23 mai 2017

HCL 159/2017 Turda adoptată

Deplasarea unei delegaţii a Municipiului Turda la Praga (CEHIA), în perioada 24 – 29 mai 2017

Pe scurt

Se aprobă deplasarea delegației Ansamblului Folcloric Țarina Arieșului al Casei de Cultură a Municipiului Turda la Praga, în perioada 24-29 mai 2017, pentru a participa la Festivalul Internațional de Folclor „Prague Heart of Nations”. Cheltuielile pentru această deplasare vor fi suportate conform legii, iar acțiunea va fi organizată de Casa de Cultură a Municipiului Turda cu implicarea Direcției Economice. Hotărârea se comunică tuturor entităților relevante și se face publică prin afișare și pe site-ul Primăriei Turda.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă deplasarea la Praga (Cehia), în perioada 24-29 mai 2017, în vederea participării la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Internaţional de Folclor al Naţiunilor “Prague Heart of Nations”, a Ansamblului Folcloric Ţarina Arieşului al Casei de Cultură a Municipiului Turda, conform anexei tabel nominal, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 159 din 2017 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind deplasarea unei delegaţii a Municipiului Turda la Praga (CEHIA), în perioada 24 – 29 mai 2017
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
159 / 2017
Data
23 mai 2017
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţă de îndată în data de 23.05.2017; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, Cristian-Octavian Matei, cu privire la deplasarea unei delegaţii a Municipiului Turda la Praga (Cehia), în perioada 24 – 29 mai 2017; Având în vedere invitaţia Asociaţiei Limbora şi Etnica din Praga de a participa la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Internaţional de Folclor al Naţiunilor “Prague Heart of Nations”, în perioada 24 – 29 mai 2017 şi raportul de specialitate al Casei de Cultura a Municipiului Turda nr. 10991/18.05.2017; Având în vedere prevederile HGR 518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare şi HGR 436/2002, privind deplasarea în străinătate a personalului român; Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 1 pentru buget, prognoze economice şi investiţii şi nr. 5 pentru învaţământ, cultură, sănătate, tineret, sport şi turism; În conformitate cu prevederilor art. 36, alin. 2, litera e, alin. 7, litera c, art. 45 alin. 1, alin. 2 şi alin. 6 din Legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă deplasarea la Praga (Cehia), în perioada 24-29 mai 2017, în vederea participării la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Internaţional de Folclor al Naţiunilor “Prague Heart of Nations”, a Ansamblului Folcloric Ţarina Arieşului al Casei de Cultură a Municipiului Turda, conform anexei tabel nominal, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cheltuielile privind deplasarea se suportă conform prevederilor legale. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Casei de Cultură a Municipiului Turda şi Direcţiei Economice în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ, Anca Doru Paul Ioan CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL municipiului TURDA, Jr. Paula Letitia Mic VOTURI: pentru 15 împotrivă – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanti la vot este 15.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala