28 februarie 2019

HCL 15/2019 Turda adoptată

Acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş S.A

Pe scurt

Municipiul Turda acordă mandat special reprezentantului său, Gheorghe Dan Grigoriu, să participe și să voteze în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a Companiei de Apă Arieș SA, programată pentru 12.03.2019 la sediul societății din Turda (str. Axente Sever nr. 2) sau, dacă nu se întrunește condiția de validitate, la data de 13.03.2019. Decizia influențează modul în care localitatea își exercită dreptul de vot în privința operațiunilor și direcțiilor companiei de apă, având impact asupra promovării intereselor financiare și de servicii ale locuitorilor, în funcție de hotărârile adoptate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Dr. Loan Ratiu” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2019 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş S.A.
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
15 / 2019
Data
28 februarie 2019
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Dr. Loan Ratiu nr. 11 (hartă) · Tudor Vladimirescu nr. 70 · Axente Sever nr. 2 (hartă)
Firme citate
COMPANIA DE APA ARIES SA

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREANR. 15 din data de 28.02.2019 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş S.A. Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedinţa ordinară din data de 28.02.2019; Luând in dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş SA, proiect elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian; În considerarea prevederilor art. 110, art. 113, art. 117 şi art. 125 din Legea nr. 31/1990 privind societatile, ale art. 12.2, art. 13.1 din Statutul Societăţii Compania de Apă Arieş SA, precum şi ale HCL nr. 125/04.07.2016, privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş SA; Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare Convocatorul şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA nr. 1119/01.02.2019, înregistrat la Consiliul Local al Municipiului Turda sub nr. 72/05.02.2019, nota de suplimentare a ordinii de zi, raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Turda — administraţie publică locală, servicii publice, regii, piețe, comerț, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare; În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, alin. 3, lit. c, ale art. 45 alin. 1, alin. 6, precum si ale art. 115 alin. 1 lit. b, alin. 3, alin. 5 si alin. 6, din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art, 1. Se acordă mandat special domnului Grigoriu Gheorghe Dan, reprezentant legal al Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, să participe şi să voteze în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor ce va avea loc la sediul societăţii din Municipiul Turda, str. Axente Sever nr. 2, judeţul Cluj, la data de 12.03.2019, ora 11.00, respectiv în data de 13.03.2019, ora 11.00, în caz de neîntrunire a condiţiilor de validitate, punctele prevăzute pe ordinea de zi conform convocatorului AGEA înregistrat la Consiliul Local sub nr. 72 din data de 05.02.2019 şi a notei de suplimentare a ordinii de zi, anexe la prezenta hotărâre. Art. 2. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Turda in Adunarea Generala a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, sa voteze pentru la punctul I al ordinei de zi, “Înfiinţare punct de lucru la adresele: 1. Comuna Ciurila, sat Ciurila, EN, jud. Cluj 2. Comuna Ciurila, sat Filea de Jos, FN, jud. Cluj 3. Comuna Ciurila, sat Filea de Sus, FN, jud. Cluj 4. Turda, str. Dr. loan Raţiu, nr. 11, jud. Cluj 5. Comuna Tureni, sat Tureni, FN, jud. Cluj 6. Comuna Tureni, sat Tureni, nr. 289, jud. Cluj”. Art. 3. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Turda in Adunarea Generala a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, sa voteze pentru la punctul II al ordinei de zi, “Aprobarea modificărilor la Actul Constitutiv al societăţii. Aprobarea Actului Constitutiv Actualizat”. Actul Constitutiv se modifică astfel: Î. “Art. 3.2 Se completează cu: pct. 11) Comuna Ciurila, sat Ciurila, FN, jud. Cluj; pet. 12) Comuna Ciurila, sat Filea de Jos, FN, jud. Cluj; pet. 13) Comuna Ciurila, sat Filea de Sus, FN, jud. Cluj; pet. 14) Turda, str. Dr. loan Raţiu, nr. 11, jud. Cluj; 15) Comuna Tureni, sat Tureni, FN, jud. Cluj; 16) Comuna Tureni, sat Tureni, 289, jud. Cluj”. 2. art. 3.2, pet. 3 se modifică astfel: “3) str. Tudor Vladimirescu, nr. 70, jud. Cluj”. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Județului Cluj, precum și reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Compania de Apă Arieş SA, Societăţii Compania de Apă Arieş SA în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ, __ CONTRASEMNEAZĂ, Moldovan Adrian Petry MÂ ap SECRETARUL mușiicipiului TURDA, i Jr. Paula Lefiţia Mic VOTURI: pentru 18 împotrivă - abţineri - Numărul total al consilierilor în funcţie este 20. Numărul consilierilor participanti la vot este 18. ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA PRIMAR EXPUNERE DE MOTIVE Obiectul prezentului proiect de hotărâre îl constituie acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea Compania de Apa Aries SA., în vederea exercitării drepturilor de acţionar în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 12.03.2019. Luând în considerare: - Convocatorul AGEA emis de Consiliului de Administraţie al Societatii Compania de Apa Aries SA, înregistrat la Secretariatul Consiliului Local al Municipiului Turda sub nr. 72/05.02.2019; - Prevederile art. 36 lin. 3 lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare. in baza cărora. Consiliul Local exercita, in numele unitatilor administrativ teritoriale toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la societati comerciale sau regii autonome, in conditiile legii; - Prevederile Hotararii Consiliului Local al municipiului Turda nr. 227/28.09.2006 privind aprobarea actului constitutiv si a participarii Consiliului Local al municipiului Turda ca actionar la infiintarea societatii comerciale S.C. “Compania de Apa Aries" S.A. care va avea calitatea de operator unic al serviciilor comunitare de utilitate publica in domeniul alimentarii cu apa, canalizare si epurare ape uzate in municipiile Turda, Campia Turzii si localitatile actionare ale societatii; - Prevederile Hotărârii Consiliului Local Turda nr. 125/04.07.2016, privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş SA. Consider oportun şi pe cale de consecinţă propun spre dezbatere şi adoptare proiectul de hotărâre în forma prezentată. ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL TURDA PRIMĂRIA Serviciul Administraţie Publică Locală Nr. 5x38 |os-03 Dog RAPORT DE SPECIALITATE Proiectul de hotarare supus dezbaterii Consiliului Local al Municipiului Turda priveste acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor a Societatii Compania de Apa Aries SA. Potrivit convocatorului AGEA al Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă Arieş, înregistrat la Consiliul Local al Municipiului Turda la data de 05.02.2019 sub nr. 72 pe ordinea de zi a sedintei din data de 12.03.2019 sunt inscrise spre dezbatere si aprobare o serie de documente necesare în vederea bunei functionări a societăţii. În conformitate cu prevederile art. 125, al Legii nr. 31/1990 — legea societăţilor (1) Acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. (2) Acţionarii care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice pot fi reprezentaţi/reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală. (3) Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. (5) Membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. Deasemenea, potrivit prevederilor art. 36 lin. 3 lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul Local exercita, in numele unitatilor administrativ teritoriale toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la societati comerciale sau regii autonome, in conditiile legii; In considerarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporative a intreprinderilor publice, ale Hotararii Consiliului Local al municipiului Turda nr. 227/28.09.2006 privind aprobarea actului constitutiv si a participarii Consiliului Local al municipiului Turda ca actionar la infiintarea societatii comerciale S.C. “Compania de Apa Aries” S.A. care va avea calitatea de operator unic al serviciilor comunitare de utilitate publica in domeniul alimentarii cu apa, canalizare