirile primăriei şi
infrastructura; furnizarea de energie şi apă; gestiunea deșeurilor, mobilitatea; organzarea
internă şi comunicarea externă), ce reunesc, în total, 79 de criterii care pot fi evaluate
sistematic, revizuite în mod continuu, acțiunile planificate şi progresele urmărite, astfel încât
se va reuşi să fie îmbunătăţită calitatea vieţii, competitivitatea și performanţa lor durabilă,
Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
şi dispoziţiile Legi; nr.
121/2014 privind eficienţa energetică, publicate în Monitorul Oficial,
Partea 1 nr. 574 din 01 august 2014;
În temeiul drepturilor conferite prin art. art. 129 alin. 2 lit. b, coroborat cu art. 129 alin.
4 lit. e, lit. g, art. 129 alin. 2 lit. d, coroborat cu art. 129 alin. 7 lit. i, art. 129 alin. 2 lit. e,
coroborat cu art. 129 alin. 9 lit. a, lit. c, ale 139 alin. 2, lit. d, ale art. 196, alin. 2, lit. a din
OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcționare a Consiliului Local al municipiului
Turda,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1, Se aprobă aderarea unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Turda, judeţul
Cluj, la Programul European Energy Award — Comunitate Sustenabilă — ROEEA, în vederea
elaborării Planului de Acţiune pentru Climă și Energie Durabilă prin aplicarea instrumentelor
Premiului European pentru Energie.
Art. 2. Unitatea administrative-teritorială Municipiul Turda, Judeţul Cluj, se angajează
să creeze o echipă de lucru dedicate programului de Comunitate Sustenabilă, care să furnizeze
informaţiile şi datele necesare pentru evaluările iniţiale şi în curs de desfăşurare, să identifice
acţiuni care să îmbunătăţească performanţa lor durabilă prin diverse criterii, să împărtășească
cunoştinţe şi experiențe cu alți membri din comunitatea naţională și internaţională, să
îmbunătăţească managementul energiei durabile prin aplicarea instrumentelor Premiului
European pentru Energie și să se implice activ pentru a proteja împreună cetăţenii și planeta.
Echipa de lucru va fi stabilită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Turda, Judeţul Cluj.
Art. 3. Municipiul Turda se angajează să achite cotizaţia de membru în programul
European Energy Award — Comunitate Sustenabilă — ROEEA, gestionat de asociaţia non-
profit România Green Building Council, în valoare de 6.000,00 lei/ an.
Art.4, Se împuterniceşte Primarul Municipiului Turda pentru semnarea documentelor
de aderare a Municipiului Turda la Programul European Energy Award — Comunitate
Sustenabilă — ROEEA, gestionat de asociaţia non-profit Romania Green Building Council.
Art.5. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul! Cluj, în condiţiile şi în
termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al
municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei
Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, Direcţiei
Strategie și Dezvoltare Locală şi Serviciului Administraţie Publică Locală, în vederea ducerii
la îndeplinire şi sc aduce la cunoştinţa publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda
şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ, — _ CONTRASEMNEAZĂ
Sârbu Paul Marius  SECRETARUL GENERAL
al municipiului /lURDA,
/) (3 7 Jr. Mărgineari Flena Mihaela
y 4
VOTURI: pentru 20 |
împotrivă -
abţineri 1
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 21.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMĂRIA
Serviciul Administraţie Publică Locală
NR. 4765/158/ 15.02.2022
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aderarea Municipiului Turda la Programul European
Energy Award — Comunitate Sustenabilă (ROEEA)
În conformitate cu prevederile art. 136 alin. 8 lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul
admninistrativ, subsemnata Munteanu Sorina-Felicia, Șef serviciu administraţie publică locală,
întocmesc prezentul raport de specialitate la proiectul de hotărâre susmenționat, inițiat de Primarul
unității administrativ-teritoriale Municipiul Turda, domnul Cristian-Octavian MATEI, în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
potrivit cărora proiectele de hotărâri pot fi iniţiate de primar,
Văzând:
-Proiectul de hotărâre privind aderarea Municipiului Turda la Programul European Energy
Award — Comunitate Sustenabilă (ROEEA), iniţiat de către Primarul Municipiului Turda, Judeţul
Cluj, domnul Cristian-Octavian MATEI,
-Referatul de aprobare — expunerea de motive nr. ....... din 13. 02.2022, întocmit(ă) de iniţiatorul
proiectului de hotărâre, Primarul Municipiului Turda, dl. Cristian-Octavian MATEI, prin care se
propune aderarea Municipiului Turda la Programul European Energy Award — Comunitate
Sustenabilă (ROEEA), în cuprinsul căruia se evocă necesitatea, oportunitatea, scopul și motivele
inițierii proiectului de hotărâre mai sus menţionat,
Având în vedere prevederile:
-art. 129 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial,
Partea 1 nr. 555 din 05 iulie 2019!,
-art. 129 alin. 2 lit. b?, coroborat cu art. 129 alin, 4 lit. e, g din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ,
! Consiliul local are inițiativă şi hotărăște, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor
care sunt date prin lege în competența altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
2 Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: ... b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi
de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;
3 În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin, (2) lit. b), consiliul local: ... e) aprobă strategiile privind dezvoltarea
economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; ... 2) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile
necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru
al Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.
