30 iulie 2018

HCL 124/2018 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Poliției Locale a Municipiului Slobozia

Denumire
Hotărârea nr. 124 din 2018 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
124 / 2018
Data
30 iulie 2018
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Poliției Locale a Municipiului Slobozia, iar prevederile vechiului regulament nr. 21/2011 se abrogă. Pentru locuitori înseamnă că se vor stabili clar sarcinile, structura și modul de lucru al poliției locale, deci reguli despre cum își fac munca, ierarhizare și termene interne; hotărârea dispune, de asemenea, publicarea regulametului și comunicarea către Poliție. Practic, se clarifică cum se organizează poliția locală, iar cetățenii pot aștepta o gestionare mai coerentă a ordinii, cu reguli aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcționare a Poliţiei Locale a Municipiului Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA Sea Adresa: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Județul latomiţa ROMAN Telefon; 0243/231.401, Fax: 0243/212.149 i Website: hitp:/Aaww,stoboziail ro Email: olticeomunicipiulslobozia.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Poliţiei Locale a Municipiului Slobozia Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 iulie 2018, Având în vedere: BI Solicitarea Poliţiei Locale Slobozia înregistrată la Primăria Slobozia cu nr. 60038/2018; EI Expunerea de motive a domnului Primar Mocioniu Adrian-Nicolae; BI Referatul Serviciului Resurse Umane, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 60932/2018; MI Rapoartele de avizare ale Comisiei Juridice şi de Disciplină şi ale Comisiei de Comerţ, Prestări-Servicii, din cadrul Consiliului Local Slobozia; MI Prevederile HCL Slobozia nr. 21/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a Poliţiei Locale Slobozia cu modificările și completările ulterioare; ale HCL Slobozia nr. 1/17.01.2011 privind înființarea Poliţiei Locale Slobozia; ale HCL Slobozia nr. 117/26.06.2018 privind aprobarea organigramelor şi statelor de funcţii ale Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Slobozia, direcțiilor, serviciilor publice de interes local, respectiv Aparatul de Lucru al Consiliului Local Slobozia; ale Legii poliției locale nr. 115/2010, modificată şi completată; Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcționare a poliţiei locale, modificată și completată, În temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) şi d), coroborat cu alin. (3) lit. b) şi alin. (6) lit. a), pet. 7, 9, respectiv art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcționare a Poliţiei Locale a Municipiului Slobozia, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 — La data adoptării prezentei hotărâri se abrogă prevederile HCL Slobozia nr. 21/10.02.2011 cu modificările şi complertările ulterioare. Art. 3 — Prezenta hotărâre se va aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.sloboziail.ro. Art. 4 — Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului Municipiului Slobozia, Poliţiei Locale Slobozia, în vederea ducerii la îndeplinire. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ contrasemnează, Chesaru Alina-Gabrie SECRETAR MUNICIPIU ZIP jr. Tudoran Valentin Wa, Nr. 124 Din 30.07.2018 ANEXĂ la Hotărârea nr. 124/30.07.2018 a Consiliului Local al municipiului Slobozia CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA - POLIȚIA LOCALA - ROF 2018 REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCȚIONAREA POLIȚIEI LOCALE SLOBOZIA - iulie 2018 - CAPITOLUL 1 - Dispoziţii generale Art. 1. — Prevederile prezentului Regulament reglementează modul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale Slobozia şi se aplică personalului acestei — instituţii, organizaă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 155/2010 şi se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Slobozia. CAPITOLUL II - Organizarea Poliţiei Locale şi categorii de funcționari publici Art. 2. — (1) La nivelul municipiului Slobozia, Poliţia Locală se organizează, în condiţiile legii, ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică. (2) În cadrul Poliţiei Locale se organizează: a) Serviciul Ordine Publică şi Control, cu activitățile : - ordine şi linişte publică, - disciplină în construcții şi afişajul stradal, - protecția mediului, - activitate comercială, - evidenţă a persoanelor, b) Serviciul Circulaţie Rutieră, Dispecerat ; c) Compartimentul supraveghere video ; d) Compartimentul Financiar, Contabil, Salarizare, Resurse Umane ; e) Compartimentul Tehnic, Administrativ, Relaţii cu presa. Art. 3. - (1) Funcţiile publice din Poliţia Locală Slobozia, inclusiv funcțiile publice specifice de poliţist local, în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării, se clasifică după cum urmează: a) clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalent; b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. (2) Funcţionarii publici din Poliţia Locală, numiți