si epurare ape uzate in municipiile Turda, Campia Turzii si localitatile actionare ale societatii si ale Hotărârii Consiliului Local Turda nr. 125/04.07.2016, privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş SA, ale art. 36 alin. 1, alin. 3, lit. c, art. 45 alin. 1 si 6, ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala — republicata, solicităm adoptarea proiectului de hotărâre. Şet Serviciu Administraţie Publică Locală loana Ursula Iftime ROMÂNIA JUDEȚUL, CLUI MUNICIPIULUI TURDA CONSILIUL LOCAL | COMISIA DE SPECIALITATE NR. 2 NR. 77 DIN 45 07 2273 RAPORT ad Ia proiectul de hotărâre privind oprea crpzere 77 merele pe [E 2 100 -__ PU. VIDA fn A, GQ. A. A pere bĂ- / Cooper cd Mo Mel A Având în vedere: rspmă pi ppeoral dd o/ POM 26 PI/ Zar3 În temeiul prevederilor: Zept. 31 / 7330 | | _ a 72 2, A adi Phil see. CAN sa = Mer 25 /aarg _ Coper 24 / ame Pentru considerentele arătate mai sus, comisia de specialitate Preşedintele comisiei Secretarul gemisiei /os Mica 49 : CONSILIU, LOCAL TURDA Compania de Apă Arieş S.A. = a, ziua OS ha O 2-__amml 231% A , Str. Axente Sever nr. 2, Turda, Cluj « Tel: 0264314771 + Fax: 0264311772 A= www.caaries.ro - Reg. Comerţului: J12/272007 + C.U.I.: RO20330054 Fi us Aa 4 Capital social subsoris şi vărsat: 1.121.470 RON + Banca Transilvania coutamăneaeăanzatuază — Cont: RO43BTRI05101202A72617XX 0 „o CONVOCATOR PRIMARI FURDA | N . Vo J f: 0 al ședinței Adunării Generale Extraordinare a Aeţionarițgt petec A Societăţii COMPANIA DE APĂ ARIEŞ S.A i i În temeiul art. 110, art. 113 şi art. 117 din Legea nr. 31/1991 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată, şi al art. 13.1. din Statutul societăţii, preşedintele Consiliului de Administraţie al societății COMPANIA DE APĂ ARIEŞ S.A. convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru data de 12.03.2019, ora 11:00 care va avea loc la sediul societătii, în Municipiul Turda, str. Axente Sever, nr. 2. „Pe ordinea de zi a ședintei Adunării generale extraordinare sunt înscrise spre dezbatere şi supunere la vot următoarele subiecte: 1. Înființare punct de lucru la adresele: 1) Comuna Ciurila, sat Ciurila, FN, jud. Cluj 2) Comuna Ciurila, sat Filea de Jos, EN, jud. Cluj 3) Comuna Ciurila, sat Filea de Sus, FN, jud. Cluj 4) Turda, str. DR. loan Raţiu, nr. 11, jud. Cluj II. Aprobarea modificarilor la Actul Constitutiv al societătii. Aprobarea Actului Constitutiv actualizat. Actul Constitutiv se modifica astfel; Î. “Art. 3.2 Se completeaza cu: pet. 11) Comuna Ciurila, sat Ciurila, EN, jud. Ciwj; pet. 12. Comuna Ciurila, sat Filea de Jos, FN, jud. Cluj: pct. 13) Comuna Ciurila, sat Filea de Sus, FN, jud. Cluj; pct. 14)Turda, str. DR. loan Raţiu, nr. 11, jud. Cluj” 2. art. 3.2, pet. 3 se modifica astfel: “3) str. Tudor Vladimirescu, nr. 70, jud. Ch”? În cazul în care în data de 12.03.2019 nu se întrunesc condiţiile de validitate prevăzute de Actul constitutiv al Societăţii şi Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şedinta Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor este convocată pentru data 13.03.2019, ordinea de zi. ora şi locul de desfăşurare a acesteia rămânând cele sus-menţionate. Documentele şi materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi a adunării vor fi puse la dispoziţia acţionarilor la sediul societăţii iar in format electronic se vor regăsi pe site-ul societăţii la adresa www.caaries.ro . Persoanele care reprezintă unitatea administrativ teritorială în calitate de acţionar la data de referinţă, pot exercita dreptul de a participa la adunare, precum şi dreptul la vot personal, în baza mandatului dat de Consiliu Local conform art. 12.2 din Actul Constitutiv al societătii. În conformitate cu prevederile legale, art. 45 din O.U.G. 109/2011, reprezentantii actionarilor pot sa îşi exercite dreptul de vot şi prin corespondență. Votul exprimat va fi sigilat într-un plic ce se depune ia registratura societatii cu 48 ore inainte de ora sedintei AGEA, având inscrisa mentiunea “ Pentru sedinta AGEA din data de 12(13).03.2019, A nu se deschide decât după declararea deschisă a sedintei AGEA.” Presedinte al Consiliului de Administratie Petre POP

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala