ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 119
din data de 27.06.2019
privind aprobarea modificării Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru
Teatrul Aureliu Manea Turda, instituţie publică de cultură aflată în subordinea
Consiliului Local al Municipiului Turda
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de
27.06.2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Turda,
domnul Cristian Octavian Matei cu privire la aprobarea modificării Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare pentru Teatrul Aureliu Manea Turda, instituţie publică de cultură
aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Turda;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 21/2007, privind instituţiile şi
companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat
artistic, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii 153/2017, privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice;
Având în vedere raportul de specialitate al Teatrului Aureliu Manea Turda prin care se
solicită aprobarea modificării Organigramei, Statului de Funcţii şi Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare pentru Teatrul Aureliu Manea Turda;
Ținând cont de avizul Comisiilor de specialitate nr. 1 pentru buget-finanţe, prognoze
economice, nr. 2 pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, piețe, comer,
agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare şi nr. 5 pentru
învățământ, cultură, sănătate, tineret, sport şi turism, ale Consiliului Local al Municipiului
Turda;
În conformitate cu prevederilor art. 36, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. b şi art. 45, art. 63 din
legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi al Regulamentului de
funcţionare al Consiliului Local;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă Organigrama, Statul de Funcţii şi Regulamentul de Organizare şi
Funcţionare pentru Teatrul Aureliu Manea Turda, conform anexelor care fac parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului
Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului —
Judeţul Cluj, precum şi Biroului Resurse Umane şi Teatrului Aureliu Manea Turda în vederea
ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului local
al municipiului Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDESPĂ 3 CONTRASEMNEAZĂ
Roş Nigolhe
[Se js
URIC Oc,
VOTURI: pentru 17 5
împotrivă -
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TURDA
Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr.28
Tel: 0264/313160 Fax: 0264/317081
e-mail: primaria'cprimturda.ro
www.primturda,ro
Expunere de motive
În baza prevederilor OGR 2172007 privind instituțiile şi companiile de spestacute atu
concerte, precum și desfășurarea activităţii de impresariat artistic a art 4, alin 2 care spune că
instituţiile de spectacole elaborează propriile regulamente de organizare și luncţionare, care se
aprobă, potrivit legii, de autorităţile în subordinea cărora se află.
Având în vedere nomenclatorul privind funcţiile contractuale prevăzut în legca
153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Ținând cont de necesitatea modificării Organigramei, Statului de Funcții și
Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Teatrului Aurctiu Manca Turda, așa cum sunt
prezentate în raportul de specialitate întocmit de conducerea instituţiei, imodificări care nu vor
influența alocaţia bugetară cuvenită Teatrului, la capitolul cheltuieli de personal. Aceste
modificări au scopul de a duce lu creșterea operativităţii în activitatea instituției,
Având în vedere cele menţionate mai sus am iniţiat ucest proiect de hotărâre pentru
aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Teatrului Aureliu Manea Turda.
PRIMAR.
Cristian Octavfhun M:
TEATRUL AURELIU MANEA TURDA
CE 5507072
TURDA, STR REPUBLICII, NR 52
WEB: www eatrulaureliumaneaturda.ro
Tel. 0264/311952
“ Prim:
C islian Qotavial Mălai
Raport de specialitate DE P
În baza prevederilor art. 36 din Legea 215/2001, legea administraţiei publice locale,
republicată, în exercitarea atribuţiilor sale şi în condiţiile legii consiliul local aprobă, la propunerea
primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes
local.
Conform prevederilor OG 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau
concerte, precum şi desfăşurarea activității de impresariat artistic autorităţile administraţiei publice
locale în subordinea cărora funcţionează trebuie să asigure acestora atât condiţiile tehnico-
administrative necesare prezentării de producţii artistice, cât şi bugetul necesar funcționării şi
acoperirii cheltuielilor aferente prezentării de producţii artistice,
Teatrul Aureliu Manea este o instituţie publică subordonată Consiliului local ce îşi
desfăşoară activitatea pe bază de programe şi proiecte elaborate de conducerea acesteia, în
concordanţă cu strategiile culturale şi educativ-formative stabilite.
În scopul realizării obiectivelor şi programelor propuse, precum și desfășurării activităţilor
instituţiei supunem aprobării suplimentarea numărului de posturi, transformarea unor posturi și
modificarea organigramei. statului de funcții şi a regulamentului de Organizare și Funcţionare al
instituțici astfel:
înființarea unui post de ACTOR, debutant în cadrul Serviciului Artistic în vederea
asigurării continuității activităţii artistice,
— transformarea unui post ACTOR grad IA în post ACTOR grad |,
— transformarea unui post ACTOR grad 1 în post ACTOR grad I,
— fuziunea compartimentelor administrativ (7 angajaţi) şi ateliere (4 angajaţi), iar noul
compartiment se va numi Compartimentul Ateliere - Administrativ (| ] angajaţi)
— transformarea postului ADMINISTRATOR treapta | studii medii în post ȘEF
ATELIERE — ADMINISTRATIV grad I studii superioare cu sarcini atât în ce priveşte
producţia, dar şi gestiunea administrativă a teatrului. Este necesară această transformare
pentru a asigura funcţionalitatea producţiei având în vedere numărul tot mai mare de
spectacole.
— Regulamentul” de Organizare şi Funcționare vizează modificările privind atribuţiile
postului SEF Ateliere -. Administrativ
În urma acestor modificări numărul total de posturi al instituţiei va fi de 44 de posturi, din
care 3 posturi sunt de conducere și 41 de posturi de execuţie, cuprinzând personal artistic, de
specialitate şi administrativ, conform organigramei (Anexa 1) şi statului de funcții (Anexa2),
anexate raportului.
Costurile privind cheltuielile de personal:
- în ce priveşte transformarea celor 2 posturi de actor din grad IA in grad I si din grad II in
grad 1 nu sunt costuri suplimentare. Cele două transformări se susţin reciproc.
TEATRUL AURELIU MANEA TURDA
CF 5507072
TURDA, STR REPUBLICII, NR 52
WEB: www .teatrulaureliumaneaturda.ro
Tel, 0264/311952
Infiinţarea postului de ACTOR debutant presupune o cheltuială de 19.434 lei Postul de
referent Resurse Umane este ocupat cu jumătate de normă ceca ce înseamnă că economia
pentru anul'2019 este de aproximativ 21.600 lei sumă ce ar acoperi cheltuielile generate de
înființarea postului de actor debutant.
Transformarea postului de administrator I în post sef ateliere — administrativ I presupune O
cheltuială de doar 9.000 lei (suma reprezintă o diferență de salariu pentru anul 2019). Pentru
acoperirea acestei sume sunt două variante astfel: 1, din venituri proprii (Teatrul a depășit în
primele 5 luni estimările pentru întreg anul) și 2. postul administrator este vacant de 4 luni
ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 12.000 lei,
Argumentele care stau la baza acestei modificări sunt următoarele:
Teatrul din 2019 desfăşoară activitate atât la sediu cât şi în deplasare zilnic în special
sâmbăta. duminica sau sărbătorile legale. Numărul de spectatori a crescut, ceea ce ne
încurajează să continuăm ceea ce am început. Efortul este uriaş atât la nivel artistic cât și la
nivel tehnic (montare și demontare decoruri dar mai ales la nivel de construcție decoruri —
producţie).
Modificările solicitate sunt importante pentru a continua cu desfășurarea de activităţi în
acelaşi ritm. Seful ateliere — administrativ spre deosebire de administrator va prelua
răspunderea privind producția decorurilor, costumelor, producție susţinută de ateliere. Va
face conexiunea între artistic şi ateliere pentru a fi mai operativi atunci când un decor intră
în producţie asigurând materialele de lucru atelierelor şi pentru a reduce erorile de producție.
La nivel de trupă se resimic o uşoară oboseală având în vedere programul de lucru al
teatrului. Prin înfiinţarea unui post de Actor debutant se încearcă degrevarea unor artişti, dar
şi întărirea capacităţii artistice a Teatrului
Menţionez că suntem teatrul cu cel mai mic număr de angajaţi pe partea tehnică sau artistică,
însă suntem în tap atunci când vine vorba de ritmul de joc al spectacolelor atât la sediu cât şi
în deplasare. (Teatrul din Turda a făcut mai multe turnee în primele 5 luni ale lui 2019
decât a făcut Teatrul Naţional din Cluj în tot anul 2018 )
Amintesc că în proiectul de management sunt prevăzute solicitări de creştere a organigramei în
sprijinul activităţii teatrului.
În acest sens, vă rugăm să iniţiaţi un proiect de hotărâre pentru dezbatere şi aprobare în
Consiliul Local al Municipiului Turda.
Manager Teatrul Aureliu Manea
Catalin Grigoras
Contabil Sef fini TA A
PER = SE > >|
Rusnac Viorici 3 = 3 ]
) "ol = = = L z|
. | AZ Ei S,
AA Es (Ș)
Sg Soni ( 95»
Avizat
CONSILIER JURIDIC
dece
TEATRUL AURELIU MANEA TURDA Anexa 1
Aprobată în şedinţa C.L.. din data de ___ prin
Hotărârea C.L. nr. cu aplicare de la data de 01.07.2019
ORGANIGRAMĂ
PRIMAR
“CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA ||
a j
|. TEATRUL AURELIU MANEA TURDA |
| _ CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE |
|. CONSILIUL ARTISTIC |] MANAGER
a i a IN |
— | i I
| Compartiment la | | | Serviciul L-] |
| Contabilitate, a | | Artistie razi
| Resurse Umane şi |2 | a = illa)
| Achiziţii Publice | | | Serviciul tehnic | - |
= a iai j _ | | scenă 10 |
! Compartimentul | - | | a o
Marketing şi | || |
Impresariat 2 | | |
Artistic | —— ==
==] | Compartimentul la
Ateliere - 10|
| Administrativ
Total persona! 44
Personal coriducere 3
Personal executie m
TEATRUL AURELIU MANEA TURDA
Aprobat în şedinţa C.L. Turda din data de prin
Hotărârea CL. nr. _______ cn aplicare de la data ol. 07.2019
STAT DE FUNCŢII
| COMPARTIMENT | Functii de | Funcţii de executie
| conducere |
= — = ă 5 |
| Conducere _____ | MANAGER |
| Compartiment! i Marketing, Impresariat artistic | | a
| Secretar PR/marketing,
| = BE | a _ | cultural
Ă | Impresar artistic
Compartiment Contabilitate, Resurse Umane, |
Achizitii publice, _ » PI a
i CONTABIL ŞEF |
m | _ i a | Referent RU ă
III i Aa _ | E Referent
| Serviciul ARTISTIC II | REGIZOR ARTISTIC
| SCENOGRAF
[ _ _ E ACTOR
| - _ E EI | ACTOR
( o . = II Da | ACTOR _
Di amina E | LACTOR ă
Anexa 2
| studii | | Grad | Treapta Nr. posturi |
prof prof | |
[SN E ENE |
| | | |
— III
su II II
ls | E! |
a _— SE:
E RR BI
su E IRI
MM m |
IM | — [i IN E
E RI E RER E II
IS | |
s DI II E CR
su Bu |
|s ___ debutant | ..! |]
IM RE EI
| L_ Ț —]
_ | | II
DI E |
(Compartiment Ateliere - Administrativ Da E DI DN INI
| Sef Atelier - Ss i |
A _ | administrativ | | | | |
[o | PORTAR IM LL | E II
L__ . Da Ei | PLASATOARE __ M UI 2 _ _]
| aia _ Di E | GARDEROBIER IM |I Lo |
- ii E a ÎI MUNCITOR SPECIALIST | M Il 4 |
| i | (croitorie, pictura, tamplarie. | i | |
| | 1 mecanica) | CEE o _
—— —— in = E ai — | |
= i _ L a same | Î e maci _
pai t N .. pepzig = Ri i E o o F Ț ii II
SERVICIUL TEHNIC SCENA_ | | _ Ri | DI Da
m ! | REGIZOR TEHNIC M | i ENE n
II II | MAESTRULOMINI AM | E II E
LL = _ IL | OPERATOR LUMINI | M_ idebutant |Î__ |
(OI | | MAESTRU SUNET M ii il
[ a _ | E MUNCITOR SPECIALIST | M HEI E |
| _ i a a Ah i (scena) | L ! _ i |
| _ i | RECUZITER M | Lo DE
| a Ri E | MUNCITOR SPECIALIST i M “debutant |]
IL Da 1 debite IRI _i
| MUNCITOR SPECIALIST | M : debutant | 1]
| | | | i ! '
—— ———————— — -— Ț —————— i — a = ji Î o
| = - = —— ms ep mai
| TOTAL _ | E Ă . | N ET) UI
ÎNr personal. îi a
| Personal conducere.
Personal executie a
MANAGER Întocmit
GRIGORAŞ CĂTĂLIN Reterent RU
f jean A
N i
TEATRUL AURELIU MANEA TURDA
Aprobat în ședința C.L. Turda din data de _______ „prin Anexa 3
Hotărârea C.L, nr, cu aplicare de la data 01.07.2019
REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCTIONARE
CUPRINS:
CAPITOLUL I: DISPOZIȚII GENERALE
CAPITOLUL 11; SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE
CAPITOLUL III: PATRIMONIUL
CAPITOLUL IV: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ. ORGANIGRAMA. PERSONALUL ȘI
CONDUCEREA TEATRULUI
CAPITOLUL V: ANAGAJAREA PERSONALULUI. RESPONSABILITĂȚILE ACESTORA
CAPITOLUL VI: BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI
CAPITOLUL VII: DISPOZIȚII FINALE
TEATRUL AURELIU MANEA TLHDA
CAPITOLUL]
DISPOZIȚII GENERALE
Act.i (1) Teatrul Aureliu Manea Turda este o instituţie de specialitate artistică profesionistă, are
sediul în municipiul Turda, strada Republicii nr 52 şi este subordonata Consiliului Local al
Municipiului Turda. Conducerea instituției este asigurată de către manager.
(2) Teatrul Aureliu Manea Turda este instituţie de spectacole şi de repertoriu de importanţă
municipal, are personalitate juridică, patrimoniu și gestiune proprie, funcţionând cu dotările de
care dispune, fiind finanțată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local. precum
şi din alte surse, legal constituite.
(3) Teatrul Aureliu Manea Turda își desfășoară activitatea în conformitate cu legea 53-2003 cu
modificările și completările în vigoare, prevedereile O.G. nr. 21 — 2007 privind instituţiile şi
companiile de spectacole sau concerte și desfășurarea activităţii de impresariat artistic, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile prezentului Regulament de
Organizare şi Funcţionare şi ale Regulamentului Intern,
Art.2 Teatrul Aureliu Manea Turda are cont de subvenție și cont de venituri proprii deschis la
Trezorerie municipiului Turda, ştampilă proprie. Toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile,
etc... precum şi toate documentele emise în numeleinstituţiei şi trimise colaboratorilor, altor
instituţii, presatatorilor de servicii ete. vor conţine denumirea completă a instituţiei şi indicarea
sediului.
CAPITOLUL II
SCOPUL ȘI OBIECTIVUL DE ACTIVITATE
Art.3 Teatrul Aureliu Manea Turda are drept scop promovarea valorilor teatrale, participă la
dezvoltarea culturii și educaţiei copiilor, a tinerilor și a tuturor categoriilor de vârstă ale
populaţiei. Scopul Teatrului Aureliu Manea Turda se realizează prin prezentarea de picse format
pe baza de repertoriu. promovarea şi patronarea unor manifestări culturale educaţionale diverse,
în nume propriu cât şi în parteneriat. Spectacolele se prezintă la sediul instituţiei, în ţară sau în
străinătate. Prioritate o constituie spectacolele în municipiul şi în judeţ,
Art. 4 Teatrul Aureliu Manea Turda are deplină autonomie în slablirea şi realizarea programelor
proprii, în consens cu politicile culturale ale autorităţilor centrat sau locale, concepute pentru a
răspunde nevoilor comunităţii. Obiectul principal de activitate al instituţiei îl reprezință
promovarea valorilor cultural artistice, autohtone și universal, pe plan national și international,
TEATRUI, AURELIU MANEA TURDA
inițierea și desfăşurarea proiectelor şi programelor culturale în domeniuleducaţiei iormative-
artistice. În acest sens. urmăreşte cu consecvență:
- Realizarea de spectacole de teatru pentru publicul tânăr şi matur;
- Impresarierea tuturor producţiilor artistice proprii:
- Difuzarea de spectacole de teatru în limba română, în municipiu. în judeţ. în țară şi
străinătate;
- Promovarea valorilor consacrate ale literaturii româneşti şi universale, clasice și
contemporane;
- Stimularea inovației şi creaţiei dramaturgice şi spectacologice;
- Stimularea creativităţii şi talentului;
- Revitalizarea şi promovarea artei teatrale;
- Protecţia creaţiilor proprii împotriva denaturarilor și falsificărilor:
- Iniţierea unor proiecte de promovare a creaţiilor tradiţionale proprii în ţară şi străinătate;
- Editarea şi difuzarea publicaţiilor de artă și cultură:
- Dezvoltarea schimburilor culturale pe plan municipal, județean, naţional şi internaţional
Art: 5 Teatrul Aureliu Manea Turda sprijină:,
Proiectele cultural-artistice iniţiate de cadre didactice, elevi. studenţi, companii teatrale,
formaţii artistice sau alte instituţii teatrale din ţară şi străinătate;
Realizează programe în parteneriat cu instituţiile de specialitate din ţară şi din străinătate,
persoane juridice de drept public sau privat şi cu persoane fizice, fără a exprima nici un fel de
interese de grup (etnice, politice, reigioase, ş.a)
Cultivă valorile și autenticităţile creaţiei artistice în toate genurile: teatru, muzică,
coregrafie, pictură, sculptură, fotografie, film. arte vizuale. etc.
Realizează articole şi vubiecte specifice în vederea promovării imaginii instituţiei şi
obţinerii de venituri proprii;
În vederea obţinerii de venituri extrabugetare poate închiria spaţiile publice ale instituţiei,
în condiţiile legii;
Poate pune la dispoziţie cu titlu gratuit spaţii pentru desfășurarea parteneriatelor care au
drept specific educaţia copiilor şi tinerilor, publicului matur prin astă (difuzarea de filme artistice
sau documentarea, susţinerea de conferinţe sau seminarii, clocsii. cenacluri literare. spectacole,
etc.)
TEATRUL AURELIU MANEA PURDA
CAPITOLUL Il
PATRIMONIU TEATRULUI
Art. 6 (1) Patrimoniul Teatrului Aureliu Manea Turda se compune din dreptul de administrare
asupra unor bunuri imobile şi mobile aflate în domeniul public al municipiului, din dreptul de
proprietate privaă asupra unor bunuri mobile şi imobile. precuni şi din obligaţiile ce decurg din
exercitarea acestora, în condiţiile legii
(2) Patrimoniul Teatrului Aureliu Manca Turda poate fi îmbogăţit şi completat prin achiziţii,
donaţii, precum şi prin preluarea în regim de comodat sau prin transfer, cu acordul părţilor, de
bunuri din partea unor instituţii publice aleadministraţiei publice centrale şi locale, a unor
persoane juridice de drept public şi/sau privat, a unor persoane fizice din ţară sau din străinătate.
(3) Bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea Teabului Aureliu Manea Turda se
gestionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, conducerea instituţiei fiind obligata să aplice
măsurile prevăzute de lege în vederea protejării acestora.
CAPITOLUL. IV
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ, ORGANIGRAMA PERSONALULUI ŞI
CONDUCEREA TEATRULUI
Art.7 (1) Funcționarea Teatrului Aureliu Manea “Turda se asigură de către personalul artistic,
tehnic, personalul administrativ și auxiliar care, de regulă. îşi desfăşoară activitatea în baza
contracteor individuale de muncă. Compartimentele de muncă se împart în: serviciul artistic,
compartimentul tehnic. ateliere de pictură, croitorie şi tâmplărie, compartimentul financiar-
contabil, resurse umane şi achiziţii publice. compartimentul administrativ, compartimentul
marketing, PR şi impresariat
(2) Ocuparea posturilor, eliberarea din funcţie, precum şi încetarea raporturilor de muncă ale
personalului Teatrului Aureliu Manea Turda se realizează în condiţiile legii.
(3) Pe durata stagiunii, personalul artistic de specialitate angajat la Teatrul Aureliu Manea Turda
poate încheia contracte conform prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe
sau, după caz, poate cumula funcţii în cadrul altor instituţii sau companii de specteole sau
concerte, cu aprobarea conducerii.
(4) Cumulul de funcţii se poate face și în cadrul Teatrului Aureliu Manea Turda, cu respeclarea,
prevederilor legale în vigoare și cu aprobarea conducerii.
(5)
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.