Pagina 1 din 2
-art. 129 alin. 2 lit. d, coroborat cu art. 129 alin. 7 lit. i din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrati”,
-art. 129 alin. 2 lit. e$, coroborat cu art. 129 alin. 9 lit. a, e din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ”,
Luând în considerare dispoziţiile Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, publicate
în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 574 din 01 august 2014,
Tinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
precum și de cele ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local Turda,
Se_ impune: supunerea spre dezbatere a proiectului de hotărâre mai sus menţionat,
competența adoptării aparţinând autorităţii deliberative, respectiv Consiliului Local al
Municipiului Turda, în temeiul prevederilor O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ.
Șef Serviciu Administraţie Publică Locală
MUNTEANU Sorina-Felicia
* Consiliul locul exercită următoarele categorii de atribuţii: ... d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes
local;
5 În exercitarea atribuţiilor prevăzute lu alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile
legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: ... i) protecţia şi refacerea
mediului;
$ Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: ... €) atribuţii privind cooperarea interinstituțională pe
plan intern şi extern.
7 În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lil. e), consiliul local: a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea
Sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acțiuni,
lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; ... c) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu
alte unităţi administrativ-teritoriule din tară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii nalionale şi
internaționale ale autorităților administraliei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
Pagina 2 din 2
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
PRIMAR
REFERAT DE APROBARE - EXPUNERE DE MOTIVE
la Proiectul de hotărâre
privind aderarea Municipiului Turda la Programul European Energy Award — Comunitate
Sustenabilă (ROEEA)
În conformitate cu prevederile art. 136 alin. 3, alin. 8 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind
Codul admninistrativ, întocmesc prezentul Referat de aprobare la proiectul de hotărâre
susmenţionat, inițiat de Primarul Municipiului Turda, în conformitate cu prevederile art. 136 alin.
| din OUG nr. 57/2019 Privind Codul administrativ, potrivit cărora proiectele de hotărări pot fi
inițiate de primar,
Având în vedere:
- Planurile de Acţiune privind Energia Durabilă dezvoltate și promovate la nivelul Uniunii Europene,
- “European Energy Award - Comunitate Sustenabilă” este o schemă de certificare recunoscută de
Uniunea Europeană pentru a sprijini punerea în aplicare a "Planurilor de Acţiune privind Energia
Durabilă" solicitate semnatarilor Pactului Primarilor pentru climă și energie. Programul este un
instrument foarte util pentru a ajuta oraşele din România să planifice și să ia măsuri pentru a îmbunătăți
performanţa lor durabilă,
- prin programul ROEEA, orașele sunt sprijinite să ia măsuri pentru a promova utilizarea durabilă a
resurselor, inclusiv utilizarea energiei regenerabile, eficienţa energetică şi achiziţiile ecologice, pentru
â promova conştientizarea cetăţenilor şi pentru a asigura implicarea şi succesul economiei locale printr-
0 economie verde, ecologică,
- prin acest Program, în fapt un sistem de management şi certificare a calităţii pentru orașele implicate
în politici durabile în domeniul energiei, al climei și al transporturilor, sunt abordate şase domenii
(dezvoltarea comunală şi planificarea geografică; clădirile primăriei şi infrastructura; furnizarea de
energie și apă; gestiunea deșeurilor; mobilitatea; organzarea internă și comunicarea externă), ce
reunesc, în total, 79 de criterii care pot fi evaluate sistematic, revizuite în mod continuu, acţiunile
planificate și progresele urmărite, astfel încât se va reuși să fie îmbunătățită calitatea vieţii,
competitivitatea și performanţa lor durabilă,
Având în vedere prevederile:
-art. 129 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial,
Partea 1 nr, 555 din 05 iulie 2019,
-art. 129 alin. 2 lit. b, coroborat cu art. 129 alin. 4 lit. e, g din OUG nr. 37/2019 privind Codul
administrativ,
-art. 129 alin. 2 lit. d, coroborat cu art, 129 alin. 7 lit. i din OUG ur.
57/2019 privind Codul
administrativ,
-art. 129 alin. 2 lit. e, coroborat cu art. 129 alin. 9 lit. a, c din 0UG nr.
37/2019 privind Codul
administrativ,
Luând în considerare dispoziţiile Legii nr. 121/20/4 privind eficienţa energetică, publicate în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 574 din 01 august 2014,
Reținând că beneficiile pentru Municipiul Turda ca urmare a aderării la acest program sunt
următoarele:
“Instrument de gestionare orientat spre rezultate, care promovează progresul în ceea ce priveşte
politicile pentru energie și climă, conducănd la o mai bună calitate a vieții pentru cetăţeni
-Creşterea calității managementului prin sprijin de la experți externi în domeniul energiei şi
sustenabilității
-Acces la o colecție de instrumente naţionale de sprijin
-Măsuri şi acțiuni care conduc la investiţii la nivel local şi la scăderea dependenței de resurse
externe
-Vizibilitate crescută prin rezultate certificate pentru cetăţeni şi comunitatea de afaceri
Demonstrarea progresului în implementarea politicilor naţionale şi europene
Analizând domeniile de evaluare a Performanţei Durabile a Municipiului Turda, ce vor fi
realizate urmare a aderării la acest Program:
1. Dezvoltare comunală, planificare
Politici energetice, reglementări de urbanism
Concepte, strategie
e Strategia climatică la nivel municipal, perspective energetice
. Balanţă, sisteme de indicatori
. Protecţia climatului şi conceptul energetic
. Evaluarea efectelor modificărilor climatice; evaluarea impactului asupra modificării
climatice
. Conceptul pentru deşeuri
Planificarea dezvoltării municipale
e Planificarea energetică
e Mobilitate şi planificarea traficului
Obligaţiile proprietarilor de terenuri
. Instrumente obligatorii pentru proprietarii de terenuri
Lă Dezvoltare urbană şi rurală inovatoare
Autorizaţiile de construcţii şi monitorizarea
e Analiza aprobărilor pentru construcţii şi monitorizarea
* Consultare privind aspectele energetice şi de protecție climatică în procesele de
construcții
2. Clădirile primăriei & Infrastructură
Management energetic, eficienţa clădirlilor
Managementul energiei şi al apei
* Standarde pentru construcţia şi managementul clădirilor publice
. Analiză energetică iniţială, consideraţii
e Analize, optimizarea operării
e Conceptul de renovare
. Construcţii noi sau renovări exemplare
Ținte cantitative pentru energie, eficienţă şi impact asupra climei
Energii regenerabile - încălzire
Energii regenerabile - electricitate
Eficienţa energetică - încălzire
Eficienţa energetică - electricitate
Emisii CO2 şi gaze cu efect de seră
Măsuri speciale
Lă Iluminat public
e Eficiențautilizării apei
3. Furnizare, deşeuri
Electricitate, termoficare, apă, tratarea deșeurilor
Strategia corporatistă a furnizorilor de energie
e Strategia corporatistă a furnizorilor de energie
. Finanţarea eficienţei energetice şi a energiilor regenerabile
Produse, preţuri, informații pentru consumatori
e Gamade produse și servicii
. Vânzarea de electricitate din surse regenerabile
. Influenţa asupra comportamentului şi consumului clienţilor
Producţia locală de energie
L) Căldura din deşeurile industriale
e Încălzire și răcire din surse regenerabile de energie
e Electricitate din surse regenerabile de energie
e Cogenerare şi căldură/răcire din deşeuri, din producţia de energie
Eficienţa energetică - alimentarea cu apă
e Analiza și evaluarea iniţială a eficienţei energetice
. Utilizarea eficientă a apei
Eficienţa energetică - tratarea apelor uzate
. Analiza şi evaluarea iniţială a eficienţei energetice
. Utilizarea externă a căldurii din deşeuri
e Utilizarea gazelor din canalizare
. Managementul apelor pluviale
Energia din deşeuri
. Utilizarea energetică a deşeurilor
. Utilizarea energetică a deşeurilor organice
e Uiilizarea energetică a gazului din gropile de gunoi
E]
4. Mobilitate
Transport, public, management parcări, piste biclete
Mobilitatea în cadrul administraţiei
. Promovarea conştientizării mobilităţii în cadrul administraţiei
. Vehiculele municipalităţii
Calmarea traficului, parcări
e Managementul spaţiilor de parcare
. Principalele rute de transport
e Reducerea vitezei şi designul mai atractiv al spaţiilor publice
. Sisteme municipale de alimentare
Mobilitate nemotorizată
. Reţea de trotuare, semnalizare
. Reţea de rute pentru biciclete, semnalizare
. Spaţii pentru parcare
Transportul public
. Calitatea transportului public disponibil
e Prioritatea transportului public
e Mobilitate multi-modală
Marketingul mobilităţii
e Marketing mobilităţii în cadrul municipalității
e Standarde model pentru mobilitate
5, Structuri interne
Politici. Echipa. Responsabilitati. Control
Structuri interne
. Resurse umane, organizare
. Comitetul
Procese interne
Lă Integrarea personalului
e Analiza performanţei şi planificarea anuală
LI] Instruire ulterioară
. Achiziţii
Finanţe
. Buget pentru politica energetică în cadrul activităţii municipalităţii
6. Comunicare, cooperare
Informare, promovare, subvenții
Cooperare şi comunicare cu industria, mediul de afaceri şi comerţ
e Program deeficiență energetică cu industria, firmele. comercianții și prestatorii de
servicii
Lă Investitori profesionali
. Dezvoltarea de afaceri locale şi sustenabile
. Păduri şi agricultură
Comunicare şi cooperare cu rezidenții şi multiplicatorii locali
. Grupuri de lucru, participare
. Consumatori, chiriaşi
. Școli, grădiniţe
. Partide politice, ONGuri, biserici
Suport pentru activităţile private
e Centru de informare pentru energie, mobilitate, ecologie
. Proiect pilot
e Sprijin financiar
Propun: adoptarea Proiectului de hotărâre nr.__..... din _ 15.02.2022 privind aderarea
Municipiului _Turda_la_ Programul European_Energy_ Award _— Comunitate Sustenabilă
(ROEEA)
INIŢIATOR,
PRIMARUL UAT MUNICIPIUL TURDA, JUDEŢUL CLUJ
CRISTIAN-OCTIMVIAN MATEI
N ca: ai at: me ADE
Subject: Turda - Follow up (5) ip WI TAL zua JO ra 02 a
From: <andrei.botisQrogbc.org> i Y) Mt
Date: 09-Feb-22, 12:18 PM £ !
To: <contact primariaturda.ro>
CC: "'Dorin Beu'" <dorin.beurogbc.org>, "uucven 5orncamp" <steven.borncampQrogbc.org>, "'ROGBC Info"
<infoQROGBC.org>
In atentia Domnului Primar Cristian Matei,
Ne bucurăm ca in urma intalnirii din 7 februarie a.c. cu Dvs si echipa Primăriei Turda s-a luat decizia ca Municipiul Turda sa devină
membru al European Energy Award - Comunitate Sustenabila ROEEA.
Pentru finalizarea demersului, va propunem următorii pași:
- Hotarare a Consiliului Local Turda de a deveni membru ROEEA (model atasat) si Membru ROGBC (Cerere aderare si Declaratie
angajament atasat)
- Declaraţie Angajament de Membru ROEEA, in urma HCL Turda (model atasat - se co
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.