ROMÂNIA
JUDEȚUL IALOMIȚA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA
Adresa: Slobozia, Strada Episcopiei nr, 1, 920023, Județul talomița
Telefon: 0243/231.401, Fax:0243/212.149
Website: hiipi/hranw sloboziail.ro Email: oiticemunicipiulstobozia.ro
HOTĂRÂRE
Nr. 122 din 30.07.2018
economici/a notei de fundamentare a investiţiei, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi
de aprobare a acordului de parteneriat şi a protocolului de asociere privind realizarea în
comun a unei achiziții publice ocazionale
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din
data de 30 iulie 2018,
Având în vedere:
Adresa nr. 75204/2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei
Publice;
Referatul Direcţiei Programe, Dezvoltare şi Registru Agricol, Serviciul Programe și
Strategii de Dezvoltare Locală înregistrat cu nr. 60131/2018;
Expunerea de motive a domnului Viceprimar Muşat Gabriel;
Raportul de specialitate al Comisiei Juridice şi de Disciplină şi a Comisiei Economico-
Financiare din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slobozia;
Prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.
47/2018 privind stabilirea unor măsuri de
urgentare a absorbției fondurilor europene; Hotărârii Guvernului nr.
51/2018 privind
organizarea şi funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice;
Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordonanţei de Urgenţă nr.
40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârii nr. 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernuluinr.
40/2015 privind gestionarea financiară a
fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările şi
completările ulterioare; Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achziţie
publica/acordului-cadru din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice; Legii nr. 215/2001
privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
Ordonanţei de Urgenţă nr.
66/2011 privind prevenirea, constatatrea şi sancţionarea
neregulilor apărute în obţinerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor
publice naționale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de
stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională,
Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare
rurală şi Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor
dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social
european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, şi de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006; Regulamentului (UE) nr. 1301/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european
de dezvoltare regională şi dispoziţiile specifice aplicabile obiectivului referitor la
investiţiile pentru creştere economică şi locuri de muncă şi de abrogare a Regulamentului
(CE) nr. 1080/2006; Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier
de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale
Consiliului;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. ”b” coroborat cu art. 36 alin. (4) lit. ”e”, ale
art. 45 alin. Q) lit."4” si ale art. 115 alin. (1) lit.”b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația
„„Bablică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
LN
O,
(+ 2974
HOTĂRĂȘTE
dara Art 1. Se aprobă participarea UAT Municipiul Slobozia, ca partener în cadrul proiectului
„Achiziţie de mijloace de transport public — autobuze electrice”, în vederea depunerii şi obținerii
finanţării acestuia din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4,
Prioritatea d einvestiţii 4e, Obiectivul specific 4.1.
Art. 2. Se aprobă Acordul de parteneriat ce va fi încheiat între Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice ca lider de parteneriat şi UAT Municipiul Slobozia, partener,
în vederea pregătirii şi implementării în comun a proiectului „Achiziție de mijloace de transport
public — autobuze electrice”, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.3. Se aprobă Protocolul de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții
publice ocazionale, încheiat între Ministerul Dezvoltării regionale şi Administraţiei Publice,
lider de parteneriat şi UAT Municipiul Slobozia, în vederea realizării în comun a achiziției de
mijloace de transport public — autobuze electrice, staţii de reîncărcare a autobuzelor electrice și
echipamente/sisteme de transport inteligente, în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de
transport public — autobuze electrice”, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.4. — Se aprobă achiziționarea de către MDRAP în numele UAT Municipiul Slobozia,
a unui număr de 7 autobuze electrice, cu lungimea de 10 metri, a unui număr de 2 staţii de
reîncărcare rapidă şi 7 staţii de încărcare lentă, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.5. — Se aprobă valoarea aferentă a mijloacelor de transport public, staţiilor de
reîncărcare, solicitate la finanțare, și a altor activităţi eligibile proprii din proiect ale UAT
Municipiul Slobozia, în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public — autobuze
electrice”, în cuantum de 19.028.865 lei (inclusiv TVA).
Art.6. — Se aprobă contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Slobozia,
reprezentând contribuţia de minimum 2% din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităților
proprii din proiect, în cuantum de 380.577,30 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului
„Achiziţie de mijloace de transport public — autobuze electrice”.
Art.7. — Se aprobă achitarea evenualelor cheltuieli neeligibile corespunzătoare
investiţiilor aferente UAT Municipiul Slobozia, în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de
transport public — autobuze electrice”.
Art.8. — Se vor asigura sumele reprezentând cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata
implementării activităţilor proprii ale proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public —
autobuze electrice”, pentru implementarea în condiţii optime a investiţiilor propuse și a
activitpților complementare a acestora.
Art.9. — Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării investițiilor
aferente UAT Municipiul Slobozia, în cadrul proiectului Achiziţie de mijloace de transport
public — autobuze electrice”, în condiţiile a rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din
fondurile europene şi structurale de investiţii.
Art.10. — Se împuterniceşte domnul Mocioniu Adrian-Nicolae, primarul UAT Municipiul
Slobozia să semneze Acordul de parteneriat și Protocolul de asociere privind realizarea în comun
a unei achiziţii publice ocazionale ce va fi încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administraţiei Publice — lider de proiect şi UAT Municipiul Slobozia.
Art.11. — Prezenta hotărâre se va comunica de către Secretarul Municipiului Slobozia în
vederea ducerii sale la îndeplinire:
- Primarului Municipiului Slobozia
- Direcţiei Programe, Dezvoltare şi Registru Agricol, Serviciul Programe şi Strategii de
Dezvoltare Locală
Art.12. — Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă public prin afişare la sediul
Municipiului Slobozia şi publicare pe site-ul www.sloboziail.ro, site-ul propriu al Primăriei
Municipiului Slobozia.
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 30 iulie 2018, cu un număr de 16 voturi pentru,
voturi abţineri 2, voturi împotrivă 0, din totalul de 18 consileri prezenți.
contrasemnează,
SECRETAR MUNICIPIU
jr. Tudoran Valentin
PREȘEDINTE DE $
Chesaru Alina-Gab
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE
ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
ROMÂNIA
19182018 SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
Anexa nr. 1 la HCL Slobozia nr.122/30.07.2018
ACORD DE PARTENERIAT
Nr. IMDRAP/
Nr. TUAT/
dintre
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE
ŞI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
şi
UNITATEA ADMINISTR ATIV-TERITORIALĂ
MUNICIPIUL
SLOBOZIA
pentru pregătirea şi implementarea proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public
— autobuze electrice ”
PREAMBUL
În contextul procesului de dezvoltare urbană durabilă, una din principalele provocări la
care trebuie să răspundă oraşele din România este mobilitatea urbană, concept care
contribuie la îmbunătăţirea factorilor de mediu (traficul reprezintă una din cele mai
importante surse de poluare în mediul urban - circulaţia urbană produce 40% din emisiile
de CO»), a elementelor de cadru social (Carta de la Leipzig pentru oraşe europene
durabile subliniază rolul transportului public în depășirea problemelor de segregare
socială din mediul urban și a elementelor de cadru economic (economia europeană pierde
1
.
ROMÂNIA
1918.2038 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
“DEZVOLTĂRII REGIONALE
RAȚIEI PUBLICE
anual aproape 100 miliarde de euro ca urmare a întârzierilor provocate în trafic; o bună
mobilitate urbană reprezintă un element cheie atât pentru creșterea eficienţei forței de
muncă cât şi pentru atragerea investitorilor și a turiştilor).
Având în vederea necesitatea înnoirii parcului de transport public din România ca măsură
de îmbunătățire a mobilităţii urbane şi de limitare a emisiilor de CO2, Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu unitățile administrativ-
teritoriale oraşe/municipii, după caz, întocmește proiectul „Achiziţie de mijloace de
transport public — autobuze electrice” , denumit în continuare Proiectul, depus în cadrul
Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării
urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor
de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de
mobilitate urbană durabilă.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și partenerii din proiect
beneficiază de asistenţa tehnică acordată de către JASPERS în vederea pregătirii cererilor
de finanţare şi a documentaţiilor pentru lansarea procedurilor de achiziții publice.
JASPERS (Asistenţă Comună pentru Sprijinirea Proiectelor în Regiunile Europene) este
un parteneriat între Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI). Unul din
obiectivele JASPERS este reprezentat de îmbunătățirea pregătirii proiectelor care
urmează să fie cofinanţate din Fondul de Coeziune (FC) şi Fondul European de
Dezvoltare Regională (FEDR) în noile State Membre.
Acordul de parteneriat este încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice şi unităţile administrativ-teritoriale oraşe/municipii, în scopul
reglementării aspectelor tehnice, financiare şi de orice altă natură care pot interveni în
implementarea în parteneriat a Proiectului.
Acordul de parteneriat este supus legislaţiei din România şi se semnează de toate părțile
până cel târziu la data depunerii cererii de finanțare şi este parte integrantă din aceasta.
TEMEIUL LEGAL
Prezentul acord de parteneriat, denumit în continuare “Acord”, are în vedere următoarea
legislaţie națională:
= Ordonanţa de Urgenţă nr.
47/2018 privind stabilirea unor măsuri de urgentare a
absorbției fondurilor europene;
= Hotărârea Guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice;
= Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările
ulterioare;
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGION LEX
ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE A a
cd
Zi
Cop III
Lab ?
/,STO507
ROMÂNIA
1918-2018 SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
= Ordonanța de Urgenţă nr.
40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor
europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și
completările ulterioare;
= Hotărârea nr. 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
40/2015 privind gestionarea
financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
= Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție
publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
= Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
= Ordonanţa de Urgenţă nr.
66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancţionarea
neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a
fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările
ulterioare;
= Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de
stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol
pentru devoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime,
precum și de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de
dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul
european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE)
nr. 1083/2006 al Consiliului;
= Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din
17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispoziţiile
specifice aplicabile obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere economică
şi locuri de muncă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006;
= Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din
23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de
călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale
Consiliului.
PRECIZĂRI PREALABILE
1. În prezentul Acord, cu excepția situațiilor când contextul cere altfel sau a unei
prevederi contrare:
(a) cuvintele care indică singularul includ şi pluralul, iar cuvintele care indică pluralul
includ şi singularul;
(b) cuvintele care indică un gen includ toate genurile;
3
ROMÂNIA
19182018 | SĂRBĂIORIM ÎMPREUNĂ
(c) termenul „„zi” reprezintă zi calendaristică, dacă nu se specifică altfel;
2.
3.
Trimiterile la actele normative includ şi modificările şi completările ulterioare ale
acestora, precum şi orice alte acte normative subsecvente.
Încheierea prezentului Acord se bazează pe buna-credință a părţilor în executarea
obligaţiilor ce decurg din prezentul Acord, precum şi pe necesitatea asigurării
Art.1 PĂRȚILE
Şi
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin echipa de
implementare a Proiectului desemnată prin Ordin al Ministrului dezvoltării
regionale și administraţiei publice, în calitate de Lider de parteneriat, cu sediul
în Bd. Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti, România, cod poștal 050706, telefon
037 211 14 09, fax. 037 211 15 13, cod fiscal 26369185, reprezentant legal prin
domnul Paul STĂNESCU, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi
administrației publice, având următoarele conturi distincte deschise pe codurile de
identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului:
Conturile de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de
rambursare! (FEN):
RO14TREZ700204480101XXXX — Sume primite în contul plăţilor efectuate în
anul curent;
RO58TREZ700204480102XXXX — Sume primite în contul plăţilor efectuate în
anii precedenţi.
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: Trezoreria Municipiului Bucureşti
Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Slobozia, în calitate de Partener,
cu sediul în str. Episcopiei., nr.1, localitatea Slobozia, județul Ialomita, România,
cod poştal 920023, telefon: 0243231401, fax: 0243212149, poştă electronică:
office(municipiulslobozia.ro, cod fiscal: 4365352, reprezentat legal Mocioniu
Adrian-Nicolae, în calitate de Primar, având următoarele conturi distincte
deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a
Trezoreriei Statului:
1 Se vor avea în vedere prevederile art. 39 alin (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 93/2016;
4
()
(2)
(3)
(4)
(5)
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGI
ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
i
ROMANIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIA ÎMPREUNĂ
cererilor. de plată; ice sosea aaa ca aa 0 aa 0 a a aaa
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului:
Denumirea/adresa unităţii Trezoreriei Statului:
Art. 2 SCOPUL ȘI OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT
Scopul prezentului Acord este de a reglementa aspectele tehnice, financiare,
juridice şi de orice altă natură care pot interveni în implementarea în parteneriat a
Proiectului „, Achiziţie de mijloace de transport public —autobuze electrice ”.
Obiectul acestui Acord este de a stabili rolurile şi responsabilităţile ce le revin
părților în pregătirea şi implementarea activităţilor specifice ale Proiectului,
drepturile şi obligaţiile părților ce derivă din participarea în cadrul acestui
parteneriat, conform legislaţiei aplicabile şi prevederilor ordinului de finanțare,
precum şi contribuţia financiară la bugetul Proiectului finanțabil în cadrul
Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 - Sprijinirea
dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 -
Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de judeţ prin investiţii
bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă., precum şi pe perioada de
durabilitate şi de valabilitate a ordinului de finanțare.
Fiecare parte va depune toate eforturile şi va uza de toate cunoștințele de care
dispune în vederea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a prezentului Acord.
Prezentul Acord constituie anexă la cererea de finanțare.
Prezentul Acord se referă la achiziţionarea a:
- 7 autobuze electrice, cu lungimea de aproximativ 10 m, cu o valoare totală
estimată de 14 mil. Lei;
- staţii de încărcare rapida, cu o valoare totală estimată de | mil.lei ;
- 7 staţii de încărcare lentă, cu o valoare totală estimată de 0.875 mil.lei.
ROMÂNIA
Art. 3 ROLURI ŞI RESPONSABILITĂȚI ÎN PREGĂTIREA ŞI
IMPLEMENTAREA PROIECTULUI
(1) În raporturile dintre părți, fiecare parte răspunde doar pentru realizarea activităţilor
0)
ce îi revin şi nici una dintre părți nu este în nici un fel răspunzătoare pentru
activităţile realizate de cealaltă parte. Astfel, obligaţiile asumate prin prezentul
acord au fost supuse analizei, în cadrul procedurilor interne ale fiecărui partener şi
se materializează în următoarele documente anexate la prezentul:
a) Hotărârea de aprobare a participării în cadrul proiectului, de aprobare a
indicatorilor tehnico-economici/a notei de fundamentare a investiţiei, a
cheltuielilor legate de proiect, precum şi de aprobare a Acordului de parteneriat
şi a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice
ocazionale, emisă de fiecare partener;
b) Ordinul viceprim-ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice
privind stabilirea echipei de implementare a Proiectului;
c) Decizia/hotărârea primarului/președintelui privind constituirea echipei de
implementare a proiectului la nivelul UAT;
Rolurile şi responsabilităţile Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice, prin echipa de implementare a Proiectului,
corespunzătoare activităţilor și subactivităților din Cererea de finanţare:
a) Realizează, cu sprijinul JASPERS, analizele necesare pentru fundamentarea
necesarului de mijloace de transport public pe traseele incluse în proiect şi
justificarea încadrării Proiectului în cerințele Obiectivului specific 4.1, pe
baza informa
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.