în funcţiile publice prevăzute pentru clasele a II-a şi a III-a, pot ocupa numai funcţii publice de execuție. Art.4. — (1) După nivelul atribuţiilor, funcţionarii publici din cadrul Poliției Locale pot fi: a) funcţionari publici de conducere; b) funcționari publici de execuție. (2) Funcţionarii publici de conducere din cadrul Poliţiei Locale sunt numiţi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în una dintre următoarele funcții publice: a) director executiv; b)director executiv adjunct; c) şef serviciu. a) superior, ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant. CAPITOLUL III - Selecţionarea, pregătirea şi numirea personalului Poliţiei Locale Art. 6 - (1) Funcţionarii publici din Poliţia Locală Slobozia, pot fi numiţi debutanţi sau definitivi, în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcționarilor publici debutanţi din Poliţia Locală se evaluează în conformitate cu procedura de evaluare a activității funcţionarilor publici debutanţi. Art. 7. — (1) Funcţiile publice vacante din cadrul Poliţiei Locale se ocupă potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 8. - (1) Instituţiile de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în care se desfăşoară programe de formare iniţială prevăzute la art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 155/2010, numărul cursanților şi perioadele în care se realizează aceste programe de formare inițială, precum şi cuantumul cheltuielilor de școlarizare/cursant, se stabilesc anual prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (2) Pentru stabilirea cadrului organizatoric prevăzut la alin. (1), structura Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuții în relația cu comunitățile locale, centralizează propunerile instituţiilor beneficiare şi prezintă la structura centrală de pregătire de la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor repartizarea numerică şi pe judeţe a acestor solicitări. (3) Programele de formare inițială sunt structurate pe module, parcurse prin cursuri la zi cu durata de trei luni. (4) Pentru funcţiile publice de conducere, în programele de studiu, se prevede obligatoriu un modul de management, cu durata de minim 30 de ore. (5) Instituţiile de specialitate ale Ministerului Administraţiei și Internelor nominalizate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, constituie seriile de pregătire a cursanților, în baza solicitărilor instituţiilor beneficiare transmise acestora, în limita numărului de locuri, în ordinea transmiterii cererilor. (6) Pentru a se constitui o grupă de studiu în cadrul seriei de pregătire, este necesar un număr minim de 15 cursanți. În situaţia în care nu se poate constitui nicio grupă în cadrul seriei de pregătire, precum și în situaţia în care numărul înscrierilor depăşeşte numărul de locuri aprobat, cei înscrişi se redistribuie la alte instituţii de formare, în limita numărului de locuri prevăzut acestora, cu acordul instituţiilor beneficiare. (7) Finalizarea programelor de formare se face prin examen de absolvire, conform planului de învățământ. (8) Examenul de absolvire a programelor de formare iniţială se susține în fața unei comisii numită prin dispoziţie a şefului/sau ordin al comandantului instituţiei furnizor de pregătire, după caz. Comisia este constituită din 2 sau 3 specialiști din afara furnizorilor de formare profesională şi 1-3 reprezentanți ai furnizorilor de formare profesională care au organizat programul de formare profesională. La examen pot asista şi reprezentanţi ai beneficiarilor programelor de formare profesională care au delegaţie solicitată în acest sens şi eliberată de către structura de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. ) În urm, promovării examenului, poliţiştii locali obțin un certificat de absolvire eliberat, în ndiţiile” legii, de către instituția organizatoare, cu menţionarea competențelor profesionale -— debândite, cuantificate în credite transferabile. Certificatele de absolvire sunt tipărite cu antetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi au regimul prevăzut de lege pentru documentele de studii. Art. 9. — (1) Poliţiştii locali care promovează examenele de formare inițială prevăzute la art. 9 alin. (1) încheie un angajament de serviciu prin care se obligă să lucreze în Poliţia Locală o perioadă de cel puţin 5 ani de la data promovării examenului. (2) Angajamentul de serviciu se încheie în formă scrisă şi cuprinde clauze referitoare la drepturi şi obligaţii, condiţiile de pregătire şi perioada pentru care funcţionarul public se obligă să desfășoare activităţi în cadrul Poliţiei Locale. (3) După semnare, angajamentul va fi inclus în dosarul personal al fiecărui funcționar public din Poliţia Locală prin care îşi va asuma obligaţii de a respecte si a îndeplini atribuţiile şi sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale Slobozia, regulamentul de ordine interioară, fişa postului, pe întreaga perioadă de derulare a relaţiilor de muncă. Art. 10. — (1) La numirea în funcţia publică, funcționarii publici din Poliţia Locală depun jurământul de credință prevăzut de Legea nr. 188/1999, republicată. (2) Refuzul depunerii jurământului prevăzut la alin. (1) se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică, în condițiile legii. (3) Jurământul de credință este semnat de către funcţionarul public din Poliţia Locală, în două exemplare, unul păstrându-se la dosarul personal, iar cel de-al doilea se înmânează semnatarului. Art. 11. - Dacă funcţionarului public din Poliţia Locală numit în funcţia publică îi încetează raporturile de serviciu din motive imputabile acestuia, înaintea expirării perioadei prevăzute în angajamentul de serviciu, se aplică prevederile art. 38 alin. (4) din Legea nr. 155/2010, care îl obligă pe acesta la plata contravalorii cheltuielilor de şcolarizare, proporţional cu perioada rămasă. CAPITOLUL IV - Atribuţiile personalului Poliției Locale Art. 12. - (1) Directorul executiv al Poliţiei Locale Slobozia își îndeplinește atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului municipiului Slobozia şi are următoarele atribuţii: a) organizează, planifică şi conduce întreaga activitate a Poliţiei Locale, asigurând continuitatea întregului serviciu polițienesc pe raza municipiului; b) întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea cu personal corespunzător; c) asigură cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către întregul personal a prevederilor legale; d) răspunde de pregătirea profesională continuă a personalului din subordine; €) aprobă planurile de pază întocmite pentru obiectivele din competență; £) studiază şi propune unităţilor beneficiare de pază introducerea amenajărilor tehnice şi a sistemelor de alarmare împotriva efracției; g) analizează trimestrial activitatea Poliţiei Locale şi indicatorii de performanță stabiliți de comisia locală de ordine publică; h) asigură informarea operativă a Consiliului Local al municipiului Slobozia, a structurii teritoriale corespunzătoare a Poliţiei Române, precum şi a Jandarmeriei Române despre evenimentele deosebite ce au avut loc în cadrul activității Poliției Locale; 4 i) reprezintă Poliţia Locală în relaţiile cu alte instituţii ale statului, cu celelalte administraţiei publice centrale şi locale și colaborează cu organizaţii neguvernamenta cu persoane fizice şi juridice pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege; e j) asigură ordinea interioară şi disciplina în rândul personalului din subordine, având dreptul să acorde recompense şi să aplice sancțiuni în condiţiile legii; k) propune primarului adoptarea de măsuri pentru eficientizarea activității; I) asigură măsuri pentru rezolvarea operativă a cererilor, a sesizărilor şi a reclamaţiilor cetăţenilor, în conformitate cu prevederile legale; m) organizează şi participă la audienţele cu cetăţenii; n) întocmeşte sau aprobă aprecierile de serviciu ale personalului, potrivit competenţei; 0) coordonează activitatea de evidență, aprovizionare, de repartizare, de întreţinere şi de păstrare, în condiţii de siguranță, a armamentului şi a muniției din dotare; p) urmăreşte modul de echipare a personalului cu uniforme şi însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea şi utilizarea corespunzătoare a acestora; q) întreprinde măsuri de aprovizionare şi menţinere în stare de funcționare a aparaturii de pază şi alarmare, radiocomunicații şi a celorlalte amenajări destinate serviciului de pază şi ordine; r) menţine legătura permanentă cu beneficiarii privind modul în care se desfăşoară activitatea de pază, semnalează neregulile referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi propune măsurile necesare pentru creşterea eficienței pazei; s) analizează contribuţia funcționarilor publici din Poliţia Locală la menţinerea ordinii şi liniştii publice, la constatarea contravenţiilor în domeniile prevăzute de lege şi ia măsuri de organizare și îmbunătăţire a acesteia; Ş) organizează şi execută controale tematice și inopinate asupra modului în care sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu de către funcționarii publici din Poliția Locală; t) organizează sistemul de alarmare a personalului în cazuri deosebite; ţ) organizează activitățile de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor; u) îndeplinește orice alte atribuţii stabilite prin lege. (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul executiv al Poliţiei Locale emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine. Art. 13. — Directorul executiv adjunct se subordonează directorului executiv și are următoarele atribuţii specifice : a) coordonează activitatea următoarelor structuri funcționale : 1. Serviciul Ordine Publică şi Control ; 2.Serviciul Circulaţie Rutieră, Dispecerat ; a)organizează şi controlează activitatea serviciilor din subordine ; b)analizează contribuţia efectivelor din serviciile subordonate la îndeplinirea indicatorilor de performanţă precum şi a obiectivelor stabilite ; c)organizează şi conduce tragerile cu armament din dotare cu întreg efectivul cu drept de port-armă ; d)organizează evaluările anuale privind pregătirea profesională, pregătirea fizică și testările periodice pe linie profesională privind uzul de armă ; e)stabilește reguli și adoptă măsuri pentru funcţionarea eficientă a serviciilor din subordine, direcționând întreaga activitate conform principiilor pe baza cărora îşi îndeplinesc atribuţiile structurile din subordine ; fstabilește sarcini şi verifică modul de soluţionare a reclamațiilor și sesizărilor primite; g)urmăreşte modul de echipare a personalului cu uniformă şi însemne distinctive de ierarhizare ; h)asigură ordinea internă și disciplina în rândul personalului din subordine, propunând măsuri de sancționare în cazul nerespectării sau încălcării acestora, potrivit legii ; i)face propuneri pentru întocmirea programului de achiziții cu materiale necesare desfăşurării activităţii serviciilor din subordine şi pentru menţinerea în stare de funcționare a aparaturii de pază şi si bi şi circulaţie rutieră ; zează, urmăreşte şi controlează modul de păstrare, utilizare și întreţinere a armamentului, muniției și celorlalte mijloace de intervenție ; k)participă la întocmirea Planului de Ordine și Siguranţă Publică a municipiului Slobozia ; Ipparticipă la elaborarea protocoalelor de cooperare cu Poliţia, Jandarmeria, derviciile de urgenţă,asigurând conlucrarea eficientă cu acestea ; myinformează de îndată directorul executiv despre evenimentele deosebite înregistrate în activitatea de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi a fluenţei traficului rutier ; n)constată și cercetează evenimentele produse în activitatea personalului din subordine, prezintă concluzii şi soluţii pentru rezolvarea situațiilor create ; o)asigură implementarea, menţinerea și îmbunătăţirea Sistemului de Management al Calităţii în activitatea proprie ; p)asigură cunoaşterea şi aplicarea de către personalul din subordine a procedurilor Sistemului de Control Intern Managerial elaborate şi aprobate pentru activitaţile specifice ale instituţiei ; r)organizează şi execută controale tematice şi inopinate asupra moduui cum sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu de către personalul din subordine ; s)participă la şedinţele Comisiilor de Circulaţie Rutieră şi de Ordine Publică ; t)evaluează situația operativă la nivelul municipiului Slobozia pe domenii de activităţi și elaborează situaţii, tactici pe care le supune analizei și aprobării directorului executiv; Art. 14. - Şeful Serviciului Ordine Publică și Control coordonează şi activitatea de control desfăşurată de poliţiştii locali în domeniile disciplina în construcții, protecția mediului, control comercial, evidența populaţiei şi se subordonează directorului executiv. Art. 15 — Şeful Serviciului Ordine Publică și Control are următoarele atribuţii specifice în funcţie de responsabilităţile încredințate: () În domeniul ordine şi linişte publică a) organizează, planifică, conduce şi controlează activitatea personalului Poliţiei Locale cu atribuţii în menținerea ordinii şi liniştii publice şi asigurarea pazei bunurilor; c) asigură cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către personalul din subordine, a prevederilor legale ce reglementează menţinerea ordinii şi a liniştii publice, regulile de conviețuire socială şi integritatea corporală a persoanelor; d) ţine evidența sancţiunilor contravenţionale aplicate de personalul din subordine; e) asigură pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită; £) informează de îndată conducerea Poliţiei Locale despre toate evenimentele deosebite înregistrate în activitatea de menţinere a ordinii publice şi tine evidenţa acestora; g) analizează lunar activitatea personalului din subordine; h) întreprinde măsuri eficiente pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense şi sancțiuni corespunzătoare; î) participă, alături de conducerea Poliţiei Locale, la întocmirea sau reactualizarea planului de ordine şi siguranță publică al unităţii/ subdiviziunii administrativ-teritoriale; j) întocmeşte zilnic nota cu principalele evenimente şi o prezintă şefului Poliţiei Locale; k) asigură instruirea zilnică a poliţiştilor locali cu privire la cunoaşterea situaţiei operative din zona de competență. (2) În domeniul disciplinei în construcții şi a afişajului stradal a) organizează, planifică, conduce şi controlează activitatea personalului Poliţiei Locale cu atribuții în verificarea şi menţinerea disciplinei în construcții, respectiv în verificarea respectării normelor legale privind afişajul stradal; reglementează activitatea privind disciplina în construcții şi a afişajului Stradal; to 3 c) asigură pregătirea de specialitate a personalului din subordine în conformitate cu î “tema stabilită; d) asigură şi răspunde de utilizarea tehnicii aflate în dotarea serviciului; €) ges [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă