26 mai 2017 · Inițiator: Primarului Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian

HCL 163/2017 Turda adoptată

Acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş S.A

Pe scurt

Consiliul Local Turda stabilește ca mandatar special al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor a Companiei de Apă Arieș SA să participe și să voteze la AGEA din 29 mai 2017 (și, dacă este cazul, 30 mai) la sediul societății, conform convocatorului. Decizia spune exact cine reprezintă orașul, pentru ce întâlnire și cum vor vota reprezentantul, cu putere de reprezentare în numele municipiului. Pentru locuitori înseamnă că municipiul poate influența decizii despre compania de apă și, dacă apar hotărâri, acestea pot afecta tarifele, investițiile și serviciile furnizate, în funcție de votul mandatat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă mandat special domnului Grigoriu Gheorghe Dan, reprezentant legal al Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, să participe şi să voteze în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor ce va avea loc la sediul societăţii din Municipiul Turda, str. Axente Sever nr. 2, judeţul Cluj, la data de 29.05.2017, ora 11.30, respectiv în data de 30.05.2017, ora 11.30, în caz de neîntrunire a condiţiilor de validitate, punctele prevăzute pe ordinea de zi conform convocatorului AGEA înregistrat la Consiliul Local sub nr. 523 din data de…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Axente Sever.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Axente Sever” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 163 din 2017 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş S.A.
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
163 / 2017
Data
26 mai 2017
Inițiator
Primarului Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Andrei Muresanu nr. 20 (hartă) · Axente Sever nr. 2 (hartă) · Axente Sever (hartă)

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinară din data de 26.05.2017; Luând in dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor a Societatii Compania de Apa Aries SA, proiect elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian; In considerarea prevederilor art. 125 din Legea nr. 31/1990 privind societatile, ale art. 12.2 din Actul Constitutiv al Societatii Compania de Apa Aries SA, precum şi ale HCL nr. 125/04.07.2016, privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş SA; Tinand seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Luand in considerare Convocatorul şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, înregistrat la Consiliul Local al Municipiului Turda sub nr. 523/28.04.2017, raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Turda – administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare; In temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, alin. 3, lit. c, ale art. 45 alin. 1, alin. 6, precum si ale art. 115 alin. 1 lit. b, alin. 3, alin. 5 si alin. 6, din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se acordă mandat special domnului Grigoriu Gheorghe Dan, reprezentant legal al Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, să participe şi să voteze în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor ce va avea loc la sediul societăţii din Municipiul Turda, str. Axente Sever nr. 2, judeţul Cluj, la data de 29.05.2017, ora 11.30, respectiv în data de 30.05.2017, ora 11.30, în caz de neîntrunire a condiţiilor de validitate, punctele prevăzute pe ordinea de zi conform convocatorului AGEA înregistrat la Consiliul Local sub nr. 523 din data de 28.04.2017, anexă la prezenta hotărâre. Art. 2. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor Societatii Compania de Apa Aries SA, sa voteze pentru la punctul I al ordinei de zi, “Desfiinţarea sucursalelor Turda şi Câmpia Turzii”, în cadrul şedintei Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 29.05.2017, ora 11.30, respectiv 30.05.2017, ora 11.30. Art. 3. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor Societatii Compania de Apa Aries SA, sa voteze pentru la punctul II al ordinei de zi, “Înfiinţare punct de lucru la adresa: Câmpia Turzii, str. Andrei Mureşanu, nr. 20, jud. Cluj”, în cadrul şedintei Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 29.05.2017, ora 11.30, respectiv 30.05.2017, ora 11.30. Art. 4. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor Societatii Compania de Apa Aries SA, sa voteze pentru la punctul III al ordinei de zi, “Aprobarea modificărilor la Actul Constitutiv al societăţii. Aprobarea Actului Constitutiv actualizat”, în cadrul şedintei Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 29.05.2017, ora 11.30, respectiv 30.05.2016, ora 11.30. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, Societăţii Compania de Apă Arieş SA în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ, Anca Doru Paul Ioan CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL municipiului TURDA, Jr. Paula Letitia Mic VOTURI : pentru 13 împotrivă 4 abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanti la vot este 17.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala